pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Predici despre porunci
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 19.11.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 6 august 1990

Dragi credincioși,

Ieri v-am vorbit despre prima poruncă dumnezeiască și v-am spus că numai lui Dumnezeu îi dăm cult de adorație, adică îl socotim ființa supremă. Nici pe sfinți, nici chiar pe Preacurata Fecioară Maria, noi nu o socotim Dumnezeu. Singur pe Dumnezeu să-l cinstești și numai Lui să te închini.

Astăzi vă voi vorbi despre a doua poruncă dumnezeiască: "Să nu iei numele lui Dumnezeu în deșert". Să nu vorbești nici în glumă, nici în batjocură, nici în sudalmă sau înjurie despre numele lui Dumnezeu, căci este sfânt.

Un mare învățat francez, Vachereau, care a studiat multe limbi, a căutat să vadă care este cel mai înalt cuvânt în fiecare limbă. El a proclamat solemn că cel mai înalt cuvânt din toate limbile este cuvântul Dumnezeu. Alexandru Macedon, care a trăit cu 300 de ani î. Cr., a cucerit toată lumea, din Grecia până în India. Când a cucerit Siria și Țara Sfântă, ducându-se înaintea marelui preot, acesta fiind îmbrăcat în toate odăjdiile sfinte, împăratul a îngenuncheat și s-a închinat înaintea lui. După ce s-a ridicat, a zis: "Eu nu omului m-am închinat, ci m-am închinat Dumnezeului pe care el îl reprezintă".

Ce însemnă a lua numele lui Dumnezeu în deșert? Când cineva spune: "Ce Dumnezeu?!", aici nu era nevoie să spună cuvântul Dumnezeu. Fiindcă l-a spus, a luat numele lui Dumnezeu în deșert. Nu este păcat grav, dar este păcat. Când cineva zice: "Doamne, cât e de frumos!", de ce a zis cuvântul Doamne? La fel, dacă cineva contestă unul dintre atributele divine și spune: "Dumnezeu nu-i înțelept, uite cum e providența, ce prostie a făcut Dumnezeu", este o insultă pe care o aduce numelui lui Dumnezeu.

Însă, păcat de moarte este dacă cineva ridică pumnul la cer, înjură pe însuși Dumnezeu, sau calcă și scuipă pe cruce. Dacă înjură de Dumnezeu pe cineva, iar intenția înjurăturii este să atingă în noi ceea ce avem mai scump și mai drag, înjură astfel: "Dumnezeul mamei tale!". De ce înjură așa? Pentru că știe că fiecare om socotește pe mama lui o sfântă. Chiar dacă nu a fost sfântă de canonizat, pentru jertfa și dragostea ce-a avut-o față de noi o socotim foarte dragă; de aceea el caută să ne jignească în acest lucru. Apoi, îl avem pe Dumnezeu cel mai înalt lucru; atunci el caută să ne jignească pe noi, atingând ceea ce avem mai scump, să ne provoace. A înjura numele lui Dumnezeu este păcat greu. Tot păcat greu este dacă cineva înjură de un atribut al lui Dumnezeu și spune: "Dumnezeu nu este preaînțelept", sau "Dumnezeu nu face bine că face lucrul cutare".

Noi am văzut aceasta cât am stat în închisoare. Eu însumi stând 14 ani în închisoare, tot timpul așteptam să se producă o schimbare. Dar, schimbarea nu a venit. Au murit mulți în închisoare, în mizerie. Numai acum vedem ce înțelept a lucrat Dumnezeu. Aceia au devenit martiri, au devenit sfinții lui Dumnezeu, iar aceasta este cel mai mare lucru pe care-l putem avea pe pământ.

Dar, dacă cineva pomenește numele diavolului, acesta încă nu este un păcat de moarte, însă a drăcui este păcat. De exemplu cineva zice: "Du-te dracului!", acesta este păcat. Dacă Dumnezeu ar împlini lucrul acesta - să-l osândească, să-l ducă în iad, sau numai atâta să facă: în viața aceasta să fie îndrăcit, așa cum erau îndrăciții de pe timpul lui Isus, care spumegau, săreau în foc și în apă, ca epilepticii sau istericii - aceasta ar fi o pedeapsă destul de mare. Noi nici lucrul acesta să nu-l vorbim.

Sfântul Apostol Iacob spune: "Dacă un om nu păcătuiește cu limba este un om sfânt". De aceea, trebuie să fim atenți la ceea ce vorbim, pentru că nu avem dreptul de a strica cinstea cuiva cu o vorbă neadevărată și apoi să stăm liniștiți. Nu putem repara pentru că aceasta este împotriva dreptății, a justiției, este ca și cum ai arunca penele dintr-o pernă, apoi ai vrea să le aduni. Nu le poți aduna toate, s-au răspândit. Așa se răspândește vorba rea.

Cineva întâlnește un șofer care avea obiceiul să înjure tot timpul, și-l întreabă: "Vii cumva din iad?". "Eu vin de aici, de pe pământ". - "Nu, eu dacă aud pe cineva vorbind nemțește, cred că vine din Germania, dacă-l aud pe unul vorbind franțuzește, cred că este francez, dar când te aud pe dumneata spunând vorbe pe care numai diavolul le spune, cred că vii din iad".

Sfânta Ecaterina de Siena, încă de copil, a avut o mare oroare de a se pronunța în preajma ei numele diavolului sau o înjurătură împotriva lui Dumnezeu. Odată, fiind trimisă de mama ei undeva, a intrat într-o biserică, a ascultat Sfânta Liturghie și a întârziat. Când s-a întors, mama ei, foarte supărată, a certat-o cu vorbe rele. Ea a spus: "Mamă, mai bine bate-mă, dar nu înjura numele lui Dumnezeu și nu pomeni numele diavolului".

Am citit cum un om, auzind pe altul înjurând tot timpul, i-a spus: "Dacă nu mai înjuri, îți dau 25 de lei". Acesta n-a mai înjurat. "Vezi, pentru că ți-am promis bani, n-ai mai înjurat. Însă Mântuitorul îți va da mai mare răsplată în cer dacă nu vei înjura". A căutat și s-a lăsat de înjurătură.

În primul război mondial, un ofițer rănit a fost dus într-un spital. El avea obiceiul că tot timpul înjura de Dumnezeu și de lucruri sfinte. Acolo era îngrijit de o călugăriță. Ea l-a îngrijit cu multă conștiinciozitate, dar odată i-a spus: "Eu te îngrijesc, dar tu să nu mai înjuri numele lui Dumnezeu. Eu m-am dăruit lui Dumnezeu și este cel mai scump lucru pe lume care-l am. Dacă dumneata înjuri, eu nu mai vin aici". "Acesta este un obicei, a spus ofițerul, pe mine când mă doare ceva înjur". Sora i-a spus: "Eu te învăț să nu mai înjuri. Promite-mi că vei face ceea ce îți spun eu". El a stat puțin la îndoială, apoi a promis că va face. Sora i-a cerut ca, de câte ori va înjura, să pună 5 lei în casa pentru săraci a spitalului. "Asta ar însemna ca eu să rămân sărac", a spus rănitul. "N-ai decât să nu mai înjuri", a spus sora. El s-a ținut de cuvânt. În prima zi a pus 100 de lei, a doua zi mai puțin, a treia zi și mai puțin, până când s-a lăsat de înjurătură.

Dacă aveți obiceiul de a aminti numele diavolului, de a înjura numele preasfânt al lui Dumnezeu, să vă dați toată silința să vă lăsați de acest obicei. Al doilea lucru pe care aș dori să-l amintesc este blestemul. Când cineva se blestemă pe el însuși sau blestemă pe altul: "Să mă bată Dumnezeu, să orbesc, să n-am parte de fericirea eternă" etc., dacă Dumnezeu vrea să-l pedepsească, ceea ce a cerut poate să se împlinească.

Am citit în viața Sfântului Ignațiu de Loyola cum el s-a dus în Alcalla și acolo a întâlnit un nobil, Lopez de Mendoza, căruia i-a cerut să-i dea milostenie pentru săraci. Acela îl scuipă în față și-i spuse: "Să ard eu de viu, dacă tu nu ești vrednic să ți se taie capul". Nu peste mult se aude că s-a născut prințul moștenitor al regelui, s-a dat o serbare mare, iar nobilul, voind să aprindă un butoi cu pulbere de pușcă, a explodat și el a luat foc și a ars de viu.

Să ne amintim totdeauna de porunca lui Dumnezeu: "Să nu iei numele lui Dumnezeu în deșert!" . Amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire