www.profamilia.ro /apologetica.asp?urme=1
 
 APOLOGETICA 

Urmele lui Dumnezeu
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 28.03.2005; sursa: Editura Signata

INTRODUCERE

În viata misionarului sfânt, care a fost Damian de Veuster, se aminteste o istorioara din Arhipelagul Hawai: "Când Dumnezeu a fost mai tânar a facut un om: omul alb si în bucuria Lui i-a daruit tot ce a avut. Omul alb a ocupat tari, a adunat aur, a strabatut oceanele cumparând perle, diamante, dar moare nefericit. Vazând Dumnezeu ca omul alb nu si-a adus aminte de El, s-a decis sa mai faca un om. L-a modelat si l-a pus în cuptor sa se întareasca. Însa Dumnezeu fiind de acum batrân, a atipit. Când s-a trezit a deschis cuptorul, dar era prea târziu, omul se înnegrise. Atunci Dumnezeu l-a întrebat: 'Dar tie, omule negru, ce sa-ti dau, caci toate le-am dat omului alb? Tie nu-ti dau nimic, dar tu sa fii fericit'."

Omul alb umbla dupa avere si nu se mai satura de bogatii, însa este tot nefericit pentru ca nu-L cauta pe Dumnezeu... Exista un sâmbure de adevar în aceasta poveste: pe om nu-I poate ferici nimic în aceasta lume în afara de Dumnezeu. Fiinta umana este însetata de adevar, de bine si frumos... Cauta neîncetat Binele Suprem, chiar daca nu este constienta de aceasta cautare. Omul doreste izvorul apei vietii, chiar daca nu-si da seama ca îi e sete... Dar unde-l va gasi? În sisteme filozofice? În stiinta? În diferite sisteme oculte? Astrologie, ghicitori, spiritism?...

Tânar, omul aspira la o viata linistita de familie, cu sanatate, fericire, avere, dar... un accident, o boala, sau chiar moartea distruge totul, atât de repede. Omul matur, dupa ce si-a agonisit avere ar dori sa se odihneasca, sa se bucure de bunurile adunate cu truda, sa aiba în jur o multime de nepoti, sa fie pace în familie, dar... atât de repede sfârsesc toate. Boala, batrânetea, necazurile scurteaza bucuriile...

Unde este adevarata fericire, dupa care tânjeste sufletul omenesc? De ce atâta suferinta? Cine ar putea sa ne raspunda? Cine detine aceste secrete, caci la fiecare pas ne înconjoara imprevizibilul, necunoscutul... Astfel se întreaba omul, mai cu seama dupa ce ramâne singur... Familia s-a destramat, boala nemiloasa, patul de spital atât de inospitalier... totul se prabuseste în jurul sau... Treptat, în adâncul fiintei sale, o anumita soapta si o anumita vinovatie îl atrage spre sacru. Obscur si nesigur, cugetând cu disperare, omul gaseste acest Absolut, îl gaseste pe Dumnezeu, care-l asteapta de multi ani...

ALFONS GRATRY (1805-1872) preot si filozof francez, în Amintirile sale, îsi descrie astfel convertirea din tinerete: "Sunt tânar, primul în clasa, poate voi fi primul printre toti elevii din Paris... voi ajunge avocatul cel mai celebru, voi câstiga avere... voi ajunge un scriitor celebru, voi fi primit la Academia franceza... voi fi mare ca Voltaire, Rousseau, Pascal... Poate sunt prea ambitios, dar cine stie, totul se poate. Ma voi casatori si voi fi fericit. Voi merge din fericire în fericire... Dar, nu am putut sa nu ma gândesc ca, la un moment dat, vor veni suferintele. Poate va muri tatal meu, apoi mama... poate chiar sotia mea si copiii... Un nor a trecut pe deasupra soarelui vietii mele. Mi se paru ca se întuneca totul, simteam ca devin palid... mi-a fost imposibil sa nu adaug, dupa toate acestea voi muri si eu. Era înspaimântator! Am ramas nemiscat, tremuram de groaza..."

În acest moment Gratry îsi aminti de Dumnezeul anilor copilariei, de frumusetea acelor ani... au fost clipele convertirii sale; si-a schimbat planurile si întorcându-se la Dumnezeu s-a facut preot... Ideea de Dumnezeu este cea mai mare si cea mai necesara dintre toate ideile ce se pot naste în mintea omului.

RENAN primea pe PASTEUR la Academia franceza. Tot Parisul veni sa-i auda. Dupa vorbirea usoara sceptica, a lui Renan, Pasteur începu grav: "Ce e dincolo? Degeaba raspunzi ca dincolo sunt spatii, timpuri, întinderi fara sfârsit. Nimeni nu poate întelege aceste cuvinte. Cel ce proclama existenta infinitului, si nimeni nu se poate eschiva, acumuleaza în aceasta afirmatie mai mult supranatural decât exista în miracolele tuturor religiilor. Pretutindeni vezi expresia inevitabila a infinitului în lume. Prin el supranaturalul se gaseste în adâncul tuturor lucrurilor. Ideea de Dumnezeu este o forma a infinitului... Atâta vreme cât misterul infinitului va apasa asupra gândirii omenesti, vor fi ridicate temple pentru cultul infinitului, fie ca el se cheama Brahma, Alah, Jehowa sau Cristos... si pe pardoseala acestor temple veti vedea totdeauna oameni îngenuncheati, adânciti în meditarea infinitului..."

Desi omul înclina sa recunoasca mai mult ceea ce vede, nu poate nega ca sunt fenomene care se gasesc în lumea interioara a sufletului care nu se vad. Aceasta lume nevazuta reclama si afirma ca exista o Fiinta nevazuta, mai presus de toate, care nu poate fi cuprinsa si nici înteleasa de mintea limitata a omului. Vedem în natura efectele universale ale Legii gravitatiei, care atrage corpurile spre sine, tot asa în lumea spirituala exista un Centru de atractie care este Dumnezeu si de care este legat destinul omului.

TERTULIAN (155-220) apologet crestin, spunea: "Noi purtam în sufletul nostru marturia despre Dumnezeu; este cu neputinta sa nu fim siguri de existenta Lui".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?urme=1
Vă rugăm să respectați drepturile de autor