www.profamilia.ro /apologetica.asp?biblia=4
 
 APOLOGETICA 

Biblia raspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

4. JURAMÂNTUL

Juramântul este chemarea numelui lui Dumnezeu de marturie pentru a dovedi adevarul.

Obiectie: Isus spune: "Iarasi ati auzit ca s-a zis celor de demult: sa nu juri strâmb si sa tii Domnului juramintele tale. Dar eu va zic: Nicidecum sa nu jurati" (Matei 5,33-34). Iar Sfântul Iacob scrie: "Mai înainte de toate, fratii mei, sa nu va jurati nici pe cer, nici pe pamânt, ci sa va fie voua ce este asa, asa, si ce este nu, nu" (Iacob 5,12). Din aceste texte s-ar parea ca juramântul este interzis.

Raspuns: Fariseii de pe timpul Mântuitorului sustineau ca juramântul în care nu este amintit Dumnezeu nu esti dator sa-l tii. Asa ca foloseau juramântul fie ca joc, fie ca sa însele pe altii. Acest obicei le-a facut un nume foarte rau între pagâni (Martial XI, 95 si Filon, Opere, edit. Mangeny, Londra 1742, voi. II p. 194). Isus nu opreste juramântul permis de Lege, caci El nu a venit sa strice Legea, ci ca sa o împlineasca. "Sa nu gânditi ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; n-am venit sa o stric, ci sa o plinesc" (Matei 5,17). Cum, însa, fariseii sustineau ca juramântul pe templu, altar, pe cer etc. nu obliga, Mântuitorul îi cearta pentru acest lucru: "Vai voua, povatuitori orbi, care ziceti: De va jura cineva pe templu nu este nimica, dar cine va jura pe aurul templului, este dator. Nebunilor si orbilor, ce este mai mare, aurul sau templul care sfinteste aurul?" (Matei 23,16-17).

Ucenicilor sai, Mântuitorul le spune: "Felul vostru de vorbire sa fie: da, da, nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rau" (Matei 5,37). Isus Cristos nu sterge juramântul pentru împrejurari grave: "Într-adevar oamenii jura pe cel ce este mai mare si sfârsitul la tot cuvântul de cearta este juramântul ca întarire" (Ev. 6,16).

Ca juramântul este permis în cazuri grave, se vede din urmatoarele:

Dumnezeu însusi se jura: "Caci, când a fagaduit Dumnezeu lui Avram, de vreme ce nu avea pe nimeni mai mare pe care sa se jure, s-a jurat pe sine însusi zicând: Eu ma jur pe mine însumi, fiindca ai facut acestea si nu ai crutat pe unicul tau fiu" (Facere 22,16); "M-am jurat pe mine însumi, din gura mea iese ceea ce este drept" (Isaia 45,22); "Dar, daca nu ascultati cuvintele acestea, eu ma jur pe mine însumi, ca aceasta casa va ajunge o adunatura de ruine, zice Domnul" (Ieremia 22,5,6); "Prin dreapta sa si prin bratul sau cel atotputernic, Domnul a întarit acest juramânt" (îs. 62,8); "Domnul a jurat pe slava lui Iacob. Niciodata nu voi uita nici una din faptele lor!" (Amos 8,7). Slava sau mândria lui Iacob era Domnul însusi; "Jura-mi acum, aici, pe numele lui Dumnezeu, ca nu ma vei trada!" (Fac. 21,23).

Oamenii se jura pe Dumnezeu. "Laban i-a zis lui Iacob: Eu jur sa nu trec de aceasta movila de pietre, catre tine; iar tu jura sa nu treci spre mine" (Fac. 31,52); "Si acum jura-mi (zice Rahab) pe Domnul, fiindca m-am purtat cinstit fata de voi, ca si voi va veti purta cinstit fata de mine" (Iosua 2,12); "Saul a facut juramânt pe Domnul: Pe viata Domnului, a zis el, tu nu esti primejduit prin aceasta fapta" (I Regi 28,10); "Eu am auzit pe omul îmbracat în in, care era pe apele râului: el a ridicat spre cer mâna dreapta si mâna stânga si a facut acest juramânt pe Cel ce-i viu întotdeauna" (Daniel 12,7); "Nu spune un juramânt strâmb, sub apararea numelui meu, caci tu vei profana numele Dumnezeului tau" (Levetic 19,12); "Ei învata sa se poarte bine cu poporul meu, punând juramânt pe numele meu: Viu este Domnul" (Ier. 12,16); "Si a jurat pe Cel viu în vecii vecilor, care a facut cerul si pamântul", citim în Apocalips 10,6.

Juramântul drept este o cinstire adusa lui Dumnezeu: "De Domnul Dumnezeul tau te vei teme, pe el îl vei sluji si pe numele lui vei jura" (Deuteronom 6,13). Sau, mai departe: "De Domnul Dumnezeul tau te vei teme, si-l vei sluji, de el te vei alipi si pe numele lui vei pune juramânt" (Deut. 10,20). "În ziua aceea vor fi în tara Egiptului cinci cetati care vor vorbi limba Canaanului si vor fi legate cu juramânt de Domnul cel atotputernic" (îs. 19,18); iar în alt loc: "Ascultati acestea, casa lui Iacob, voi care va numiti cu numele de Israel, voi care iesiti din izvoarele lui Iuda, voi care puneti juramânt pe numele Domnului" (Is. 48,1).

Daca atât în Noul Testament (Ev. 6,13) cât si în cel vechi se foloseste juramântul, Mântuitorul opreste numai folosirea lui usuratica.

Juramântul a fost folosit de Sf. Pavel: "Ca martor îmi este Dumnezeu caruia îi slujesc cu spiritul meu" (Rom. 1,9); "Eu chem marturie pe Dumnezeu asupra sufletului meu" (II Cor. 1,23); "Pentru ca marturie îmi este Dumnezeu, cum va iubesc pe toti, cu dragostea lui Isus Cristos" (Filip. 1,8).

Deci, cine cunoaste întreg întelesul Sfintei Scripturi, nu numai un verset, vede cu certitudine ca juramântul este permis, dar numai în cazuri grave si cu sfintenia receruta. De altfel, si formula: "Vede Domnul!" este chemarea lui Dumnezeu ca marturie.

Juramântul fals este pacat.

Exemplu: Sf. Thomas Morus, autorul Utopiei, cancelar al Angliei, mort în anul 1535, a fost întemnitat de Regele Henric al VIII-lea si condamnat la moarte pentru ca era contra divortului Regelui si suprematiei regale si pentru ca a dezaprobat persecutarea Bisericii catolice. Cancelarul si-ar fi putut salva viata daca ar fi voit sa jure ca se supune ordinelor primite. Prietenii lui îl sfatuiau sa depuna un juramânt în acesti termeni: Eu jur sa ma supun la ordinele Domnului si Stapânului meu. Pronuntând aceste cuvinte, te poti gândi la Domnul si Stapânul ceresc, deci la Dumnezeu. Însa Thomas Morus a refuzat: "Eu trebuie sa jur ca fac ceea ce mi se cere, nu ceea ce gândesc eu. Prin juramânt nu trebuie sa ma însel pe mine, nici pe altul, ci sa întaresc adevarul!"

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?biblia=4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor