www.profamilia.ro /apologetica.asp?urme=12
 
 APOLOGETICA 

Urmele lui Dumnezeu
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 28.03.2005; sursa: Editura Signata

ARGUMENTUL ISTORIC

La început a facut Dumnezeu cerul si pamântul.
(Facere 1,1)

În afara de cele doua mari argumente ale existentei lui Dumnezeu - argumentul cosmologic si argumentul teleologic, mai este si argumentul istoric. Credinta de totdeauna a omenirii a fost ca exista o fiinta superioara, dar care nu poate fi cunoscuta de om.

Unii ar putea aduce obiectia ca din credinta în Dumnezeu a întregii omeniri nu se poate trage concluzia ca El exista cu adevarat. Din cauza ignorantei, popoarele puteau sa cada într-o multime de erori. De exemplu, omul a cunoscut gresit originea bolilor pâna la Pasteur; a ignorat originea trasnetului pâna la B. Franklin; omul s-a înselat asupra miscarii pamântului în jurul axei sale si în jurul soarelui pâna la Copernicus. Deci omenirea a trait în multe iluzii. La aceasta obiectie raspundem:

Este adevarat ca omul s-a înselat asupra originii bolilor, asupra rotatiei pamântului, ori a cauzei adevarate a producerii trasnetului, însa niciodata nu s-a înselat asupra existentei bolilor, pamântului, trasnetului etc. Tot asa s-a înselat si asupra naturii lui Dumnezeu, facându-l uneori ca animal (Apis, Horus...) sau cu pasiuni omenesti, dar nicicând nu a negat existenta Lui. Credinta în Dumnezeu este o necesitate a mintii omenesti.

Definitiile propuse pentru specia umana au fost multe, între care: Homo faber, ca singur folositor de instrumente; Homo ridens, singurul dintre animale care râde; Homo sapiens, singurul dintre animale care are ratiune; Homo religiosus, singurul animal care a avut notiuni de religie. Seneca constata "Tuturor le este înnascuta ideea de divinitate, de aceea înca nu s-a aflat un popor atât de nelegiuit si imoral, încât sa nu fi crezut într-o divinitate" (Epist. 117).

Religiile preistorice

La începuturile sale preistorice omul a avut o credinta. Sapaturile arheologice si ramasitele umane o dovedesc. Chiar daca nu se stie precis care i-a fost religia, cum nu se stie care i-a fost culoarea si limba (comunicarea), sunt multe urme care dovedesc ca a avut o credinta.

Ritul funerar. Înmormântarile se faceau într-o groapa sau cavou facut anume. În unele morminte trupurile erau asezate în pozitie funerara. Iata câteva localitati în Franta: La Ferasie, La Chapelle aux Saints etc. unde mortilor li s-au pus podoabe, arme de vânatoare, unelte de gresie... Peretii unde era asezat mortul erau vopsiti în rosu - culoarea vietii - cu peroxid de fier. În mâinile defunctilor asezau lame de silex si podoabe de fildes, oase gravate din coarne de ren, chiar si flori.

Palenologia este o stiinta (în Paleontologie) care se ocupa cu studierea polenului fosil, asa ca se poate preciza si ce fel de flori au fost în acele vremuri. Toate acestea dovedesc preocuparea vietii de dincolo de moarte. Acele clanuri primitive dadeau mortilor onoruri funerare. În multe pesteri de înmormântare se aflau camere mortuare în care erau asezate piese de mobilier, scoici etc. asa cum mai târziu în epoca bronzului, în regiunea mediteraneana, era obiceiul sa se puna în mormânt tot felul de obiecte de care raposatul sa se foloseasca în cealalta lume. Asa erau si mormintele faraonilor din Egipt.

Viata de dincolo. Se presupunea ca este asemanatoare cu cea de aici. Credinta în alta viata se vede din pozitia fetala (ca fatul în pântecele mamei), pe care o dadeau mortului. Era asezat cu palmele unite sub cap, culcat pe partea dreapta, cu genunchii uniti si adunati sub piept (pozitia somnului) iar orientarea era spre lumina, spre rasarit. Pentru ca scheletele sa ramâna în aceasta pozitie, erau legate imediat dupa deces. Practica aceasta a fost observata si mai târziu la popoarele primitive. Procedeul era pur religios, deci aveau o credinta.

Credinta în forte superioare se remarca din orientarea mortului spre rasarit, spre lumina, de unde reiese o credinta, daca nu un cult solar, cel putin un ansamblu de sentimente destul de complexe si înalte. Din comparatiile facute cu alte popoare mai recent aparute pe scara istoriei s-a constatat ca orientarea spre lumina este un procedeu pur religios.

Religia în neolitic. Ultima perioada a cuaternarului aduce cu sine o viata mai dezvoltata, un cult special al mortilor. Populatiile fiind mai dese si mai bine organizate au putut ridica monumente megalitice impresionante: Dolmenele din Bretagne (Franta); uriasa constructie de la Stonehenge (Anglia) si piramidele egiptene. Acestea erau monumente funerare, chiar daca au folosit si la astrologie, fiind ridicate în credinta unei vieti de dupa moarte.

Religiile protoistorice. Cele mai mari si numeroase monumente ce ne-au ramas de la: sumerieni, egipteni, greci si romani etc. sunt temple sau constructii funerare în legatura cu religia lor.

Scriitorii antici sunt unanimi în a afirma ca toate popoarele au crezut în divinitate: Plato (+348 î. de Cristos) afirma: "Toti oamenii, atât elini cât si barbari, au o credinta în divinitate!" Cicero (+43 î. Cr.) scrie: "Nu stiu nici un popor atât de salbatic încât sa nu stie ca trebuie sa existe o divinitate, chiar daca nu stiu cum ar trebui sa fie acea divinitate" (De Legibus, I, 24). Seneca (+65) constata: "Tuturor le este înnascuta ideea de divinitate, pentru aceea nu s-a aflat un popor atât de nelegiuit si imoral încât sa nu fi crezut în Dumnezeu" (Epist. 117).

Plutarch (+125) ne învata: "Priviti în lumea larga si veti gasi oameni fara cetati, fara stiinta si fara cârmuitori; veti afla oameni fara locuinte stabile, care nu stiu întrebuinta moneda si nu au cunostinte despre arte, dar nu veti afla niciodata societate omeneasca fara credinta în dumnezeire, nici oras care sa nu aiba un sanctuar în care sa nu se foloseasca nici un fel de rugaciune." (Adv. Colot. Epicur. c. 31).

Daca credinta în Dumnezeu este patrimoniul comun al omenirii, tot asa este si cunoasterea naturii lui Dumnezeu. Marii filosofi antici: Socrate, Plato, Aristotel, Empedocles, Seneca etc, pornind de la ideea ca nu poate exista decât un singur Absolut, ca nu poate avea toate perfectiunile în cel mai înalt grad decât o singura fiinta, au ajuns la ideea ca Dumnezeu nu poate fi decât unul singur, desi ei traiau în mediu politeist.

Consensul universal al omenirii, credinta tuturor popoarelor, este o dovada ca omul a avut experienta lui Dumnezeu, fie din descoperirea divina, facuta primei perechi de oameni (revelatia primitiva), fie din descoperiri ulterioare, dar pe care le-a interpretat dupa posibilitatile mintii sale, la acea data.

Totusi, daca vrem sa comparam ce importanta avea religia la popoarele vechi si la cele noi, sa ne gândim la maretia templelor, mormintelor, catedralelor, care sunt mult mai mari decât monumentele profane. Asa se poate vedea importanta atribuita credintei în societatile preistorice si cele istorice, cu o precizie de toata evidenta.

Religiile vechi. Sa parcurgem rapid credintele popoarelor din antichitate: China a adorat întotdeauna un Dumnezeu prea înalt, numit Sangti sau Thieng, care este datator de bine si împiedica raul. Egiptul s-a închinat unui Dumnezeu atotputernic, numit Nutar sau Amon-Ra. Lui Amon-Ra egipteanul îi aduce slava si se roaga pentru iertarea numeroaselor sale greseli (v. hieroglifele). Salbaticii din Australia, ca si cei din Noua Zeelanda, credeau într-o fiinta superioara, numita "tatal totului" (Coyaunm Motogon) si care locuieste în cer.

Hotentotii recunosc o zeitate superioara nevazuta, numita Tosip, care domneste peste tot universul. În prezent mai sunt triburi izolate care pastreaza vechile credinte, atât în Africa cât si în America de Sud. Astfel, în America centrala mai sunt triburi care cred într-un spirit suprem creator a toate; cei din Africa Centrala numesc acest Spirit suprem Mulung, si exemplele ar fi foarte multe... India a avut la început o religie bazata pe cartea Vedelor, raspândita de casta preoteasca a brahmanilor. Brahma era considerat Fiinta suprema, un Absolut, din care a emanat Universul, adica un monoteism ce a decazut în panteism, confundându-se Creatorul cu natura creata.

Budha (Sacya-Muni-Siddartha), ce a trait cu cinci secole înainte de Cristos, cu învataturile sale s-a suprapus vechilor principii. Astfel apare o religie politeista-superstitioasa-pesimista în care vietile se succed prin reîncarnare (Nirvana). Propaga o viata de meditatii si de izolare, egoista, pentru a-si pregati o viata mai buna dincolo, dupa moarte. Budismul accepta o multime de zei Budha din vietile trecute, care vin între oameni, precum si pe cei viitori. Dalai-Lama din Tibet este considerat ca o întrupare permanenta a unui Budha, si credinciosii îl adora, atât ca sef politic cât si religios.

Un trib din Insulele Adaman, numit Mincopii, erau atât de înapoiati, când au fost descoperiti de englezi, întrucât ei nu cunosteau nici cultura cerealelor, nici întrebuintarea fierului, nici focul, nici îmbracamintea. Drept îmbracaminte le servea un noroi argilos, cu care se mânjeau. Uneltele lor de piatra sau de lemn au uimit pe Quatrefage (antropolog si naturalist francez, 1810-1892), facându-l sa afirme ca acest grup de indivizi ar apartine înca erei tertiare. S-ar face o mare nedreptate daca s-ar crede ca ei nu aveau idei religioase. Fiind observati îndeaproape, s-a constatat ca acesti salbatici cred într-un singur Spirit, numit Puluga, Creator, judecator sever; credeau în viata de dincolo de moarte, aveau o singura femeie, cunoscând chiar si pacatul stramosesc! Iata o descoperire uimitoare la niste salbatici!

"Neamuri laudati-L pe Domnul! Popoare preamariti-L împreuna, caci fidelitatea Sa e mai presus de noi, si bunatatea Domnului e pe veci!" (Psalmul 116)

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?urme=12
Vă rugăm să respectați drepturile de autor