pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Despre credință
pr. Eugen Popa

achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Cuprinscapitolul anterior CREDINȚA PREACURATEI

"Dreptul trăiește prin credință", zice Sfântul Paul (Evrei 10, 38).

 

Animalul trăiește după simțuri. El se ghidează după ce vede, aude, simte, și-i place. Prin simțuri animalul ia contact cu lumea materială în care trăiește.

Omul trăiește după rațiune. Nu se lipsește de simțuri, dar din cele ce văd ele, omul descoperă cu mintea ce e bun, ce e drept, ce e adevărat, ce e frumos.

Când carul tras de boii mânați de stăpân se oprește după o zi obositoare de muncă, în vârful dealului, în fața ochilor apare soarele, măreț în apusul său. Îl văd boii, îl vede șoimul, dar numai omul poate admira și gusta frumusețea apusului, pe care animalul o vede fără să o sesizeze.

Omul e și el animal. Dar nu numai atât. Lumea lui e lumea spirituală cu care ia contact prin gândire și voință liberă.

Creștinul trăiește după credință. El nu se lipsește de simțuri pentru a veni în contact cu lumea materială, nu-și înfrânează rațiunea, prin care pătrunde - ca oricare om - în lumea spirituală și morală, dar creștinismul are ceva în plus: el are credința prin care toate le simte, toate le judecă în relația lor cu Dumnezeu, căci tot ce există în lumea materială ca și în cea spirituală are - nu numai un sens plăcut, sau un sens de bun rațional, ci are și un sens divin. Creștinul vede frumosul apus de soare, îl admiră cu gândul inimii, dar se și înfioară în adâncul sufletului său, cu recunoștință față de Dumnezeu, care a creat soarele, ca prin el să ne dea lumină și căldură; prin el să-și arate înflăcărata și nespusa Sa frunusețe și iubire.

Creștinul e și el om, dar lumea lui e lumea lui Dumnezeu cu care ia contact prin credință.

Cine nu trăiește decât la suprafața lucrurilor și nu vede în ele decât plăcutul sau frumosul sensibil, e mai mult animal decât om. Cine nu vede decât legea minții și frumusețea binelui moral, atâta cât i-o arată rațiunea, acela e numai om. Cine, în schimb, vede și judecă lumea, evenimentele, istoria, persoanele și lucrurile prin relația lor cu Dumnezeu, cu Providența, cu destinul unui cer nou și pământ nou, a unei fericiri veșnice, acela e creștin, e drept, adică e sfânt, în măsura în care lumina credinței îi este mai vie și mai eficientă - în măsura în care trăiește după credință.

 

Dacă orice creștin se străduiește să trăiască din credință, dacă pentru oricare sfânt credința devine viața proprie, cu atât mai mult credința este virtutea în care Preacurata își ducea viața în cele mai mici amănunte ale ei: ale unei vieți de om obișnuit, ale unei vieți de mamă ca toate mamele, ale unei vieți care nu se manifestă în afară cu nimic deosebit, dar care era pătrunsă înăuntru cu plinătatea harului din care crește credința și, deodată cu ea, speranța și iubirea de Dumnezeu.

Pentru Preacurata credința a fost lumina prin care vedea lumea, prin care simțea bucuria, prin care suferea durerea - deci și ea vedea și simțea - prin care îi judeca pe oameni și întâmplările vieții sale și ale Fiului Său; întâmplări care văzute numai cu sentimentul, ar fi dus la disperare, judecate numai cu mintea ar fi dus la nebunie. Trăite însă prin credință, au făcut-o fericită: "Fericită ești tu care ai crezut", i-a spus Sfânta Elisabeta (Luca 1, 45).

 

Pentru a ilustra credința Sfintei Fecioare să alegem câteva secvențe din viața ei:

Prima secvență este cea pe care ne-o oferă sărbătoarea: Intrarea în Biserică.

Dorul după lucruri superioare vieții de lume și vieții familiale: căutarea adevărului ce depășește școala și se găsește în templu; întâlnirea permanentă cu Dumnezeu în locul în care El se manifestă în mod deosebit, arată că în Preacurata lumina credinței este activă și eficientă. Pentru ea, hrana sufletului culeasă din învățătura Sfintelor Scripturi pe care o predau preoții era mai mult decât hrana materială, care, fără îndoială că acasă la părinți era mai bună și mai multă. Pentru ea, votul castității făcut în templu, vot prin care și-a pus la dispoziția lui Dumnezeu întreaga ei ființă, trup și suflet, era mai mare cinste făcută Tatălui ceresc decât a-și împărți viața cu un bărbat, după cum va scrie și Sfântul Paul: "cea nemăritată grijește de ale Domnului ca să fie sfântă și cu trupul și cu sufletul; pe când cea măritată grijește de ale lumii, cum să placă bărbatului" (I Corinteni 7, 34). Cu un cuvânt, pentru Preacurata, Dumnezeu și voința Lui era suprema sa dorință. Aceasta însă nu se putea fără lumina credinței.

 

În această atitudine o vedem pe Preacurata și la Buna Vestire. Ea crede în îngeri. Arhanghelul i-a vorbit, dar vocea lui a simțit-o în adâncul sufletului, acolo unde Spiritul dă mărturie.

Cuvântul lui Dumnezeu e eveniment: "Și Cuvântul s-a făcut trup". Dar acest eveniment avea consecințe grave pentru viața ei.

În trecut, călcarea castității matrimoniale era pedepsită foarte aspru. Și astăzi Knomeiny din Iran împușcă pe femeia adulteră. Așa este legea islamică, așa era legea mozaică (cf. Deuteronom 22, 24; Ioan 8, 5), necorectată cu legea milei lui Isus (cf. Ioan 8, 11). Vă amintiți de scena femeii adultere adusă în fața lui Isus de către cei care voiau să o ucidă cu pietre, pentru că: "Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei".

După Buna Vestire, Preacurata se găsea într-o astfel de situație. După lege trebuia să fie ucisă. Ce s-a petrecut în sufletul ei? Cine o va crede că Dumnezeu e Tatăl copilului său? Cine putea să o liniștească? Căci nici părinții, nici logodnicul, și cu atât mai puțin vecinii curioși, nu-i cunoșteau taina. Numai credința că Dumnezeu știe, că Dumnezeu conduce evenimentele vieții noastre. Dar cum va interveni Dumnezeu? Nu știa nici ea, dar credea. A crezut fără ca prin aceasta să fi fost scutită de griji și întrebări. Dar tocmai de aceea Preacurata devine sora inimilor noastre încercate, tovarășa pe drumul vieții plin de neplăcute surprize, maestra credinței noastre mereu ispitită.

 

Credința ne face să nu tremurăm când suntem în întuneric, nici să slăbim pașii când ne părăsesc puterile. Prin credință Preacurata a avut curajul să se încreadă în Dumnezeul imposibilului și să lase în mâna Lui rezolvarea problemelor ei.

Și Dumnezeu a intervenit. Dar până să fi descoperit lui Iosif taina, câtă teamă, cât întuneric în inima Mariei!

Nu e ușor a crede. E mai ușor a raționa. Nu e ușor a accepta taina care te depășește. În fața cerinței credinței, mintea te face să zici că nu e adevărat, că e zadarnic să te încrezi, că e iluzie că Dumnezeu e cu noi, că nu există mântuire, că totul e haos, că în lume stăpânește numai tirania, că moartea pune capăt vieții.

Însă dacă "a crede e greu, a nu crede e moarte sigură. Dacă a spera contra speranței e eroic, a nu spera e angoasă mortală. Dacă a iubi costă sânge, a nu iubi este infern" (Carlo Carretto).

De aceea credem. Când cred, noaptea devine mai luminoasă și ne pătrunde cu lumina ei, lumină dincolo de orice lumină.

Și iată că apare în peșteră Lumina lumii. Preacurata și-a văzut copilul culcat în iesle. E ușor a vedea un copil, dar a crede că acel copil slab și neputincios, la fel ca oricare alt copil, e Fiul lui Dumnezeu, nu e ușor. E ușor să vezi pâinea consacrată (Betleem înseamnă casa pâinii), dar nu e ușor să crezi, să adori, să iubești cu credința Bisericii pe Fiul lui Dumnezeu: Dumnezeu adevărat, ascuns sub speciile euharistice.

Dar dacă credem că fiul Mariei e Fiul lui Dumnezeu, dacă credem că Sfânta Euharistie înseamnă Dumnezeu cu noi, nu ne mai e teamă de ispita care ne spune că e imposibil ca sfințenia lui Dumnezeu să se unească cu mizeria omenească, și nu ne mai e frică de Dumnezeu care a venit la noi și ni se dăruiește cu dragoste.

 

Dar Dumnezeu venit pe pământ e urmărit ca să fie ucis, după ce abia s-a născut. Ce a putut simți inima Preacuratei la această groaznică veste? Cum mai putea spune: "Sufletul meu mărește pe Domnul care a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți"? Irod ucigașul e pe tron, iar Isus trebuie să se ascundă fugind.

Și totuși cântul Preacuratei (cf. Luca 1, 46-55) e adevărat. Viclenia lui Irod nu i-a servit la nimic, căci Cel căutat i-a fugit din mână. Ora morții lui Isus nu sosise încă. Domnul "a risipit gândurile celor mândri".

Dar ceilalți copii din Betleem și din împrejurimi?

Nu viața lungă e un bine, ci împlinirea misiunii pe care o ai. Misiunea copiilor uciși de Irod era ca ei să țină spatele ca Isus să aibă timp ca să se salveze, așa precum eroii mor de tineri apărând granițele ca cei din țară să nu fie cotropiți de dușmani. Copiii din Betleem și-au împlinit misiunea și sunt sfinți. Ei se alătură în cer să cânte împreună cu Preacurata: "Mărește suflete al meu pe Domnul".

Credința ne spune că istoria e în mâna lui Dumnezeu. Pruncul căutat s-a reîntors nevătămat, și, împreună cu părinții, s-a stabilit în Nazaret.

 

Împreună cu Isus, viața familiei din Nazaret era divină. Dacă El e Dumnezeu, totul trebuia să fie divin în casa aceea: munca, pregătirea mâncării, aducerea apei de la fântână, lucrul în atelier, odihna, rugăciunea. "Împărăția Mea e între boi", spune El. De aceea, dacă Isus e prezent în munca ta, ea e divină. Dacă El trăiește în slujba ta, aceasta devine rugăciune. Dacă e prezent în casa ta, aceasta e biserică. Credința ne asigură de acest lucru. Prin credință vedem pe Isus prezent cu noi, oriunde am fi și orice am face. "Totul e al vostru - spune Sfântul Pavel - dar voi sunteți ai lui Isus și Isus e al lui Dumnezeu" (I Corinteni 3, 23).

Isus începe apoi viața publică. Câtă sărăcie, câtă oboseală, câte contraziceri și adversități, câtă ură! Și când la urechile Mamei soseau vești că Fiul este urmărit, bănuit, gata să fie aruncat de pe munte și omorât, ce a putut simți ea, și ce a putut-o întări în afară de credința în dragostea lui Dumnezeu, care, ca să mântuiască pe om, a ales drumul sărăciei și al jertfei?

Nu e ușor a accepta moartea ca un act de iubire. N-a fost ușor nici pentru Isus chinuit și părăsit, n-a fost ușor nici pentru Maria, care, la picioarele crucii, vedea zvârcolirea dureroasă a Fiului, pe care nimeni nu putea să-L ajute.

Moartea Lui e moartea tuturor celor disperați, săraci, apăsați, neputincioși.

Dar tocmai când a ajuns prezent în adâncul disperării noastre, El ne-a rostit speranța Învierii; când S-a lăsat acoperit de întunericul durerii omenirii, a făcut să răsară peste lume lumina adevărului învierii Lui și a noastre; când S-a găsit în abisul neputinței omenești a comunicat omului bucuria infinită a iubirii care dă și morților viață.

Înviind din morți, Isus a reînnoit toate.

 

Și El a înviat. Noi nu L-am văzut. Dar "fericiți cei care n-au văzut și au crezut", cei pentru care nu simțul, ci credința este drumul spre adevăr.

A crede în învierea lui Isus înseamnă să crezi fără să vezi. Și eu vreau să cred fără să văd. Ochii mă pot înșela, cum au înșelat-o pe Magdalena, care, în fața lui Isus, după înviere, nu L-a recunoscut; ca pe cei doi care mergeau spre Emaus socotindu-l un necunoscut străin. Dacă ar fi crezut promisiunile lui L-ar fi recunoscut încă înainte de frângerea pâinii!

Numai credința ne scutește de iluzii și amăgiri.

Cred învierii și cred că va reveni pe pământ. Prin această credință devenim invincibili.

 

Așa a fost Preacurata, căci mare i-a fost credința.

Chiar dacă nu L-ar fi văzut în cea dintâi zi a săptămânii după Vinerea Mare, ea credea că pe El mormântul nu-L putea ține. Ea avea vie în inimă promisiunea Lui că a treia zi va învia.

La o astfel de credință, adâncă cât sabia Spiritului, întinsă cât istoria omenirii, înaltă cât cerurile, să ne ducă Fecioara din Nazaret care a trăit numai din credință și de aceea a fost și este veșnic fericită.

E rândul nostru să trăim din credință în aceste timpuri grele pentru suflet, pentru Biserică și pentru omenire în aceste timpuri când pare că Dumnezeu este atât de ascuns încât nici n-ar exista, sau dacă există, pare atât de slab, încât nu poate fi Dumnezeu.

Și totuși El este cu noi, cu toată atotputernicia dragostei Sale, promițându-ne învierea!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire