www.profamilia.ro /cateheza.asp?b16=c031
 
 CATEHEZA 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Femeile în slujba Evangheliei
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 14 februarie 2007

Dragi frati si surori,

Astazi am ajuns la sfârsitul calatoriei noastre printre martorii crestinismului de la începuturi pe care îi mentioneaza scrierile neotestamentare. Si folosim aceasta ultima etapa a acestui prim parcurs pentru a ne îndrepta atentia spre multele figuri feminine care au avut un rol concret si pretios în raspândirea Evangheliei. Marturia lor nu poate fi data uitarii, tinând cont si de ceea ce Isus însusi a spus despre femeia care i-a uns capul cu putin înainte de Patimire: "Adevar va spun, oriunde va fi predicata evanghelia aceasta în lumea întreaga, se va spune în amintirea ei si ceea ce a facut ea" (Mt 26, 13; Mc 14,9). Domnul vrea ca acesti martori ai Evangheliei, aceste figuri care au contribuit pentru cresterea credintei în El, sa fie cunoscute si amintirea lor sa fie vie în Biserica. Putem sa distingem din punct de vedere istoric rolul femeilor în crestinismul de la începuturi, în timpul vietii lui Isus si de-a lungul evenimentelor primei generatii de crestini.

Isus cu siguranta, o stim, a ales dintre discipolii sai doisprezece barbati ca si Parinti ai noului Israel, i-a ales pentru ca "sa fie cu El si pentru a-i trimite sa predice" (Mc 3,14-15). Acest fapt este evident, dar, în afara celor doisprezece, stâlpi ai Bisericii, parinti ai noului Popor al lui Dumnezeu, au fost alese în numarul discipolilor si multe femei. Doar foarte pe scurt pot sa ma refer la cele care se afla pe drumul lui Isus însusi, începând cu profetesa Ana (cfr Lc 2,36-38) pâna la samariteanca (cfr In 4,1-39), la femeia siro-feniciana (cfr Mc 7,24-30), la femeia bolnava de hemoragie (cfr Mt 9,20-22) si la pacatoasa iertata (cfr Lc 7,36-50). Nu ma refer însa la protagonistele unora dintre graitoarele parabole, spre exemplu gospodina care plamadeste (Mt 13,33), femeia care pierde drahma (Mt 9,20-22) si vaduva care insista pe lânga judecator (Lc 18,1-8). Mai semnificative pentru reflectia noastra sunt acele femei care au avut un rol activ în cadrul activitatii lui Isus. În primul rând, gândul nostru se îndreapta în mod firesc spre Fecioara Maria, care prin credinta si lucrarea sa materna a colaborat în mod unic la mântuirea noastra, astfel încât Elisabeta a putut sa o proclame "binecuvântata între femei" (Lc 1,42), adaugând: "fericita aceea care a crezut" (Lc 1,45). Devenita ucenica a Fiului, Maria a aratat la Cana totala încredere în el (cfr In 2,5) si l-a urmat pâna sub cruce, unde a primit de la El o misiune materna pentru toti ucenicii lui din orice timp, reprezentati de Ioan (cfr In 19,25-27).

Sunt apoi diferite femei, care sub diverse titluri graviteaza în jurul figurii lui Isus având responsabilitati. Un exemplu elocvent sunt femeile care-l urmau pe Isus pentru a-l ajuta cu bunurile lor si dintre care Luca ne transmite si numele unora: Maria Magdalena, Ioana, Suzana si "multe altele" (cfr Lc 8,2-3) Apoi Evangheliile ne precizeaza ca femeile, spre deosebire de cei Doisprezece, nu l-au abandonat pe Isus în ceasul patimirii (cfr Mt 27,56.61; Mc 15,40). Dintre ele se remarca în mod particular Magdalena, care nu doar ca a fost prezenta la patimire, dar a fost de asemenea si prima marturisitoare si vestitoare a Celui Înviat (cfr In 20,1.11-18). Tocmai Mariei din Magdala Sfântul Toma de Aquino îi rezerva unicul titlu de "apostola la apostolilor" (apostolorum apostola), dedicându-i acest frumos comentariu: "Dupa cum o femeie a vestit primului barbat cuvinte purtatoare de moarte, la fel o femeie a fost prima care a anuntat apostolilor cuvinte purtatoare de viata" (Super Ioannem, ed. Cai, § 2519).

Si în cadrul Bisericii de la începuturi prezenta feminina este mai mult decât secundara. Nu insistam asupra celor patru fiice (al caror nume nu este mentionat) ale "diaconului" Filip, din Cezarea Maritima, toate înzestrate, dupa cum ne spune sfântul Luca, "cu darul profetiei", ceea ce înseamna facultatea de a interveni în mod public sub actiunea Duhului Sfânt (cfr Fap 21,9). Caracterul succint al mentionarii nu permite sa tragem concluzii mai precise. Mai degraba datoram sfântului Paul o documentare mai ampla asupra demnitatii si rolului eclezial femeii. El pleaca de la principiul fundamental, conform caruia pentru cei botezati nu doar ca "nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber", dar totodata "nici barbat, nici femeie". Motivul este ca "toti suntem una în Cristos Isus" (Gal 3,28), adica toti suntem egali în aceeasi demnitate fundamentala, desi fiecare cu roluri specifice (cfr 1Cor 12,27-30). Apostolul accepta ca si un fapt normal ca în comunitatile crestine femeia sa poata "profeti" (cfr 1Cor 11,5), adica sa vorbeasca deschis sub impulsul Duhului Sfânt, numai cu conditia ca acest lucru sa fie spre edificarea comunitatii si sa fie facut în mod demn. Asadar îndemnul ulterior, foarte cunoscut, ca "femeile în adunare sa taca" (1Cor 14,34) trebuie înteles în mod corespunzator. Aceasta problema, foarte discutata, privind raportul dintre prima afirmatie - femeile pot profeti în cadrul adunarii - si cealalata - nu pot vorbi -, afirmatii ce par a fi contradictorii, o lasam pe seama exegetilor. Nu este aici locul explicarii ei. Miercurea trecuta am întâlnit deja figura Priscilei sau Prisca, sotia lui Acvila, care în doua situatii este în mod surprinzator amintita înaintea sotului (cfr Fap 18,18; Rom 16,3): si ea si sotul ei sunt oricum în mod explicit calificati de Paul ca si sun-ergous, "colaboratori" (Rom 16,3).

Exista si alte aspecte care nu pot fi neglijate. Trebuie sa luam aminte, spre exemplu, la faptul ca scurta Scrisoare catre Filemon în realitate este adresata de Paul si unei femei numita "Apfia" (cfr Flm 2). Traducerile latine si siriace ale textului grec adauga acestui nume "Apfia" si apelativul de "soror carissima" (ibid.) si trebuie spus ca în comunitatea din Colos ea trebuie sa fi ocupat un loc însemnat; în orice caz, este singura femeie mentionata de Paul între destinatarii unei scrisori. Într-un alt loc Apostolul mentioneaza o anume "Febe", calificata drept diakonos în Biserica din Cencreea, orasul portuar de la est de Corint (cfr Rom 16,1-2). Desi acest titlu în acele vremuri nu avea înca o valoare ministeriala precisa, de tip ierarhic, el exprima o adevarata si proprie functie de responsabilitate a acestei femei în folosul comunitatii crestine. Paul recomanda sa fie primita în mod cordial si sa fie ajutata "în tot ce ar avea nevoie", apoi adauga "ea de fapt a ajutat pe multi, chiar si pe mine". În acelasi context epistolar Apostolul aminteste cu spirit plin de delicatete si alte nume de femei: o anume Maria, apoi Trifena, Trifosa si Perside "iubita", precum si Iulia, despre care scrie deschis ca "s-au straduit atât de mult pentru voi" sau "s-au straduit mult în Domnul" (Rom 16,6.12a.12b.15), subliniind astfel marea lor angajare în sânul Bisericii. Apoi, în Biserica din Filipi s-au distins doua femei cu numele de "Evodia si Sintiche" (Fil 4,2): mentiunea pe care Paul o face la bunavointa reciproca permite sa se înteleaga ca cele doua femei au avut un rol important în sânul acelei comunitati.

În concluzie, istoria crestinismului ar fi avut o dezvoltare foarte diferita daca nu ar fi fost contributia generoasa a multor femei. De aceea, dupa cum a scris si venerabilul si scumpul meu Predecesor Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea apostolica Mulieris dignitatem, "Biserica multumeste pentru toate femeile si pentru fiecare în parte... Biserica aduce multumire pentru toate manifestarile "geniului" feminin aparute de-a lungul istoriei, în mijlocul tuturor popoarelor si natiunilor; multumeste pentru toate carismele pe care Duhul Sfânt le ofera femeilor în istoria Poporului lui Dumnezeu, pentru toate victoriile pe care ea le datoreaza credintei, sperantei si caritatii lor: multumeste pentru toate roadele sfinteniei feminine" (n. 31). Dupa cum se vede, elogiul cuprinde femeile din cursul istoriei Bisericii si este exprimat în numele întregii comunitati ecleziale. Si noi ne unim în aceasta apreciere multumind Domnului pentru ca El conduce Biserica sa, generatie dupa generatie, colaborând fara deosebire cu barbati si femei, care stiu sa faca sa rodeasca credinta si botezul lor pentru binele întregului Trup eclezial, spre mai marea slava a lui Dumnezeu.

Traducere pr. Paul Butnaru

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?b16=c031
Vă rugăm să respectați drepturile de autor