pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Creștinii laici. Identitate și misiune
achizitionare: 12.11.2003; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

SPIRITUALITATEA LAICILOR

P.S. Petru Gherghel,
Episcop de Iași

"Agnosce,o christiane dignitatem tuam!"
(Sfântul Leon cel Mare)

Laicii încotro?

În timpul vizitei sale în România, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea le spunea episcopilor:

O grijă deosebită trebuie acordată promovării laicilor, care este o urgență a întregii Biserici, dar, în mod particular, pentru țările ieșite din experiența comunismului. Este vorba de a-i ajuta să devină conștienți de vocația lor specifică, adică "să caute împărăția lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice și orânduindu-le după voința lui Dumnezeu" (LG 31). Evident, există spații ample de slujire ce le sunt deschise și în interiorul comunității creștine, însă este sarcina de neînlocuit a laicilor de a face prezentă Evanghelia în acele domenii ale vieții sociale, economice și politice, unde în mod normal clerul nu ajunge să acționeze. Pentru această importantă misiune ei au nevoie de sprijinul întregii comunități. Sunt chemate să desfășoare un rol semnificativ și asociațiile de laici, aprobate de episcopi și acționând într-un climat de respect reciproc și de colaborare cu păstorii[1].

Este un adevăr bine cunoscut că toți membrii Bisericii trebuie să tindă la sfințenie și că toți, indiferent din ce categorie fac parte, sunt chemați să manifeste în ei și în viața lor sfințenia lui Dumnezeu și să contribuie astfel la sfințirea și consacrarea oamenilor, nu numai a creștinilor, ci mai mult, chiar și a necreștinilor (cf. LG 39-42). Este o datorie nobilă și, în același timp, o misiune angajantă, este urmarea fidelă a aceluia care a venit ca toți să aibă viață și s-o aibă din belșug (cf. In 10,10), care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer (cf. Credo).

Nimeni, așadar, nu se poate exclude de la acest mandat și de la această vocație; nimeni nu poate și nu trebuie să se retragă de la acest apel divin: "Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârșit este" (Mt 5,48).

 

1. Identitatea laicului

Deși despre acest lucru se va mai trata în alte conferințe și intervenții, este bine totuși să ne punem câteva întrebări:

Cine este laicul?

Care este locul său în Biserică?

Ce sens și ce rol are aportul său la construirea unei lumi mai bune și realizarea și desăvârșirea împărăției lui Dumnezeu?

Conciliul al II-lea din Vatican a clarificat și a răspuns la aceste întrebări bazându-se pe învățătura Sfintei Scripturi, a tradiției creștine îndelungate și, desigur, pe ultimele studii și cercetări întreprinse în ultimii ani.

Laicul nu mai este definit în mod negativ ca și unul care nu e cleric sau religios, călugăr. Laicul nu mai este pus în legătură cu clericul atunci când este definit așa cum o făceau lexicoanele de odinioară sau cum o exprimă un cercetător, Wetzer, în Kirchenlexicon din 1981, care la cuvântul laic scria: vezi "cleric" (Laie, siehe "Clerus").

Semnificația și înțelesul laicului s-a cristalizat și s-a raportat la sensul profund al Bisericii prin participarea efectivă și progresivă a laicului la misiunea ei. Conștiința laicului ca și membru viu al Bisericii s-a mărit și s-a întărit progresiv până în zilele noastre, astfel încât nu se poate concepe astăzi dimensiunea reală a poporului lui Dumnezeu fără prezența și aportul laicilor.

Preluând învățătura Conciliului al II-ea din Vatican și ținând cont de contribuția episcopilor la sinodul din 1987, Sfântul Părinte prezintă în îndemnul apostolic Christifideles laici o bogată și profundă lecție asupra definiției laicilor, asupra misiunii lor în misterul vieții Bisericii și a trasat liniile coordonatoare ale spiritualității laicilor ca și o contribuție fundamentală la împlinirea vocației lor și la sfințirea lumii.

Documentul, care sperăm să ajungă în mâinile tuturor în variantă românească prin contribuția editurii și a tipografiei "Presa Bună" din Iași, poate fi definit ca și o Carta magna a laicilor. Laicii nu sunt nicidecum un material ce trebuie prelucrat de către miniștrii sacri sau arătat ca ceva străin de către alții ce aparțin altor stări de viață (cea consacrată), ca persoane de categoria a treia, ci ei fac parte cu adevărat din poporul lui Dumnezeu, chemați printr-o vocație specială, să participe la sfințirea lumii, bucurându-se prin Botez și Mir de demnitatea sacerdotală, profetică și regală a lui Cristos.

Laicii, prezentați de Sfântul Părinte ca și lucrători trimiși în via sa de Stăpânul Viticultor din parabola evanghelică (Mt 20,1-16), au demnitatea, menirea și chemarea să contribuie la binele viei, adică în interpretarea exegeților, și, aici, a Sfântului Părinte, la binele și viața întregului popor al lui Dumnezeu, al Bisericii și al societății. Imaginea viei, a viței și a mlădițelor este cheia de boltă a explicației demnității laicilor, a tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu. Mlădițele nu sunt numai clericii, călugării și călugărițele, sufletele consacrate, ci sunt toți cei botezați, căci toți se bucură să primească aceeași sevă și să fie uniți cu aceeași viță (butuc), mai bine zis cu trunchiul comun, Isus Cristos.

Evanghelistul Ioan ne invită să coborâm în profunzime și ne introduce să descoperim misterul viei; ea este simbolul și figura nu numai a poporului lui Dumnezeu, dar și a lui Isus însuși. El este butucul, iar noi discipolii săi suntem mlădițele; El este "vița cea adevărată" în care sunt inserate în mod vital mlădițele (cf. In 15,1ș.u.). Prin urmare, Biserica însăși este via. Este via evanghelică. Este mister pentru că iubirea și viața Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt sunt darul absolut gratuit oferit acelora care sunt născuți din apă și duh (cf. In 3,5), chemați să trăiască comuniunea însăși a lui Dumnezeu, să o manifeste și să o comunice în istorie, împlinind astfel misiunea de a contribui la sfințirea lumii[2].

Așadar, identitatea creștinilor laici, demnitatea lor originală se află în cadrul misterului Bisericii ca și mister de comuniune, și numai în cadrul acestei demnități se poate defini vocația și misiunea lor.

Și tot în cadrul acestei identități se află și fundamentul spiritualității lor.

 

2. Misiunea și vocația laicilor

Când vorbim despre această spiritualitate trebuie să avem clară o noțiune și, anume, este vorba despre laicii botezați, care au aderat prin acest sacrament la misiunea lui Cristos, preot, profet și rege.

Spiritualitatea laicului nu este o noțiune abstractă. Este o realitate dependentă de condiția creștinului care trăiește în această lume unde este chemat de Dumnezeu să-și desfășoare activitatea și să-și împlinească misiunea.

Spiritualitatea laicului este, desigur, legată de diferitele condiții în care se află: chemarea salvifică care-i vine de la Dumnezeu în Cristos, în Biserică și în raportul său cu ceilalți, cu societatea și cu lumea. Laicul este chemat să întrupeze viața sa creștină în existența zilnică și în ambientul social care îi oferă speranțe și tensiuni (uneori apăsătoare) ce provin de la ceilalți oameni și de la societatea însăși. Este o urmare a lui Cristos trăită în viața de zi cu zi a omului, în munca sa, în datoria de a se implica în dimensiunea socială, culturală, politică etc., pentru a realiza împreună cu ceilalți o lume mai bună și mai dreaptă.

Este știut că laicii creștini sunt cu adevărat cetățeni ai acestei lumi și membri ai Bisericii și, ca atare, ei sunt chemați să fie fideli față de oamenii acestei lumi și, în același timp, ascultători față de Cristos, "același ieri, azi și întotdeauna" (Evr 13,8). Iar dacă Dumnezeu se adresează oamenilor angajați în realitățile culturale în care trăiesc, în situațiile și experiențele specifice umane, atunci laicii sunt ținuți să respecte fidelitatea față de aceste valori și să le trăiască în lumina credinței și în comuniunea eclezială.

Ca și cetățeni ai acestei lumi, cum afirmă Karl Rahner, laicii sunt acei oameni a căror existență și ale căror responsabilități sunt determinate de inserarea lor prin naștere în realitatea vieții și a condiției acestei lumi. "Laicul se naște în lume mai înainte de a se naște în creștinism"[3]. Caracterul său "lumesc" rămâne neschimbat și este presupus și preluat de Botez în așa fel încât lumea este și rămâne mereu locul unde laicul trebuie să-și trăiască dimensiunea sa creștină.

Laicii, așadar, prin faptul că sunt creștini, iau asupra lor cu un nou titlu responsabilitatea vieții oamenilor din timpul lor și structurile societății. Ei trăiesc astfel experiența vieții cu toate schimbările și transformările societății, se bucură de progresul și bucuriile speranței dar și de încercările și pericolele care le amenință credința și planurile lor. În documentul conciliar Gaudium et spes, aceste bucurii și speranțe precum și grijile și preocupările sunt descrise cu o magistrală claritate (cf. GS 4).

Ca și membri ai Bisericii, laicii, după afirmațiile Conciliului al II-lea din Vatican, simt că nu trebuie să rămână la marginea Bisericii, ca simpli spectatori ai vieții ecleziale, ci trebuie să ia parte activă și determinantă la misiunea ei de a arăta lumii care sunt adevăratele valori și cum trebuie înțelese și trăite ele - fraternitatea, solidaritatea umană, dreptatea, iubirea, pacea, comuniunea etc.

Spiritualitatea laicilor, ca spiritualitate eclezială, ține cont de misiunea Bisericii și se desăvârșește în lumina dinamismului ei, luând parte la viața și preocuparea oamenilor, la drumul lor de împlinire și de desăvârșire. Spiritualitatea laicilor nu trebuie nicidecum să se separe de cea a clericilor și a persoanelor consacrate, ci trebuie să se coreleze și să se desăvârșească într-o dependență benefică, bine știind că toți membrii Bisericii au un singur izvor și un singur mijloc de sfințire: Cuvântul veșnic întrupat. Ea constituie o cale bine fundamentată și sigură pentru împlinirea adevăratei demnități a omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin identificarea cu Cristos, capul Bisericii și al poporului răscumpărat de el.

 

3. Fundamentul spiritualității laicilor

Laicii, definiți de Conciliu ca fiind toți credincioși care sunt încorporați în Cristos prin Botez și constituiți astfel popor al lui Dumnezeu, participă în modul lor propriu la funcția preoțească, profetică și împărătească a lui Cristos, își află izvorul și alimentarea spiritualității lor tocmai în acest adevăr al comuniunii cu însuși Capul Trupului mistic din care fac parte și pe care trebuie să-l comunice celorlalți membri.

Această unire cu Cristos și această participare la viața și demnitatea pe care el o conferă tuturor celor botezați constituie fundamentul și generatorul întregii lor vocații și spiritualități.

a) Laicii se bucură de demnitatea preoției comune, așa cum notează Conciliul al II-lea din Vatican (LG 10; 34) și se explică astfel. Cristos este Marele Preot; Biserica întreagă e sacerdotală; deci orice botezat este preot, iar dintre aceștia unii sunt aleși, consacrați și sfințiți ca preoți-miniștri, hirotoniți.

Participarea la demnitatea preoțească a lui Cristos conferă vieții laicilor un caracter particular, fiind astfel chemați și obligați să facă din întreaga lor trăire un cult spiritual, transformând toate, însăși viața lor, munca, rugăciunea, lupta lor pentru dreptate, într-o jertfă spirituală plăcută și primită de Dumnezeu prin mijlocirea lui Isus Cristos. Descoperim această demnitate și vocație în prima scrisoare a sfântului apostol Petru: "Zidiți-vă voi înșivă ca pietre vii ale casei spirituale, să deveniți o preoțime sfântă și să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos" (1Pt 2,5). Acest cult spiritual ajunge la cel mai înalt punct atunci când laicii unesc oferta vieții lor cu cea a lui Cristos prin slujirea preoților consacrați la celebrarea Sfintei Euharistii. Preoția comună a laicilor se exprimă și prin lucrarea lor de mediatori între Cristos Mântuitorul și oameni, între El și lume, atunci când ei proclamă lucrările minunate ale lui Dumnezeu care i-a chemat din întuneric la minunata sa lumină.

Pentru a înțelege mai mult și mai bine acest adevăr, izvor autentic de spiritualitate pentru laici, este bine să parcurgem cu atenție întreaga Scrisoare întâi a sfântului Petru, dar, mai ales, capitolul 2. Vom descoperi încă de la început marele adevăr al participării la preoția lui Cristos, prin care viața celui credincios devine sacră și se transformă pentru lume într-un izvor autentic de sfințire.

b) Laicii se bucură să participe, apoi, la misiunea profetică a lui Cristos prin care ei sunt chemați să devină martori și vestitori ai Cuvântului divin în lume "pentru ca forța Evangheliei să strălucească în viața de zi cu zi, în viața familiară și socială".

Această participare îi transformă pe laici, alături de preoți, în evanghelizatori, mai ales ai acelei părți a societății de care ei sunt legați prin caracterul lor secular, prin trăirea lor umană și socială. Iată cuvintele Conciliului al II-lea din Vatican.

Cristos, Marele Preot, care prin mărturia vieții și prin puterea cuvântului a proclamat Împărăția Tatălui, își împlinește misiunea profetică până la deplina manifestare a slavei sale, nu numai prin ierarhie, care învață în numele și prin puterea lui, ci și prin laici, pe care i-a constituit de asemenea ca martori și i-a înzestrat cu simțul credinței și cu harul cuvântului (cf. Fap 2,17; Ap 19,10), pentru ca puterea evangheliei să strălucească în viața de toate zilele, în familie și în societate (LG 35).

Prin această demnitate laicii, chiar și atunci când sunt antrenați în problemele vieții pământești, pot și trebuie să exercite o acțiune de evanghelizare a lumii. Aceasta îi obligă să fie mereu conștienți de vocația și responsabilitatea lor, îi ajută să se sfințească și prin aceasta contribuie la răspândirea împărăției lui Cristos în lume.

c) În al treilea loc, laicii participă la demnitatea regească a lui Cristos, un alt izvor de profundă misiune, responsabilitate și, desigur, un fundament adevărat de spiritualitate în Biserică și în lume.

Când vorbește despre această participare, Conciliul al II-lea din Vatican spune:

Cristos, care s-a făcut ascultător până la moarte și de aceea a fost înălțat de Tatăl, a intrat în slava Împărăției sale (cf. Fil 2, 8-9). Lui îi sunt supuse toate până când el însuși se va supune Tatălui împreună cu toată făptura pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate (cf. 1Cor 15,27-28). Această putere el a împărtășit-o ucenicilor săi pentru ca și ei să fie statorniciți în libertatea regească, iar prin lepădarea de sine și printr-o viață sfântă să învingă în ei stăpânirea păcatului (cf. Rom 6,12) și slujindu-l pe Cristos și în alții să-i ducă pe frații lor cu umilință și răbdare la regele căruia a-i sluji înseamnă a domni (LG 36).

Această misiune a voit s-o încredințeze și laicilor, pentru că el dorește să-și extindă împărăția și prin ei: "împărăția adevărului și a vieții, împărăția sfințeniei și a harului, împărăția dreptății, a iubirii și a păcii" (Prefața Cristos Rege). Laicii, prin activitățile lor pământești, pot și trebuie să se ajute unii pe alții întru trăirea unei vieți mai sfinte, așa încât lumea să se pătrundă de spiritul lui Cristos, și astfel să-și atingă mai eficient scopul în dreptate, iubire și pace, iar prin competența lor în toate domeniile vieții să contribuie din plin ca bunurile create să fie prețuite și valorificate după voința Creatorului spre folosul tuturor.

Prin munca și contribuția lor, laicii creștini vor fi în stare să însănătoșească instituțiile și condițiile de viață, iar ogorul lumii va fi mai bine pregătit pentru a primi sămânța cuvântului lui Dumnezeu și pentru a se lăsa cucerită mai ușor de spiritul lui Cristos, care dorește să-i lumineze pe toți oamenii, să-i elibereze de tot ce-i ține în robie și să-i facă vrednici de a se înălța până la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

Terenul unde laicii creștini sunt chemați să activeze și să-și împlinească mandatul de a fi ferment de sfințenie, de iubire și de pace este vast și niciodată nu se va putea epuiza.

 

4. Arhitectul spiritualității laicilor

Învrednicindu-se de această măreață demnitate de a fi părtași la preoția lui Cristos, la misiunea lui profetică și la funcția sa regească, laicii vor putea fi cu adevărat ferment pentru lumea în care trăiesc numai dacă se vor deschide și vor colabora cu Acela care l-a însuflețit pe Cristos și pe care el a hotărât să-l ofere apostolilor și ucenicilor și să-l reverse în Biserică: Duhul Sfânt. El este arhitectul, inspiratorul și desăvârșitorul misiunii și spiritualității laicilor.

Ca și alți membri ai Bisericii, laicii se bucură să facă mereu experiența Spiritului Sfânt trimis neîncetat de Tatăl și Fiul tuturor credincioșilor. El lucrează în toți și în fiecare, realizând tot mai mult acea asemănare cu Cristos, dându-le astfel curaj pentru a-l mărturisi în lume. El este în economia actuală a mântuirii, principiul intern care lucrează în om, îl mișcă, îl face dinamic, îl sfințește și îi transmite creștinului ceva din viața lui, harul divin. Fără a se crea nici o confuzie, El se identifică cu noi, devine copărtaș al vieții noastre în Cristos, mult mai intim decât noi înșine înțelegem și credem, afirmă P. Evdokimov[4].

Coborând în sufletul omului (al laicului), la sfântul Botez și prin sacramentul Mirului, Duhul Sfânt lucrează în mod tainic dar real, astfel încât gândurile, faptele și întreaga activitate pe care o desfășoară omul devin operative pentru realizarea unei lumi mai bune și contribuie la răspândirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

În Constituția pastorală Gaudium et spes găsim o pagină care clarifică totul:

Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului Sfânt, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul (GS 38).

Același Duh Sfânt, care a lucrat în Cristos, lucrează în Biserică și în fiecare membru al ei. Este foarte important ca fiecare să se lase inspirat și condus de cel care este unic și-i unește pe toți pentru a realiza același scop.

Pentru a-și împlini datoriile lor de creștini în această lume, laicii primesc acele daruri care sunt numite carisme. El dăruiește credincioșilor de toate categoriile haruri speciale, prin care îi face capabili și dispuși să primească diferite activități și slujiri folositoare pentru reînnoirea și creșterea Bisericii, după cuvântul sfântului Paul: "Fiecăruia i se dă o manifestare a Duhului spre folosul tuturor" (1Cor 12,7).

Poate mai mult ca oricând, astăzi Biserica este conștientă de această revărsare a Duhului Sfânt și se bucură să încurajeze și să susțină toate acele inițiative, mișcări, acțiuni ale unor persoane și ale unor grupuri care se deschid pentru o inspirație sau alta a Duhului Sfânt, spre binele întregului trup al Bisericii, spre realizarea unității poporului lui Dumnezeu și spre binele comun, cum ar fi: Acțiunea Catolică, Mișcarea Focolarinilor, Comuniune și Eliberare, Scout, Comunitatea Sfântului Egidiu, mișcările carismatice.

Este foarte important, și trebuie subliniat și aici, că judecata despre autenticitatea și dreapta folosire a acestor carisme, aparține acelora care sunt în fruntea Bisericii și care au o datorie specială de a nu stinge Duhul, ci de a cerceta toate și de a păstra ce e bun (cf. 1Tes 5,12.19-21; LG 12).

 

În loc de concluzie

Laicii, prin participarea lor la harul Botezului și prin demnitatea lor de fii ai Bisericii, trebuie să fie conștienți că au o vocație specială - să se sfințească, să se sfințească în lume și să contribuie astfel la sfințirea lumii.

Spiritualitatea laicilor are un fundament solid și este alimentată din același izvor de care sunt legați, adică de Cristos, precum mlădițele își trag seva din viță și contribuie la binele întregului butuc, al viei însăși.

Mă folosesc în concluzie de magistrala învățătură a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, care ne pune la dispoziție oricând și oriunde, un bogat cod pentru a fundamenta nobila și profunda spiritualitate a laicilor, poporul cel nou al lui Dumnezeu, prin scrisoarea postsinodală Christifideles laici.

Demnitatea credincioșilor laici ni se descoperă în toată plinătatea ei dacă analizăm prima și fundamentala chemare pe care Tatăl în Isus Cristos prin Duhul Sfânt o adresează fiecăruia dintre ei - chemarea la sfințenie, adică la perfecțiunea dragostei.

Imaginile evanghelice ale sării, luminii și drojdiei, deși privesc nedeterminat pe toți discipolii lui Isus, își află o aplicare specifică în credincioșii laici. Sunt imagini pline de semnificație, pentru că arată nu numai inserarea profundă și participarea deplină a credincioșilor laici pe pământ, în lume, în comunitatea umană dar, mai ales, noutatea și originalitatea unei inserări și a unei participări destinate răspândirii evangheliei care mântuiește.

La sfârșitul acestor reflecții, destinate definirii condiției ecleziale a credinciosului laic, fac referință din nou la cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, și îmi revine în minte renumita atenționare a sfântului Leon cel Mare: "Agnosce, o christiane dignitatem tuam!"[5].

Toți cei botezați sunt invitați să reasculte cuvintele sfântului Augustin: "Să ne bucurăm și să mulțumim; am devenit nu numai creștini, dar Cristos... Minunați-vă și bucurați-vă: am devenit Cristos".

Mă bucur să vă spun:

Ce lucru mare este fii creștin laic!

Ce lucru minunat este ca Isus, papa și episcopii, preoții, să aibă atâția colaboratori la sfințirea lumii!

 

Bibliografie

Bonetti A., ed., Sacerdozio regale - Paolo VI sui laici, Libreria Editrice Vaticana, CittB del Vaticano 2000.

De Fiores S. - Goffi T., ed., Nuovo Dizionario di spiritualitB, Paoline, Cinisello Balsamo 1985.

Goffi T., Esperienza spirituale oggi, Queriniana, Brescia 1984.

Giordani I., Il laico nella Chiesa, CittB Nuova, Roma 1987.


Note

[1] Ioan Paul al II-lea, "Cuvântul Sfântului Părinte rostit la întâlnirea cu membrii episcopatului catolic din România", Actualitatea creștină nr. special (1999) 12.

[2] Ioan Paul al II-lea, Îndemnul apostolic postsinodal Christifideles laici (30.12.1988), nr. 8.

[3] K. Rahner, Saggi sulla Chiesa, Roma 1969.

[4] P. Evdokimov, Lo Spirito Santo nella tradizione ortodossa,  Roma 1971, 124-125.

[5] Leon cel Mare, Serm., 21, 3.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire