pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Poruncile în credința catolică
achizitionare: 30.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 9. Dorința de a iubi să-ți fie cu totul curată

Cateheza a împărțit în două porunca a zecea din Biblie «Să nu poftești casa aproapelui tău, nici femeia lui, nici bunurile lui» (cf. Ex 20, 17). În tradiția catolică și în cea luterană, porunca a noua se referă, deci, la pofta care dă naștere adulterului, iar a zecea, la pofta care dă naștere la furt.

 

Ce diferență este între dorință și poftă?

Omul este o ființă plămădită din dorințe și aceasta e măreția lui. Dorința deschide inima omului față de ceilalți: dorința de a trăi, de a se vindeca, de a progresa, de a iubi și a fi iubit. Ce poate fi mai frumos? Dimpotrivă, a pofti înseamnă a reduce totul la sine: numai la sine și la propriile nevoi, până la disprețul față de Dumnezeu și față de ceilalți.

În Vechiul Testament, «a pofti» este un termen foarte realist: el nu angajează numai gândul, ci și trecerea la fapta care constă în a unelti pentru a-ți atinge scopul. Pofta este un act.

În Noul Testament, Isus denunță ipocrizia acelora care-l cinstesc pe Dumnezeu numai din vârful buzelor și nu din inimă (Mt 15, 6-8). El cere ca omul să fie întreg în ceea ce spune și în ceea ce face. Totul vine din inimă: adevărul, ca și minciuna. Tradiția catolică vorbește aici despre «curăția inimii». Aceasta înglobează toate poruncile: «Într-adevăr, din inimă vin dorințele rele, omorurile, adulterul, desfrâul, furtul, mărturia strâmbă, calomnia» (Mt 15, 19-20). Pofta este o intenție care, chiar dacă nu trece la faptă, este deja plină de răutate. De aceea Isus este atât de radical: «oricine privește o femeie poftind-o a și săvârșit adulter cu ea în inima lui» (Mt 5,28). înainte de a se traduce în faptă, păcatele antisociale se nasc în inimă. Pornind dintr-o inimă rea, îi dezvăluie răutatea.

 

Ce se înțelege prin «inimă curată»?

La începutul Cuvântării de pe munte, Isus spune: «Fericiți cei cu inima curată!» Ce înseamnă aceasta? Prima semnificație a cuvântului curat este «veritabil», în sensul în care vorbim de «vin curat», de «aur curat». Astfel, «omul cu mâinile nevinovate și cu inimă curată nu-și pleacă sufletul spre deșertăciune și nu se jură cu vicleșug» (Ps 24,4). Cuvântul curat evocă și «transparența». Când sticla e curată, lumina străbate prin ea. «Fericiți cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu» (Mt 5, 8). «Dacă ochiul tău e sănătos, tot trupul tău va fi în lumină» (Mt 6, 22). Acela care-l iubește pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său și cu toată mintea sa vede limpede în iubirea pe care i-o poartă fratelui său. Curat înseamnă și «dintr-o bucată». Isus ne cere să fim «desăvârșiți», «integri». Voința noastră de a face binele trebuie să fie «întreagă», nu amestec de bine și de rău.

Pentru Isus, cele zece porunci se rezumă într-una singură: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Cel care-l iubește pe Dumnezeu astfel nu e plin de sine; iubirea lui față de aproapele devine tot mai adevărată. Nu-l pizmuiește pe aproapele pentru nimic, ci îl iubește. O inimă curată îl iubește pe celălalt ca pe sine, cu însăși iubirea lui Dumnezeu. Inimile curate sunt «fericite», îl vor vedea pe Dumnezeu fără ca vreo răutate să ascundă iubirea lui Dumnezeu în ei.

 

Puritate și sexualitate

Porunca a noua acordă o atenție specială domeniului iubirii și sexualității. Nu e vorba în primul rând de sexualitatea în sine, ci de exercitarea sexualității în relația cu aproapele: adulterul este o nedreptate pentru că îl lezează pe aproapele. Se vede, așadar, mai bine care este greșeala, pornind de la unitatea pe care o conferă moralei porunca unică de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Cine poftește soția - sau soțul - aproapelui său nu poate pretinde că-l mai iubește cu adevărat pe Dumnezeu. Iubirea lui față de aproapele s-a încărcat cu ipocrizie. Dacă înfăptuiește ceea ce gândește în inima lui, va distruge fericirea unei familii.

 

Ce are deosebit porunca a noua față de porunca a șasea?

Profunzimea poruncii a șasea este pusă mai bine în lumină de sensul creștin al poruncii a noua. Aici răul este privit în rădăcina lui. Aceasta este pofta ce iese dintr-o inimă rea și al cărei egoism este dăunător pentru altul.

Deci nu este vorba pur și simplu de «gânduri urâte» în privința sexualității, nici de plăcerea aflată în ele, ci de faptul de a dori strâmb soția sau soțul altcuiva și de a întreține această dorință. Ceea ce tulbură privirea este răutatea proiectului care distruge iubirea.

În linia interiorizării evanghelice a moralei, semnificația poftei se extinde la toate celelalte domenii la care se referă porunca a șasea: prostituție, homosexualitate, pederastie, autoerotism... Gândurile sau dorințele urâte care se înfățișează spontan minții noastre nu sunt păcate. Dar acceptarea lor, întreținută sau căutată, ține de faptele întunericului: constituie păcat pentru că întunecă inima care consimte liber la ea.

«Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârșim adevărul. Iar dacă umblăm în lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Isus, Fiul lui, ne curățește de orice păcat» (1 In 1, 6-7).

 

«Nu mai e nimic de făcut, nu mai e ca pe timpuri!»

Climatul de erotism în care se scaldă acum lumea este o provocare pentru toți, și mai ales pentru copiii și tinerii care vor să-și păstreze «inima curată», o inimă care iubește cu adevărat. Porunca a noua nu se limitează numai la pofta care sălășluiește în om. Ea vizează și scandalul, adică orice act prin care trezim pofta celorlalți: orice act care, direct sau indirect, face cu bună știință să încolțească păcatul în inima altuia. Aici ne referim la domeniul educației, al spectacolelor și al publicității, precum și la sfera coruperii moravurilor și a pornografiei (Mt 18, 6-7).

 

Trebuie să ne evanghelizăm propria imaginație și imaginarul culturii

E suficient, oare, să ne abținem de la «spectacolele rele» și să ne ferim de «prieteniile rele»? Inima omului este bună, dar este profund rănită de păcat. E vulnerabilă în fața ispitelor celui rău. Curăția inimii nu e la îndemâna omului care se bazează numai pe sine. Ea trebuie implorată în fiecare zi în rugăciune. Creștinul trebuie să aibă încredere în harul botezului, care face din el un «om nou», locuință a Duhului Sfânt.

 

Trăiască artiștii!

Iubirea este inventivă și creatoare. Toate resursele oferite de artă, de spectacole, de mijloacele de comunicare, de locurile de întâlnire și de destindere sunt la dispoziția noastră pentru a vorbi limbajul iubirii adevărate.

Împins de iubirea față de semeni, fiecare creștin trebuie, după posibilități, să ia parte activă și creatoare la elaborarea unor forme de cultură și de destindere care să contribuie la bine. Porunca a noua este și un apel lansat comunității creștine ca să-i susțină pe artiștii care lucrează din dragoste pentru oameni și ca să dea lumii astfel de artiști.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire