pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Despre om
pr. Fernand Lelotte, SJ

achizitionare: 14.09.2003; sursa: Editura Universal Pan

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior CAPITOLUL IV
ORIGINEA OMULUI

În ceea ce ne privește pe noi, oamenii, oare suntem și noi copiii evoluției ca plantele și animalele sau trebuie să admitem că Dumnezeu ne-a creat direct și pe de-a-întregul? Omul se deosebește în așa măsură de ființele inferioare lui, prin capacitatea sa de a inventa, de a raționa, de a reține și a progresa, încât o intervenție specială a Creatorului pare să se impună. Să întrebăm din nou Știința și Credința.

1. Datele Științei

a) Descoperirea unor fosile umane au făcut pe savanți să extindă și trupului omenesc ipoteza evoluției. Este într-adevăr evident că aceste fosile aparțin tipurilor unor exemplare cu o constituție intermediară între om și maimuță. Prin urmare, pentru că știința se străduiește să explice prin cauze materiale faptele care îi sunt prezentate, este natural ca savanții să presupună și aici o evoluție și o înrudire. Ipoteza evoluției pare a se impune din ce în ce mai mult, însă ea rămâne totuși o ipoteză.

"Numărul de fapte, cunoscute, raportându-se drept consecințe ale evoluției, este atât de mare, încât unii autori au crezut că pot să afirme că evoluția însăși este un fapt. O rațiune metodologică nu ne îngăduie să împărtășim această opinie. Un fapt trebuie să poată fi stabilit prin observație directă sau prin experimentare. Ori această demonstrație directă este imposibilă în ceea ce privește filiația speciilor.

Evoluția nu este deci decât o ipoteză cât se poate de verosimilă, verificabilă în numeroasele ei consecințe și care nu se poate respinge fără a o înlocui cu alta, cel puțin la fel de plauzibilă. Dacă ipoteza transformistă posedă însă cel mai înalt grad de certitudine pe care o ipoteza științifică ar putea s-o atingă, astfel încât ea s-ar putea califica chiar ca un fapt istoric, cu totul altfel stau lucrurile cu teoriile explicative ale evoluției". (G. Vandebrock, prof. al Universității Louvain, Encyclique Humani Generis et Ies Sciences naturelles, 8e, caiet din Nouvelle Revue teologique, p. 77).

b) Oare specia umană actuală are la origine o ființă unică sau s-a zămislit din mai multe perechi apărute independent una de cealaltă? Pentru omul de știință, nici una din aceste două ipoteze nu pare să se impună pe baza faptelor constatate până astăzi. Pentru a rezolva această problemă, nu există decât o singură cale: să regăsim acest cuplu sau aceste perechi... și să le facem să vorbească! Așadar, se poate spune că această problemă este științific de nerezolvat; ipoteza aleasă de savanți va rămâne doar o simplă ipoteză.

c) În ceea ce privește prezența în noi a unui principiu nematerial pe care-l numim suflet, știința experimentală, care nu cercetează decât elementele materiale, răspunde foarte înțelept că această problemă nu este de competența sa; ea o rezervă filozofiei. Vom examina această problemă într-un alt capitol, atât cu privire la noi cât și la protopărinții noștri.

"Ceea ce afirmă savantul susținător al evoluționismului, pe planul fenomenelor sensibile, este o adevărată legătură de filiație între corpul omului și formele vii inferioare. Că sufletul spiritual, în momentul formării omului ar fi venit prin acțiunea, dincolo de experiență, a lui Dumnezeu, nu interesează cercetarea sa științifică și nici antropologul care studiază consecințele încrucișării unor rase de oameni, nu se preocupă să caute de unde vin sufletele acestor indivizi. Problema începe să se pună când savantul, părăsind domeniul faptelor și ipotezelor științifice, încearcă să tragă o concluzie filozofică". (L. Renwart, SJ, comentariu la Enciclica, op. cit. p. 83, notă).

 

2. Datele Credinței

Iată, în rezumat, învățătura religiei creștine asupra originii și naturii omului: a) întreaga omenire actuală provine dintr-o singură și aceeași pereche. (Vom vedea rațiunile și consecințele acestei învățături când vom vorbi despre păcatul originar). b) Omul este alcătuit din mai multe elemente materiale, al căror ansamblu constituie ceea ce numim trup și dintr-un principiu vital, pe care-l numim suflet și care supraviețuiește după descompunerea trupului. c) Sufletul nu poate proveni prin transformare din materia inertă sau din cea vie; el este creat direct de Dumnezeu. Privitor la aceste trei puncte nu poate avea loc nici un conflict real între știință și credință, ținând seama de cele ce am spus mai sus. d) Cât despre trup, el a fost format de Dumnezeu. A fost însă format direct sau indirect, adică în dependență sau nu de vreo ființa preexistentă? Credința nu ne învață nimic definitiv asupra acestui punct.

"Biserica nu interzice doctrina evoluției, în măsura în care se cercetează dacă trupul omenesc s-a format dintr-o materie deja existentă și vie... fie că obiectul cercetărilor și discuțiilor este de partea unora sau a altora dintre savanți". (S.S. Pius XII, Encyclique Rumani Generis, 1950)

 

3. Referatul biblic

În mod natural, cititorul reflectează asupra celor două citate ale creației omului din Biblie. lată acest paragraf principal, reprodus după al doilea citat: "Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflu de viață și omul se făcu ființă vie" (Geneza II - 7). Înfățișarea citatului, precum se vede, este net antropomorfică și constituie o nouă indicație a caracterului popular al acestor pagini din Vechiul Testament." [4] Acest text nu poate fi deci luat ad literam.

"Statuia de argilă, modelată după chipul omenesc, apoi însuflețită printr-o suflare a Creatorului, nu-și mai găsește astăzi, fără îndoială, susținători. Sfântul Augustin recomandă deja creștinilor din vremea sa, cu privire la această interpretare, prea grosolan literală, a unui text în care expresiile simbolice abundă, să se ferească a admite lucruri ridicole pentru necredincioși" (De Sinety, Art. Transformism, în Dict. apologetique de la Foi catholique, t.4, col. I 646).

După acest text, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său, adică l-a făcut ființă spirituală, cu inteligență și voință și în acest scop i-a transmis un principiu de viață, care este sufletul. În ceea ce privește trupul, este de remarcat că, luând citatul biblic chiar în sens literal, nu se spune că Dumnezeu ar fi creat - adică ar fi făcut din nimic - corpul omului, ci că s-a folosit de "țărâna pământului", deci de un lucru creat în prealabil. Citatul nu impune deci o veritabilă creație a trupului primului om; el dă să se înțeleagă mai curând că Dumnezeu s-a servit de o materie preexistentă, fără a preciza de ce natură era ea.

Prin urmare, textul biblic lasă poarta larg deschisă ipotezei evoluției, după care trupul ar fi cu siguranță rezultatul transformărilor succesive al unei materii create. Din aceste motive, cea mai mare parte a teologilor din zilele noastre primesc cu simpatie această părere pe care enciclica sf. Părinte Pius XII, a îngăduit oficial să fie reținută ca ipoteză științifică. Ei sunt totuși cu toții de acord să admită că Dumnezeu a trebuit să intervină nu numai dirijând evoluția, ci direct, pentru a adapta acest trup - fruct al evoluției - la sufletul care urma să-i fie transmis.

În acest domeniu al științei ca și în atâtea altele, Biserica este fericită să numere mai mulți dintre reprezentanții săi printre cei mai renumiți paleontologi; cităm de exemplu: P. Teilard de Chardin, SJ, abatele Breuil A. și J. Bouyssonie. Nu este acesta un semn evident că Biserica nu se teme de descoperirile științifice? Savanții pot deci să continue cercetările lor; chiar daca vor ajunge să descopere fapte certe, ei sunt siguri că nu vor vedea ivindu-se nici un conflict real între declarațiile lor și adevărurile pe care Credința creștină le propun ca revelate.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire