pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Viciile capitale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 09.02.2005; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior LENEA

1. Lenea trupească

Lenea este un viciu foarte curios. Ea poate să ia foarte ușor masca înșelătoare a virtuții. Leneșul apare uneori ca un om liniștit, cumsecade, la locul lui; nu deranjează pe nimeni, stă în banca lui și vegetează, și cum privește mereu în zare, spre nimic, ușor poate fi luat drept un contemplativ.

Lenea este arta de a nu face nimic, "arte del sole", cum o numesc napolitanii, cunoscuți pentru trândăvia lor: arta de a sta la soare.

Dintre toate viciile capitale, în Sfânta Scriptură lenea este cel mai bine descrisă. În Vechiul Testament, autorul cărții Proverbelor, cu un extraordinar simț psihologic și într-un limbaj șfichiuitor, caustic, face radiografia perfectă a trândavului care își irosește zadarnic viața primită de la Dumnezeu, face de pomană umbră pământului, trăiește ca un parazit din munca și sudoarea celorlalți. "Până când vei sta culcat, leneșule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi!" (Prov 6,9-10).

Am trecut pe lângă ogorul unui leneș și pe lângă via unui om fără minte. Și era numai spini, acoperit de mărăcini și zidul de piatră era prăbușit. M-am uitat bine și cu luare aminte și am tras învățătură din ce am văzut "Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să mai încrucișez mâinile puțin ca să mă odihnesc. Și sărăcia vine peste tine pe neașteptate, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat (Prov 24,30-34).

Activitatea fundamentală și exclusivă a leneșului e somnul. Veșnic e obosit și cască la nesfârșit fără a face efortul să-și ducă mâna la gură. "După cum se învârte ușa pe țâțânele ei, așa se învârte leneșul în patul lui. Leneșul își vâră mâna în blid și-i vine greu să o ducă iarăși la gură" (Prov 26,14-15). Și dormind tot timpul, în somn visează numai pericole care îl amenință în caz că ar ieși din casă și s-ar duce la muncă. "Leneșul zice: «Afară este un leu care m-ar putea ucide pe uliță»" (Prov 23,13).

Dar ceea ce îl irită de-a dreptul pe autorul cărții Proverbelor este faptul că aceste ființe indolente, fără inițiative, incapabile de efort, care nu au nici un scop în viață, care nu au nici un interes pentru nimic, care își târâie hoitul de ici, colo, și le miroase urma, cum se spune în popor, ceea ce este adevărat căci le este lene să se spele, să facă baie, sunt ființe foarte închipuite, cred că ei posedă adevărata înțelepciune și suprema filozofie a vieții, că sunt foarte isteți, întrucât cunosc arta de a smulge vieții maximum de profit cu minimum de efort, știu să-și conserve și să-și dozeze energiile. Zice autorul cărții Proverbelor: "Leneșul se crede mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu chibzuință" (Prov 26,16).

Indienii exprimă perfect filozofia leneșului prin acest joc de cuvinte: decât să alergi, mai îndată mergi. Decât să mergi, mai îndată stai. Decât să stai în picioare, mai îndată stai jos. Decât să stai jos mai îndată stai culcat. Decât să stai culcat mai îndată dormi. Decât să dormi mai îndată mori. Decât să mori mai îndată nu te naști.

Dar e ceva și mai grav: leneșul nu se mulțumește să trăiască pentru ceea ce el numește adevărata filozofie a vieții, ci are o atitudine de dispreț și chiar de compătimire și un ton arogant, superior, disprețuitor, sarcastic, ironic, zeflemitor la adresa celor harnici, care folosesc bine timpul și forțele date de Dumnezeu, care nu vor să-și irosească viața făcând de pomană umbră pământului. Te privesc de sus când te angajezi la o muncă și îți spun: "Ce te bagi? Ce ești prost și muncești de pomană? Ce, crezi că îți ridică cineva statuie? Vrei să fii premiat? Vrei să urci, să faci carieră? Stai cuminte în banca ta! Nu te lega la cap dacă nu te doare!"

În lumea școlărească și studențească, la fel, leneșii se cred de șapte ori mai înțelepți decât cei harnici, conștiincioși, cărora le aplică cu dispreț epitetul de tocilari și alte epitete asemănătoare.

Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân; totuși își pregătește hrana vara și strânge de-ale mâncării în timpul secerișului (Prov 6,6-8).

Că lenea duce la sărăcie și hărnicia la prosperitate este un lucru evident. Sunt țări și popoare care, deși sunt bogate în resurse, se zbat în sărăcie și mizerie. De ce? În primul rând fiindcă trăiesc în trândăvie, hoție și șmecherii, așteaptă lefuri și pensii mari de la guvern; supraviețuiesc de la un an la altul, de pe o lună pe alta, făcând împrumuturi de la străini. Și sunt popoare foarte sărace în resurse naturale, dar care trăiesc în prosperitate, fiindcă știu ce este hărnicia și cultul muncii. Să ne gândim la poporul german care după ultimul război mondial s-a ridicat prin muncă tenace, din propria cenușă numai în câțiva ani. Sau la harnicul popor olandez. În trecut olandezii au găsit o metodă foarte bună de a-i hărnici pe leneși. Îi închideau în celule în care intra apa. Li se dădea o pompă manuală. Leneșii trebuiau să pompeze, să scoată apa afară, ca să nu se înece.

Dar ne întrebăm poate: oare n-or fi, într-adevăr, cei leneși mai înțelepți decât cei harnici? N-or fi având ei dreptate? N-o fi somnul suprema înțelepciune a vieții?

Un mare industriaș milanez, când a împlinit vârsta de 80 de ani și-a permis, în sfârșit, să facă un concediu. Unde? La Napoli. Acolo soarele e mai plăcut ca oriunde și acolo își petrece toată lumea concediul. E și o vorbă: "Vedere Napoli e poi morire". Într-o zi, plimbându-se pe o pajiște, pe țărmul mării, vede un băietan, tolănit în iarbă, dormind. Îl trezește brusc, lovindu-l cu piciorul. Îl ceartă:
- Nu ți-e rușine să dormi în timp ce lumea cinstită muncește? Dacă îmi promiți că muncești sunt dispus să te angajez la mine în fabrică. Mai mult, văd că ai doi ochi inteligenți și două brațe vânjoase; sunt dispus să fac ceva mai mult pentru tine. Te trimit la școală să studiezi. Și dacă te arăți vrednic, cum n-am copii, aș putea să te înfiez și să te las moștenitor.
- Și apoi?, întreabă băiatul abia ridicând capul din iarbă.
- Cum? Ești prost sau te faci că nu înțelegi? Îți promit bogăția, dacă vei ști să o câștigi cu sudoarea frunții tale și a creierului.
- Și apoi, după ce o voi fi câștigat, ce am de făcut?
- După aceea vei face ce fac eu.
- Adică?
- Adică vei putea să-ți iei ca mine un concediu și să vii să te odihnești în mijlocul frumuseților acestui minunat oraș.
- Păi, eu ce fac acuma? Nu mă odihnesc? E nevoie de atâta oboseală ca să pot face ceea ce fac deja?, zice băiatul lăsând să-i cadă din nou capul în iarbă.

Cartea Proverbelor, cu toată puterea de convingere și cu toată analiza psihologică foarte fină a leneșului pe care o face, e greu de presupus că poate hărnici vreun leneș.

Autorul cărții Proverbelor avea cu privire la viața de dincolo concepția comună pe care poporul său o avea la vremea aceea. Cel harnic își primește răsplata, iar cel leneș pedeapsa în lumea aceasta. Cei buni și cei răi, toți laolaltă, la moarte coboară în Șeol unde petrec o viață inconștientă. Dar dacă și cel harnic și cel leneș la urmă au aceeași soartă, în fond, nu e mai câștigat cel leneș decât cel harnic care și-a frânt oasele muncind? În acest caz nu e preferabil acel "dolce far niente" al napolitanilor?

Dar lucrurile se schimbă total o dată cu revelația Noului Testament. În parabola talanților (cf. Mt 25,14-30), Mântuitorul ne cere să fructificăm talanții, darurile, forțele pe care le-am primit. Hărnicia, ca și lenea, are urmări în veșnicie: mântuirea, respectiv, osânda veșnică. Sentința pentru cel care a fructificat talanții este: "Bine, slujitor bun și credincios. Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău". Iar pentru leneșul care și-a îngropat talantul în pământ: "Slugă vicleană și leneșă!... Pe sluga aceea netrebnică aruncați-o în întunericul de afară. Acolo va fi plâns și scrâșnire a dinților".

Cuvinte deosebit de severe are și apostolul Paul la adresa leneșilor. Ucenicului său Timotei îi dă dispoziții cum să se comporte cu văduvele tinere "care obișnuiesc să umble fără nici o treabă din casă în casă. Și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit" (1Tim 5,13). Tesalonicenilor le spune tranșant: "Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce". Căci leneșul care nu muncește și totuși mănâncă, este hoț, impostor: mănâncă din munca altuia. Și Apostolul se dă pe sine ca exemplu de hărnicie:

Voi știți că n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi... Când eram la voi vă spuneam lămurit: "Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce!" Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în dezordine, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceștia și îi sfătuim în Domnul nostru Isus Cristos să-și mănânce pâinea lucrând în liniște (2Tes3,7-12).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire