pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Despre om
pr. Fernand Lelotte, SJ

achizitionare: 14.09.2003; sursa: Editura Universal Pan

capitolul urmatorCuprins CAPITOLUL III
ORIGINEA VIEȚII INFRA-UMANE

Două probleme se prezintă atenției noastre: A. Cum a apărut viața pe pământ? B. Cum se explică diversitatea speciilor vii? (Se numără actualmente 800.000 numai în regnul animal). Să rezumăm datele Științei și ale Credinței în această materie.

 

A. ORIGINEA VIEȚII

1. Datele Științei

Știința, care se limitează, așa cum am mai spus, la domeniul material și se străduiește să găsească o cauză materială tuturor problemelor materiale, elaborează diverse ipoteze:

a) Fără să tăgăduiască totuși că Dumnezeu este la origine vieții, unii savanți presupun că primul germen vital care a apărut pământ a venit de pe o altă planetă. Aceasta înseamnă să plasăm în altă parte, ... și chiar foarte departe problema.

b) Alții emit ipoteza că materia neînsuflețită, pusă în anumit condiții favorabile, ar putea produce spontan o ființă vie. Aceasta este ipoteza generației spontanee.

Pasteur a devenit celebru demonstrând experimental că faptele propuse pentru a justifica această ipoteză fuseseră fals observate. El nu a condamnat totuși posibilitatea generației spontanee ci a negat numai valabilitatea probelor ce i se aduceau... Această ipoteză a fost reluată totuși de materialismul dialectic care, aplicând filozofia hegeliană la universul material, afirmă că tensiune produsă prin opoziția contrariilor (teza și antiteza) determină dincolo de o anumită limită, un "salt dialectic", constând în trecerea la o calitate de existență esențial superioară (sinteza). Însă nici un exemplu doveditor n-a putut fi adus - nici chiar prin analogie - în sprijinul acestei doctrine, fiind știut faptul că există totdeauna pentru o anumit parte, o "cauză eficientă", acționând asupra tensiunii contrariilor și excluzând în consecință caracterul absolut al "spontaneității".

 

2. Datele Credinței

Contrar părerii multora, religia nu ne obligă să credem că Dumnezeu a intervenit direct pentru a crea materia vie; se poate admite, rămânând un bun creștin, că viața s-ar fi putut zămisli spontan din materia inertă. În această ipoteză, Dumnezeu este însă tot atât de necesar - ba chiar mai necesar - și intervenția sa este cu atât mai esențială, deși mai îndepărtată; căci dacă viața a izvorât din materie, tot Dumnezeu a dat acesteia virtualitățile necesare ca, lăsată în anumite condiții speciale de formare, de temperatură, etc, ea însăși să se poată însufleți.

Nu este deci științific imposibil ca, plecând de la materia inertă, savanții să ajungă într-o zi să realizeze în laborator, viața. În acea zi totuși, nu ei vor fi aceia care au făcut-o să ia naștere; ci ei vor descoperi o lege [1] a cărui Autor este Dumnezeu și după care substanța ne-vie poate, în condiții determinate, să producă o celulă vie, capabilă de a se dezvolta.

 

B. ORIGINEA SPECIILOR INFRA-UMANE

Cum se explică însă prezența numeroaselor specii, vegetale și animale, care ne înconjoară? Cum se poate explica faptul că un anumit număr din aceste specii n-au existat în timpurile preistorice și că ele s-au ivit în urma altor specii dispărute? Cum se pot explica unele asemănări între specii? Cum se pot justifica unele schimbări apărute în cursul timpului, la multe dintre ele? Cum se explică complexitatea crescândă a ființelor vii, în desfășurarea secolelor? Trebuie oare să presupunem de fiecare dată, o intervenție specială a lui Dumnezeu, sau există legi naturale - adică inerente naturii - care determină apariția, dezvoltarea și dispariția speciilor?

 

1. Datele Științei

Pentru a explica numeroasele fapte culese de paleontologie, anatomia comparată, embriologie, biologie, etc., savanții au făcut apel la ipoteza transformistă sau evoluționistă, după care diferitele specii de viețuitoare s-ar fi născut unele dintr-altele pe calea zămislirii, după diverse legi și sub influențe variate, ce vor fi explicate mai târziu. Savanții, au constatat într-adevăr și mai constată încă și azi apariția de noi varietăți în cadrul aceleiași specii. Deși n-au avut ocazia până astăzi de a vedea o specie dând naștere alteia, acești savanți au recurs totuși la ipoteza unei origini comune și a unei înrudiri între specii.

Desigur că rămân de rezolvat încă foarte serioase probleme, mai ales când este vorba să se precizeze după care legi și sub care influențe s-a produs în veacurile trecute, transformarea ființelor vii. Mai multe ipoteze au fost elaborate cu privire la acest subiect, în particular lamarkismul, darvinismul, mutaționalismul, însă ele s-au dovedit insuficiente pentru a explica toate fenomenele constatate. Savanții mai caută încă. Astăzi, o bună parte dintre ei au abandonat ipoteza evoluției plecând de la o singură celulă vie și se alătură teoriei unui pluralism inițial. Oricum s-ar prezenta ea, să cercetăm dacă Credința se opune ipotezei evoluționiste.

 

2. Datele Credinței

Din nou, Credința nu ne învață nimic despre legile care cârmuiesc apariția și dispariția speciilor infra-umane. Nu vedem ce importanță ar fi putut avea descoperirea acestor legi pentru condiția vieții noastre. Dumnezeu a creat totul, se mulțumește să spună Credința, fără a mai spune de ce intermediari s-a folosit El pentru a face să apară cutare sau cutare specie. Că Dumnezeu folosește mijlocitori în transmiterea vieții, aceasta este lucru sigur. El n-a creat direct, de exemplu, o pisicuță! Și totuși i se va spune pe drept cuvânt Creatorul! Prin urmare, dacă El dă unei pisici puterea de a naște pui, de ce n-ar putea să acorde la fel și unei specii puterile naturale necesare pentru a transmite viața unei specii noi? Opera lui Dumnezeu n-ar fi cu aceasta micșorată; din contra, ea ar apare încă și mai minunată.

Astfel Credința se împacă foarte ușor cu ipoteza evoluționistă; ea nici n-o afirmă, nici nu o contestă, pentru că nici un mesaj divin nu se pronunță asupra acestei probleme. Este inutil să facem observația că evoluție și creație nu sunt două noțiuni care se contrazic: ceea ce este creat poate evolua după legile interne pe care Creatorul i le-a dat.

Cei care susțin deci teoria evoluției, voind să respingă prin ea pe Dumnezeu ea inutil, nu se aleg cu nimic. Dumnezeu se impune și mai evident în această teorie, dacă vor să explice precizia și înțelepciunea care guvernează succesiunea speciilor de-a lungul veacurilor.

Nu este oare curios faptul că, încă din primele secole ale creștinismului, scriitori bisericești cu mare renume și de ortodoxie netăgăduită, au interpretat citatele din Geneză cu o libertate cel puțin echivalentă aceleia care presupune ipoteza transformistă?

"De la primul impuls creator - zice Sf. Grigore de Nyssa - toate lucrurile au existat virtual, ca un fel de forță seminală proiectată pentru nașterea tuturor lucrurilor în univers; însă nici una nu avea încă o existență distinctă și actuală" (Sf. Grigore de Nyssa, în Migne. P. G. t. XLIX. col. 72) [2]

"După părerea mea - zice Sf. Augustin - Dumnezeu a creat la început toate ființele deodată, pe unele în mod real, pe altele în principiile lor ... Așa cum într-o sămânță se găsesc reunite, într-un mod invizibil toate părțile care trebuie să se dezvolte cu timpul într-un arbore, astfel trebuie să ne reprezentăm și lumea care, în momentul când Dumnezeu a creat simultan opera sa, conținea în mod virtual și cauzal lucrurile pe care pământul le-a produs, înainte ca ele să se fi dezvoltat de-a lungul timpului, așa cum le cunoaștem". (Sf. Augustin. De Genesi ad litteram, passim) [3]

În concluzie, un creștin care este la curent cu ceea ce Credința îi cere, se simte cu totul liniștit admițând ipoteza evoluției, cu condiția ca aceasta să fie o adevărată ipoteză științifică și nu vreo bazaconie filozofică cu tendința de a-l elimina pe Dumnezeu, socotindu-l inutil sau chiar inexistent.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire