www.profamilia.ro /apologetica.asp?biblia=14
 
 APOLOGETICA 

Biblia raspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

14. PREOTIA LEGII NOI

Preotia Legii Vechi si toate rânduielile ceremoniale erau "umbra celor viitoare" (Col. 2,17). Mântuitorul îl da de exemplu pe David, care a intrat în casa lui Dumnezeu si a mâncat pâinile punerii înainte, care nu era voie nici el sa le manânce, nici cei ce erau cu el, fara numai preotii (Matei 12,4.5). Sau îi spune leprosului: "Mergi de te arata preotului si du, pentru curatenia ta, ce a poruncit Moise pentru marturia lor" (Marcu 1,44); "Mergând, arata-te preotului si, pentru curatirea ta, du jertfa precum a rânduit Moise, spre marturie lor" (Luca 5,14).

Preotia aceasta a Vechii Legi doar închipuia adevarata preotie a Legii Noi. Ea nu putea ajuta la fericirea vesnica, ea doar trecea pe lânga omul cazut între tâlhari, ca preotul si levitul Legii vechi descrisi de Isus în Parabola Samariteanului milostiv (Luca 10,30-36).

Preotia Legii Noi o preia însusi Mântuitorul: "Asa si Cristos; nu s-a preaslavit pe sine însusi ca sa se faca arhiereu, ci Cel care a grait catre El: Fiul meu esti Tu, Eu astazi te-am nascut..."; "si, desavârsindu-se, S-a facut tuturor pricina de mântuire vesnica. Iar de Dumnezeu a fost numit Arhiereu dupa rânduiala lui Melchisedec..." (Evrei 5,1-10); "Juratu-s-a Domnul si nu-i va parea rau: Tu esti preot în veac dupa rânduiala lui Melchisedec" (Evrei 7,17).

Preotia Legii Noi a întemeiat-o chiar Mântuitorul. El a încredintat Apostolilor puterea de a guverna Biserica: "Tie îti voi da cheile împaratiei cerurilor, oricâte vei lega pe pamânt, vor fi legate si în ceruri, si oricâte vei dezlega pe pamânt vor fi dezlegate si în ceruri" (Matei 16,19; 18,18). Lor le da Sfânta jertfa Liturgica, la Cina din urma, zicând: "Aceasta sa o faceti întru amintirea mea" (Luca 22,19).

Acelasi lucru îl spune Sf. Pavel Corintenilor: "Paharul binecuvântarii nu este, oare, împartasirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este, oare, împartasirea cu trupul lui Cristos?" (I Cor. 10,16).

Isus le da Apostolilor misiunea pe care a avut-o El, astfel:

1) Ca învatator, trebuie sa învete poporul: "Drept aceea, mergând învatati toate neamurile, botezându-i în numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfânt" (Matei 28,19); "Mergeti în toata lumea, vestiti Evanghelia..." (Marcu 16,15); "Sa se predice, în numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor" (Luca 24,47).

2) Ca preot jertfitor, aducând jertfa Sfintei Liturghii, care înlocuieste jertfa Legii celei Vechi. Aceasta misiune le-a fost încredintata numai Apostolilor prin cuvintele spuse de Isus: "Faceti aceasta întru amintirea Mea" (Luca 22,19).

3) Preotul este conducator, având puterea de jurisdictie si de a conduce poporul spre fericirea eterna. Sf. Apostol Pavel scrie: "Asa sa ne socoteasca oamenii pe noi, ca pe slujitori ai lui Cristos si ispravnici (=administratori) ai tainelor lui Dumnezeu" (I Cor. 4,1).

Apostolii au deprins aceasta putere, cum este scris: "Pâna ce voi veni, pazeste citirea si mângaierea si învatatura. Nu-ti uita de darul ce este în tine, care ti s-a dat prin prorocie si prin punerea mâinilor preotiei" (I Tim. 4,13); "Pentru care pricina iara îti aduc aminte sa tii aprins darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele" (II Tim. 1,6); "Pe care i-au pus înaintea Apostolilor si, rugându-se, si-au pus mâinile peste ei" (Fapte 6,6).

Urmasii Apostolilor se numesc Episcopi: "Pavel si Timotei, slugile lui Cristos Isus, tuturor sfintilor în Cristos Isus, ce sunt în Filipi, împreuna si Episcopilor si diaconilor..." (Filipeni 1,1). Sf. Pavel cheama pe preotii din Efes: "Si din Milet trimitând la Efes, a chemat pe preotii Bisericii..." (Fapte 20,17); "Luati aminte de voi si de toata turma peste care Duhul Sfânt v-a pus Episcopi, ca sa pasteti Biserica lui Dumnezeu pe care a câstigat-o cu scump sângele sau" (Fapte 20,28).

Cuvântul preot vine de la presbiter (batrân). Apostolii au hirotonit preoti dupa cum citim: "Si hirotonindu-le preoti în fiecare biserica... i-a încredintat pe ei Domnului în care crezusera" (Fapte 14,23); "Pentru aceasta te-am lasat în Creta, ca sa asezi cele ce lipsesc si sa asezi în orase preoti, precum ti-am poruncit" (Tit 1,5). Asa porunceste Sf. Pavel lui Tit "adevaratul fiu" (Tit 1,4). Iar Sf. Petru scrie: "Pe preotii cei dintre voi, rugamu-i, ca unul ce sunt si eu preot si marturie a patimilor lui Isus Cristos si partas al maririi ce va sa se arate" (I Petru 5,1). Sf. Iacob spune: "De este cineva bolnav între voi, sa cheme pe preotii bisericii si acestia sa se roage pentru el" (Iacob 5,14).

Preotii sunt slujitori ai Domnului, deosebiti de ceilalti credinciosi. Isus se înconjoara de un numar de ucenici, pe care îi separa de ceilalti si îi numeste Ucenici sau Apostoli: "Si s-a suit în munte si a chemat pe care a voit el. Si a facut pe doisprezece ca sa fie cu dânsul si sa-i trimita pe ei sa predice" (Matei 10,1-5; Marcu 3,13-19; Marcu 4,10; Luca 6,13-16). Tot pe ei îi învata Isus în slujba ce vor avea: "Si chemând pe cei doisprezece Ucenici ai sai, le-a dat putere peste duhurile necurate si sa vindece toata boala si toata neputinta" (Matei 10,1-42).

Numai pe Apostoli îi duce la Cina cea din urma: "Unde vrei sa-ti gatim sa manânci Pastile?" (Matei 26,17-29; Marcu 14,12-25; Luca 22,7-20). Deci Isus i-a separat pe Apostoli de ceilalti credinciosi. Ei stiu ca ocupa un rang deosebit: "Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi si l-a lasat sa se arate, nu la tot poporul, ci celor mai înainte rânduiti marturii de la Dumnezeu, noua care am mâncat si am baut împreuna cu el, dupa ce a înviat din morti" (Fapte 10,40.41).

Apostolii aduc hotarâri pe care le impun poporului: "Placut-a Spiritului Sfânt si noua, ca mai mult nici o greutate sa nu punem pe voi, fara numai acestea de lipsa: sa va înfrânati de la cele jertfite idolilor, de sânge, de sugrumat si de desfrâu" (Fapte 15,28-29). Tot asa hotaraste si Sf. Pavel: "Si aceasta poruncindu-va, nu va laud, ca va adunati nu spre mai bine, ci spre mai rau" (I Cor. 11,17-34; I Tim. 1,1; II Tim. 1,1); "Drept aceea, în locul lui Cristos, va rugam ca si cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi. Rugamu-va, deci, în numele lui Cristos: împacati-va cu Dumnezeu!" (II Cor. 5,20).

Între credinciosi, în Corpul Mistic al Mântuitorului, în locul întâi sunt Apostolii: "Asa a pus Dumnezeu în Biserica, mai întâi Apostoli..." (I Cor. 12,28; Efes. 4,11). Ei sunt pusi de Duhul Sfânt: "Luati, dar, aminte de voi si de toata turma peste care Duhul Sfânt v-a pus Episcopi, ca sa pasteti Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu scump sângele Sau" (Fapte 20,28). Apostolii si urmasii lor pun preoti în cetati: "Pentru aceea te-am lasat în Creta... sa asezi preoti în cetati, precum ti-am rânduit" (Tit 1,5; Fapte 15,22).

Obiectie: Sf. Pavel spune ca toti sunt egali: "Nu este iudeu, nici grec... caci toti una sunteti în Cristos" (Gal. 3,28).

Raspuns: Aici este vorba de natiuni, de clase sociale, nu de ierarhie. Sf. Pavel nu se poate contrazice pe sine, dupa ce a spus: "Asa a pus Dumnezeu în Biserica, întâi Apostoli, a doua oara proroci, a treia oara dascali" (I Cor. 12,28), iar în versetul urmator se întreaba: "Oare toti sunt Apostoli?" (I Cor. 12,29). Deci exista grade în ierarhia bisericeasca.

Întrebare: De ce scrie Sf. Petru în Epistola I, cap. 2,9: "Iar voi sunteti neam ales, preotie împarateasca, rod sfânt, poporul dobândirii, ca sa vestiti bunatatile celui ce v-a chemat din întuneric la minunata sa lumina?"

Raspuns: Sf. Petru nu vorbeste de o preotie propriu zisa, în înteles strict, ci de o înaltime spirituala, de apostolatul laicilor. În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus despre întregul popor al lui Israel ca va fi "împaratie de preoti si un neam sfânt" (Iesire 19,6); totusi, vedem ca a întemeiat preotia lui Aron (Iesire 28,29), deci nu toti erau preoti. Dovada ca în Biserica Apostolilor nu toti aveau putere egala, este faptul ca atunci când Samarinenii au fost botezati de diaconul Filip, el nu le-a putut da Duhul Sfânt (Mirul), ci au venit Petru si Ioan sa-l dea (Fapte 8,14-17).

Cei care în Biserica se fac pe ei singuri preoti, vor avea rasplata lui Core, Datan si Aviron, primii care s-au împotrivit preotiei (Num. 16,1-2; 16,41-49). În Vechiul Testament, cel care nu asculta de preot era pedepsit cu moartea trupeasca: "Iar cine se va purta asa de îndaratnic încât sa nu asculte de preotul care sta la slujba înaintea Domnului Dumnezeului tau, sau de judecatorul din zilele acelea, unul ca acela sa moara" (Deuteronom 17,9-13).

În Noul Testament, cel neascultator va fi pedepsit cu moartea sufleteasca: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine ma asculta si cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine!" (Luca 10,16); "Nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci cel ce este chemat de Dumnezeu, ca si Aron", zice Sf. Pavel (Evrei 5,4).

Obiectie: Sa nu ascultam de preot, pentru ca acela care a trecut pe lânga omul cazut între tâlhari a fost preot (Luca 10,31); si cei ce l-au rastignit pe Isus au fost preoti, cel putin unii (Luca 22,2); ca preotii dau exemplu rau prin viata lor...

Raspuns: Prin parabola Samarineanului milostiv, Isus ne arata ca nu Legea Veche îl ajuta pe om, ci Legea Noua. În Legea Noua însusi Isus este preot: "Juratu-s-a Domnul si nu-i va parea rau; tu esti preot în veac dupa rânduiala lui Melchisedec"; adica rege si preot în aceeasi persoana (Psalmi 110,4; 109,4); "Tu esti preot în veac, dupa rânduiala lui Melchisedec", zice Sf. Apostol Pavel în Epistola catre Evrei (5,6) si cap. 8.

Adevarat ca sunt si preoti rai, dar sunt si preoti foarte buni. Viata preotului poate fi rea, dar învatatura este a lui Cristos. Iisus stia ca Iuda îl va vinde; totusi, îl va trimite cu ceilalti Apostoli sa predice: "Mergând, propovaduiti zicând..." (Matei 10,7). Daca preotul în viata lui particulara nu este un exemplu bun, pentru aceasta el va fi judecat mult mai aspru în ziua Judecatii: "Oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; si cui i s-a încredintat mult, mai mult i se va cere" (Luca 12,48). Iuda s-a osândit pentru pacatul sau, dar cei ce l-au auzit predicând nu s-au osândit.

Sf. Ioan Vianney (1786-1859) referindu-se la meritele sau greselile preotilor zicea: "Varsati un lichid printr-o pâlnie; ori este de aur, ori de tinichea, lichidul tot asa curge". Se poate ca, uneori, cei ce devin preoti sa nu aiba chemare, caci zice Mântuitorul: "Nu voi m-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi" (Ioan 15,16). Cei care nu au chemare nu vor corespunde întocmai îndatoririlor de preot, dar acestia sunt putini. Istoria mântuirii este plina de patriarhi, profeti, apostoli si preoti care au lucrat în via Domnului, parasindu-si familia si chiar tara.

Exemplu: Un tânar nobil francez stând în fata parintilor sai le destainui hotarârea sa de a se face preot. Tatal îl privi grav si-i zise: "Îti dai seama ca tu esti ultimul vlastar al familiei noastre si ca neamul nostru se va stinge cu tine?! Tata - i-a raspuns tânarul - este cea mai mare cinste pentru neamul nostru daca se încheie cu un preot!" Tânarul a devenit preot, Episcop, si apoi întemeietorul Oblatilor Imaculatei Conceperi, congregatie raspândita astazi pe întreg pamântul. Tânarul se numea Eugen de Mazenod.

Sf. Toma de Aquino explica misiunea preotului, zicând: "Preotul trebuie sa tina legatura între Dumnezeu si popor ca un ambasador. Un ambasador cu atât este mai valoros, cu cât este mai iubit de suveranul pe lânga care este trimis si cu cât este mai distins si mai reprezentativ fiu al poporului sau." Deci, preotul, cu cât va fi mai demn în îndeplinirea misiunii sale, cu atât va fi mai iubit de Dumnezeu catre care este trimis si cu cât va fi mai identificat cu durerile si aspiratiile poporului pe care-l conduce spre mântuire. Cu cât acesti doi termeni, Dumnezeu si poporul, vor fi mai contopiti în iubirea preotului, cu atât va fi mai rodnica misiunea sa. Este o mare gresala a dispretui preotia, taina întemeiata chiar de Mântuitorul, în ajunul Patimilor Sale.

Obiectie: Nu este permis sa zici cuiva "Parinte", pentru ca Isus interzice acest lucru (Matei 23,9).

Raspuns: Mântuitorul opreste titlul de trufie, cum este cel de Pater Patriae, nu însa întelesul simplu si crestinesc pe care-l întrebuintam noi (adica parinte, cu înteles de tata sufletesc). Astfel, Sf. Pavel spune Corintenilor ca sunt fiii lui si el este parintele lor sufletesc: "Nu ca sa va înfrunt pe voi scriu aceasta, ci ca pe niste fii iubiti ai mei va învat. Caci chiar de ati avea zece mii de dascali, totusi nu aveti mai multi parinti; caci în Isus Cristos, prin vestire, eu v-am nascut pe voi" (I Cor. 4,14-15).

Tot Sf. Pavel îl numeste pe Tit fiu, deci el îi era parinte: "Lui Tit, adevaratul fiu, din credinta cea de obste" (Tit 1,4); "O, copiii mei, pentru care sufar iarasi..."(Gal. 4,19). Cuvântul "Parinte" îl mai aflam în Sfânta Scriptura a Vechiului Testament: "Mica i-a zis: ramâi la mine si fii parinte aici la mine si preot..." (Judecatori 16,10); "Taci, pune-ti mâna la gura, vino cu noi si ne fii parinte si preot..." (Judecatori 18,19); "Iar Eliseu se uita si striga: Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii lui..." (IV Regi 2,12 = II Împ.); "Si, vazându-i, regele lui Israel a zis catre Eliseu: Sa-i ucid, Parinte?" (IV Regi 6,21 = II Împ. 13,14).

De asemenea citim la Iov: "Celor nenorociti le eram tata" (Iov 29,16). Iar la Profetul Isaia: "El va fi tata pentru cei ce locuiesc în Ierusalim" (22, 21). Daca ne-am lua dupa învataturile celor ce gresesc, ar trebui ca nici învatatorilor sa nu le zicem: "Domnule învatator" pentru ca ne opreste Scriptura: "Voi sa nu va numiti Rabi. Ca unul este învatatorul vostru, Cristos, iar voi toti sunteti frati" (Matei 23,8-10). Vedeti la ce rataciri se poate ajunge daca iei "litera care omoara, nu spiritul care da viata"! (II Cor. 3,6).

