pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Poruncile în credința catolică
achizitionare: 30.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 2. Numele lui Dumnezeu este sfânt: să nu-l rostești în zadar

Să sfințești numele lui Dumnezeu

Porunca a doua nu ne vorbește despre alți dumnezei, despre idoli sau despre imagini, ci despre Nume. Numele lui Dumnezeu desemnează Persoana însăși a lui Dumnezeu: «În numele lui Isus să se plece tot genunchiul, al celor din cer, al celor de pe pământ și al celor dedesubt... » (Fil 2, 10).

Creștinul este fericit să vorbească despre Dumnezeu, nu se rușinează de aceasta. Dorește ca toată viața lui să vorbească despre Dumnezeu, după cum îi recomandă Paul lui Timotei: «Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea. Dimpotrivă, arată-te pildă... prin cuvânt, purtare, credință, curăție... Ia aminte și citește, îndeamnă, învață... Nu fi nepăsător față de harul care este în tine...» (1 Tim 4, 12-14).

Noi trăim «în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt». Invocăm «numele» lui Dumnezeu, îl lăudăm, îl vestim. Numele «face prezent». De aceea rostim cu respect numele lui Dumnezeu atunci când îi proclamăm cuvântul în liturgie și când îl lăudăm pe Domnul. «Sfințească-se numele tău!» Numele Domnului e frumos. Simpla lui rostire e o rugăciune.

 

Nu e de ajuns să invoci numele Domnului

Ucenicilor care nu și-au conformat sincer viața lor concretă cu Evanghelia, Isus le atrage atenția: «Nu e de ajuns să-mi spună cineva "Doamne, Doamne!" ca să intre în împărăția cerurilor; trebuie să facă voia Tatălui meu care este în ceruri. Mulți îmi vor spune în ziua aceea: "Doamne, Doamne! Oare nu în numele tău am profețit... am alungat diavoli... am făcut multe minuni?" Atunci le voi spune: "Nu vă cunosc; plecați de la mine, făptuitori ai fărădelegii!"» (cf. Mt 7, 21-23).

 

A-l lua pe Dumnezeu ca martor

A jura, a afirma sub jurământ înseamnă a-l lua pe Dumnezeu ca martor, a întări că ceea ce spui este adevărat și că ceea ce făgăduiești vei împlini. În lucruri importante, noi aducem în felul acesta cinstire lui Dumnezeu, izvorul adevărului, și facem apel la fidelitatea lui. Dimpotrivă, atunci când îl luăm pe Dumnezeu ca martor jurând strâmb, îi folosim Numele pentru a acoperi minciuna și infidelitatea. Și atunci când, în fața lui Dumnezeu, depunem jurământ cu ușurătate, suntem lipsiți, de adevăr și de dreptate în fața lui. «Cuvântul tău să fie da sau nu, tot ce e mai mult vine de la cel rău.» (Mt 5, 37).

 

A vorbi împotriva lui Dumnezeu

A huli, a rosti o blasfemie înseamnă a-l ataca pe Dumnezeu, într-un impuls de disperare sau de amărăciune, cu hotărâre deliberată de a-l respinge. Desigur, în Biblie psalmii sunt plini de strigăte de jale: «Dumnezeule, de ce ai făcut cu mine așa? Nu-ți mai pasă, oare, de mine?» Dar aceste strigăte sunt o rugăciune pe care Biserica și-o însușește în fiecare zi. Una e să te întorci spre Dumnezeu și alta e să spui: «Mi-a făcut așa! Nu-i mai pasă de mine!»... Acest fel de exprimare nu se mai înscrie în relația «eu-tu». E încărcat cu un dispreț care, cu timpul, poate fi fatal pentru credință.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire