www.profamilia.ro /cateheza.asp?b16=c029
 
 CATEHEZA 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Barnaba, Silvan si Apolo
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 31 ianuarie 2007

Dragi frati si surori,

Continuând calatoria noastra printre protagonistii crestinismului de la început, dedicam astazi atentia noastra unora dintre colaboratorii sfântului Paul. Trebuie sa recunoastem ca Apostolul este un exemplu elocvent de om deschis fata de colaborare: în Biserica el nu vrea sa faca totul de unul singur, dar se foloseste de numerosi si diferiti colegi. Nu ne putem opri asupra tuturor acestor ajutoare pretioase, întrucât sunt multi. Este suficient sa amintim, printre altii, pe Epafras (cfr. Col 1,7; 4,12; Fm 23), Epafrodit (cfr. Fil 2,25; 4,18), Tihic (cfr. Fap 20,4; Ef 6,21; Col 4,7; 2Tim 4,12; Tit 3,12), Urban (cfr. Rom 16,9), Gaius si Aristarh (cfr. Fap 19,29; 20,4; 27,2; Col 4,10). Si femei precum Febe (cfr. Rom 16,1), Trifena si Trifosa (cfr. Rom 16,12), Perside, mama lui Rufus - despre care Paul spune: "Este si mama mea" (cfr. Rom 16,12-13) - si sa nu uitam de soti precum Priscila si Aquila (cfr. Rom 16,3; 1Cor 16,19; 2Tim 4,19). Astazi, în aceasta mare echipa de colaboratori si colaboratoare ale sfântului Paul ne îndreptam atentia asupra a trei dintre aceste persoane, care au desfasurat un rol cu totul semnificativ în evanghelizarea de la începuturi: Barnaba, Silvan si Apolo.

Barnaba înseamna "fiul mângâierii" (Fap 4,36) si este supranumele unui iudeo-levit originar din Cipru. Stabilit la Ierusalim, el a fost unul dintre primii care au îmbratisat credinta crestina, dupa învierea Domnului. Cu mare generozitate a vândut un teren care îi apartinea oferind contravaloarea Apostolilor pentru nevoile Bisericii (cfr. Fap 4,37). El a fost acela care s-a facut garant al convertirii lui Saul în fata comunitatii crestine de la Ierusalim, care înca nu credea în vechiul persecutor (cfr. Fap 9,27). Trimis la Antiohia Siriei, s-a dus sa-l aduca pe Paul din Tars, de acolo de unde se retrasese, si împreuna cu el a umblat un an întreg, dedicându-se evanghelizarii acelui important oras, în a carui Biserica Barnaba era cunoscut ca si profet si învatator (cfr. Fap 13,1). Astfel Barnaba, în momentul primelor convertiri ale pagânilor, a înteles ca aceea era ora lui Saul, care se retrasese la Tars, orasul sau. S-a dus acolo sa-l caute. Prin urmare, în acel moment important, aproape ca l-a restituit pe Paul Bisericii; i l-a daruit, în acest sens, înca o data pe Apostolul Neamurilor. De la Biserica antiohiana Barnaba a fost trimis în misiune împreuna cu Paul, realizând ceea ce este cunoscut sub numele de prima calatorie misionara a Apostolului. În realitate, este vorba de o calatorie misionara a lui Barnaba, el fiind adevaratul responsabil, caruia Paul i s-a alaturat ca si colaborator, ajungând pâna în regiunile Ciprului si Anatoliei central-meridionale, în actuala Turcie, cu orasele Atalia, Perga, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe (cfr. Fap 13-14). Împreuna cu Paul s-a îndreptat apoi spre asa-numitul Conciliu de la Ierusalim unde, dupa o analiza profunda, Apostolii si Batrânii au hotarât sa separe practica circumciziunii de identitatea crestina (cfr. Fap 15,1-35). Doar asa, la sfârsit, au facut în mod oficial posibila Biserica pagânilor, o Biserica fara circumciziune: suntem fii ai lui Abraham doar prin credinta în Cristos.

Cei doi, Paul si Barnaba, au ajuns apoi la neîntelegere, la începutul celei de-a doua calatorii misionare, întrucât Barnaba era de parere sa-l ia ca si însotitor pe Ioan Marcu, în timp ce Paul nu voia, deoarece tânarul se despartise de ei în calatoria precedenta (cfr. Fap 13,13; 15,36-40). Asadar si între sfinti apar neîntelegeri, tensiuni, controverse. Acest fapt mie mi se pare foarte consolant, întrucât vedem ca sfintii nu sunt "cazuti din cer". Sunt oameni ca si noi, având probleme chiar mari. Sfintenia nu consta în a nu fi gresit sau pacatuit niciodata. Sfintenia creste în capacitatea de convertire, de cainta, de disponibilitate de a începe din nou, si mai ales în capacitatea de împacare si iertare. Si astfel Paul, care fusese mai degraba aspru si dur în confruntarile cu Marcu, pâna la urma se afla din nou cu el. În ultimele Scrisori ale sfântului Paul, catre Filemon si în cea de-a doua catre Timotei, tocmai Marcu apare ca si "colaboratorul meu". Nu este asadar faptul de a nu fi gresit niciodata, ci capacitatea de reconciliere si iertare aceea care ne face sfinti. Si toti putem învata acest drum de sfintenie. În orice caz Barnaba, împreuna cu Ioan Marcu, a plecat din nou spre Cipru (cfr. Fap 15,39) în jurul anului 49. Din acel moment urma sa se pierde. Tertulian îi atribuie Scrisoarea catre Evrei, fapt ce nu pare lipsit de veridicitate întrucât, fiind din tribul lui Levi, Barnaba putea sa aiba un interes pentru tema preotiei. Si Scrisoarea catre Evrei ne interpreteaza în mod extraordinar preotia lui Isus.

Un alt însotitor al lui Paul a fost Sila, forma grecizata a unui nume ebraic (poate sheal, "a cere, a invoca", care este aceeasi radacina a numelui "Saul"), de unde provine si forma latinizata Silvan. Numele Sila este atestat doar în cartea Faptele Apostolilor, în timp ce Silvan apare doar în Scrisorile pauline. El era un iudeu din Ierusalim, unul dintre primii care a devenit crestin, si în acea Biserica se bucura de mare stima (cfr. Fap 15,22), fiind considerat profet (cfr. Fap 15,32). A fost însarcinat sa aduca la cunostinta "fratilor din Antiohia, Siria si Cilicia" (Fap 15,23) hotarârile luate la Conciliul din Ierusalim si sa le explice. În mod evident era considerat capabil sa înfaptuiasca o astfel de mediere între Ierusalim si Antiohia, între iudeo-crestini si crestinii de origine pagâna, si sa slujeasca astfel la unitatea Bisericii în diversitatea riturilor si originilor. Când Paul s-a despartit de Barnaba, l-a luat tocmai pe Sila ca si nou însotitor în calatorie (cfr. Fap 15,40). Împreuna cu Paul el a ajuns în Macedonia (cu orasele Filipi, Tesalonic si Berea), unde s-a oprit în timp ce Paul a continuat drumul spre Atena si apoi Corint. Sila l-a ajuns la Corint, unde a cooperat la predicarea Evangheliei; de fapt, în cea de-a doua Scrisoare trimisa de Paul acelei Biserici, se vorbeste despre "Isus Cristos, pe care l-am predicat între voi, eu, Silvan si Timotei" (2Cor 1,19). Se explica astfel cum de apare el ca si co-expeditor, împreuna cu Paul si Timotei, al celor doua Scrisori catre Tesaloniceni. Si acest aspect mi se pare important. Paul nu lucreaza de unul singur, în mod individual, ci împreuna cu acesti colaboratori ca si "noi" ai Bisericii. Acest "eu" al lui Paul nu este un "eu" izolat, dar un "eu" în "noi" al Bisericii, în "noi" al credintei apostolice. Silvan este mentionat si în Prima Scrisoare a lui Petru unde se citeste: "V-am scris prin Silvan, fratele credincios" (5,12). Astfel vedem si comuniunea Apostolilor. Silvan îl slujeste pe Paul, îl slujeste si pe Petru, întrucât Biserica este una si anuntul misionar este unic.

Al treilea însotitor al lui Paul, despre care vrem sa amintim, se numeste Apolo, probabil o abreviere a numelui Apoloniu sau Apolodor. Desi este vorba de un nume de uzanta pagâna, el era un fervent evreu din Alexandria Egiptului. Luca în Faptele Apostolilor îl descrie drept "om cult, cunoscator al Scripturilor... plin de fervoare" (18,24-25). Intrarea lui Apolo pe scena primei evanghelizari are loc în orasul Efes: acolo s-a îndreptat pentru a predica si acolo a avut norocul sa-i întâlneasca pe sotii crestini Priscila si Aquila (cfr. Fap 18,26), care l-au introdus într-o cunoastere mai completa a "caii Domnului" (cfr. Fap 18,26). De la Efes a trecut în Ahaia ajungând în orasul Corint; aici a ajuns cu ajutorul unei scrisori a crestinilor din Efes, care le recomandau corintenilor sa-i faca o primire buna (cfr. Fap 18,27). La Corint, dupa cum ne relateaza Luca, "a fost foarte util celor care prin lucrarea harului devenisera credinciosi; îi combatea cu tarie pe iudei, demonstrând public prin Scripturi ca Isus este Cristosul" (Fap 18,27-28), Mesia. Succesul sau în acel oras a avut însa un deznodamânt dificil, întrucât au fost unii membri ai acelei Biserici care în numele sau, fascinati de modul sau de a vorbi, s-au opus altora (cfr 1Cor 1,12, 3,4-6; 4,6). Paul în Prima Scrisoare catre Corinteni îsi exprima pretuirea pentru lucrarea lui Apolo, dar le reproseaza corintenilor faptul de a fi sfâsiat Trupul lui Cristos divizându-se în fractiuni dusmane. El desprinde o importanta învatatura din toata aceasta tensiune: atât eu cât si Apolo - spune el - nu suntem altceva decât diakonoi, adica simpli ministri, prin care ati ajuns la credinta (cfr 1Cor 3,5). Fiecare are o misiune aparte în ogorul Domnului: "Eu am plantat, Apolo a udat, dar este Dumnezeu cel care a facut sa creasca... Suntem asadar colaboratori ai lui Dumnezeu, si voi sunteti ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu (1Cor 3,6-9). Reîntors la Efes, Apolo a rezistat invitatiei lui Paul de a se întoarce îndata la Corint, amânând calatoria pentru o data ulterioara necunoscuta noua (cfr 1Cor 16,12). Nu avem alte date despre el, chiar daca unii cercetatori se gândesc la el ca si posibil autor al Scrisorii catre Evrei, care conform lui Tertulian, ar fi fost scrisa de Barnaba.

Toti acesti trei oameni stralucesc pe firmamentul marturisitorilor Evangheliei printr-un aspect comun mai mult decât prin caracteristicile proprii fiecaruia. În comun, dincolo de originea iudaica, au dedicarea fata de Isus Cristos si Evanghelie, împreuna cu faptul de a fi fost toti trei colaboratori ai sfântului Paul. În aceasta originara misiune evanghelizatoare ei au gasit sensul vietii lor, si tocmai astfel stau în fata noastra ca si modele luminoase de daruire gratuita si generozitate. Si ne putem gândi din nou, la sfârsit, la aceasta fraza a sfântului Paul: atât Apolo, cât si eu suntem toti ministri ai lui Isus, fiecare în felul sau, întrucât Dumnezeu este cel care face sa creasca. Acest cuvânt este valabil si astazi pentru toti, atât pentru Papa, cât si pentru Cardinali, Episcopi, preoti, laici. Toti suntem umili ministri ai lui Isus. Slujim Evanghelia cât putem, conform darurilor noastre, si îl rugam pe Dumnezeu ca sa faca El sa creasca astazi Evanghelia sa, Biserica sa.

Traducere pr. Paul Butnaru

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?b16=c029
Vă rugăm să respectați drepturile de autor