pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PORUNCI 

Poruncile în credința catolică
achizitionare: 30.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprins 1. Eu sunt Dumnezeul tău care te-am eliberat: să nu ai alți dumnezei afară de mine

Porunca întâi ne așează în prezența lui Dumnezeu, care ne eliberează de orice robie și ne avertizează împotriva credințelor greșite.

 

Este vorba numai despre ferirea de idoli?

Dumnezeu este unic. Nu există altul. «Eu sunt», spune Domnul revelându-se lui Moise în rugul aprins. Față de el, toți ceilalți dumnezei nu sunt decât idoli.

Idolii nu acționează și nu reacționează: «au ochi și nu văd, au gură și nu vorbesc, au urechi și nu aud...» (Ps 115, 2-8). Dumnezeul Legământului face să existe totul, vede că ceea ce a făcut este bun; vorbește inimii omului și în evenimente; el aude strigătul poporului său și rugăciunea săracului; are o «inimă îndurătoare». E un Dumnezeu viu, un Dumnezeu care mântuiește, o persoană. Ne vorbește spunând «Eu» și «tu» , ca într-un cuplu, încheie legământ. Spune: «Eu sunt Dumnezeul tău» (Dt 5, 6). Ni se dăruiește, merge cu poporul său și îl conduce.

 

«Doamne, dă-mi o inimă neîmpărțită!» (Ps 85, 11)

Cel care se atașează de Dumnezeul unic devine și el unul. El răspunde chemării care îi unifică întreaga persoană: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toate puterile tale» (Dt 6, 5). Toate aspectele vieții celui credincios formează astfel un ansamblu coerent. Cum am putea atunci să-l iubim pe Dumnezeu «pe jumătate», să «jucăm când pe un picior când pe altul», cum reproșa profetul Ilie poporului infidel față de Dumnezeu?

Nimic nu te rupe mai tare în două decât faptul de a avea o viață «dublă», o inimă «împărțită», de a sluji lui Dumnezeu și banului... (Mt 6, 24). Ce sănătate pentru om când are o viață unificată prin darul iubirii! Darul iubirii lui Dumnezeu eliberează de idolatria Eului, a banului, a puterii și a sexualității.

Dumnezeul noului Legământ se revelează ca Tatăl lui Isus Cristos și ni-l dă pe Duhul său Sfânt: «Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfânt este Dumnezeu; dar nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu» (Crezul sfântului Atanasie).

 

A crede înseamnă a te angaja în credință

Istoria Bisericii este jalonată de bărbați și femei care au părăsit totul pentru a se dărui numai lui Dumnezeu și pe care Dumnezeu i-a copleșit cu iubirea sa. «Un singur lucru îți lipsește: du-te, vinde tot ce ai și urmează-mă», îi spune Isus tânărului bogat.

Chiar între grijile lumii, în mijlocul bunurilor și al responsabilităților, tot ce nu este Dumnezeu este relativ și trimite la El: «Nimic să nu te tulbure. Nimic să nu te abată. Toate trec. Dumnezeu nu se schimbă. Răbdarea poate orice. Lăsați-vă în grija Domnului. Nu veți duce lipsă de nimic.

Dumnezeu singur e deajuns», spunea sfânta Tereza din Avila, a cărei viață era atât de angajată în rugăciune și în acțiune. Angajată și nu risipită.

 

A venit timpul să-l adorăm pe Dumnezeu

Iahve spune: «Sunt un Dumnezeu gelos!» (Dt 5, 9). Ne șochează? Ar trebui să spună «Sunt un Dumnezeu indiferent»? Nu; ca orice îndrăgostit, Dumnezeu nu suportă să fie concurat de alți dumnezei. La nimic nu ține mai mult decât la fidelitatea noastră. Această fidelitate nu stă în puterea noastră.

O cerșim în rugăciune, o primim în adorație. A-l adora pe Dumnezeu înseamnă a «rămâne» în prezența lui; înseamnă a «umbla în prezența lui», ca niște îndrăgostiți care, chiar dacă sunt despărțiți prin distanță, nu trăiesc și nu gândesc unul fără celălalt. Pentru că se «adoră» unul pe altul, întreaga viată a unuia se orânduiește în vederea iubirii celuilalt și invers. În rugăciune, creștinul își orientează toată viața spre Dumnezeu. În adorație, se unifică, în tăcere, se împărtășește din Cel pe care îl iubește. În bucurie și laudă, inima i se lărgește.

 

«Să nu-ți faci chip cioplit...» (Dt 5, 8-10)

Cea de a doua poruncă biblică, pe care cateheza creștină a legat-o de prima, ne interzice să ne facem reprezentări ale lui Dumnezeu pe măsura noastră, ca păgânii. Pe Dumnezeu nu-l avem «la mâna noastră», în slujba noastră, ca în practicile superstițioase. El este «în ceruri»!

Imaginile ne vorbesc despre Dumnezeu, dar ele nu sunt Dumnezeu: dacă veneram statui, cruci și icoane, o facem deoarece căutăm prin cele văzute să ajungem la Dumnezeu cel nevăzut.

 

Să ne evanghelizăm imaginația

Credința noastră s-ar putea opri la conceperea unui Dumnezeu imaginar, făcut pe măsura inteligenței noastre sau după asemănarea noastră. Nimic nu rănește mai mult iubirea decât încercarea de a-l reduce pe celălalt la tine însuți. Asupra fiecăruia dintre noi lucrează dorințe, spaime, o moștenire culturală și proiecțiile noastre raționale.

 

«Chipul nevăzutului Dumnezeu» este Cristos (Col l, 15)

Dumnezeu s-a manifestat în Isus Cristos. El ni s-a arătat așa cum este: vulnerabil în iubire. Și totuși, în Isus «noi am văzut mărirea lui... mărirea pe care o are de la Tatăl» (cf. In l, 14). Dumnezeu s-a manifestat în Fiul său, dar puțini l-au recunoscut, în afară de cei mici și smeriți cu inima. «Îți mulțumesc, Tată, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai dezvăluit celor mici», spune Isus" (Mt 11, 25). Cristos este «chipul nevăzutului Dumnezeu», ne spune sfântul Paul. El este «icoana» care-l face prezent pe Dumnezeu. În afară de Isus, nici un alt chip nu este Dumnezeu.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire