pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Laicii în Biserică și în lume
la lumina Conciliului Vatican II

achizitionare: 04.06.2004; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Introducere

"«Împărăția cerurilor este asemenea stăpânului care a ieșit dis-de-dimineață ca să angajeze lucrători în via sa. După ce s-a înțeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui (Mt 20,1-2)».

Credincioșii laici fac parte din acel popor al lui Dumnezeu reprezentat de lucrătorii viei, despre care vorbește Evanghelia după Matei. Parabola evanghelică deschide în fața noastră orizontul nesfârșit al viei Domnului și al mulțimii de oameni care sunt chemați de el și trimiși să o lucreze. Via este lumea întreagă (cf. Mt 13,38), care trebuie transformată după voința de mântuire a lui Dumnezeu"[1].

Istoria prezenței laicilor în viața Bisericii este istoria unui parcurs întortocheat și destul de complicat, dar, în același timp, și unul luminos și cu imprevizibile primăveri. Orice societate umană se conformează adaptându-se la epoca în care trăiește; Biserica, în schimb, se conformează reîntorcându-se la originile istoriei sale.

În primele secole ale Bisericii, fiind un număr redus de episcopi și preoți și de lăcașe de cult, fiecare creștin devenea, implicit, în virtutea botezului primit, apostol și misionar, iar orice casă creștină devenea o biserică, un loc de cult. Cu trecerea timpului, poate din cauza fricii de erezii, autoritatea episcopilor revenea în predicarea mesajului mântuirii; doar în secolul al XIII-lea, sfântul Dominic obține de la Papa Inocențiu al III-lea dreptul de a avea, împreună cu frații săi, facultatea de a anunța poporului misterele credinței. Mai târziu, au obținut această facultate frații franciscani și, încetul cu încetul, cu trecerea timpului, i-au urmat și alte Ordine și Congregații.

În toată această perioadă, laicii au rămas străini apostolatului cuvântului, tocmai ca o măsură de precauție din partea Bisericii împotriva ereziilor care se difuzau odată cu mișcările pauperistice și reforma Protestantă: însăși Liturghia, care în Evul Mediu a înlocuit în mare parte predicarea, în a doua parte a sa, a început să capete valoare și a înlocuit în mare măsură apostolatul cuvântului și misiunea laicilor în Biserică.

Totuși, cu trecerea timpului, s-a trecut de la îngheț la primăvară, de la marginalizare la responsabilizarea poporului lui Dumnezeu și laicii au început o dinamică și vie activitate pastorală în Biserică. Nenumăratele opere de apostolat, misiuni, cateheză, caritate sunt doar câteva din exemplele care pot fi enumerate aici în ceea ce privește activitatea apostolică a laicilor.

De o importanță crucială a fost Conciliul Vatican al II-lea care, prin documentele emanate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent în ceea ce privește aproprierea și implicarea laicilor în viața Bisericii. Documentele care ne interesează în mod deosebit sunt:

- Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium;

- Decretul despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem;

- Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes.

Aceste documente au adus o lumină nouă, dovadă că Biserica lui Isus Cristos a știut dintotdeauna să se adapteze noilor cerințe ale omenirii: această nouă orientare nu este o trădare a învățăturilor primite de la Isus Cristos prin intermediul Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții, ci, dimpotrivă, o reîntoarcere la originile sale.

Într-o lume care se unifică și se organizează într-o dimensiune europeană și planetară, nu mai există evenimente private care să privească doar o comunitate, o națiune, un popor și să le excludă pe altele. Se poate aplica aici ceea ce sfântul Paul, referindu-se la Biserica primară a lui Isus Cristos, spunea: "Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este onorat, toate mădularele se bucură împreună, iar voi sunteți trupul lui Cristos și mădulare (fiecare în parte)" (1Cor 12,26-27).

Cu siguranță că privind la Conciliul Vatican al II-lea, care constituie un eveniment de prestigiu al Bisericii din secolul al XX-lea, ne dăm seama că este înainte de toate un eveniment intra-eclezial, cu scopul de a aduce la zi viața comunității ecleziale și de a studia multiplele chestiuni pe care această aducere la zi le-ar implica. Valoarea umană a noilor schimbări produse de Conciliul Vatican al II-lea se poate rezuma în două cuvinte: "ascultare" și "servire"; mai exact, ascultare pentru a servi. În Gaudium et spes, la numărul 1 se afirmă: "Bucuria și speranța, tristețea și angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor și ale tuturor celor care suferă, sunt și bucuria și speranța, tristețea și angoasa ucenicilor lui Cristos", ceea ce este, de fapt, o urmare fidelă, o consecință firească a cererii insistente a lui Isus Cristos: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! (cf. Mc 12,31).

Lumea contemporană, ca situație actuală, este un vast ocean de profunde și rapide schimbări prin care umanitatea trăiește o eră nouă a istoriei sale (cf. GS 4). Dezvoltarea tehnicii și a științei, unificarea planetară prin mass-media și dezvoltarea conștiinței popoarelor au făcut ca lumea să devină un mic oraș în care toate și toți să facă parte din marele plan de mântuire al lui Dumnezeu. Lumea este totuși și opera lucrării omului, adică a libertății, a liberului arbitru pe care Dumnezeu l-a dat omului. Orice nouă situație generează noi îndatoriri, dacă există o logică în istorie, iar această logică nu exclude libertatea și responsabilitatea umană. Tocmai aici este punctul principal și paradoxul existenței umane: ea este contemporană în istorie și contribuie la făurirea istoriei (cf. GS 53-62). A defini omul în baza responsabilităților sale în fața istoriei este, de fapt, a defini omul timpului nostru, omul care va trebui să se educe în continuare și care va trebui să dezvolte umanismul responsabilității.

Doresc ca acest material să fie spre folosul celor care caută un sprijin și un imbold spre trăirea vieții laicale în Biserica lui Isus Cristos. De asemenea, aduc, pe această cale, mulțumire fraților studenți din anul IV, anul academic 2000-2001, pentru contribuția deosebită adusă în tratarea acestui subiect atât de actual și de profund.

Note

[1] W. Dancă (coord.), Creștinii laici - identitate și misiune -, Sapientia, Iași 2001, 7.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire