www.profamilia.ro /cateheza.asp?b16=c024
 
 CATEHEZA 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Paul - centralitatea lui Isus Cristos
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 8 noiembrie 2006

Dragi frati si surori,

În cateheza precedenta, acum doua saptamâni, am încercat sa trasez liniile esentiale ale biografiei apostolului Paul. Am vazut astfel cum întâlnirea cu Cristos pe drumul Damascului i-a rasturnat pur si simplu viata. Cristos devine ratiunea sa de a exista si motivul profund al întregii sale munci apostolice. În scrisorile sale, dupa numele lui Dumnezeu, care apare de mai bine de 500 de ori, numele care este mentionat mai des este cel al lui Cristos (de 380 de ori). Este prin urmare important sa ne dam seama cât de mult poate sa patrunda Isus Cristos în viata unui om si prin urmare si în viata noastra. În realitate, Isus Cristos este culmea istoriei mântuirii si de aceea adevaratul criteriu chiar si în dialogul cu celelalte religii.

Privind la Paul, am putea sa formulam întrebarea de fond astfel: cum se realizeaza întâlnirea unei fiinte umane cu Cristos? Si în ce consta relatia care deriva de aici? Raspunsul dat de Paul poate fi înteles în doua momente. În primul rând, Paul ne ajuta sa întelegem valoarea absolut fundamentala si de neînlocuit a credintei. Iata ce scrie în Scrisoarea catre Romani: «Caci noi credem ca omul este justificat prin credinta, fara faptele Legii» (3,28). Si de asemenea în Scrisoarea catre Galateni: «Omul nu este justificat prin faptele Legii, ci doar prin credinta în Isus Cristos; de aceea am crezut si noi în Isus Cristos ca sa fim justificati prin credinta în Cristos, si nu prin faptele Legii, pentru ca nimeni nu va fi justificat prin faptele Legii» (2,16). «A fi justificati» înseamna a fi facuti drepti, adica a fi primiti de catre dreptatea milostiva a lui Dumnezeu, si a intra în comuniune cu El, si prin urmare a putea stabili o relatie mult mai autentica cu totii fratii nostri: si aceasta pe baza unei depline iertari a pacatelor noastre. Deci, Paul spune cu toata claritatea ca aceasta conditie de viata nu depinde de eventualele noastre fapte bune, dar de harul lui Dumnezeu: «Suntem justificati în mod gratuit de harul lui, prin rascumpararea în Cristos Isus» (Rom 3,24).

Cu aceste cuvinte sfântul Paul exprima continutul fundamental al convertirii sale, noua orientare a vietii sale izvorâta din întâlnirea sa cu Cristos cel înviat. Paul, înainte de convertire, nu era un om ce traia departe de Dumnezeu si de Legea sa. Dimpotriva, era un om care observa Legea si o facea chiar pâna la fanatism. În lumina întâlnirii cu Cristos a înteles însa, ca prin aceasta a încercat sa se construiasca pe sine însusi, propria dreptate, si ca, având toata aceasta dreptate a trait pentru sine însusi. Si-a dat seama ca o noua orientare a vietii sale era absolut necesara. Si aceasta noua orientare o gasim exprimata cu propriile cuvinte: «Aceasta viata pe care o traiesc acum, o traiesc prin credinta în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si s-a dat pentru mine» (Gal 2,20). Paul, asadar, nu mai traieste pentru sine, pentru propria sa dreptate. Traieste pentru Cristos si cu Cristos: dându-se pe sine însusi, nemaicautând si nemaiconstruindu-se pe sine însusi. Aceasta este noua dreptate, noua orientare data noua de Domnul, daruita noua prin credinta. În fata crucii lui Cristos, expresie extrema a daruirii sale de sine, nu mai este nimeni care sa se poata lauda pe sine, propria dreptate facuta de sine însusi, pentru sine! În alt loc Paul, amintind de Ieremia, explica acest gând scriind: «Cine se lauda în Domnul sa se laude» (1Cor 1,31 = Ier 9,22); sau: «În ce ma priveste, departe de mine gândul de a ma lauda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, iar eu pentru lume» (Gal 6,14).

Reflectând la ceea ce vrea sa însemne îndreptatirea nu prin fapte, ci prin credinta, ajungem astfel la al doilea lucru care defineste identitatea crestina descrisa de sfântul Paul în propria viata. Identitate crestina care este formata din doua elemente: acest a nu se cauta pe sine, dar a se primi de la Cristos si a se darui pe sine cu Cristos, si astfel a participa în mod personal la evenimentul lui Cristos însusi, pâna la a se cufunda în El si a împarti cu el atât moartea sa cât si viata sa. Este ceea ce Paul scrie în Scrisoarea catre Romani: «am fost botezati în moartea lui... am fost înmormântati împreuna cu el... am fost împreuna saditi cu el... Tot asa si voi, considerati ca sunteti morti pentru pacat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus » (Rom 6,3.4.5.11) Tocmai aceasta ultima expresie este semnificativa: pentru Paul, de fapt, nu este suficient sa spunem ca crestinii sunt botezati sau credinciosi; pentru el este mai important sa spunem ca ei sunt «în Cristos Isus» (cfr. si Rom 8,1.2.39; 12,5; 16,3.7.10; 1Cor 1,2.3, etc). În alte situatii el inverseaza termenii si scrie ca «Isus este în noi/voi» (Rom 8,10; 2Cor 13,5) sau «în mine» (Gal 2,20). Aceasta întrepatrundere dintre Cristos si crestin, caracteristica învataturii lui Paul, completeaza discursul sau despre credinta. Credinta, într-adevar, desi ne uneste în mod intim cu Cristos, marcheaza totodata distinctia dintre noi si El. Dar, conform gândirii lui Paul, viata crestinului are si o componenta pe care am putea sa o numim "mistica", întrucât comporta o contopire a noastra cu Cristos si a lui Cristos cu noi. În acest sens, Apostolul ajunge chiar sa califice suferintele noastre ca si «suferinte ale lui Cristos în noi» (2Cor 1,5), astfel încât noi «pretutindeni purtam în trupul nostru moartea lui Isus ca sa se arate si viata lui Isus în trupul nostru» (2Cor 4,10).

Toate acestea trebuie sa le realizam în viata noastra zilnica urmând exemplul lui Paul care a trait mereu cu aceasta profunda respiratie spirituala. Pe de o parte, credinta trebuie sa ne mentina într-o constanta atitudine de umilinta în fata lui Dumnezeu, ba chiar de adoratie si lauda. De fapt, ceea ce suntem noi ca si crestini se datoreaza doar Lui si harului sau. Întrucât nimic si nimeni nu-i poate lua locul, trebuie asadar ca la nimic altceva si nimanui altul sa nu dam omagiul pe care i-l datoram Lui. Nici un idol nu trebuie sa contamineze universul nostru spiritual, altfel, în loc sa ne bucuram de libertatea dobândita vom cadea din nou într-o noua forma umilitoare de sclavie. Pe de alta parte, apartenenta noastra radicala la Cristos si faptul ca «suntem în El» trebuie sa ne cufunde într-o atitudine de totala încredere si imensa bucurie. În definitiv, trebuie sa exclamam cu sfântul Paul: «Daca Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastra?» (Rom 8,31). Si raspunsul este ca nimic si nimeni «nu va putea sa ne desparta vreodata de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru» (Rom 8,39). Viata noastra crestina, prin urmare, este cladita pe roca cea mai stabila si sigura pe care ne-am putea-o imagina. Si din ea ne luam toata vitalitatea, asa cum scrie chiar Apostolul: «Toate le pot în acela care ma întareste» (Fil 4,13).

Sa înfruntam de aceea existenta noastra, cu bucuriile si durerile ei, sustinuti de aceste marete sentimente pe care Paul ni le ofera. Experimentându-le vom putea sa întelegem cât de adevarat este ceea ce însusi Apostolul scrie: «stiu în cine am crezut si în cine mi-am pus încrederea si sunt convins ca el are puterea sa pastreze bunul încredintat pâna în ziua aceea», adica pâna în ziua definitiva (2Tim 1,12) a întâlnirii noastre cu Cristos Judecatorul, Salvatorul lumii si al nostru.

Traducere pr. Paul Butnaru

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?b16=c024
Vă rugăm să respectați drepturile de autor