pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Laicii în Biserică și în lume
la lumina Conciliului Vatican II

achizitionare: 04.06.2004; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 6. Formația în vederea apostolatului

"Laicii, adunați în poporul lui Dumnezeu și constituiți în unicul Trup al lui Cristos, sub un singur Cap, oricine ar fi ei, sunt chemați, ca mădulare vii, să contribuie la creșterea Bisericii și la sfințirea ei necontenită cu toate puterile lor primite prin bunătatea Creatorului și harul Răscumpărătorului. Apostolatul laicilor este o participare la însăși misiunea mântuitoare a Bisericii și la acest apostolat sunt trimiși cu toții de Domnul însuși prin Botez și Mir" (LG 33).

Plecând de la acest citat, în prezenta lucrare, vrem să evidențiem rolul pe care îl ocupă laicii în Biserica lui Cristos. Deoarece cu toții suntem "mădulare vii"ale Bisericii, considerăm că este necesar să accentuăm puțin formarea pe care orice membru al Bisericii trebuie să o primească în vederea apostolatului său personal în lumea în care trăiește. Nu vrem a spune prin aceasta că laicii au fost ignorați și că persoanele ecleziastice ar fi favorizate. Insă orice persoană are dreptul să cunoască, să fie ajutată să-nțeleagă care este misiunea sa de "membru viu"al Bisericii lui Cristos.

De aceea, ne propunem, în această lucrare, să argumentăm din mai multe puncte de vedere necesitatea formării laicilor în vederea apostolatului deoarece: "(...) laicii au, prin urmare, măreața îndatorire de a lucra pentru ca planul Divin al mântuirii să ajungă tot mai mult la toți oamenii din orice timp și orice loc" (LG 33).

Chiar după titlul lucrării, ne putem da seama că va fi exclusă sub orice mod formarea clericilor în vederea apostolatului, oprindu-ne doar la formarea laicilor, fiindcă, chiar și clericii, mai întâi trebuie să fie buni laici, cu o formare umană bogată, și mai apoi, având aceste noțiuni de bază, își vor putea face datoria de clerici.

Așadar, pentru a putea veni în ajutor celor în nevoi în vederea formării, trebuie ca noi mai întâi să fim formați; de aceea, vom încerca să analizăm și, în același timp, să aducem argumente autentice asupra:

-         formării umane și religioase a copiilor și a tinerilor în vederea apostolatului;

-         formării și contribuției adulților în vederea apostolatului.

 

6. 1. Formarea copiilor și a tinerilor

Acest punct este foarte vast, însă, pentru a fi cât mai clari și pentru a nu ne disipa în tratarea acestui subiect, vom încerca să-l tratăm după următoarele caracteristici:

-         formarea umană;

-         formarea religioasă;

-         rolul în apostolat.

6. 1. 1. Formarea umană

"Apostolatul își poate atinge eficacitatea pe deplin numai cu condiția unei formări multiple și integrale, aceasta fiind cerută nu numai de progresul continuu, spiritual și doctrinar al laicului, ci și de diferitele împrejurări legate de lucruri, de persoane și de îndatoririle la care trebuie să-și poată adapta activitatea" (AA 28).

Încă o dată, Conciliul Vatican al II-lea ne arată importanța formării umane care însă se dobândește într-o perioadă destul de lungă. De aceea, considerăm că formarea umană trebuie să înceapă din copilărie, chiar dacă de multe ori copiii, și nu numai ei, nu înțeleg anumite lucruri; aici ne referim la valorile umane; ei trebuie ajutați să le înțeleagă pentru ca mai apoi să le poată trăi. Problema centrală în acest punct este faptul că acești copii nu din rea voință, ci din neglijență sau ignoranță, nu sunt ajutați  să-și formeze un caracter bun, o conduită bună.

Cunoaștem cu toții problemele sociale care și, parcă în ciuda acestui fapt, persoana umană este lăsată pe locul secund, locul ei fiind ocupat de alte ființe sau chiar lucruri. În acest sens, documentul Apostolicam actuositatem conține următoarea prevedere: "Formarea umană în vederea apostolatului trebuie să fie inclusă deja în primele elemente de educație a copiilor" (AA 30).

Dacă privim în ansamblu formarea umană, vom vedea că include în ea multiple aspecte ale formării sociale. De exemplu, un copil este ajutat să se comporte frumos cu fratele său, însă acest ajutor pus și în practică se răsfrânge și asupra colegului său de școală și chiar și asupra societății în care el va trăi.

Formarea umană făcută din respect pentru aproapele are o mare legătură cu formarea în vederea apostolatului, chiar dacă este făcută la nivel inconștient. Mai mult însă, persoana, copilul, tânărul sau chiar adultul, prin simplul fapt că știu să respecte tot ceea ce este bun și frumos, dau dovadă că au la bază o formare umană bună. Această muncă trebuie depusă de toți în vederea construirii unei societăți umane, care dorește să fie respectată, dar care, în primul rând, își respectă aproapele. Așa cum toți suntem membrii ai Bisericii, la fel toți trebuie să muncim pentru această formare: mai întâi, părinții în familie să-și educe copiii din punct de vedere uman, pentru ca mai apoi, ajutați fiind de profesori și, dacă este cazul, și de preoți, să-și formeze o cultură adecvată vârstei lor și să trăiască un umanism și, respectiv, un creștinism autentic moral. Nu se poate vorbi de o persoană umană dacă nu și-a însușit valorile umane adecvate.

 

6. 1. 2. Formarea religioasă

Din cele expuse mai sus, ne putem da seama că, fără o formare umană bună, nu putem vorbi de o formare religioasă. Chiar dacă formarea umană cuprinde foarte multe aspecte religioase, și în special cele morale, formarea religioasă implică un orizont mult mai amplu. În primul rând, în acest orizont ar intra, desigur, morala, însă nu trebuie neglijată partea doctrinară a Bisericii Catolice. La fel ca și formarea umană, formarea religioasă trebuie să conțină oanumită metodologie pentru a ne ajuta să o înțelegem și chiar să-i dăm un sens.

"Este sarcina părinților în familie să-și dispună copiii încă de mici la recunoașterea iubirii lui Dumnezeu"(AA 30). Se poate observa și aici același principiu conform căruia formarea religioasă trebuie să pornească din sânul familiei. Pe parcursul evoluției, a creșterii lor, în ajutorul lor pentru această formare va interveni Biserica prin diferitele sale activități pe care le desfășoară în favoarea societății.

"În mod cu totul deosebit, îndatorirea de a educa revine Bisericii nu numai pentru că trebuie să fie recunoscută ca societatea umană capabilă de a educa ci, mai ales, pentru că are misiunea de a vorbi tuturor oamenilor despre calea mântuirii oferită nouă de Cristos"(GE 3).

Toți aceia care slujesc Biserica lui Cristos, referindu-ne la cler, dar nu numai, promovează toate modalitățile de formare religioasă și nu de instruire. Pentru că formarea angajează persoana, pe când instruirea face ca persoana să rămână în cercul ei. Biserica are obligația de a încuraja toate inițiativele și operele de asistență, de caritate și de educație morală și religioasă începând chiar cu copiii și ajungând la persoanele adulte care formează comunitatea. Diversele ore de religie predate în școli nu pot suplini formarea religioasă a copiilor și tinerilor pentru că la școală se primesc informații despre religie, însă formarea implică în mod automat punerea în practică a tuturor informațiilor bune primite în timpul orelor de școală.

Activitatea școlară și activitatea pastorală, adică instruirea și formarea, merg foarte bine împreună și pot aduce un rezultat benefic mai întâi persoanei și mai apoi, prin această persoană ce a primit o formare bună, societății în care își desfășoară activitatea. Spunem aceste lucruri referindu-ne la faptul că primirea de informații se limitează doar la un aspect teoretic, pe când prin formare se înțelege punerea în practică a teoriilor acumulate prin intermediul formatorilor.

Formarea religioasă a copiilor și a tinerilor este de dorit să aibă metode specifice vârstei lor. Doar în aceste condiții "(...) au posibilitatea să se maturizeze în atitudinile lor de credință, în inițierea la viața liturgică, participarea la dimensiunea comunitară și apostolică, într-un climat intens de relații umane"[28].

Făcând referință la acest fragment, putem spune că, în ceea ce-i privește pe copii, aceștia au nevoie de exemple vii. Educația lor în această privință se face mult mai ușor când avem exemple concrete și când în jurul lor se practică acele valori propovăduite. In ceea ce-i privește pe adolescenți și tineri, problemele par și sunt mult mai complicate și necesită alte metode și forme de educație, de formare religioasă. Mă refer la acest lucru, deoarece această perioadă aduce în lumina ochilor problemele existențiale. "Este vârsta la care tânărul are tot dreptul și este chemat să lupte pentru propria identitate, pentru autorealizarea sa în viață, pentru valorizarea persoanei sale, însă sunt multiple dificultăți pe care el trebuie să le depășească"[29].

Trăind în această societate în care scara valorilor este de foarte multe ori răsturnată, tânărul care are o educație neconsolidată se clatină și, uneori, chiar rămâne dezorientat. În această situație, formatorul religios are datoria să redea încrederea acestor persoane; trebuie exclusă însă, în totalitate, orice formă de autoritarism. Rezolvarea acestor probleme aparține în primul rând tinerilor, ca, lăsându-se ajutați de părinții lor sufletești, să poată depăși această perioadă de criză. Rezolvându-se problemele interioare, tânărul poate fi ajutat să se formeze în vederea trăirii valorilor religioase, dar nu de dragul părinților, ci pentru că s-a înțeles necesitatea trăirii acestei valori și indispensabilitatea față de ele. Un copil, un adolescent, un tânăr, cu o formare religioasă adecvată vârstei, sunt baza și viitorul Bisericii, iar aceștia, la rândul lor vor forma alți tineri și alte persoane, ca, astfel, să putem asista totdeauna la o societate bine formată din punct de vedere uman și religios.

6. 1. 3. Rolul persoanelor tinere în apostolat

Din cele spuse până acum, putem să ne dăm seama că această formare trebuie să aibă un scop, trebuie să tindă spre ceva. Scopul acestei formări este ca persoana să devină un membru viu al Bisericii. Prin "membru viu"al Bisericii se înțelege o persoană care "(...) participă la însăși misiunea mântuitoare a Bisericii și la acest apostolat sunt trimiși cu toții de însuși Domnul prin Botez și Mir"(LG 33).

Acum, problema este cum poate un copil sau tânăr să fie util comunității? Privind superficial această întrebare, am putea răspunde la fel de superficial, însă odată interiorizată, problema devine deosebit de serioasă și, de asemenea, implică foarte mult trăirea, mărturia pe care o dă acest copil sau acest tânăr prin viața sa de zi cu zi. Pentru a scoate mai mult în evidență rolul lor în cadrul Bisericii universale, mă voi folosi de cuvintele Conciliului Vatican al II-lea: "Laicilor le este caracteristic domeniul temporar... chemarea specifică laicilor este să caute Împărăția lui Dumnezeu, ocupând-se de cele vremelnice și orânduindu-le după voința lui Dumnezeu" (LG 31).

Prin domeniul temporar se înțelege momentul pe care persoana îl trăiește indiferent de poziția socială pe care o ocupă. În cazul nostru, apostolatul copiilor și al tinerilor este acela de a împlini cât se poate de bine statutul lor de viață. Să trăiască la maxim clipele pe care le au: la joacă, la școală, în familie, cu prietenii ș.a. Aici, trăirea se referă la valorile creștine pe care le-au dobândit, căci mult mai concret ar fi, pentru a nu lăsa loc ambiguităților, să exemplificăm această trăire. Tânărul care încă nu a încheiat activitatea scolastică să-și pregătească bine temele sale în vederea formării sale culturale și intelectuale. Să transpună în fapte acele valori pe care le-a descoperit, dar pentru care trebuie să lupte foarte mult cu sine însuși și chiar, de multe ori, trebuie să se împotrivească mulțimii.

Privind astăzi situația tinerilor, ne putem da foarte ușor seama că sunt împărțiți în tot felul de grupuri și asociații care au menirea să împlinească un anumit aspect al vieții comunitare. De exemplu, sunt grupuri care se ocupă de copii, altele de bătrâni, de săraci, animatori, scout, acțiunea catolică, însă aici trebuie să fim foarte atenți să nu cădem în latura activismului, căutând practic ceea ce este necesar, dar neglijând trăirea valorilor creștine. Această integrare în grupuri ajută persoana să se maturizeze și, de asemenea, să experimenteze capacitățile sale, responsabilitățile sale, încrederea în propriile forțe, precum și stima de sine însuși.

 

6. 2. Formarea adulților în vederea apostolatului

Plecând de la cuvintele Conciliului Vatican al II-lea, laicii vor trebui să-și ofere o parte din acțiunile lor în cadrul Bisericii. Deja, aici se vorbește de o persoană care trăiește cu adevărat din credința creștină. "Așadar, laicii care, chiar atunci când sunt angajați în problemele vieții pământești, pot și trebuie să exercite o prețioasă acțiune de evanghelizare a lumi" (LG 35). Nu trebuie să se înțeleagă că aceste persoane au datoria de a merge și de a predica Evanghelia, ci să-și trăiască viața în prezența harului lui Cristos, să dea mărturie prin faptele lor, să nu fie buni teoreticieni, ci buni practicanți ai credinței. Aceasta ar fi comunitatea laică ideală; realitatea este, însă, alta. Cunoaștem cu toții contextul social în care trăim și vedem cum lumea în general parcă a uitat de problemele sale existențiale și se gândește foarte mult la problemele imediate și se preocupă așa de mult de ele, încât uită de problemele sale sufletești. Considerăm că și aici trebuie să se facă o formare în vederea apostolatului, deoarece o persoană care nu este formată nu poate să ajute pe deplin în formarea altor persoane.

"Deoarece laicii participă într-un mod specific la misiunea Bisericii, formarea lor apostolică primește o caracteristică specială de la însăși natura seculară proprie laicilor și de la spiritualitatea ei specifică" (AA 29).

Se poate vedea aici că Biserica trebuie să se ocupe de formarea tuturor categoriilor sociale: fie că are de lucrat cu cei simplii, - aici făcând referință la persoanele care nu au o pregătire intelectuală temeinică -, fie că va trebui să lucreze cu persoane intelectuale care formează pătura de sus a societății. Indiferent de starea socială a laicului, el trebuie să-și aducă contribuția în cadrul societății, dar mai ales în cadrul comunității, a Bisericii în care trăiește. Ca un exemplu, putem face referință la un sistem mecanic (o mașină) și vom vedea că este compus din segmente mari și mici, însă fiecare are rolul său bine determinat în funcționarea respectivului sistem, căci cel minor nu poate fi înlocuit cu cel major căci, astfel, s-ar deregla tot sistemul. La fel se întâmplă și în viața de zi cu zi a oamenilor care formează o comunitate.

Formarea oamenilor în vederea apostolatului trebuie să se facă și în funcție de locul pe care îl ocupă în societate, însă prin aceasta nu vrem să creăm anumite obstacole, neglijând anumite persoane iar pe altele favorizându-le. "Formarea în apostolat presupune o pregătire umană integrală, conformă cu personalitatea și condițiile de viață ale fiecăruia. Intr-adevăr, laicul, cunoscând bine lumea contemporană, trebuie să fie un membru al societății proprii și să se afle la nivelul ei de cultură"(AA 29).

În ceea ce privește formarea laicului în vederea apostolatului, nu trebuie neglijate datoriile zilnice ale persoanei respective, raportate însă toate la prezența Cuvântului lui Dumnezeu. Făcând abstracție de societatea în care trăim, laicul este dator să-și cultive în mod continuu valorile creștine, arătând prin aceasta că este o persoană liberă care se lasă condusă de harul lui Dumnezeu, care își pune toate problemele și necazurile în mâinile lui, iar în diferitele circumstanțe nefaste ale vieții, nu ajunge la disperare, ci își păstrează încrederea în cel Atotputernic. Toate aceste aspecte sunt de ordin intern iar persoana care le cultivă face un prim pas în vederea formării sale.

O altă latură pe care Conciliul Vatican al II-lea o subliniază este formarea culturală: "În afară de formarea spirituală, este necesară o solidă pregătire doctrinară, și anume, teologică, etică, filosofică, adaptată vârstei, condiției și înzestrării fiecăruia"  (AA 29).

Așadar, se accentuează latura intelectuală, avându-se în vedere structura socială în care se trăiește. Cu siguranță nu se va cere unui om simplu să-și demonstreze credința sa prin tratate dogmatice sau eseuri filosofice sau teologice, astfel precizându-se menirea fiecărui om în parte. Ce nu trebuie nici neglijat sau chiar uitat întrutotul este formarea intelectuală care trebuie făcută în funcție de parametrii care ne permit acest lucru. Odată făcut acest lucru, laicul trebuie să-și formeze un comportament care să cultive valorile omenești și să creeze o bună conviețuire cu aproapele. Complexitatea societății de astăzi îi cuprinde pe toți în toate sferele de activitate, căci știm cu toții că societatea este formată din tot felul de mișcări religioase, iar noi suntem înconjurați de membrii lor sau chiar îi întâlnim aproape peste tot.

Activitatea laicului trebuie să fie respectuoasă față de respectivele persoane, demonstrându-le, pe cât va fi cu putință, că el dorește o bună relație, că dorește să contribuie la formarea unei adevărate societăți. Modalitatea de a trăi cu altul în armonie și pace, indiferent de religie, este deja un punct din formarea în vederea apostolatului. Accentuând latura iubirii, dar nu așa cum o face mass-media, ci o iubire dezinteresată, ar fi un alt pas în activarea valorilor uman-creștine. Acest lucru ne este sugerat de același document al Conciliului Vatican al II-lea care ne spune: "Pentru a cultiva bunele relații umane, acestea trebuie să fie accesibile oamenilor; în primul rând, arta conviețuirii și colaborării frățești precum și a stabilirii dialogului cu semenii" (AA 29). Pregătirea umană integrală, împlinirea statutului de viață, formarea spirituală, formarea doctrinară și cultivarea bunelor relații umane, sunt primii pași în formarea persoanei religioase care vrea să devină "membru viu în Biserica lui Cristos". Un alt aspect important care trebuie subliniat este faptul că acești pași trebuie făcuți toți odată și, în același timp, succesiv. "Toți odată", deoarece nu putem exclude un anumit punct, iar "succesiv" deoarece necesită o anumită vârstă și că orice formare trebuie să înceapă cu elementele de bază și apoi să continue cu celelalte. Mai mult însă, laicul, personal, trebuie să analizeze în primul rând punctul său forte în privința apostolatului și să-l cultive, să-l dezvolte, ca să fie cât mai util în prestația muncii sale, iar mai apoi acest har să-1 adapteze în funcție de necesitățile activității sale, având totdeauna în vedere să nu pericliteze patrimoniul Bisericii.

Cele spuse până acum reflectă formarea persoanei în general, însă, în ceea ce privește munca pe care ei trebuie să o desfășoare în mod practic, laicii trebuie formați în mod deosebit pentru stabilirea dialogului asupra adevăratei semnificații și valori a bunurilor vremelnice (cf. AA 31), în vederea diferitelor tipuri de apostolat, însă acest subiect, neîncadrându-se în tema noastră, vrem doar să subliniem că fiecare modalitate de apostolat necesită o formare specială.

Este necesar, la acest punct, să ne folosim de cuvintele Conciliului Vatican al II-lea care spune: "Așadar, Sfântul Conciliu roagă fierbinte și stăruitor în Domnul pe toți laicii să răspundă cu bucurie, cu generozitate și promptitudine la glasul lui Cristos - precum și la îndemnul Duhului Sfânt - care, în clipa de față, îi cheamă mai insistent"   (AA 38).

Din acest paragraf, reiese că nu numai unii dintre laici sunt îndemnați să profeseze adevărurile de credință, ci se referă la toți aceia care poartă numele de creștin. Începând cu acele suflete gingașe care sunt copiii și terminând cu adulții sau persoanele în vârstă.

S-a încercat în această lucrare să se pună întâi în valoare locul laicului în Biserica lui Cristos și am putut vedea că este un membru viu chemat de însuși Mântuitorul pentru această misiune. Însă pentru a putea deveni un membru viu, am parcurs câteva etape de formare a copiilor și tinerilor în vederea formării pentru apostolat. De asemenea, am putut vedea care este rolul laicilor, indiferent de vârstă, în apostolat și care sunt procesele de formare a adulților în vederea apostolatului, ce este concretizat mai mult în interiorul propriilor familii.

"Într-adevăr, Domnul însuși prin acest Conciliu îi invită din nou pe laici să se unească tot mai intim cu el și luând la inimă cele ce sunt ale sale ca pe ale lor proprii, să se asocieze cu el la misiunea sa mântuitoare"(AA 33).

Fr. Beșleagă Iosif

Fr. Lăcătușu Carmil

Note

[28] A. Bișoc, Parohia, comunitate de credință în caritate, Presa Bună, Iași 1999, 123.

[29] Ibid., 137.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire