pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Poruncile în credința catolică
achizitionare: 30.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 7. Să nu capturezi și să nu manipulezi omul: să-i asiguri libertatea și demnitatea

Să nu furi

În cateheză, porunca a șaptea se referă la interzicerea furtului. În Biblie, această interdicție nu se referă numai la furt în general, ci în primul rând la furtul de oameni: bărbați, femei și copii, răpiți în cursul invaziilor pentru a fi făcuți sclavi. Astăzi, această poruncă își regăsește întreaga greutate: se referă la exploatarea omului de către om și la angrenajul necinstei.

 

Dumnezeu îl vrea pe om liber

Oamenii au fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa: ei nu sunt obiecte. Au fost eliberați din sclavie și răscumpărați din robia păcatului. Totuși, de când e lumea, sunt răpiți, vânduți, cumpărați... Isus însuși a fost vândut și condamnat la o moarte de sclav. El a luat asupra sa toată suferința celor nevinovați, care și astăzi sunt utilizați în scopuri politice sau economice sau pentru împlinirea poftei sexuale, venale sau violente: luări de ostateci, torturi, închiderea în ospicii, «dispariții» cu miile sub regimuri dictatoriale; mână de lucru ieftină importată sau exploatată local; populații respinse la graniță, alungate de pe pământurile lor, cumpărate cu pământuri cu tot sau înghesuite în mari ghetouri; asuprirea unor bărbați, femei și copii în exploatările de zăcăminte, la cariere de piatră, în marile plantații, fabrici și rețele ale traficului de droguri; prostituarea unor adulți și copii, comerțul cu embrioni etc.

Exploatarea omului de către om constituie, în lumea întreagă, o formă de organizare a muncii și a comerțului. Ea joacă un rol capital în structura de bază a economiei mondiale și are repercusiuni în fiecare țară. Avem datoria să devenim conștienți de acest lucru și să acționăm asupra cauzelor și consecințelor acestei situații. Această responsabilitate ne situează în centrul vocației creștine. Mijloacele de comunicare ni-l arată pe Lazăr cel sărac din parabolă culcat la picioarele noastre, în pragul ușii noastre. Suntem datori să-i pansăm rănile înspăimântătoare.

 

Educarea, la solidaritate

Doctrina socială a Bisericii este bazată pe demnitatea persoanei umane. Un tânăr, un muncitor valorează mai mult decât tot aurul din lume. Mulți sunt gata să recunoască acest lucru, dar puțini trag și concluziile practice. În fața unui număr atât de mare de flămânzi din lume, Conciliul Vatican II insistă față de toți oamenii și față de autorități să-și amintească de cuvântul Părinților Bisericii: «Dă-i de mâncare celui care moare de foame, căci dacă nu i-ai dat l-ai ucis». Conciliul insistă ca fiecare om, după posibilități, să facă parte efectiv și altora din avutul său. Această împărtășire de bunuri trebuie în primul rând să îngăduie persoanelor și popoarelor să dobândească mijloacele de a se ajuta singuri și de a se dezvolta (Gaudium et spes, 69, 1). Nu e suficient numai să dai, trebuie să dai în așa fel încât oamenii să devină mai umani și mai liberi.

 

Vocația omului la muncă

Conform concepției catolice despre muncă, omul nu participă numai la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Prin oferirea muncii sale Tatălui, el este asociat și la lucrarea răscumpărătoare a lui Isus Cristos, care a dat muncii o demnitate supremă lucrând cu mâinile sale în cea mai mare parte a vieții, la Nazaret. Munca îi asociază pe oameni și-i face mai liberi din punct de vedere moral și fizic.

Suntem confruntați cu un fenomen mondial deconcertant: în timp ce există resurse naturale care rămân neexploatate, milioane de oameni rămân fără lucru sau au de lucru doar ocazional și mor de foame. Alte milioane de oameni sunt exploatați și mor de epuizare. Răspunderile țărilor industrializate și ale conducătorilor din țările în curs de dezvoltare sunt importante. Căutarea unor remedii adecvate este urgentă.

 

Dreptul oricărui om la muncă este sacru

Sarcina de a face această lume mai umană revine omenirii întregi. Nimeni nu poate fi scutit de ea, pentru că orice om, oricare i-ar fi cultura, religia sau rasa, trebuie să se poată regăsi în ea și să-și poată amenaja un loc al său. Munca este un drept sacru pentru orice persoană.

Șomajul constituie o realitate demoralizantă pentru toți și mai ales pentru tineri. El îi lipsește pe șomeri de un mijloc important de echilibru personal și de bucuria de a se simți colaboratori utili în construirea cetății; le răpește posibilitatea de a exercita răspunderi în cadrul ei.

Obligația de a plăti alocații de șomaj decurge în mod direct din dreptul comun tuturor oamenilor de a avea acces la bunurile vitale și la muncă. Solidaritatea între omul care are de lucru și cel care e lipsit în mod nedrept de un loc de muncă este fundamentală. Nu șomerul trebuie să se rușineze că nu are de lucru, ci comunitatea umană care nu găsește ce să-i ofere de lucru.

Producerea de bunuri revine în egală măsură femeilor ca și bărbaților. Femeile joacă în ea un rol specific: ele trebuie, deci, să aibă acces la muncă. Trebuie să se țină seama de calitatea lor de femei, fără ca aceasta să dea naștere unei discriminări. Și munca din familie trebuie recunoscută și respectată în egală măsură.

Muncitorii imigranți trebuie să se bucure de aceleași drepturi și avantaje sociale ca și muncitorii din țara respectivă. Ei nu trebuie să fie obiectul nici unei discriminări, fie ea rasială sau de alt fel. Creștinul vede un frate în orice om și orice om are dreptul la libertatea la care ținem cu toții atât de mult.

Nici persoanele handicapate nu trebuie excluse din lumea muncii. Umanizarea societății cere să li se ofere o muncă după puterile lor. O societate care nu ține seama de această îndatorire se face vinovată de discriminare față de cei slabi și mai puțin valizi.

Diferite situații de nedreptate împiedică numeroase familii să se bucure de drepturile familiale fundamentale. Șomajul îi demoralizează pe soți și pe copii. El nu este numai o dramă socială, ci și o dramă morală.

 

Ce e de făcut? De la considerații la acțiuni concrete

Pentru redistribuirea muncii disponibile au fost sugerate mai multe inițiative importante: suprimarea orelor suplimentare și a cumulului; scurtarea zilei de muncă în sectoarele unde e posibil; inițierea unor lucrări utile în domenii neglijate până acum; posibilitatea de a se angaja cu mai puțin de o normă; facilitarea accesului la profesii independente; mai buna coordonare între munca profesională, lucrările gospodărești și angajarea socială.

 

Retribuirea corectă

Un alt criteriu care îngăduie aprecierea justeței unui sistem socio-economic este acela al corectei retribuiri. Dacă munca este insuficient remunerată, societatea trebuie să revadă bazele organizării muncii. Pentru a fi dreaptă, ea trebuie să fie atentă necontenit la situația reală a membrilor săi. Remunerarea poate fi considerată corectă dacă îngăduie unui cap de familie să-și asume toate îndatoririle.

Mamele au dreptul la alocații familiale pentru a avea posibilitatea educării copiilor și pentru a putea fi eventual eliberate de munca în afara familiei.

Dincolo de remunerarea corectă, asistența medicală a omului care muncește trebuie să fie garantată financiar. În caz de accident de muncă, muncitorul are drept la despăgubiri. În general, toate dispozițiile sociale, legale sau contractuale atrag o reală obligație morală pentru contractanți. Într-o societate care trebuie, neîndoielnic, să facă economii, este esențial ca acestea să nu se realizeze pe seama asigurărilor sociale ca structură de solidaritate și ca drept individual.

 

Apărarea intereselor diferitelor grupuri sociale și armonizarea lor

Toate grupurile sociale au dreptul să constituie sindicate pentru a-și apăra interesele vitale și pentru a-și avea propriii purtători de cuvânt față de partenerii sociali. Este evident că acțiunea sindicatelor antrenează luări de poziții care au incidență în domeniul politic. Aceste grupuri trebuie totuși să aibă grijă să nu cadă în ispita de a-și apăra unilateral interesele particulare și privilegiile, cu riscul de a se substitui puterii politice.

Vocația specifică a laicilor creștini este de a fi «ferment» în lume: ei sunt chemați să dialogheze în concertarea socială și să colaboreze cu persoane de diferite tendințe, pe plan economic, politic și social, pentru a apăra interesele a cât mai mulți oameni și mai ales interesele celor mai lipsiți.

 

Biserica nu are soluția tuturor problemelor

Când Biserica afirmă atât de clar datoria comunității creștine, ea nu se substituie experților în economie sau în politică. Ea nu are nici cheia, nici soluția tuturor problemelor, însă face apel la conștiințe, îi interpelează cu tărie pe creștini și mai ales pe aceia care cred că «nu se poate face nimic».

 

Lupta împotriva sărăciei

Și la noi, ca și în țările lumii a treia, sute de mii de persoane sunt, din generație în generație, excluse de la bunăstare. Inadaptate din punct de vedere social, ele formează ceea ce se numește «lumea a patra». Diferite cauze concură la condițiile în care au ajuns să trăiască: venituri insuficiente, probleme de sănătate, analfabetism, lipsă de calificare, penurie de locuințe. Cei din lumea a patra nu sunt «incurabili», ci sunt în stare să se ridice. Experiența arată acest lucru. Au nevoie de disponibilitatea și ajutorul nostru pentru dezvoltarea lor umană.

 

Poate un creștin să se bucure de bunăstarea proprie?

Unii spun: «Atâta timp cât vor exista copii care mor de foame nu voi putea mânca liniștit!» sau «Când vezi atâția oameni nenorociți, ai impresia că e rușine să o duci bine!» Evanghelia e, oare, culpabilizantă? Există o bunăstare primită sau dobândită în mod legitim. În acest caz ea nu e furată și nu trebuie să dea naștere unui sentiment greșit de vinovăție. Fiecare creștin este chemat să fie recunoscător pentru fericirea sa și să o împărtășească și altora: are responsabilități, dar și acestea au limite. Nimeni nu e obligat să facă ceea ce e imposibil. Răspunderea fiecăruia este limitată la ceea ce este moralmente obligatoriu și posibil de înfăptuit.

 

Pentru un stil de viață mai generos

În cadrul unei solidarități reale, e necesară o schimbare a mentalităților. Cum să redistribui munca dacă fiecare pretinde să poată consuma fără opreliști? Dar totul este posibil dacă fiecare la nivelul său acceptă să fie mulțumit cu mai puțin. Creștinul găsește în mesajul lui Isus motive de convertire:

 

«Așa este cu cel care agonisește comoară pentru sine în loc să se îmbogățească la Dumnezeu. Viața e mai mult decât hrana și trupul mai mult decât haina. Căutați mai degrabă împărăția cerurilor și toate celelalte vi se vor da pe deasupra» (Lc 12, 21. 23. 31). «E mai mare bucurie să dai decât să primești» (Fapte 20, 35).

Știm că în civilizația noastră «timpul e bani». Comunitatea creștină îi încurajează pe aceia care dăruiesc gratuit din timpul lor pentru cei lipsiți. Primind de la frații și surorile lor adesea mai mult decât le dăruiesc, ei luptă împotriva sărăciei inimii noastre. Unii nu ezită să-și ofere mai mulți ani din viața lor sau întreaga existență, sacrificând confort și carieră. Prin generozitatea lor unită cu grija pentru competență, ei creează în mod spontan în jurul lor rețele de conștientizare și solidaritate, care sunt plămadă vie în aluat.

«Dacă cineva are bunurile lumii acesteia dar văzându-l pe fratele său în lipsă își închide inima față de el, cum să rămână în el iubirea lui Dumnezeu?»(1 In 3, 17) Generozitatea personală nu-i dispensează nicidecum pe creștini de la colaborarea cu frații lor pentru transformarea structurilor nedrepte ale societății: ea este o poartă deschisă pentru puterea nemărginită a Duhului Sfânt, izvorul oricărei acțiuni eliberatoare.

 

O utopie...

Faptele Apostolilor ne descriu prima comunitate creștină ca pe un model: «Toți cei credincioși erau una și aveau toate de obște. Își vindeau țarinile și bunurile și prețul îl împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Nimeni nu era lipsit printre ei» (Fapte 2,44-45; 4, 34). Se află aici o chemare al cărei ecou vibrant îl regăsim în anumite comunități creștine, călugărești sau nu: acestea sunt semne ale lumii viitoare. Dar fiecare om botezat este chemat să participe la misiunea profetică a Bisericii. Atunci când împarte cu cei lipsiți, el colaborează la viitorul voit de Dumnezeu și arată că iubirea este posibilă între toți oamenii.

 

... foarte realistă!

Ce reprezintă în mod concret astăzi acest aspect al dreptății? Sarcinile comunității trebuie să fie repartizate în mod echitabil, după mijloacele fiecăruia. Impozitele sunt unul din mijloacele de redistribuire a bunurilor: ele trebuie să fie plătite cinstit. Este și va fi totdeauna un lucru necinstit să paralizezi economia spre profitul propriu participând la scurgerea capitalurilor și a competențelor spre străinătate. Necinstită este și utilizarea mișcărilor sociale în alte scopuri decât dreptatea socială. Abuzurile datorate proastei gestiuni, risipirii avutului statului sau al societăților, vandalismului în locurile publice sau fraudei în transporturile publice îi lovesc mai mult pe cei mai lipsiți.

 

Cultivarea cinstei

În jurul nostru scad mereu cinstea și respectul față de semeni: înșelăciunea la examene și în diferite feluri de declarații; furtul de mașini, de biciclete, de genți, furtul din magazine, tâlhăria... Acest flagel trebuie combătut prin crearea unei mentalități sănătoase și a unor structuri sănătoase.

Pentru a manifesta dreptatea lui Dumnezeu e necesară cultivarea cinstei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire