pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Laicii în Biserică și în lume
la lumina Conciliului Vatican II

achizitionare: 04.06.2004; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 17. Viața comunității politice

Societatea de astăzi, prin dezvoltarea științei și a tehnicii, a politicii și a economiei, a dus ]a diverse schimbări în rânduri]e sale. În decursul evoluției sale, societatea a cunoscut diferite forme de dezvoltare și de guvernare, de care Biserica a trebuit și trebuie să tină cont pentru ca raporturile dintre ea, care este puterea spirituală, și autoritatea politică, care este puterea civilă, să fie raporturi de colaborare și de într-ajutorare pentru promovarea valorilor umane, sociale și spirituale și pentru dezvoltarea și îndeplinirea binelui comun al societății.

Îndecursul acestei lucrări, vom vedea, ghidați fiind de Conciliul Vatican al II-lea, care trebuie să fie atitudinea autorității politice față de autoritatea spirituală, față de drepturile credincioșilor și a fiecărui om în parte, având mereu în vedere realizarea binelui comun. Vom analiza, în prima parte, situația politică în care se află societatea de astăzi, principiul pe care trebuie să se bazeze autoritatea politică care conduce societatea și care trebuie să fie atitudinea acestei autorități în fața libertății religioase a fiecărui membru al societății. Partea a doua va încerca să pună în lumină care este izvorul autorității spirituale în Biserică, modul în care autoritatea spirituală diferă de autoritatea civilă și, în sfârșit, care este sfera de libertate a Bisericii într-un stat liber și democratic, în care fiecare să-și respecte domeniul de activitate și compatibilitate care îi revine, dar încercând ca ambele să se pună în slujba binelui comun.

 

17. 1. Viața politică de astăzi

"În timpurile noastre se observă transformări profunde și în structurile și instituțiile popoarelor, ca urmare a evoluției lor culturale, economice și sociale. Aceste transformări exercită o mare influență asupra vieții comunității politice" (GS 73).

În decursul secolelor, aceste transformări ale societății au adus în mijlocul unor comunități politice anumite nedumeriri și neînțelegeri, care în anumite locuri s-au soldat chiar cu revolte sociale. Datorită ideologiilor patologice ale anumitor conducători, unele societăți, cum este și cazul României, și-au pierdut încrederea în conducătorii și partidele politice aflate la putere, deoarece aceștia s-au folosit în guvernare de metode totalitare care nu îndeplinesc toate condițiile de desfășurare a autorității politice în limitele orânduirii morale (cf. GS 74).

Dacă "(...) societatea este indispensabilă pentru realizarea vocației umane" (CBC 1886), din păcate, în anumite societăți, nu s-a ținut cont că "(...) persoana umană este și trebuie să fie principiul, subiectul și scopul tuturor instituțiilor sociale"         (CBC 1881) și astfel s-a lăsat deoparte demnitatea persoanei umane și s-a trecut la diferite metode totalitare de reducere a persoanelor la statutul de obiecte care pot fi manipulate de autoritățile politice spre binele propriu, negându-se astfel principiul după care partidele aflate la guvernare trebuie să respecte și să promoveze ceea ce este cerut de binele comun al societății (cf. GS 75). În astfel de societăți, s-au neglijat total principiile etice după care fiecare persoană are dreptul la opinie publică și mai ales dreptul la libertate religioasă care, din păcate, în societatea românească, timp de aproape o jumătate de secol, a lipsit cu desăvârșire. În situația actuală, când s-au redobândit într-o oarecare măsură drepturile persoanelor, vedem că aceste persoane sunt incapabile de a-și folosi propria libertate pentru dezvoltarea personală și a societății, deoarece odată cu răpirea drepturilor lor le-a fost răpită și capacitatea de angajare și de responsabilitate personală în săvârșirea acțiunilor cu caracter social. Conducerea actuală devine incapabilă să câștige încrederea membrilor societății, iar membrii societății, prin indiferența lor față de disputele dintre partidele politice pentru câștigarea puterii, dau dovadă de incapacitatea de a fi responsabili în alegerea partidelor de guvernare care să urmărească binele comun al societății și împlinirea personală a fiecărui cetățean în parte. În această societate, predomină o anumită incapacitate a partidelor politice af1ate la guvernare și o slabă pregătire a persoanelor din această societate de a se implica în mod responsabil în consolidarea comunității din care fac parte, în promovarea demnității umane și a valori]or sociale, lăsându-se astfel cale liberă pătrunderii consumismului și materialismului care au făcut din societate o piață de desfacere în care cuvântul ultim îl are banul și tehnologia și nu o autoritate politică care să urmărească dezvoltarea societății bazată pe indivizi capabili și responsabili și nu pe diferite tehnologii care nu vor face decât să subjuge omul și, odată cu el, societatea întreagă.

 

17. 2. Politicienii, slujitori ai binelui comun

"Societatea politică trebuie să favorizeze drumul persoanei umane către bunurile și valorile spirituale și către Dumnezeu promovând astfel valoarea și demnitatea spirituală a omului asupra materiei"[111].

Politicienii trebuie să respecte mai înainte de toate drepturile membrilor societății, să caute înainte de toate binele comun a1 societății. Acest bine este un bine produs de oameni și de aceea trebuie să se redistribuie asupra persoanelor umane. La acest bine comun, alături de politicieni, lucrează fiecare cetățean în parte și mai cu seamă această datorie le revine creștinilor care trebuie să fie modele în comunitatea politică, dezvoltându-și simțul de răspundere și devotament pentru binele comun (cf. GS 75). Creștinii, prin participarea lor activă la dezvoltarea societății și, mai ales, prin exprimarea liberă și responsabilă a votului pentru a desemna pe reprezentanții politici la guvernare, vor da dovadă că sunt cu totul dăruiți binelui comun și că nu urmăresc binele lor propriu, că sunt capabili să trăiască conform principiilor aduse de Isus, dând exemplu de dăruire și de slujire spre binele comunității. Cetățenii, exprimându-și votul pentru a-i desemna pe cei care să-i conducă, nu renunță la propria responsabilitate, ci doar își aleg reprezentanții care să se preocupe de găsirea modalităților prin care societatea să se dezvolte cât mai armonios. Ei aleg o autoritate care să fie capabilă să le apere drepturile, autoritate care are datoria să conducă societatea urmărind binele comun al întregului corp social și nicidecum pe cel privat[112].

Pentru a înțelege această dăruire a tuturor organelor politice și a întregului corp social spre împlinirea binelui comun să încercăm să vedem ce reprezintă acest bine comun. Prin binele comun trebuie să înțelegem "(...) ansamblul condițiilor de viață socială care permite grupurilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea" (GS 26) și acest bine comun cuprinde trei elemente esențiale: primul element este respectul față de persoana ca atare în numele binelui comun; apoi binele comun presupune să se lucreze la dezvoltarea grupului însuși și la dobândirea bunăstării social; în cele din urmă, binele comun implică instaurarea păcii, adică, autoritatea politică trebuie să caute să instaureze o ordine dreaptă și sigură (cf. CBC 1907-1909).

Din acestea, ne putem da seama că o comunitate politică, prin autoritatea celor aflați la putere, trebuie să asigure persoanelor condițiile necesare pentru dobândirea unui trai decent, a unui trai care să-i ofere fiecăruia posibilitatea să respecte drepturile celor din jur și, la rândul său, să aibă certitudinea că drepturile îi sunt respectate. Binele comun trebuie să fie orientat spre "(...) binele și progresul persoanelor" (CBC 1912),oferindu-le acestora posibilitatea de a dobândi educația necesară respectării drepturilor celorlalți, a ordinii instaurate de anumite legi comunitare și, în același timp, posibilitatea de a accede la valorile comunitare propuse de societate, valori cum ar fi adevărul, libertatea (atât de opinie cât și religioasă), pentru ca, prin contactul cu aceste valori, fiecare să conștientizeze datoria sa de a se implica în dezvoltarea societății și a comunității din care face parte cu o responsabilitate deplină.

 

17. 3. Datoria autorității politice de a respecta libertatea religioasă

Una dintre problemele cele mai dezbătute în decursul secolelor de către filozofi a fost problema libertății omului. Deși s-a afirmat în nenumărate rânduri că libertatea este o calitate caracteristică a omului, din păcate, în ultima jumătate a acestui secol, pe plaiurile noastre, libertatea a fost foarte defăimată și în special libertatea religioasă.

Conciliul Vatican al II-lea afirmă cu claritate că ordinea politico-juridică orânduită de autoritățile civile trebuie să ofere oamenilor libertatea de a se reuni în mod liber și de a practica religia în public sau în particular (cf. GS 73). După cum ne putem da seama, Biserica Catolică revendică pentru fiecare creștin nu numai libertatea de opinie sau libertatea de a îndeplini riturile propriei religii, dar și dreptul autentic al fiecărei persoane de a îndeplini datoriile față de Dumnezeu, față de societate și față de familie, în activitățile caritative și în celelalte activități, conform exigențelor religiei sale[113].

Nu există nici o îndoială că în epoca modernă ființele umane devin încetul cu încetul mai conștiente de demnitatea propriei persoanei și de nevoia de a-și asigura libertatea în practicarea binelui moral și a credinței religioase. Astfel, conducătorii statelor au obligația de a respecta drepturile persoanelor în ceea ce privește practicarea valorilor spirituale și să creeze condițiile sociale și resursele necesare care să ofere persoanelor posibilitatea de a pune în practică drepturile lor la libertatea religioasă[114]. Puterea politică este obligată să respecte tuturor persoanelor din teritoriul asupra căruia ele au jurisdicția dreptul la libertate religioasă, datorită faptului că ea nu se poate implica în domeniul diferitelor religii, căci ea nu este competentă în ceea ce privește conținutul intrinsec al unei religii.

Dacă o persoană trebuie sau nu trebuie să aibă o credință religioasă; dacă trebuie să adere la o religie sau la alta; dacă este obligată sau nu este obligată să îndeplinească acte de cult, sau care sunt actele de cult pe care trebuie să le împlinească și cum să le împlinească; dacă are sau nu are dreptul să dea mărturie de propria credință religioasă, să o comunice și să o răspândească; dacă trebuie să se angajeze sau nu în aprofundarea religiei proprii: la toate aceste întrebări și la altele de acest gen, puterile politice nu sunt competente să răspundă; ele își depășesc limitele propriului domeniu de competență dacă împiedică cetățenii de la profesarea liberă a credinței lor; mai mult, dacă recurg la mijloace de natură să împiedice credința cetățenilor în Dumnezeu, ele violează dreptul cel mai sacru al ființei umane[115].

Puterile politice trebuie să recunoască dreptul persoanei la libertatea religioasă, dar să și vegheze ca practicile religioase din cadrul unor religii să respecte drepturile celorlalte religii și ale societății întregi, pentru ca astfel să nu fie făcută nici o discriminare.

 

17. 4. Puterea în Biserică

"Episcopii conduc Bisericile locale încredințate lor, ca vicari și delegați ai lui Cristos, prin sfaturi și îndemnuri, exemplu, dar și prin autoritatea și puterea sacră de care ei nu se folosesc decât pentru a-și edifica Turma în adevăr și sfințenie, amintindu-și că acela care este mai mare trebuie să fie ca cel mai mic și ca cel care este în frunte, ca unul care slujește" (LG 7).

Puterea în Biserică vine de la Cristos și este exercitată în numele lui Cristos. Oricine primește o putere în Biserică o exercită in numele comunități. În ministerul ordinar, orice persoană care în Biserică exercită o putere, semnifică și actualizează voința lui Dumnezeu. Exercitarea unei puteri în Biserică înseamnă a fi în numele lui Cristos, în serviciul fiecăruia pentru creșterea sa în credință, în speranță și în caritate. Episcopii exercită puterea lor personală, dar aici este vorba de o putere pentru alții. Bineînțeles că există posibilitatea de a delega o altă persoană, însă delegarea propriei puteri nu vrea să semnifice a o divide, ci a încredința unei persoane competente cu limitele prevăzute și determinate. Puterea unui ministru ordinar nu se divide. Exercitarea unei puteri semnifică exercitarea unei responsabilități. A fi responsabil înseamnă a răspunde de propriile acte ale fiecărui individ în parte.

"Dat fiind că Biserica este un mister, adică are o structură sacramentală, în organizările sale, și misiunea sa se bazează pe sacrament și pe ministerul ordinar. Nu este un organism care există pentru sine însuși, ci are o finalitate spirituală; ea este sacramentul lui Cristos"[116].

În scurt timp situația s-a schimbat; și astăzi asistăm la o viguroasă reluare de interese politice în lumea catolică. Toți facem experiențe, ca decizii politice luate la un nivel național sau local, investind în orice caz experiența noastră personală și comunitară. Alegerile politice, într-adevăr sunt singure care condiționează cauzele noastre, agravează problemele de fiecare zi și produc efecte pure pe un termen lung până a implica și a orienta viața generațiilor viitoare.

"În sfârșit, astăzi este evident, că singuri traversăm o remediere a politicii, idealurile devin o realitate, valorile reies pentru a admira viața, și proiectele se realizează în istorie"[117].

Politica, cu alte cuvinte, este un instrument; fără a se absolutiza se știe că politica trebuie să aibă niște valori, instanțe, principii morale, finalități superioare, care o susțin.

 


17. 5. Biserica și statul

Biserica este cea care va salva lumea, Biserica este aceeași și astăzi, cum era azi și ieri cum va fi mâine, dar se găsește întotdeauna condusă de Duhul Sfânt, cu colaborarea membrilor săi, cu puterea de a se renova, de a da un răspuns trebuințelor noi.

În Europa, statul și Biserica coexistă într-o manieră total particulară, cu motive diferite pentru a încerca să existe. Dar, mai mult, Biserica și Statul păstrează propriile sfere de putere și de inf1uență. Atunci când autoritatea Bisericii, în contextul misiunii proprii, proclamă învățătura creștină sau exprimă asupra unor realități de ordin politic și atunci când favorizează promovarea demnității și a drepturilor inalienabile ale omului, caută mai presus de toate binele integral al comunității politice și, în sfârșit, binele integral al persoanei.

În același timp, Biserica recunoaște că le revine laicilor catolici domeniul vast al problemelor politice, în fața problemelor care pot da naștere la diverse soluții, să le găsească pe cele compatibile cu valorile evanghelice. În unire cu toți oamenii care doresc să promoveze binele comunității, ei au marea responsabilitate de a căuta și de a aplica soluții cu adevărat umane la provocările aduse de vremurile noi și de conviețuirea socială.

Biserica ia parte la cele mai bune aspirații ale oamenilor și le propune ceea ce-i este propriu: o viziune globală asupra omului și a omenirii.

Atât Statul cât și Biserica, fiecare în domeniul propriu și cu mijloacele proprii, sunt în serviciul vocației personale și sociale a omului. Se deschide astfel un spațiu amplu pentru dialog și pentru diferite forme de cooperare, plecând întotdeauna de la respectul reciproc față de identitatea proprie și față de funcțiile proprii fiecăreia dintre instituții. Biserica recunoaște, respectă și încurajează autonomia legitimă a realităților vremelnice și, în mod special, a celei politice. Misiunea ei se plasează pe un plan diferit: este "(...) semnul și pavăza caracterului transcendent al persoanei umane"  (GS 76).Biserica nu se confundă în nici un fel cu comunitatea politică și nu este legată de nici un sistem politic.

"Nu se identifică cu nici un partid, și ar fi deplorabil ca persoane și instituții de orice culoare ar fi, să cadă în ispita de a o instrumentaliza potrivit intereselor lor specifice. Această atitudine ar arăta necunoașterea naturii și a misiunii proprii Bisericii și ar dovedi o lipsă de respect față de felul pe care l-a primit de la dumnezeiescul ei Întemeietor"[118].

Dar, din cele spuse mai sus, nu rezultă că planul mântuirii încredințat Bisericii nu are nimic de spus comunității politice pentru a o ilumina cu Evanghelia. Conciliul ne învață că rolul Bisericii este: "De a-și îndeplini, fără piedici, misiunea între oameni, precum și de a-și exprima judecata morală, chiar asupra unor lucruri care țin de ordinea politică, atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei sau de mântuirea sufletelor" (GS 76).

"Dacă Biserica dorea să afirme nașterea unei lumi moderne, ea trebuia să privească la țintă, în căutarea unui nou raport cu statul, însă, prin asigurarea propriei poziții, exercităm o influență directă asupra societății civile"[119].

Din cauza multiplelor tensiuni și contraste, Biserica Catolică a fost constrânsă să tuteleze interesele proprii în marea lor majoritate: acest lucru a dus la o inevitabilă confruntare între modernizare și stagnare, scopul religios și ecleziologic erau amenințate în parte, diminuând acest proces de dezvoltare. Deci, lumea modernă oferea Bisericii și celor care au fost sensibilizați dreptul la libertate, noi mijloace de intervenție de altfel asimilate cu multă încetineală de înșiși catolicii, pentru că lor li se părea că ruinează bazele religiei lor. Astfel de drepturi prea libere derivau din ideea radicală și raționalistă a secolului, în timp ce completa lor transformare politică a avut un rol important în dezvoltare.

În sfârșit, nu trebuie să uităm că obligația politică prin intermediul mediației religioase a exercitat o puternică influență asupra sferelor centrale și asupra principalelor decizii, și, mai mult, catolicismul politic, în manifestările sale la nivel de persoană și de grupuri, a ținut cont de multiplele interese care, mai mult sau mai puțin, au contribuit la determinarea angajamentului său cu cei din afară. "Biserica, cu dreptul oficiului său și a competenței sale, nu se confundă în nici un caz cu comunitatea politică și nu este legată cu nici un sistem politic și este împreună semnul caracterului transcendent al persoanei umane"[120].

Răspunsul satisfăcător este de a iubi Biserica, de a-i servi și de a simți cu Biserica.

 

17. 6. Raportul dintre Biserică și stat

După revoluția franceză, legile statului și legile Bisericii manifestau o libertate religioasă. S-a ajuns la enunțarea principiului, a drepturilor fundamentale pentru că toți cetățenii trebuie să câștige drepturile egale în statul politic și în cel religios civil, fără discriminarea credinței mărturisite.

"După toate acestea, putem să spunem acuma că Biserica este liberă într-un stat liber; după afirmația lui Giolitti putem spune că Biserica și statul sunt ca două paralele care nu se întâlnesc niciodată"[121]. Din această afirmație, se observă o separare netă a câmpului spiritual de cel temporal.

În raporturile dintre stat și Biserică era un sistem teoretic-practic definit de un nou dualism jurisdicțional, bazat pe teoria separării autorităților, pe agnosticism și pe indiferentism. După afirmația contelui Cavour "Biserică liberă într-un stat liber" semnifică raportul dintre cele două puteri, teoretic rămânând aceleași, până ce acest raport a fost substituit de o altă idee, fundamentată de Luigi Luzzatti, care afirmă coexistența mai multor religii libere într-un stat suveran, în sensul că se recunoaște Bisericii numai dreptul de a exista și de a acționa în limitele fixate de stat. Conflictualitatea raportului dintre statul etic și Biserică este amestecat în aceleași presupuneri de gândire care sunt la originea oricărei ideologii.

Lupta dintre stat și Biserică devine nu numai o luptă pentru a delimita competențele celor două autorități, dar în primul rând, este o luptă între două puteri, diferite și ireconciliabile.

Pentru promovarea și respectarea drepturilor fiecărei persoane într-o societate, este nevoie de o autoritate civilă care să vegheze la respectarea demnității persoanei umane și a drepturilor sale, autoritate care, fiind aleasă de membrii acestei societății, să se preocupe să ofere acestor membri condițiile necesare și totodată posibilitatea de a-și edifica propria personalitate, beneficiind fiecare de aceleași drepturi.

Datoria acestei autorități este de a veghea bunul mers al comunității în vederea binelui comun. Pe lângă această autoritate civilă, există și o autoritate spirituală care se preocupă de dezvoltarea spirituală a societății și a fiecărui membru în parte și care propune omului valori care să-i întărească respectul său față de divinitate, căci, după cum știm, omul este o ființă într-o continuă încercare de a se autodepăși și de a intra într-un raport de comuniune cu divinitatea.

Între autoritatea civilă și autoritatea spirituală trebuie să existe un raport de interdependență, întrucât omul este atât o ființă spirituală, care are nevoie de o autoritate care să-i vegheze drumul către transcendent, către divinitate, cât și o ființă socială, care are nevoie de o autoritate civilă ce trebuie să vegheze la respectarea drepturilor fiecărei persoanei în parte în vederea bunului mers al societăți. Fiecare dintre aceste autorități, păstrându-și sfera de competență, va lucra la dezvoltarea integrală, adică materială și spirituală, a fiecărui individ în parte și a societății luată în ansamblul ei.

Fr. Horlescu Lucian

Fr. Angheluș Ambroziu

Note

[111] V. Possenti, Tra secularizzazione e nuova cristianitá, EDB, Bologna 1986, 143.

[112] Cf. Ibid., 154.

[113] Cf. AA.VV., La libertè religieuse, Cerf, Paris 1967, 154.

[114] Cf. Ibid., 166.

[115] Cf. Ibid., 167.

[116] R. Coffy, La Chiesa, Àncora, Milano 1986, 171.

[117] AA.VV., La vita politica, EMP, Padova 1980, 6.

[118]Ioan Paulal II-lea, Planul lui Dumnezeu, Enciclopedică, București 1999, 62.

[119] K.E. Lönne, Il catolicesimo politico nel XIX e XX secolo, Il Mulino, Milano 1991, 14.

[120] L. Sartor, La Chiesa nel mondo contemporaneo, EMP, Padova 1995, 161.

[121] L. Spinelli, Lo Stato e la Chiesa, Utet Libreria, Torino 1988, 60.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire