www.profamilia.ro /cateheza.asp?catehezediverse=z15
 
 CATEHEZA 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZA: CUM SA FIM SFINTI?

Ce înseamna a fi sfinti?

Înseamna a fi uniti, în Cristos, cu Dumnezeu, desavârsit si sfânt. "Asadar, fiti desavârsiti precum Tatal vostru ceresc este desavârsit" (Mt 5,48), ne porunceste Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. "De fapt, aceasta este vointa lui Dumnezeu: sfintirea voastra" (1Tes 4,3).

De ce vrea Dumnezeu sfintirea noastra?

Pentru ca Dumnezeu ne-a creat "dupa chipul si asemanarea sa" (Gen 1,26), asadar: "Fiti sfinti, pentru eu sunt sfânt" (Lev 11,44), ne spune Dumnezeu. Sfintenia lui Dumnezeu este principiul, izvorul oricarei sfintenii. Si mai mult, prin Botez el ne face partasi ai naturii divine, adoptându-ne ca fii ai sai. Pentru aceasta vrea ca fiii sai sa fie sfinti dupa cum el este sfânt.

Cu totii suntem chemati la sfintenia crestina?

Orice om este chemat la sfintenie, care este "plinatate a vietii crestine si perfectiune a dragostei si se realizeaza în unirea intima cu Cristos si, în el, cu Preasfânta Treime. Drumul de sfintire a crestinului, dupa ce a trecut prin cruce, îsi va avea împlinirea în învierea finala a celor drepti, în care Dumnezeu va fi totul în toate lucrurile" (Compendiu, nr. 428).

Cum este posibil sa devenim sfinti?

* Crestinul este deja sfânt, în virtutea Botezului: sfintenia este inseparabil legata de demnitatea boteziala a oricarui crestin. De fapt, în apa Botezului am fost "spalati [...], sfintiti [...], justificati în numele Domnului Isus Cristos si în Duhul Dumnezeului nostru" (1Cor 6,11); am fost facuti cu adevarat fii ai lui Dumnezeu si co-partasi ai naturii divine si de aceea realmente sfinti.

* Si tocmai pentru ca suntem sfinti din punct de vedere sacramental (ontologic - adica pe planul fiintei noastre crestine), este necesar sa devenim sfinti si din punct de vedere moral, adica în gândirea, vorbirea si actiunea noastra în timpul fiecarei zile, în fiecare moment al vietii noastre. Ne avertizeaza apostolul Paul ca sa traim "asa cum se cuvine unor sfinti" (Ef 5,3), si sa ne îmbracam "ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si iubiti, cu dragoste, cu îndurare, cu bunatate, cu umilinta, cu blândete si rabdare" (Col 3,12).

* Cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie sa mentinem, sa manifestam si sa perfectionam cu viata noastra sfintenia pe care am primit-o la Botez: Devino ceea ce esti, iata angajarea fiecaruia.

* Aceasta angajare se poate realiza imitându-l pe Isus Cristos: cale, adevar si viata; model, autor si perfectionator al oricarei sfintenii. El este calea sfinteniei. Asadar, suntem solicitati sa urmam exemplul sau si sa devenim conformi imaginii sale, în toate ascultatori, asemenea lui, fata de vointa Tatalui; sa avem aceleasi sentimente care au fost în Cristos Isus, care "s-a despuiat pe sine luând firea sclavului (...) facându-se ascultator pâna la moarte" (Fil 2,7-8) si pentru noi "desi era bogat, s-a facut sarac" (2Cor 8,9).

* Imitarea lui Cristos si deci faptul de a deveni sfinti au fost facute posibile de prezenta în noi a Duhului Sfânt, care este sufletul sfinteniei multiforme a Bisericii si a oricarui crestin. De fapt, Duhul sfânt ne misca înauntrul nostru ca sa-l iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata mintea, cu toate puterile (cf. Mc 12,30) si sa ne iubim reciproc asa cum Cristos ne-a iubit (cf. In 13,34).

Care sunt mijloacele pentru sfintirea noastra?

Cel dintâi si cel mai necesar mijloc este iubirea, pe care Dumnezeu a revarsat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost daruit (cf. Rom 5,5) si cu care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele din iubire fata de el. Dar pentru ca iubirea, "ca o samânta buna, sa creasca si sa rodeasca în suflet, fiecare credincios trebuie sa asculte cu drag cuvântul lui Dumnezeu si, ajutat de har, sa-i împlineasca în fapte vointa, sa participe des la sacramente, mai ales la Euharistie si la celebrarile liturgice, si sa fie staruitor în rugaciune, în lepadarea de sine, în slujirea asidua a fratilor si în practicarea tuturor virtutilor. Într-adevar, iubirea, ca legatura a desavârsirii si plinire a legii (cf. Col 3,14; Rom 13,10), guverneaza toate mijloacele de sfintire, le da forma si le duce la scop" (LG, 42). Fiecare credincios este ajutat în drumul sau de sfintenie de harul sacramental, daruit de Cristos si propriu fiecarui sacrament.

Exista diferite moduri si forme de sfintenie?

Desigur. Fiecare poate si trebuie sa devina sfânt conform propriilor daruri si oficii, în conditiile, în obligatiile sau circumstantele care sunt cele din propria viata. Prin urmare, caile sfinteniei sunt multiple si adaptate vocatiei fiecaruia. Atâtia crestini, si între ei multi laici, s-au sfintit în conditiile cele mai obisnuite ale vietii.

De ce Biserica este sfânta?

* Biserica este sfânta pentru ca:

- Dumnezeu Preasfântul este autorul ei

- în ea este prezent Cristos, capul Bisericii, care s-a dat pe sine însusi pentru ea, pentru a o sfinti si a o face sfintitoare

- este animata de Duhul Sfânt, care îi da viata cu Iubirea si o îmbogateste cu carismele sale

- în ea este pastrat cu fidelitate cuvântul lui Dumnezeu

- în ea se afla plinatatea mijloacelor de mântuire: ea este instrument de sfintire a oamenilor prin vestirea cuvântului lui Dumnezeu, celebrarea sacramentelor, exercitarea Iubirii cautând în mod constant chipul lui Cristos în orice frate. Biserica este casa sfinteniei, iar Iubirea lui Cristos, revarsata de Duhul Sfânt, constituie sufletul ei.

- sfintenia este vocatia oricarui membru al sau, izvorul secret, masura infailibila si scopul oricarei activitati apostolice a ei si al elanului sau misionar

- sfintenia Bisericii este izvorul sfintirii fiilor sai. Pentru aceasta, pe buna dreptate Biserica este numita si mama sfintilor, cea care genereaza sfintenie cu îmbelsugare rodnica si generoasa

- ea o are în interiorul sau pe Fecioara Maria: în ea Biserica este deja în întregime sfânta. Biserica a ajuns deja în Preasfânta Fecioara Maria la perfectiunea care o face fara pata si fara zbârcitura

- în Biserica, de-a lungul tuturor secolelor istoriei sale, a înflorit în maniera incredibil de extraordinara sfintenia crestina, fie eroica fie obisnuita, si astfel au existat nenumarati sfinti

- a stimulat, de lungul întregii sale istorii, infinite opere de caritate.

* "Sfintenia Bisericii este, de asemenea, sustinuta în mod deosebit de multele sfaturi (saracie, castitate, ascultare) pe care Domnul, în evanghelie, le propune spre urmare ucenicilor sai. Între acestea straluceste mai ales pretiosul dar al harului divin, pe care Tatal îl daruieste unora (cf. Mt 19,11), de a se dedica mai usor numai lui Dumnezeu, cu o inima neîmpartita (cf. 1Cor 7,32-34), în feciorie sau în celibat. Aceasta înfrânare desavârsita pentru împaratia cerurilor s-a bucurat întotdeauna de o cinste deosebita din partea Bisericii, ca semn si stimulent al iubirii si ca izvor neasemuit de rodnicie spirituala în lume" (LG, 42).

* Biserica este sfânta, dar în acelasi timp are nevoie mereu de purificare. De fapt, toti membrii sai, aici pe pamânt, se recunosc cu totii pacatosi, care au nevoie mereu de convertire si de purificare. Biserica are în sânul ei oameni slabi, care se recunosc pacatosi deci care au nevoie sa ceara si sa primeasca iertarea de la Dumnezeu pentru propriile pacate. De aceea, Biserica sufera si face pocainta pentru aceste pacate, de care de altfel are puterea de a-i vindeca pe fiii sai, cu sângele lui Cristos si darul Duhului.

De ce Biserica îi proclama sfinti pe unii fii ai sai?

"Canonizând pe anumiti credinciosi, adica proclamând în mod solemn ca acesti credinciosi au practicat eroic virtutile si au trait în fidelitate fata de harul lui Dumnezeu, Biserica recunoaste puterea Duhului sfinteniei care se afla în ea si sustine speranta credinciosilor dându-i pe sfinti ca modele si mijlocitori" (CBC, nr. 828).

Înca de la începuturi, Biserica crezut mereu ca apostolii si martirii sunt strâns uniti cu noi în Cristos, i-a celebrat cu deosebita veneratie împreuna cu Fericita Fecioara Maria si sfintii îngeri si a implorat cu evlavie ajutorul mijlocirii lor. Si de-a lungul secolelor, a oferit mereu spre imitare credinciosilor, spre venerare si spre invocare pe unii barbati si femei, ilustri datorita stralucirii iubirii si a tuturor celorlalte virtuti evanghelice.

Ce obiectii se aduc împotriva sfintilor?

Unii insinueaza ca ar fi o strategie expansionista a Bisericii Catolice. Pentru altii, propunerea de noi fericiti si sfinti, asa diversificati prin categorii, nationalitati, culturi, ar fi doar o operatie de marketing a sfinteniei cu scopuri de leadership al papei în societatea civila actuala. În sfârsit, altii vad în canonizari si în cultul sfintilor un reziduu anacronic de triumfalism religios, strain sau chiar contrar spiritului si învataturii Conciliului Vatican II, care a evidentiat asa de mult vocatia la sfintenie a tuturor crestinilor. Cel care aduce astfel de obiectii nu tine cont cum se cuvine de marele rol si de adevarata importanta a sfintilor în Biserica.

Cine sunt sfintii pentru Biserica?

* Sfintii sunt:

- cei care îl contempla deja în mod clar pe Dumnezeu unul si întreit. Cetateni ai Ierusalimului ceresc, cânta fara sfârsit gloria si milostivirea lui Dumnezeu, fiind deja împlinita în ei trecerea pascala din lumea aceasta la Tatal;

- discipoli ilustri ai Domnului. Origene afirma acest lucru cu hotarâre: "Sfintii sunt imagine a imaginii, Fiul fiind imagine" (Rugaciunea, 22, 4). Sunt reflexie a luminii lui Cristos Înviat. Asemenea chipului unui copil, în care trasaturile somatice ale unui parinte sunt deosebit de accentuate, în chipul sfântului trasaturile chipului lui Cristos au gasit o noua modalitate de exprimare;

- modele de viata evanghelica, pentru care Biserica a recunoscut eroismul virtutilor lor si deci ni-i propune spre imitare. Ei "au fost mereu izvor si origine de reînnoire în momentele mai dificile ale istoriei Bisericii" (Ioan Paul al II-lea, Christifideles laici, 16). "Ei salveaza Biserica din mediocritate, o reformeaza dinauntru, o solicita sa fie ceea ce trebuie sa fie mireasa lui Cristos fara pata si fara zbârcitura (cf. Ef 5,27)" (Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat tinerilor din Lucca, 23 septembrie 1989). Si cardinalul Joseph Ratzinger a afirmat pe buna dreptate ca: "Nu majoritatile ocazionale care se formeaza ici si acolo în Biserica decid drumul sau si al nostru. Ei, sfintii, sunt adevarata, determinanta majoritate dupa care noi ne orientam. Noi ne tinem de ea! Ei traduc divinul în uman, vesnicul în timp";

- martori istorici ai vocatiei universale la sfintenie. Rod eminent al rascumpararii lui Cristos, sunt dovada si documentul ca Dumnezeu, în toate timpurile si la toate popoarele, în cele mai variate conditii socio-culturale si în diferitele stari de viata, cheama pe fiii sai sa ajunga la statura perfecta a lui Cristos (cf. Ef 4,13; Col 1,28). Ei arata ca sfintenia este accesibila pentru multimi, ca sfintenia este imitabila. Cu concretetea lor personala si istorica ne fac sa experimentam ca evanghelia si viata noua în Cristos nu sunt o utopie sau un simplu sistem de valori, ci sunt "drojdie" si "sare" capabile sa ne faca sa traim credinta crestina în interiorul sau din interiorul diferitelor culturi, arii geografice si epoci istorice;

- expresie a catolicitatii sau universalitatii credintei crestine si a Bisericii pe care acea credinta o traieste, o pastreaza si o raspândeste. Sfintii, expresie a Duhului însusi - cum spune evanghelia - care "sufla unde vrea", au trait aceeasi credinta. Acest internationalism confirma ca sfintenia nu are granite si ca ea nu este moarta în Biserica si, dimpotriva, continua sa fie de actualitate vie. Lumea se schimba, dar sfintii, desi schimbându-se ei însisi cu lumea care se schimba, reprezinta mereu acelasi chip viu al lui Cristos. Ei fac sa straluceasca în lume o reflexie a luminii lui Dumnezeu, sunt martori vizibili ai sfinteniei misterioase si universale a Bisericii;

- o autentica si constanta forma de evanghelizare si de magisteriu. Biserica vrea sa însoteasca predicarea adevarurilor si a valorilor evanghelice cu prezentarea de sfinti care au trait acele adevaruri si acele valori în mod exemplar;

- în timp ce îl cinstesc pe om, dau glorie lui Dumnezeu, pentru ca "gloria lui Dumnezeu este omul viu" (Sfântul Irineu din Lyon);

- sunt un semn al capacitatii de inculturare a credintei crestine si a Bisericii în viata diferitelor popoare si culturi;

- mijlocitori si prieteni ai credinciosilor înca pelerini pe pamânt, pentru ca sfintii, desi sunt cufundati în fericirea lui Dumnezeu, cunosc greutatile fratilor si surorilor lor si însotesc drumul lor cu rugaciunea si ocrotirea;

- inovatori de cultura. Sfintii au permis ca sa se creeze noi modele culturale, noi raspunsuri la problemele si la marile provocari ale popoarelor, noi dezvoltari de umanitate în drumul istoriei. Sfintii sunt ca niste faruri: au indicat oamenilor posibilitatile de care dispune fiinta umana. Pentru aceasta sunt interesanti si din punct de vedere cultural. Un mare filozof francez din secolul al XX-lea, Henry Bergson, a observat ca "cele mai mari personaje ale istoriei nu sunt cuceritorii, ci sfintii".

* Tot ceea ce Biserica marturiseste atunci când, recunoscatoare fata de Dumnezeu Tatal, proclama: "în viata sfintilor ne oferi un exemplu, în mijlocirea lor un ajutor, în comuniunea de har o legatura de iubire fraterna" (Prefata de la Liturghie).

Ce diferenta exista între fericiti si sfinti?

* Cât priveste certitudinea ca atât unii cât si altii sunt în paradis, nu exista între ei nici o diferenta.

* Cât priveste procedura: în mod normal mai întâi un crestin este proclamat fericit (beatificare), si apoi, ulterior si eventual, este proclamat sfânt (canonizare).

* Cât priveste autoritatea angajata sa declare pe cineva fericit sau sfânt: este întotdeauna papa, care, cu un act pontifical specific, declara pe cine fericit sau sfânt.

* Cât priveste cultul: beatificarile au un cult permisiv si nestabilit (prin lege), limitat la o Biserica locala; canonizarile au un cult extins la toata Biserica, stabilit, cu o sentinta definitiva.

Sunt prea multi fericitii si sfintii?

Ioan Paul al II-lea a raspuns la aceasta obiectie în acest fel: "Se spune uneori ca astazi sunt prea multe beatificari. Însa aceasta, în afara de faptul ca oglindeste realitatea, care prin harul lui Dumnezeu este aceea care este, corespunde si dorintei exprimata de conciliu. Evanghelia s-a raspândit asa de mult în lume si mesajul sau a înfipt radacini asa de adânci, încât tocmai numarul mare de beatificari oglindeste clar actiunea Duhului Sfânt si vitalitatea care izvoraste din el în domeniul cel mai esential pentru Biserica, acela al sfinteniei. De fapt, Conciliul a scos în mod deosebit în evidenta chemarea universala la sfintenie" (Discurs la deschiderea Consistoriului extraordinar pentru pregatirea Jubileului anului 2000, 13.06.1994).

Si mai scrie: "Cel mai mare omagiu, pe care toate Bisericile îl vor aduce lui Cristos în pragul celui de-al treilea mileniu, va fi demonstrarea prezentei atotputernice a Rascumparatorului prin roadele de credinta, de speranta si de dragoste în barbatii si femeile de atâtea limbi si rase, care l-au urmat pe Cristos în diferitele forme ale vocatiei crestine" (Ioan Paul al II-lea, Tertio Millennio adveniente, 37).

Cum ajunge Biserica la canonizare?

Modul de a proceda din partea Bisericii, în cauzele de beatificare si de canonizare a fost dezvoltat de-a lungul timpurilor de norme mereu noi în lumina progresului disciplinelor istorice, cu scopul de a avea agilitatea modului de procedura, mentinând totusi ferma siguranta investigatiilor într-o chestiune de o atare gravitate si importanta.

Acestea sunt diferitele etape:

1) Faza diecezana:

* Oricine poate cere episcopului diecezei, unde a murit slujitorul lui Dumnezeu, sa porneasca o cauza de canonizare. Prin urmare, sfintii si sfintenia sunt recunoscute ca o miscare de jos în sus. Si astazi, poporul crestin, recunoscând prin intuitia credintei "faima de sfintenie", semnaleaza pe candidatii la canonizare episcopului propriu, care apoi trimite dovezile adunate la Dicasterul competent al Sfântului Scaun, Congregatia Cauzelor Sfintilor.

* Episcopul, la cererea postulatorului si cu permisiunea prealabila a Sfântului Scaun, începe procedura, în mod normal nu înainte de cinci ani de la moartea credinciosului. Episcopului îi revine dreptul de a aduna dovezile cu privire la viata, virtutile sau martiriul, minunile afirmate si, daca este cazul, vechiul cult al slujitorului lui Dumnezeu, pentru care se cere canonizarea. Pentru a face aceasta, episcopul recurge la ajutorul diferitilor experti, care, dupa ce au investigat scrieri si documente si au interogat martori, exprima o parere cu privire la autenticitatea lor si la valoarea lor, ca si cu privire la personalitatea slujitorului lui Dumnezeu.

* Daca episcopul considera ca acea cauza contine elemente întemeiate, atunci numeste un tribunal (judecatorul, promotorul dreptatii si notarul), care interogheaza martorii si primeste de la o comisie istorica toata documentatia referitoare la viata, virtutile si faima de sfintenie a slujitorului lui Dumnezeu.

2) Faza pontificala:

* Dupa ce s-au terminat cercetarile la nivel diecezan, se transmit toate actele în copie dubla la Sfântul Scaun, mai precis la Congregatia Sfintilor, care examineaza aceste acte:

- sub aspectul formal (pentru a verifica daca actele sunt valide si autentice) si

- sub aspectul de merit (pentru a descoperi daca virtutile sunt dovedite).

* La sfârsit, congregatia amintita mai sus pronunta evaluarea sa fie cu privire la virtuti fie cu privire la minuni.

Cum este facuta examinarea cu privire la virtuti?

Congregatia Sfintilor procedeaza în acest mod:

* Este pregatita înainte de toate "Positio", care este ansamblul actelor procesuale si al actelor document, care va trebui sa fie supusa examinarii consultantilor experti specifici ai materiei, pentru ca sa exprime votul cu privire la valoarea sa stiintifica.

* "Positio" (cu voturile scrise ale consultantilor istorici si cu ulterioarele clarificari ale referentului, daca vor fi necesare) va fi examinata de consultantii teologi, care, împreuna cu "Promotor fidei", exprima parerea lor despre eroismul virtutilor slujitorului lui Dumnezeu si pregatesc un raport final propriu, care trebuie supus, împreuna cu "Positio", judecatii cardinalilor si episcopilor, membri ai Congregatiei Sfintilor.

Cum trebuie luat în considerare eroismul virtutilor?

Conceptul de eroism al virtutilor nu implica, în mod necesar, ca actiunile facute de persoana virtuoasa sa trebuiasca sa fie rasunatoare.. "Eroismul - a explicat cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregatiei Sfintilor - poate foarte bine sa constea în îndeplinirea în mod extraordinar de generos si perfect propriile îndatoriri zilnice fata de Dumnezeu, fata de aproapele si fata de sine însusi. Viata obisnuita de fiecare zi este locul cel mai obisnuit pentru a ajunge la cele mai înalte culmi ale sfinteniei" (Discurs din 2003).

Este nevoie si de o minune?

Pentru a putea proceda la beatificarea unui slujitor al lui Dumnezeu, actuala legislatie canonica cere si o minune, realizata prin mijlocirea acelui slujitor al lui Dumnezeu dupa moartea sa. Pentru beatificarea unui martir nu se cere minunea, deoarece însusi martiriul, îndurat din iubire fata de Dumnezeu, este un semn neechivoc al vietii virtuoase a unui slujitor al lui Dumnezeu.

În schimb pentru canonizarea martirilor si a celor care nu au fost martiri este nevoie de o noua minune, întâmplata dupa beatificare.

De ce sunt necesare minunile?

* Exista o motivatie istorica: din totdeauna Biserica a cerut "semne" pentru confirmarea vietii virtuoase a unui crestin.

* Exista mai ales o motivatie teologica: minunile sunt necesare:

- pentru a confirma învatatura si credinta slujitorului lui Dumnezeu

- pentru a garanta judecata cu privire la eroismul virtutilor sale

- pentru a dovedi ca viata unui care nu a fost martir nu a fost în secret laxior (adica mai putin sfânta) fata de ceea ce rezulta din marturii.

Cum se procedeaza în cazul minunilor?

* Minunile sunt studiate sub doua aspecte:

- cel stiintific: pentru a dovedi ca evenimentul minunat (vindecarea), pe baza marturiilor si a documentatiei medicale, este inexplicabil

- cel teologic: pentru a verifica daca evenimentul minunat are trasatura de preternaturalitate, adica daca este o adevarata minune.

* Revine înainte de toate episcopului, unde a avut loc evenimentul minunat, sa încredinteze studierea minunii unui tribunal, care trebuie sa adune dovezile testimoniale si medico-clinice.

* Apoi episcopul trimite actele acestui tribunal la Congregatia Cauzelor Sfintilor, care le studiaza fie sub profilul procedural (pentru a constata validitatea acestor acte) fie mai ales cu privire la merit. În acest scop:

- actele sunt mai întâi examinate individual de doi experti medici si apoi de un organ colegial de cinci medici, care aduna concluziile lor (diagnostic, prognoza, terapie, modalitatea de vindecare inexplicabila dintr-un punct de vedere medical...) într-un raport

- apoi este pregatita o "Positio" (cu toate actele diecezane si raportul medicilor) care este examinata de teologi, care vor emite o parere cu privire la preternaturalitatea faptului

- în sfârsit aceeasi "Positio", raportul medicilor si parerile teologilor sunt supuse judecatii parintilor (cardinali si episcopi) din Congregatia Sfintilor, care vor evalua daca faptul minunat este sau nu o minune.

* Judecata parintilor cardinali si episcopi, fie cu privire la eroismul virtutilor fie cu privire la minune, este prezentata, de cardinalul prefect al Congregatiei Sfintilor, Suveranului Pontif, caruia îi revine numai lui dreptul de a declara, cu un act solemn, ca se poate proceda la beatificarea sau la canonizarea unui crestin si deci la cultul public ecleziastic, datorat lui.

Ce cult se datoreaza fericitilor si sfintilor?

Fericitilor si sfintilor li se datoreaza cultul de veneratie, nu de adoratie, acesta fiind rezervat numai lui Dumnezeu. Nu trebuie uitat ca scopul ultim al venerarii sfintilor este gloria lui Dumnezeu si sfintirea omului printr-o viata pe deplin conforma vointei divine si imitarea virtutilor celor care au fost discipoli eminenti ai Domnului.

Mons. Raffaello Martinelli
Primatul bazilicii "Sfintii Ambrozie si Carol" din Roma

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrascu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?catehezediverse=z15
Vă rugăm să respectați drepturile de autor