www.profamilia.ro /cateheza.asp?b16=c025
 
 CATEHEZA 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Paul si Duhul
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 15 noiembrie 2006

Dragi frati si surori,

Si astazi, la fel ca în cele doua cateheze precedente, ne întoarcem la Sfântul Paul si la gândirea sa. Ne aflam în fata unui gigant nu doar cât priveste apostolatul concret, dar si cât priveste doctrina teologica, de o profunzime si capacitate stimulanta cu totul aparte.

Dupa ce am meditat data trecuta la ceea ce Paul a scris privind locul central pe care Isus Cristos îl ocupa în viata noastra de credinta, astazi vedem ceea ce ne spune despre Duhul Sfânt si prezenta sa în noi, întrucât si în aceasta privinta Apostolul are sa ne învete ceva de o mare importanta.

Stim ceea ce sfântul Luca ne spune despre Duhul Sfânt în Faptele Apostolilor, relatând evenimentul Rusaliilor. Duhul Rusaliilor aduce cu sine un elan plin de putere în asumarea datoriei misionare pentru marturisirea Evangheliei pe strazile lumii. De fapt, Cartea Faptele Apostolilor relateaza o întreaga serie de misiuni înfaptuite de Apostoli, mai întâi în Samaria, de-a lungul coastei Palestinei, apoi spre Siria. Sunt amintite mai ales cele trei calatorii misionare facute de Paul, dupa cum deja am precizat într-o întâlnire anterioara din ziua de miercuri. Însa Sfântul Paul în Scrisorile sale ne vorbeste despre Duh si într-o alta perspectiva. El nu se rezuma la a ilustra doar dimensiunea dinamica si operativa a celei de-a treia Persoane a Preasfintei Treimi, dar analizeaza si prezenta ei în viata crestinului, a carui identitate este marcata de aceasta prezenta. Cu alte cuvinte, Paul reflecteaza asupra Duhului aratându-i influenta nu doar asupra actiunii crestinului, dar si asupra fiintei sale. De fapt este tocmai el cel care a spus ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în noi (cfr. Rom 8,9; 1Cor 3,16) si ca "Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului sau în inimile noastre" (Gal 4,6). Pentru Paul asadar Duhul ne patrunde pâna în cele mai intime profunzimi ale persoanei noastre. În aceasta privinta, iata unele dintre cuvintele sale de o importanta mai semnificativa: «Legea Duhului vietii în Cristos Isus te-a eliberat de legea pacatului si a mortii... Voi nu ati primit un Duh de sclavie, ca sa va fie din nou teama, ci ati primit Duhul înfierii prin care strigam: Abba, Tata!» (Rom 8,2.15), întrucât suntem fii, putem spune "Tata" lui Dumnezeu. Se observa cu claritate asadar ca, înca înainte de a actiona, crestinul poseda deja o interioritate bogata si fecunda, daruita lui în sacramentele Botezului si al Mirului, o interioritate care îl aseaza într-un obiectiv si original raport de filiatie fata de Dumnezeu. Iata marea noastra demnitate: aceea de a fi nu doar imagine, dar fii ai lui Dumnezeu. Si acest adevar este o invitatie la a trai filiatiunea noastra, o invitatie la a fi mereu mai constienti ca suntem fii adoptivi în marea familie a lui Dumnezeu. Este o invitatie de a transforma acest dar obiectiv într-o realitate subiectiva, determinanta pentru gândirea noastra, pentru actiunea noastra, pentru fiinta noastra. Dumnezeu ne considera fiii sai, dupa ce ne-a ridicat la o demnitate asemanatoare, chiar daca nu egala, cu a lui Isus însusi, unicul adevarat Fiu în sens deplin. În el ne este daruita, sau restituita, conditia filiala si libertatea încrezatoare în relatia cu Tatal.

Descoperim astfel ca pentru crestin Duhul nu mai este doar «Duhul lui Dumnezeu», dupa cum se spune în mod obisnuit în Vechiul Testament si se repeta în limbajul crestin (cfr. Gen 41,38; Ex 31,3; 1Cor 2,11.12; Fil 3,3; etc.). Si de asemenea nu mai este nici numai un «Duh Sfânt» înteles în mod generic, dupa modul de exprimare propriu Vechiului Testament (cfr. Is 63,10.11; Ps51, 13), si acela propriu Iudaismului însusi în scrierile sale (Qumran, traditia rabinica). Specificului credintei crestine, de fapt, îi apartine marturisirea unei împartasiri originale a acestui Duh din partea Domnului înviat, care a devenit El însusi «Duh datator de viata (vivificant)» (1Cor 15,45). Tocmai de aceea sfântul Paul vorbeste în mod direct despre «Duhul lui Cristos» (Rom 8,9), despre «Duhul Fiului» (Gal 4,6) si despre «Duhul lui Isus Cristos» (Fil 1,19). Este ca si cum ar vrea sa spuna ca nu doar Dumnezeu Tatal este vizibil în Fiul (cfr In 14,9), dar ca si Duhul lui Dumnezeu se arata în viata si în actiunea Domnului rastignit si înviat!

Paul ne învata si un alt lucru important: el spune ca nu exista adevarata rugaciune fara prezenta Duhului în noi. El scrie de fapt: «Duhul vine în ajutorul slabiciunii noastre pentru ca nu stim ce sa cerem în rugaciune asa cum se cuvine, dar Duhul însusi intervine pentru noi cu suspine negraite. Însa cel care cerceteaza inimile stie care este dorinta Duhului; adica intervine în favoarea sfintilor dupa vointa lui Dumnezeu. De fapt, stim ca el le îndreapta toate spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adica al celor care sunt chemati dupa planul lui» (Rom 8,26-27). Este ca si cum ar spune ca Duhul Sfânt, adica Duhul Tatalui si al Fiului, este de acum ca si sufletul sufletului nostru, de unde înalta fara încetare spre Dumnezeu un suflu de rugaciune despre care nici macar nu putem sa vorbim. Duhul, de fapt, mereu veghind în noi, suplineste lipsurile noastre si ofera Tatalui adoratia noastra, împreuna cu aspiratiile noastre cele mai profunde. În mod firesc aceasta recere un mare grad de comuniune vitala cu Duhul. Este o invitatie la a fi mereu mai disponibili, mai atenti la aceasta prezenta a Duhului în noi, o invitatie la a o transforma în rugaciune, la a simti aceasta prezenta si a învata astfel sa ne rugam, sa vorbim cu Tatal ca si fii în Duhul Sfânt.

Exista înca un aspect propriu Duhului pe care ni-l arata sfântul Paul: este legatura sa cu iubirea. Astfel Apostolul scrie: «Speranta nu înseala, pentru ca iubirea lui Dumnezeu a fost revarsata în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat» (Rom 5,5). În Scrisoarea mea enciclica "Deus caritas est" citam o fraza foarte elocventa a sfântului Augustin: «Daca vezi iubirea, vezi Treimea» (nr. 19), si continuam explicând: «Duhul, de fapt, este acea putere interioara care armonizeaza inimile [credinciosilor] cu inima lui Cristos si le misca pentru a-i iubi pe frati asa cum i-a iubit el» (ibid.). Duhul ne cufunda în însusi ritmul vietii divine, care este viata de iubire, facându-ne partasi în mod personal la legaturile ce exista între Tatal si Fiul. Nu este fara importanta faptul ca Paul, când enumera diferitele roade ale Duhului pune pe primul loc iubirea: «Roadele Duhului sunt iubirea, bucuria, pacea, etc.» (Gal 5,22). Si, întrucât iubirea prin definitie uneste, aceasta înseamna înainte de toate ca Duhul este creator de comuniune în interiorul comunitatii crestine, asa cum spunem la începutul Sfintei Liturghii folosind expresia sfântului Paul: «comuniunea Duhului Sfânt [adica aceea care este înfaptuita de el] sa fie cu voi toti» (2Cor 13,13). Pe de alta parte este la fel de adevarat si ca Duhul ne stimuleaza sa stabilim legaturi de caritate cu toti oamenii. Astfel încât, atunci când noi iubim facem loc Duhului, îi permitem sa se exprime în plinatatea sa. Se întelege astfel de ce Paul alatura în aceeasi pagina a Scrisorii catre Romani cele doua îndemnuri: «Fiti înflacarati în Duh» si : «Nu întoarceti nimanui raul pentru rau» (Rom 12,11.17).

În închiere puteam preciza ca, Duhul în gândirea sfântului Paul este o arvuna generoasa data noua de Dumnezeu însusi ca si anticipare si totodata garantie a mostenirii noastre viitoare (cfr 2Cor 1,22; 5,5; Ef 1,13-14). Învatam astfel de la Paul ca actiunea Duhului orienteaza viata noastra spre marile valori ale iubirii, ale bucuriei, ale comuniunii si ale sperantei. Este datoria noastra aceea de a-l experimenta în fiecare zi, urmând îndemnurile interioare ale Duhului, ajutati fiind pentru a discerne de lumina calauzitoare a Apostolului.

Traducere pr. Paul Butnaru

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?b16=c025
Vă rugăm să respectați drepturile de autor