Exemplu: Sf. Ioan Gura de Aur (340-407), în cartea sa "Despre Preotie" scrie ca, prin iertarea pacatelor si prin Euharistie, preotul primeste o putere cum Dumnezeu n-a încredintat-o nici unui înger, nici unui arhanghel. Nici unuia dintre îngeri nu i-a promis: "Orice vei lega pe pamânt, va fi legat si în cer, si orice vei dezlega pe pamânt, va fi dezlegat si în cer" (Matei 18,18). Stapânitorii lumii au putere de a lega numai trupul, pe care îl pot pune în lanturi. Puterea de dezlegare a preotului atinge cele mai launtrice legaturi si urca pâna peste ceruri.

Sf. Francisc de Assisi (1182-1226) spunea: "Eu, daca as întâlni în acelasi timp un înger si un preot, l-as saluta mai întâi pe preot, pentru puterea ce i-a dat-o Dumnezeu!" De altfel, a fost atât de patruns de respectul pentru taina Preotiei, ca nu a voit sa se faca niciodata preot. Sa nu uitam ca raspândirea credintei crestine în lume este opera preotilor, dupa cuvintele Mântuitorului: "Mergeti în toata lumea si predicati Evanghelia..." (Matei 28,19; Marcu 16,15; Luca 24,47).

Când au aparut sectele, în urma reformei lui Luther, dupa anul 1519, crestinismul era deja cunoscut aproape în toata lumea veche. Cea mai mare parte a popoarelor datoreaza crestinarea muncii de apostolat a preotilor celibi (necasatoriti) ai Bisericii Catolice, care au parasit totul (tara, cunoscuti, familie) si au plecat spre regiuni necunoscute pentru a duce lumina Evangheliei lui Cristos. De multe ori preotul misionar trebuia sa-i apere pe bastinasi de propriii sai frati, europenii.

Exemplu: Sf. Petru Claver (1580-1654), Apostolul sclavilor negri, luati din Africa si vânduti în America de Sud. Nascut în Spania, devine, ca preot si calugar iezuit, aparatorul negrilor, transportati în conditii îngrozitoare peste ocean. Timp de 40 de ani lupta împotriva cruzimii si a salbaticiei cu care aventurierii europeni îi tratau pe negri. "Fildesul negru" era transportat în cale, pe fundul corabiilor, fara aer, fara lumina si fara hrana. Pr. Claver îi scotea la lumina pe muribunzi, îi îngrijea pe cei bolnavi, îi încuraja pe cei care erau vânduti negustorilor de sclavi.

Negustorii de sclavi au încercat de multe ori sa-1 asasineze, l-au amenintat, l-au calomniat în tot felul. Dar misionarul nu s-a temut, nu s-a descurajat muncind pentru usurarea vietii acestor nefericiti si dându-le mângâierea credintei crestine. El moare paralizat, parasit aproape de toti, la 64 de ani.

Sf. Francisc Xaveriu (1506-1552) s-a nascut în Spania. Preot si calugar iezuit, la hotarârea Superiorului de a-l trimite în India, se supune imediat, fara a mai trece pe acasa sa-si ia ramas bun de la parinti. Debarca la 6 mai 1542 în regiunea Goa. El are, de asemenea, de luptat cu compatriotii sai care, mai mult aventurieri, nu îi tratau crestineste pe bastinasi. Munca sa misionara dureaza 10 ani. El trece si în Japonia, are darul de a vorbi în mai multe limbi, fiind înteles de toti ascultatorii. Face minuni. Moare pe o insula, înainte de a debarca în China. Dupa 250 de ani s-au mai gasit în Japonia crestini convertiti de Sf. Francisc Xaveriu. Dumnezeu l-a învrednicit ca trupul sau sa nu putrezeasca; se afla, si astazi, la bazilica din Goa (India) într-un sicriu de argint. Sf. Francisc Xaveriu a fost numit de Biserica Patronul Misiunilor.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?biblia=14
Vă rugăm să respectați drepturile de autor