pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Poruncile în credința catolică
achizitionare: 30.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Cuprinscapitolul anterior 10. Privește la aproapele tău fără a-i pofti avutul; gândește-te să-i faci și lui parte din ce este al tău

Porunca a zecea dezvăluie inima omului sub un unghi complementar cu porunca a noua: ca și pofta sexuală, pofta față de bunurile altuia este o sclavie interioară de care Cristos a venit să ne elibereze.

 

Banii și bogăția sunt, oare, un lucru rău?

Dorim toate bunurile pe care nu le avem încă și e bine să avem aspirații: o muncă interesantă, o locuință plăcută... Dar se mai poate întâmpla și ca lucrurile pe care le avem sau pe care le dorim să ne posede ele pe noi, făcându-ne să uităm de iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Dorința de a poseda poate deveni o tiranie pentru sine și pentru alții. Nu banii sunt un rău, ci lăcomia și tot ceea ce naște ea: servitute, aservirea semenului, împietrirea inimii, refuzul de a împărți cu altul, fraudă, furt... Lăcomia face din ban un idol, iar pe oameni îi face sclavi. Sărăcia în spirit face din bani un izvor de dărnicie, iar pe oameni îi face ființe libere.

«Adunați-vă comori în ceruri - spune Isus - căci unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră» (Mt 6, 19-21). Comunitatea creștină a ținut minte avertismentul Domnului: «Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: ori pe unul îl va iubi și pe celălalt îl va urî, ori de unul se va lega, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și Banului» (Mt 6, 24).

 

Cum poate fi prevenită ispita de a fura?

Sfântul Paul pune ispita de a fura pe seama lenei. Creștinul care fură se întoarce la viața pe care o ducea înainte de convertire. «Cel care a furat să nu mai fure, ci să se străduiască mai degrabă să lucreze cu mâinile sale, pentru a putea face binele ajutându-i pe cei lipsiți» (Ef 4, 28). În mentalitatea creștina, munca are o triplă utilitate: previne furtul, împiedică parazitismul și îngăduie exercitarea dărniciei.

După cum pofta sexuală nu este numai aceea care locuiește în inimile noastre, ci și aceea pe care o provocăm la alții, pofta după bunurile altuia este și aceea pe care o putem provoca printr-o etalare de bogăție în fața celor lipsiți, cărora refuzăm să le dăm din bunurile și din timpul nostru. Datorită egoismului ne facem răspunzători de pofta pe care o trezim la alții. Dărnicia eliberează de egoism și de poftă.

 

Oare Cristos nu ne-a eliberat de condiția de păgâni?

Rădăcina tuturor nedreptăților este lăcomia. Apostolul Paul pune mereu laolaltă «lăcomia, idolatria și desfrâul» pentru a schița perioada precreștină a convertiților din prima generație (Rom 1, 18-32). Lăcomia este o formă de idolatrie: ea duce ușor la renegarea Dumnezeului adevărat și la slujirea Banului. Ea simbolizează păgânismul. Fiind lipsit de iubire, păgânul, adică creștinul care se întoarce la starea dinainte de convertire, se slujește de ceilalți ca de niște unelte pentru a obține profit, fără să-i pese de drepturile lor; pe când, dimpotrivă, creștinul trebuie să se pună în slujba celorlalți. Așadar, dacă un om botezat se lasă pradă lăcomiei, recade în condiția de păgân, de care Cristos îl eliberase.

 

Iubirea lui Dumnezeu nu s-a revărsat, oare, în inimile noastre?

Lăcomia sau pofta lezează în mod direct caritatea. Ea nu duce numai la idolatrizarea banului, ci și la desfrâu, al doilea simbol al vieții precreștine (Ef 5,3). Desfrâul îl înjosește pe aproapele. Cel care slujește banului nu se mulțumește să-și utilizeze semenul pentru profitul său, ci ajunge să se slujească de el și pentru plăcerea sa. Ca pe vremea Apostolului Paul, aceste trei vicii care caracterizau perioada precreștină a celor botezați continuă să-și exercite atracția asupra creștinilor. Din acest punct de vedere suntem cu toții nou convertiți: zi de zi trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să ne lăsăm pătrunși de iubire. Aceasta ne face să vedem cu o privire curată unde se află folosul aproapelui.

 

Curăția inimii - izvor de har și de belșug

Porunca a zecea le rezumă pe toate celelalte interiorizându-le: inima noastră de piatră să devină inimă de carne! Numai cine iubește pe aproapele său ca pe sine însuși poate ajunge la curăția inimii cerută în mod deosebit de ultimele două porunci. Iubirea discerne binele aproapelui: ea este legea în integralitatea ei (Rom 13, 8-10)! Bucuria dăruirii de sine și a dărniciei își are izvorul în Dumnezeu, a cărui generozitate se revarsă:

«Cel ce seamănă cu zgârcenie cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie cu dărnicie va și secera. Dumnezeu poate să înmulțească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să aveți și din prisos spre tot lucrul bun... ca întru toate să vă îmbogățiți, prin toată dărnicia... » (2 Cor 9, 6. 8. 11).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire