pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Creștinii laici. Identitate și misiune
achizitionare: 12.11.2003; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

SFINTELE SACRAMENTE ȘI SPIRITUALITATEA FAMILIEI

I.P.S. Dr. Ioan Robu,
Arhiepiscop și mitropolit de București

Sacramentele Noului Testament, instituite de Cristos Domnul și încredințate Bisericii, ca acțiuni ale lui Cristos și ale Bisericii, sunt semne și mijloace prin care credința se manifestă și se întărește, se aduce lui Dumnezeu cult public și se realizează sfințirea oamenilor, și de aceea contribuie la crearea, întărirea și manifestarea comuniunii ecleziastice[1].

Această definiție a sacramentelor se găsește în cartea a IV-a a Codului de drept canonic intitulată "Funcția Bisericii de a sfinți". După ce arată că funcția de a sfinți este exercitată în primul rând de către episcopi, preoți și diaconi, canonul 835 adaugă la paragraful IV, următoarele:

Și ceilalți credincioși își au rolul lor de a sfinți, participând activ, fiecare după condiția sa, la celebrările liturgice, mai cu seamă la celebrarea euharistică; participă în mod special la această funcție părinții, ducând viață de căsătorie în spirit creștin și dând o educație creștină copiilor lor[2].

Vestirea Evangheliei și acceptarea ei cu credință ajung la propria lor plenitudine în celebrarea sacramentală. Biserica noastră, comunitate de credință și vestitoare a Evangheliei, este și popor preoțesc, înzestrat cu demnitatea de a participa la puterea lui Cristos, Marele Preot al noii și veșnice Alianțe (LG 10).

Și familia creștină face parte din Biserică, poporul preoțesc: prin sacramentul Căsătoriei în care este înrădăcinată și de unde se alimentează, familia creștină este în mod continuu însuflețită de Domnul Cristos, fiind chemată la dialog continuu cu Dumnezeu prin viața sacramentală, prin oferirea propriei existențe lui Dumnezeu prin rugăciune.

Aceasta este slujirea sacerdotală a familiei creștine pe care ea o exercită în strânsă comuniune cu toată Biserica, prin realitățile zilnice ale vieții conjugale și familiale. În felul acesta, familia creștină este chemată să se sfințească și să sfințească comunitatea bisericească și lumea.

 

1. Căsătoria este sacrament de sfințire reciprocă și act de cult

Sacramentul Căsătoriei care reia și specifică harul sfințitor al Botezului este pentru soți și pentru familia creștină izvor propriu de sfințire. În virtutea misterului morții și învierii lui Cristos, iubirea conjugală este purificată și sfințită: "Domnul a binevoit să însănătoșeze și să ridice această iubire printr-un special dar de har și de caritate" (GS 49).

Darul lui Isus Cristos nu se termină în celebrarea Căsătoriei, ci îi însoțește pe soți în întreaga lor existență. Ne amintește acest lucru în mod explicit Conciliul al II-lea din Vatican, când spune că Isus Cristos rămâne cu ei, pentru că așa precum el însuși iubește Biserica și s-a dăruit pentru ea, tot astfel și soții să se iubească unul pe altul cu fidelitate, pentru totdeauna, cu o dăruire reciprocă... Din acest motiv, soții creștini sunt întăriți și consacrați printr-un sacrament special. Împlinind prin puterea acestui sacrament datoriile lor conjugale și familiale, pătrunși de Duhul lui Cristos prin care viața lor este plină de credință, speranță și iubire, tind să ajungă la o perfecțiune cât mai mare și la o sfințire reciprocă, și prin aceasta participă la preamărirea lui Dumnezeu (GS 48).

Chemarea universală la sfințenie este adresată și soților și părinților creștini. De aici, ia naștere o autentică și profundă spiritualitate conjugală și familială.

Căsătoria creștină, asemenea celorlalte sacramente care sunt orânduite spre sfințirea oamenilor, spre edificarea trupului lui Cristos, spre aducerea adevăratului cult lui Dumnezeu (SC 59), este, în sine, un act liturgic de preamărire a lui Dumnezeu în Isus Cristos și în Biserică: celebrând acest sacrament, soții creștini arată recunoștința lor față de Dumnezeu pentru darul sublim care le-a fost dat, ca să poată retrăi în existența conjugală și familială, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni și iubirea lui Cristos pentru Biserică, mireasa sa.

Și, întrucât din sacramentul Căsătoriei izvorăsc pentru soți darul și obligația de a trăi zilnic sfințenia primită, tot astfel, din același sacrament, provin harul și implicarea morală de a transforma întreaga lor viață într-o continuă "jertfă spirituală" (LG 34).

Cuvintele din Lumen gentium se aplică și părinților creștini: "astfel și laicii, întrucât sunt adoratori și operatori de sfințenie, consacră lumea lui Dumnezeu" (LG 34).

 

2. Căsătorie și Euharistie

Menirea familiei creștine de a sfinți și de a se sfinți își are rădăcina în Botez însă ea capătă o expresie unică și maximă în Euharistie, sacrament cu care este intim unită taina Căsătoriei. Conciliul al II-lea din Vatican a voit să sublinieze în mod deosebit relația care există între Euharistie și Căsătorie, cerând ca această taină să fie celebrată în mod obișnuit în timpul Sfintei Liturghii (SC 78): a descoperi și a aprofunda această relație ni se pare deosebit de necesar, dacă voim să înțelegem și să trăim cu mai mare intensitate harurile și responsabilitățile căsătoriei și familiei creștine.

Euharistia este izvorul însuși al căsătoriei creștine. Sacrificiul euharistic reprezintă alianța iubirii lui Cristos cu Biserica, alianță sigilată cu sângele său vărsat pe Cruce (In 19,34). În jertfa noii și eterne Alianțe soții creștini găsesc izvorul din care ia viață alianța lor conjugală. Întrucât reprezintă jertfa iubirii lui Cristos pentru Biserică, Euharistia este izvorul carității. În darul euharistic al carității, familia creștină își găsește temelia și sufletul comuniunii și al misiunii sale: Pâinea euharistică face din diferiții membri ai comunității familiale un singur trup, revelație și participare a celei mai largi unități a Bisericii; iar participarea la Trupul "dat" și sângele "vărsat" al lui Cristos, devine izvor nesecat de dinamism misionar și apostolic pentru familia creștină.

 

3. Sacramentul Pocăinței și al Reconcilierii

Parte esențială și permanentă a datoriei familiei creștine de a se sfinți este primirea chemării evanghelice la convertire, chemare adresată tuturor creștinilor care nu sunt și nu rămân întotdeauna fideli noutății Botezului care i-a făcut sfinți. Nici familia creștină nu este mereu coerentă cu legea harului și a sfințeniei provenite din Botez și proclamată din nou de către sacramentul Căsătoriei.

Căința și iertarea reciprocă din sânul familiei creștine capătă caracter sacramental specific în taina Pocăinței. Referitor la soți, astfel scria Papa Paul al VI-lea: "Dacă păcatul mai are o oarecare priză asupra lor (asupra soților), să nu se descurajeze, ci să recurgă cu perseverență, plină de umilință, la milostivirea lui Dumnezeu care este dăruită cu abundență în sacramentul pocăinței" (HV 25).

Celebrarea acestui sacrament capătă o importanță particulară pentru viața de familie: în timp ce prin credință descoperă cum păcatul este în contradicție nu numai cu alianța cu Dumnezeu ci și cu alianța dintre soți și comuniunea lor, soții și toți membrii familiei sunt conduși la întâlnirea cu Dumnezeu cel bogat în milostivire care dăruind iubirea sa, cea mai presus de puterea păcatului, reface și perfecționează alianța conjugală și comuniunea de familie.

 

4. Rugăciunea în familie

Biserica se roagă pentru familia creștină și o educă să trăiască în coerență cu darul și cu slujirea preoțească primită de la Cristos, Marele Preot. În realitate, preoția comună a credincioșilor trăită în Căsătoria-sacrament, constituie pentru soți și pentru familie, baza unei vocații și a unei misiuni preoțești, pentru care existența lor zilnică se transformă în "jertfe spirituale bine plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos" (1Pt 2,5); aceasta se realizează nu numai prin celebrarea Euharistiei și a altor sacramente, ci și prin viața de rugăciune, prin dialogul cu Tatăl, prin Isus, în Duhul Sfânt.

Rugăciunea de familie are caracteristicile sale. Este o rugăciune făcută în comun de către soți și copii, împreună. Comuniunea în rugăciune este rod și exigență a acelei comuniuni care provine din sacramentul Botezului și sacramentul Căsătoriei. Membrilor familiei creștine li se pot aplica în mod particular cuvintele prin care Domnul Isus promite prezența sa: "Adevăr, vă spun vouă: dacă doi dintre voi, pe acest pământ, sunt un singur gând să ceară, orice ar fi, li se va da de către Tatăl meu care este în Ceruri. Căci unde se află doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor" (Mt 18,19).

Această rugăciune are drept conținut original, viața însăși a familiei, care în toate situațiile diferite este interpretată ca fiind chemarea lui Dumnezeu la care se răspunde cu respect filial: bucurii și dureri, speranțe și tristeți, nașteri, aniversări, plecări și reveniri, alegeri importante și decisive, moartea cuiva drag, toate arată intervenția iubirii lui Dumnezeu în istoria familiei, ocazii de participare la sacramente, ocazii de rugăciune și de încredințare plină de încredere a familiei în mâna lui Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri.

Demnitatea și responsabilitatea familiei creștine pot fi trăite numai cu ajutorul necontenit al lui Dumnezeu, ajutor primit, dacă este implorat în rugăciune, fără încetare, cu umilință și încredere.

Datorită demnității și misiunii lor, părinții creștini au datoria specifică de a-i educa pe copii la rugăciune, de a-i introduce progresiv la descoperirea misterului lui Dumnezeu: "Mai ales în familia creștină, îmbogățită cu harul sacramentului Căsătoriei, copiii, încă din cea mai fragedă vârstă, trebuie să învețe să-l perceapă pe Dumnezeu și să-l cinstească; la fel, să-l iubească și pe aproapele, conform credinței primite în Botez" (GE 3; CT 35). Exemplul concret de rugăciune al părinților este elementul fundamental al educației copiilor la rugăciune: numai rugându-se împreună cu copiii lor, tatăl și mama, exercitându-și preoția regească, pătrund în adâncul fiilor lor, lăsând acolo niște urme pe care întâmplările vieții de mai târziu ne le vor putea șterge niciodată. Sfântul Părinte Papa Paul al VI-lea le spune părinților:

Voi mamelor, îi învățați pe copiii voștri rugăciunile creștinești? Îi pregătiți împreună cu preoții, pentru sacramentele ce corespund vârstei lor: Spovada, Împărtășania, Mirul? Îi obișnuiți, dacă se îmbolnăvesc, să se gândească la Cristos în suferință? Îi învățați să implore ajutorul Sfintei Fecioare și a Sfinților? Spuneți rozariul în familie?... Exemplul vostru este pentru copii lecție de viață, act de cult de o deosebită importanță; aduceți astfel pacea în familia voastră. Amintiți-vă: astfel construiți voi Biserica!


 

Note


[1] Codul de drept Canonic, can. 840.

[2] Codul de drept Canonic, can. 835, § 4.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire