pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Bazele antropologiei (din Manualul de bioetică)
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 22.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

8. Transcendența persoanei

Personalismul revendică transcendența persoanei umane: persoana, întrucât are capacitatea de autoconștiință și autodeterminare, depășește prin noutate nivel ontologic și valoare, lumea materială; lumea este cea care dobândește semnificație în persoana umană care reprezintă finalitatea universului. "Când spunem că un om este o persoană spunem că el nu este doar un fragment de materie, un element individual al naturii, precum sunt elemennte individuale ale naturii un atom, un spic de grâu, o muscă, un elefant. Omul este într-adevăr un animal și un individ, dar nu ca celelalte. Omul este un individ care se călăuzește singur prin inteligență și voință; el există nu numai fizic, în el este o existență mai bogată și mai înaltă, prin cunoaștere și prin iubire. În termeni filozofici aceasta înseamnă că în carnea și în oasele umane există un suflet care este un spirit și care valorează mai mult decât întregul univers. Persoana umană, oricât de dependentă ar fi de cele mai mici accidente ale materiei, există prin propria existență a sufletului său care domină timpul și moartea. Rădăcina persoanei este spiritul.

Noțiunea de personalitate o implică astfel pe aceea a totalității și a independenței; oricât de săracă și oprimată, o persoană este, ca atare, un tot și, ca persoană, subzistă în mod independent" (36) .

Această măreție ontologică și valorică a persoanei se observă și atunci când ea este raportată la societate. Față de societate persoana nu trebuie să fie considerată ca o parte, nici societatea nu trebuie considerată ca un "organism viu" (concepție organicistă): tocmai din inima, din centrul persoanei (care cu întreaga sa ființă se deschide spre ceilalți semeni) se naște societatea; dar persoana, în timp ce este, față de societate, element generativ, nu se investește pe sine în totalitate în ipostaza social-temporală și nici în cea politică. Disoluția persoanei în social și în colectivism a reprezentat și reprezintă încă cea mai gravă catastrofă a umanității.

După cum am subliniat deja, exercițiul medicinii nu pune față în față corpuri și mașini, ci persoane în întreaga lor maiestate și măreție morală; organizarea socială a asistenței sanitare nu poate consimți ca, în timp ce unor persoane le este asigurată asistența, chiar gratuită, altora să le fie administrată moartea, chiar "asistată" (avort, eutanasie, ucidere prin înfometare etc).

Însăși noțiunea de "bine comun" nu este înțeleasă ca medie statistică a bunurilor posedate de indivizi sau aparținându-le, într-o concepție cantitativă a socialului; binele comun este înțeles ca bine care se realizează în toți indivizii și componentele societății în manieră suficientă și justă. "Binele comun al civitas nu este nici simpla colecție de bunuri private, nici binele propriu unui tot care (ca specia, de exemplu, față de indivizi și ca stupul față de albine) să dea roade doar pentru sine și să sacrifice pentru sine părțile; este buna viață umană a multitudinii de persoane, sau a totalităților trupești și spirituale laolaltă și principalmente spirituale, deși le este dat să trăiască mai frecvent trupește decât spiritual" (37).

Note


36. J. Maritain, I diritti dell'uomo e la legge naturale, Milano 1977, pp. 4-5

37. Maritain, I diritti dell'uomo...p. 9
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire