www.profamilia.ro /cateheza.asp?b16=c034
 
 CATEHEZA 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Iustin
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 21 martie 2007

Dragi frati si surori,

Reflectam în aceste cateheze asupra marilor figuri ale Bisericii de la începuturi. Astazi vorbim despre Sfântul Iustin, filozof si martir, cel mai mare dintre Parintii apologeti ai celui de-al doilea secol. Cuvântul "apologeti" îi desemneaza pe acei scriitori crestini antici care îsi propusesera sa apere noua religie în fata vehementelor acuzatii ale pagânilor si evreilor, si sa expuna doctrina crestina în termeni adaptati culturii propriului timp. Astfel, la apologeti este prezenta o dubla preocupare: aceea, mai evident apologetica, de a apara crestinismul de la începuturi (apologhia în limba greaca înseamna tocmai "aparare") si cea expozitiva, "misionara", de a expune adevarurile credintei într-un limbaj si cu categoriile de gândire adaptate întelegerii contemporanilor.

Iustin s-a nascut în jurul anului 100 lânga vechiul Sichem, în Samaria, în Tara Sfânta; el a cautat îndelung adevarul, umblând prin diferitele scoli ale traditiei filozofice grecesti. În sfârsit, dupa cum el însusi povesteste în primele capitole ale lucrarii sale Dialogul cu Trifon - un personaj misterios, un batrân respectabil întâlnit de-a lungul tarmului marii, l-a pus mai întâi în criza, dovedindu-i incapacitatea omului de a-si satisface prin propriile forte aspiratia spre divin. Apoi i-a indicat în profetii antici care sunt persoanele carora trebuie sa se adreseze pentru a gasi drumul lui Dumnezeu si "adevarata filozofie". Luându-si ramas bun, batrânul l-a îndemnat sa se roage, pentru a i se deschide portile luminii. Relatarea exprima episodul crucial al vietii lui Iustin: la sfârsitul unui lung itinerar filozofic de cautare a adevarului, el a ajuns la credinta crestina. A întemeiat o scoala la Roma, unde îi initia gratuit pe elevi la noua religie, considerata ca si adevarata filozofie. În ea, de fapt, gasise adevarul si prin urmare, arta de a trai în mod corect. Din acest motiv a fost denuntat si a fost decapitat în jurul anului 165, sub domnia lui Marcus Aurelius, împaratul filozof caruia Iustin însusi îi adresase o Apologie de-a sa.

Acestea sunt - doua Apologii si Dialogul cu Evreul Trifon - singurele lucrari care ne-au ramas de la el. În ele Iustin cauta sa ilustreze înainte de toate proiectul divin al creatiei si al mântuirii care se realizeaza în Isus Cristos, Logos-ul, adica Cuvântul vesnic, Ratiunea eterna, Ratiunea creatoare. Fiecare om, întrucât este creatura rationala, este partas al Logos-ului, are în sine o "samânta", si poate aduna licaririle adevarului. Astfel însusi Logos-ul, care s-a aratat în mod profetic evreilor în Legea veche, s-a manifestat partial, ca si "seminte ale adevarului", si în filozofia greaca. Prin urmare, încheie Iustin, întrucât crestinismul este manifestarea istorica si personala a Logos-ului în totalitatea sa, înseamna ca "tot ceea ce este frumos si a fost exprimat de catre cineva, apartine crestinilor" (2 Apol. 13,4). În acest fel Iustin, desi contesta filozofiei grecesti contradictiile sale, orienteaza în mod definitiv spre Logos orice adevar filozofic, motivând din punct de vedere rational unica "pretentie" de adevar si de universalitate a religiei crestine. Daca Vechiul Testament tinde spre Cristos asa cum figura se orienteaza spre realitatea semnificata, filozofia greaca priveste si ea spre Cristos si spre Evanghelie, asa cum partea tinde sa se uneasca cu întregul. Si spune ca aceste doua realitati, Vechiul Testament si filozofia greaca, sunt ca si doua drumuri care duc la Cristos, la Logos. Iata de ce filozofia greaca nu poate sa se opuna adevarului evanghelic si crestinii pot sa o foloseasca de aceea ca pe un bun propriu. Tocmai din acest motiv venerabilul meu Predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, l-a definit pe Iustin "pionierul unei întâlniri pozitive cu gândirea filozofica, chiar daca sub semnul unui discernamânt prudent": întrucât Iustin, "desi a pastrat si dupa convertire o mare stima pentru filozofia greaca, afirma cu tarie si claritate ca a gasit în crestinism "unica filozofie sigura si folositoare" (Dial. 8,1)" (Fides et ratio, 38).

În ansamblu figura si opera lui Iustin marcheaza optiunea sigura a Bisericii antice pentru filozofie, pentru ratiune, mai degraba decât pentru religia pagânilor. Cu religia pagâna, de fapt, primii crestini au refuzat cu tarie orice compromis. O considerau idolatrie, cu riscul de a fi acuzati astfel de "impietate" si de "ateism". Într-un mod particular Iustin, mai ales în prima sa Apologie, a adus o critica implacabila în raporturile cu religia pagâna si miturile sale, considerate de el drept "devieri" diavolesti de la drumul adevarului. Filozofia a reprezentat în schimb locul privilegiat al întâlnirii dintre pagânism, iudaism si crestinism tocmai pe planul criticii religiei pagâne si al falselor sale mituri. "Filozofia noastra...": astfel, în modul cel mai explicit, a ajuns sa defineasca noua religie un alt apologet contemporan cu Iustin, Episcopul Meliton de Sardes (ap. Hist. Eccl. 4,26,7).

De fapt religia pagâna nu umbla pe caile Logos-ului, ci se încapatâna pe acelea ale mitului, chiar daca acesta era recunoscut de acum de filozofia greaca drept lipsit de consistenta în adevar. De aceea apusul religiei pagâne era inevitabil: el venea ca si consecinta logica a despartirii de religie - redusa la un ansamblu artificial de ceremonii, conventii si obiceiuri - de adevarul fiintei. Iustin, si cu el ceilalti apologeti, au initiat luarea de pozitie neta a credintei crestine în Dumnezeul filozofilor împotriva falsilor zei ai religiei pagâne. Era alegerea pentru adevarul fiintei împotriva mitului obisnuintei. Câteva decenii dupa Iustin, Tertulian a definit aceeasi alegere a crestinilor printr-o propozitie lapidara si înca valida: "Dominus noster Christus veritatem se, non consuetudinem, cognominavit - Cristos a afirmat ca este adevarul, nu obisnuinta" (De virgin. vel 1,1). De remarcat ca termenul obisnuinta folosit aici de Tertulian pentru a indica religia pagâna, poate fi tradus în limbile moderne prin expresiile "moda culturala", "moda timpului".

Într-un timp ca al nostru, marcat de relativismul valorilor si al religiei - chiar si în dialogul interreligios -, acesta este o lectie ce nu trebuie uitata. În acest scop va propun din nou - si astfel închei - ultimele cuvinte ale misteriosului batrân venerabil, întâlnit de filozoful Iustin pe malul marii: "Tu roaga-te înainte de toate ca portile luminii sa ti se deschida, caci nimeni nu poate vedea si întelege, daca Dumnezeu si Cristos nu îi dau harul de a întelege" (Dial. 7,3).

Traducere pr. Paul Butnaru

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?b16=c034
Vă rugăm să respectați drepturile de autor