pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Despre credință
pr. Eugen Popa

achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior LUMINĂ ȘI DAR

Spre această lume, natura nu are nici o aspirație pozitivă. E o lume pe care ochiul nu o poate vedea și inima nu o poate dori, deși pentru om este pregătită (cf. I Corinteni 2, 9). Lumea lui Dumnezeu devine Patria omului prin iubirea Lui.

Dar cum o putem cunoaște și cine ne poate călăuzi pașii spre Ea? "Ale lui Dumnezeu nimeni nu le știe decât Spiritul lui Dumnezeu", iar acest Spirit ni s-a dăruit "ca să știm cele ce ne sunt dăruite de la Dumnezeu" (I Corinteni 2, 12).

Dumnezeu însuși ne vorbește despre această lume; El însuși ne dă lumina prin care o putem cunoaște și ne putem îndrepta pașii spre ea. El se manifestă printr-un act propriu care nu este altceva decât El însuși, Cuvântul increat, "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15): Fiul.

Acest Cuvânt, Logos, e prezent în lumea creată, care astfel devine inteligibilă, logică și semnificativă, "iconică".

De aceea, plecând de la lucrurile create, în mod natural omul poate ajunge la o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu, dar cunoaștere greu de realizat și supusă greșelilor (Romani 1, 18; 21-25; I Corinteni 21, 2-11), căci ușor ne duce, dacă nu la un idol, la o înțelegere antropomorfică, politică, ideatică a lui Dumnezeu, ceea ce îi denaturează realitatea.

 

Revelația

De aceea Cartea Naturii trebuie completată cu Cartea Scripturii. Nu "la începutul Lumii", ci în Istorie, Dumnezeu a vorbit prin profeți și apoi prin Fiul Său (cf. Evrei 1,1).

Prin Isus Cristos, Dumnezeu descoperă întregul raport dintre El și om, întregul Său "mister", realitatea ascunsă, care se descoperă în cadrul istoriei mântuirii. Misterul lui Dumnezeu îl constituie realități transcendentale, care, prin revelație, devin obiect de cunoaștere și forță divină în vederea mântuirii noastre. De aceea misterul poate fi gândit, dar, cuprinzând realități proprii Ființei absolute, el nu poate fi cuprins cu mijloacele noastre limitate de cunoaștere. Chiar revelate, ele rămân înconjurate de obscuritate.

Tradiția

Dumnezeu vrea mântuirea tuturor (cf. I Timotei 2, 4), dar nu se descoperă fiecăruia în parte. El a descoperit adevărul său unora, care să-l transmită prin predicare. Dar fiindcă descoperirea - revelația - a fost făcută odată pentru totdeauna, transmiterea adevărului nu mai este predicare ci tradiție.

Biserica este corpul format din persoane legate în mod liber prin credință și iubire. Toți sunt însuflețiți să trăiască în credință și sunt asistați în colectiv ca să nu cadă în greșeală. Unii însă au misiune specială de a transmite credința.

Față de obiectul credinței, Biserica nu este autonomă: ea este regulă pentru credincioși, dar rămâne supusă Adevărului.

Pentru ca Adevărul să nu se deformeze, Biserica ca atare, în unitatea iubirii, are garanția Spiritului Sfânt. Nu indivizii, ci Biserica, personificată, reprezentată prin magisteriu structurat prin instituție divină, în Corpul episcopal și scaunul lui Petru.

Însă Biserica nu are numai misiunea de a păstra și a transmite Adevărul primit. Ea este și mediul în care se formează și trăiește credința. Credința nu este o convingere personală a cuiva, o opinie religioasă, ci este credința Bisericii, credința Apostolilor. Biserica ne educă, iar noi trăim în mod personal credința Apostolilor. În felul acesta Biserica este cu adevărat mama credinței noastre, iar noi fiii ei.

 

Clar-obscurul credinței

Realitatea Adevărului revelat nu se prezintă în toată plenitudinea sa, ci voalată. Chiar mesajul martorilor, deși e însoțit de semne, nu forțează asentimentul omului. "Există destulă lumină pentru cei ce doresc să vadă, și destulă obscuritate pentru cei ce nu doresc...; stă în față pentru cei ce Îl caută din toată inima, dar e ascuns pentru cei ce fug de El" (Pascal).

Lumina e legată de iubire. Cunoașterea iubirii luminează mai mult decât lumina cunoașterii. Sfântul Augustin (Confessiones 1. VII) spune că el cunoaște, știe că există ceva de văzut, dar totodată își dă seama că e incapabil de a vedea: "tu assumpsisti me ut viderem esse, quod viderem, et nondum me esse, ut viderem".

În acest text se vede clar unul din caracteristicile paradoxale, dar esențiale, ale actului credinței: o cunoaștere amestecată cu necunoaștere; o vedere ce încă nu e viziune. Nu e întuneric, ci se vede destul pentru ca toate să apară luminate; dar nu este claritate, căci lumina se aseamănă cu prima apariție a aurorei, când încă soarele nu se vede, dar se știe că este, că se apropie luminând și atrăgând privirile spre punctul în care va apare [1].

"Aceasta este cunoașterea proprie credinței: prin ea se percepe o existență, o prezență, un izvor de energie care începe să atingă ochiul sufletului, stimulând o dorință atât de vie după acea prezență, cât vie este dorința de a exista și a trăi" (I. 107).

Acestă vedere este însă atât de sigură, încât Augustin s-ar fi îndoit mai degrabă de propria sa existență decât de obiectul credinței, iar Sfântul Toma Morus spune că vestitul umanist Pico della Mirandola când era pe patul de moarte a fost întrebat de preot dacă credea că crucifixul era imaginea Acelui care se sacrificase pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Acesta răspunse că nu numai credea, ci era convins [2].

Siguranța credinței nu naște din constrângerea evidenței, ci din atragerea iubirii adevărului. Noi credem nu pentru că înțelegem, ci pentru că Dumnezeu a vorbit. Când suntem dispuși să ascultăm, motivele raționale fac să crească meritul credinței, dar când iubirea e slabă și voința puțin dispusă să caute Adevărul, motivele raționale diminuează meritul.

 

Dar

Lumina aurorei în care viața se deșteaptă după somn și așteaptă răsăritul provine de la soare. Lumina primită prin credință e opera gratuită a lui Dumnezeu.

Omul se deschide spre credință ca florile de dimineață pe care roua și raza de soare le fac mai fragede și mai luminoase. În măsura deschiderii sale primește darul. Însă cine primește acest dar, îl primește fără meritul său, și-l primește pentru alții: cine crede, crede și pentru alții.

Dumnezeu a dispus să dea lumina credinței tuturor, căci a trimis pe Fiul Său în lume ca să mântuiască pe toți oamenii. Dar fără credință nimeni nu se poate mântui (cf. Ioan 3, 36). De aceea îl dă uneori și celor ce par a nu fi dispuși: boboci care nu s-au deschis încă, dar rânduiți să înflorească în Biserică, stimulați de roua harului și de lumina Soarelui veșnic. Această lumină a strălucit pe drumul Damascului peste Saul din Tars (cf. Fapte 1, 3), chemat să sufere pentru numele lui Isus (cf. Fapte 1, 16) și să devină vas ales, ca să ducă numele Lui între neamuri (cf. Fapte 1, 15); peste evreul Ratisbonne în Biserica Sfântul Andrei delle Fratte din Roma, întemeietorul Congregației de surori Notre-Dame de Sion; peste Paul Claudel din biserica Notre-Dame din Paris la 25 decembrie 1886 etc [3]. Sunt mii și mii de căi prin care Dumnezeu dă credința, fiecare om urmând drumul propriu, fiecare atras de o tainică putere.

Fiind dar gratuit, credința nu se poate obține prin efortul natural al omului. Ea nu este o încununare al acestui efort. Deși credința este o opțiune, Noul Testament ne învață că ea nu este produsul inițiativei omenești: "Nimeni nu poate veni la mine de nu-l va atrage pe el Tatăl", spune Isus (Ioan 6, 44) [4].

În romanul "Moartea zeilor" al lui Dimitrie Mereshkowsky, Arsinoe, într-un dialog cu Iulian Apostatul zice: «Tu-mi reproșezi că eu nu cred. Fie! Dar tocmai din acest motiv mă urăsc pe mine... și ura din mine mă va ridica spre Dumnezeu... E adevărat că acuma nu cred, dar vreau să cred. Vreau să cred și voi crede. Îmi produc violență în orice chip: îmi voi chinui trupul, îl voi macera cu ajunuri și cu arsura setei, îl voi face mai insensibil ca piatra... Voi lupta împotriva rațiunii, cel mai îngâmfat dușman al omului, lucrarea diavolului care, mai mult decât orice dorințe, ne duce la rău. Trebuie să o sufoc, să o stârpesc și o voi stârpi... va fi cea din urmă biruință a mea, cea mai mare. Atunci voi vedea dacă va mai rămâne ceva în mine care să se revolte și să zică: "eu nu cred!» [5].

Și totuși Arsinoe nu a ajuns la credință. Nu orice rațiune este luciferică și se opune credinței. Din contră, rațiunea e lumina care poate primi credința.

Un trup strivit și o rațiune luciferică nu dovedesc încredere: dezumanizarea nu duce la cunoaștere și iubire, din care se împletește credința. Dacă numai în astfel de condiții s-ar da credința, ea n-ar mai fi umană.

Dar Arsinoe a uitat încă un lucru: credința e un dar al lui Dumnezeu. Dar gratuit care nu se poate merita. Sfântul Pavel spune că mântuirea - spre care conduce credința - e un lucru cu care omul nu se poate mândri deloc. Mândria de a ajunge singur la credință (ca și orgoliul primilor oameni de a deveni dumnezei) este o piedică în calea credinței. De aceea Arsinoe nu a ajuns la ea: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, celor smeriți le dă dar". Iată pentru ce unii nu primesc darul credinței [6].

 

Note:

[1] Revelației naturale îi corespunde lumina minții; revelației prin cuvântul profetic transmis de Biserică îi corespunde lumina credinței; revelației escatologice, când se va arăta mărirea lui Dumnezeu lumina gloriei, când credința va dispare (cf. Romani 8, 18-19; Apocalipsa 21, 29).

[2] G. Călinescu, Pico della Mirandola, în "Contemporanul" din 20 sept. 1963.

[3] Vezi addenda 2 și 10.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând acest text, sfătuiește pe cei credincioși să nu disprețuiască pe cei ce n-au credință, căci aceasta este darul supranatural al lui Dumnezeu; iar pe cei necredincioși îi sfătuiește să nu batjocorească pe cei credincioși și să recunoască că lor le lipsește lumina divină și să o ceară ca mireasa din "Cântarea cântărilor": "Atrage-mă la tine"; iar Sfântul Augustin zice: "Dacă nu ești tras, roagă-te să fii", și admonestează: "De ce unul este tras iar altul nu, nu judeca, ca nu cumva să greșești".

[5] Dimitrie Mereshkowsky, Moartea zeilor, partea a-II-a, cap. 8.

[6] Vezi addenda 3.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire