pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Bazele antropologiei (din Manualul de bioetică)
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 22.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

4. Impotriva reducționismului

In discuția pro și contra evoluționismului, trebuie să evităm operarea unei forme duble de reducționism de tip filozofico-epistemiologic : reducționismul celor care opun teoria evoluționistă de data aceasta nu "fixismului" - opoziție ce poate fi propusă în mod legitim pe plan științific - ci "creaționismului", ce face ca teoria științifică privind originea celor ce au viață să devină o filozofie a viitorului în sensul materialist și determinist, în care se neagă cauza primă și diferența ontologică dintre diferitele forme de viață, inclusiv cea umană.

Cealaltă operație reducționistă, legată de cea precedentă, consistă în explicarea a ceea ce este complex prin ceea ce este mai elementar, reducând antropologia, sociologia și psihologia la bilogie, biologia la chimie, chimia la fizică și așa mai departe, până se ajunge la "acea necunoscută" formată din particule sub-elementare , reducând la zero și distrugând astfel valorile proprii fiecărui nivel.

Este oportun să relevăm la acest punct observațiile, de nesuspectat în această privință, ale lui K.R.Popper.

El ordonează stadiile evoluției cosmice după următoarea schemă:

Lumea 3 (produsele minții umane)

6. Operele de artă și științifice (inclusiv tehnologia)
5. Limbajul uman. Teoria eu-lui și a morții
Lumea 2 (lumea experiențelor subiective)
4. Conștiința de sine și a morții
3. Sensibilitatea ( conștiința animală)
Lumea 1 (lumea obiectelor fizice) 2. Organismele vii
1. Elementele mai grele; lemnoase; și cristale
2. Hidrogen și heliu.

Reducționismul explică ceea ce se întâmplă la nivelele superioare prin ceea ce se întâmplă la nivelele inferioare; ceea ce se întâmplă într-un întreg este explicat prin ceea ce se întâmplă în părțile sale după principiul "cauzalității spre superior " Popper afirmă:"Această idee reducționistă este interesantă și atunci când putem explica entități și evenimente dintr-un nivel superior prin cele dintr-un nivel inferior, putem vorbi de un mare succes și putem spune că am îmbogățit mult cunoașterea nivelului superior. Reducționismul nu este interesant doar ca program de cercetare, dar și pentru că face parte din programul științei înseși, al cărui scop este explicarea și înțelegerea." (20)

Totuși, același autor afirmă că este o "cauzalitate spre inferior" după cum o numește, prin care întregul, ca structură, influențează fiecare parte și aduce exemple: exemplul stelelor în care masa exercită o presiune gravitațională înspăimântătoare asupra particulelor elementare din zona centrală având ca rezultat faptul că unele nuclee atomice se topesc și formează nuclee de elemente mai grele, sau continuă el: " un animal poate supraviețui morții multor celule ale sale și la îndepărtarea unui organ cum ar fi o labă ( cu respectiva moarte a celuleor care formează organul), dar moartea animalului duce repede la moartea părților sale componente inclusiv a celulelor" , și conchide : "Cred că aceste exemple fac evidentă existența cauzalității spre jos (inferior) și fac cât mai puțin problematic succesul complet al oricărui program reducționist." (21)

Totuși, dacă reducerea antropologiei la biologie, a biologiei la chimie, a chimiei la fizică poate fi un program util de cercetare sectorială, el nu poate reprezenta o schemă de interpretare globală a realității. Această reducere spre inferior de care se prevalează interpretarea mecanicistă a vieții, deseori prezentă în cadrul teoriilor evoluționiste, este mai puțin eficace atunci când se accede la nivelul de viață superior, cel uman.

In această privință Popper însuși, care se declară totuși agnostic, mărturisește insuficiența științelor naturii pentru interpretarea realității umane în ansamblul ei prin aceste cuvinte: " In Critica rațiunii pure, Kant concluzionează că două lucruri îi umplu sufletul de o admirație mereu nouă și crescândă: cerul înstelat deasupra lui și legea morală din el. Primul din aceste două lucruri simbolizează în ochii lui problema cunoașterii universului fizic și problema locului pe care noi îl ocupăm în acest univers. Al doilea se referă la eul invizibil, la persoana umană. Primul anulează importanța omului, considerându-l ca parte a universului fizic; al doilea îi mărește incomensurabil valoarea ca ființă inteligentă și responsabilă.

După părerea mea, Kant avea mare dreptate. Așa cum afirma J.P. Lykens, de fiecare dată când moare un om , un întreg univers este distrus. Ființele umane nu pot fi înlocuite, și ca atare, sunt clar diferite de mașini. Ele pot să guste din plăcerea vieții, dar pot și să sufere și știu să înfrunte moartea cu deplină conștiință. In ele există euri, scopuri , după cum spune Kant" (22)

Note


20. Popper-Eccles, L'io e il suo cervello, p.30.

21. Ibi, p.33

22. Ibi p. 13
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire