pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Bazele antropologiei (din Manualul de bioetică)
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 22.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

3. Pro și contra evoluționismului

Această problemă este departe de a fi rezolvată, ea rămâne o problemă științifică dacă este gândită în termenii în care se obișnuiește să fie pusă, adică în sensul cercetării cazualității imediate și genezei fizice și materiale a vieții. Dar această incertitudine nu afectează problema filozofică și metafizică privind valoarea vieții.

F. Redi (secolul XVII) și L. Spallanzani (secolul XVIII) au demonstrat că nu poate exista naștere spontană a viermilor, a insectelor și a infuzorilor; Pasteur ( sec. XIX) a demonstrat că nici bacteriile nu apar în mod spontan. Dacă există ultraviruși și dacă sunt ființe vii, nu se poate stabili încă dacă sunt generați în mod spontan. Dar chiar dacă s-ar dovedi că nașterea lor ar fi spontană, acest lucru nu ar afecta poziția celor care susțin printr-un raționament filozofic sau metafizic, că viața reprezintă un fapt de "noutate" calitativă a ființei și a realității cosmice. Vitalismul, cu alte cuvinte, nu ar fi contrazis de teoria generării spontane: va rămâne de explicat în orice caz de ce la un moment dat, printr-un contact complex și multiple reacții din materia anorganică, spontan, s-a organizat viața ca fenomen tipic și cu caracteristici. Si când spunem de ce înțelegem, fie cauza eficientă primară și îndepărtată, fie cauza finală și ultimă a vieții, a vieții umane în special.

Aceeași observație este valabilă și pentru teoria transformismului sau a evoluționismului speciei.

După cum se știe, transformismul, sau teoria evoluției, conform căreia speciile vii derivă una din alta, cele mai complexe din cele mai puțin complexe prin transformare sau evoluție naturală, constituie astăzi o ipoteză predominantă. Această teorie este opusă celei mai vechi, numită fixism , conform căreia speciile care există în acest moment sunt cele care existau la originea lumii; lui Linneo i se atribuie următoarea frază: Tot numeramus species quot primum creavit Infinitum Ens. (3)

 

De-a lungul secolelor s-au dezvoltat diverse teorii transformiste evoluționiste:

- J.B. Lamark (Philosophie Zoologique, din 1809) : transformările sunt induse în specie de către mediu din cauza folosirii sau nefolosirii anumitor organe; transformările induse în indivizi sunt transmise generațiilor atunci când sunt comune celor două sexe.

- Darwin (Originea speciei, din 1859): principiul luptei pentru viață și selecția naturală. Lupta ar avea loc în cadrul speciei între diverși indivizi , de aceea mutațiile, s-ar datora cazualității, în urma faptului că individul mai adaptat se afirmă și se înmulțește, cel mai puțin adaptat dispare împreună cu caracteristicile lui.

- Neodarwinismul (4) ( A. Wiesemann 1817-1914, Saggio sulla ereditarieta e su questioni biologiche connesse -1892; U.De Vries 1848-1935),: se delimitează de teoriile lui Lamark și Darwin. Respinge influența mediului în modificarea caracterelor ereditare. Cauzele variațiilor ar trebui căutate în așa-numita germoplasmă . Această gândire urmărește progresul cunoașterii științifice în cadrul geneticii (5) pentru a sprijini teoria evoluției în două puncte focale: posibilitatea generării spontane și cea a evoluției formelor și speciilor vieții. (6)

- Mecanicism: unii gânditori ajung să dea o interpretare de acest gen,mergând pe calea deschisă de descoperirile privind ADN și ARN ( L. Pauling, F. Crick, J. Watson), posibila lor sinteză in vitro (S. Ochoa în 1955 pentru ARN și în 1956 A.Koruberg pentru ADN (7) și funcționarea lor. Această interpretare, reducționistă pentru unii, este susținută și de descoperirea celui de " al doilea cod genetic" (8 ) .

Dar la acest punct trebuie să notăm reducerea progresivă, la o simplă măsură , a semnificației intrinsece a diferitelor forme de viață. Această explicație este concepută în mod tot mai elementar în privința mecanismelor sale punându-se între paranteze finalismul care caracterizează bogăția tot mai înaltă și vastă a formelor de viață. Astfel că , asităm la un fel de deschidere care interesează biologia și antropologia: pe măsură ce explicațiile mecaniciste pierd teren, devine tot mai necesară perspectiva filozofică și "finalistică" pentru a putea citi întreaga realitate vitală.

Aceste teorii evoluționiste apărute în domeniul științific au fost favorizate în acest sens de concepții filozofice mai generale, care s-au sprijinit pe curentele de gândire ale idealismului și ale materialismului dialectic, bazate pe concepția dialecticii realității, și chiar pe unele curente ale filozofiei spiritualiste, ca cea a lui Bergson. Le vom aminti pe cele principale:

- P. Teilhard de Chardin (1881-1955): viziune creaționistă și cristocentrică a evoluției , conform căreia, de la Creație planul evolutiv al Cosmosului țintește spre apariția omului (ominizare), dar istoria evolutivă a umanității este inclusă în planul divin al mântuirii, întrucât ca scop, este centrată și proiectată spre Cristos, punctul final al umanității. Părintele Theilhard se baza și pe argumente paleontologice privind faza ominizării.

- K.R. Popper (1902-1994): formulează ipoteza evoluției neprevăzute sau creatoare. Se pornește de la presupunerea că "materia rezultă ca o energie cu o înaltă concentrație, transformabilă în alte forme de energie, deci ceva procesual, din moment ce poate fi convertită în alte procese ca lumina, și bineînțeles, mișcarea și căldura." Popper ajunge astfel să afirme: se pare că în evoluția universului s-au succedat mai mult sau mai puțin următoarele stadii, din care unele produc lucruri cu proprietăți complet imprevizibile și emergente: producerea de elemenți mai grei (inclusiv isotopi) și emergența cristalelor. Emergența vieții. Emergența sensibilității . Emergența (împreună cu limbajul uman) a conștiinței de sine și a morții ( sau chiar a scoarței cerebrale umane). Emergența limbajului uman și a teoriilor privind eul și moartea. Emergența produselor minții umane precum miturile explicative, teoriile științifice sau operele de artă." (9)

Popper acceptă într-o oarecare măsură ideile unui alt evoluționist recent, J.Monod, premiul Nobel pentru biologie (1910-1976), care în opera sa Le Hasard et la necessite afirmă imprevizibilitatea vieții pe pământ, imprevizibilitatea diferitelor specii și mai ales a speciei noastre umane: " eram imprevizibili înainte de apariția noastră" (10)

Teoriile evoluționiste, în afară de suporturile filozofice, se bazează și pe argumentații de tip paleontologic (11) , geografic (l2) , morfologic(13) și embriologic (14)

Astfel se ajunge la formularea ipotezei biogeneticii: ontogeneza repetă filogeneza , adică formarea individului în stadiul său embrionar ar repeta formarea speciei (15) . In domeniul geneticii, după cum am văzut, se pot găsi argumente în favoarea evoluționismului, mai ales pentru descoperirea "mutațiilor" care se pot produce, prin radiații deosebite și prin vasta posibilitate de combinații în interiorul legilor de transmitere genetică.

Trebuie să afirmăm că acestor argumentații le sunt aduse critici, deloc nerelevante pe plan științific, cu o greutate la fel de importantă față de dovezile ipotetice aduse. Nu putem să le expunem pe larg și în mod analitic

Paleontologi serioși și cu studii recente au stabilit că ordine, clase și varietăți din aceeași specie au existat în aceeași perioadă și că diferite forme primitive au existat câteodată numai în mintea autorilor care au formulat teoriile. (16)

Argumentele deduse din distribuirea geografică par valabile într-un cadru de variație foarte restrâns.

Argumentele oferite de morfologia și fiziologia organelor sunt contrazise de o observație mai precisă și mai completă ,atunci când ele nu se limitează la o observație exterioară asupra fiecărui organ sau unor părți din organe. Doar dacă unitatea în planul organizator al vieții poate demonstra existența unei comunități ierarhice a naturii vii și nu o derivație a unei specii din alta.(17) Dar chiar din partea genetiștilor vin obiecțiile cele mai mari privind evoluționismul, în numele determinării codului genetic sau al numărului de cromozomi, foarte fix pentru fiecare specie (18) .

Ipoteza "mutației genetice" neprevăzută ar trebui susținută de găsirea condițiilor precise fizice sau de mediu care o pot produce.

Totuși, ca ipoteză științifică, evoluția rămâne o problemă deschisă dezbaterii și cercetării științifice, dar acest lucru nu permite prezentarea pe plan filozofic a acestei teorii ca una care exlude problema cauzei prime, a valorii și a scopului ultim; Doar dacă evoluția ar putea sublinia mai bine problema filozofică a acelui "de ce" al acestui proces și al valorii punctului său culminant care este apariția omului în univers. (19)

Note


3. Vanni Rovighi, Elementi di filosofia, III, p. 94 ; Storia del pensiero biologico, Bollati Boringhieri, Torino l990; La Vergata A., L'evoluzione biologica: da Linneo a Darwin, Loescher, Torino 1979; Sella G., Cervella P., L'evoluzione biologica e Acete la formazione delle specie, SEI, Torino 1987.

4. Reale -Antiseri, Il pensiero occidentale... III, p.717; R. Morchio, La bilogia nel XX secolo, in Agazzi E. (a cura di) Storia delle scienze, II, Roma 1984, p. 367

5. După cum este cunoscut etapele principale ale cercetării sunt: G. Mendel este primul care a identificat în 1865, legile care conduc genetica (legea segregației, legea independenței ); W. Flamming (1843-1905) descoperă cromozomii; E. Van Beneden (1846-1910) descoperă că gameții au un bagaj aploid; T.H. Morgan (1866-1945) descoperă existența genelor; în 1927 J.Muller descoperă potențialitatea modificatoare a radiațiilor.

6. O speranță în plus pentru originea spontană a vieții provine de la experiențele lui S. Miller (1953-1957) privind formarea compușilor organici complexi ca aminoacidele, care sunt molecule fundamentale de proeteine, care la răndul lor sunt elemente fundamentale de protoplasmă. Aceste experiențe sunt considerate insuficiente pentru a demonstra generarea spontană și problema rămâne deschisă.

7. Koruberg obține in vitro ADN-ul.

8. Această descoperire aparține lui P. Schimmel și Ya-Ming Hou de la MIT din Boston.

9. Popper-Eccles, L'io e il suo cervello, 1,p 28.

10. J. Monod, Le hasard et la necessité, Paris 1970 (trad. It. Il caso e la necessita,Firenze1970)p.34

11. Paleontologia constată că: diferitele specii nu au apărut în același timp, întâi au apărut ființele mai puțin complexe, apoi cele mai complexe, iar ultimul dintre mamifere a apărut omul; speciile actuale prezintă diferențe față de speciile dispărute deși aparțin aceluiași ordin și grad; diferențele dintre specii dispărute într-o perioadă și cele dispărute în perioade succesive sunt diferențe minime, care te fac să te gândești la transformări lente; s-au găsit fosile care au aparținut unor specii intermediare (Archopurix) și indivizi care se pare că au avut rolul de "inele de conjuncție" între o specia și alta.

12. Confruntarea între diverse medii geografice unde diferitele specii s-au dezvoltat diferit; o astfel de confruntare a fost făcută între circa 1oo de specii de faună marină din Pacific și Atlantic, la est și vest de istmul Panama, istm care nu exista înainte de perioada denumită miocenă: aceste specii arată o varietate împerechiată, ceea ce ne face să ne gândim că înainte de miocen a existat o specie unică și că în medii diferite au suferit o evoluție diferită.

13. Morfologia diverselor specii relevă că există la nivel anatomic și fiziologic un fel de schemă unică de ganizare vitală care este modulată progresiv: ca exemplu macroscopic este adusă analogia organelor (mâna omului are o structură fundamental analogă cu laba anterioară a maimuței, etc.)

14. Argumente sunt luate și din embriologie. In timp ce anumite diferențe de organe ale unor indivizi din specii diferite par mari și ireductibile dacă sunt comparate cu indivizii adulți, dacă se confruntă embrionii respectivelor specii astfel de diferențe sunt minime: în embrionul mamiferului se regăsește schema branhiilor peștelui.

15. E. Haeckel, Zellseelen und Seelenzellen, "Deutsche Rundschau",1978, XVI, July-Sept.,pp.40-59.

16. Cfr. G. Pastori, Il centenario dell'opera di C. Darwin: "L'origine della specie per selezione naturale", "Pedagogia e vita", 1959-60, XXI, pp 24-40 e 99 -110.

17. Vanni Rovighi, Elementi di filosofia, III, p. 98; Lucas Lucas,L'uomo spirito incarnato, p.57-64; Muratore S., L'evoluzione cosmologica e il problema di Dio, AVE, Roma 1983,p.8-11;Artigas,Le frontiere dell'evoluzionismo, p.159-205.

18. Per la critica all'evoluzionismo si veda: G. Sermonti-R.Fondi,Dopo Darwin.Critica dell'evoluzionismo, Milano 1980; V. Marcozzi, Sorella scimmia" e controversie evoluzionistiche, "La civiltă cattolica", 1985,1,pp134-145; Id., Pero l'uomo e` diverso, Milano 1981.

19. La acest subiect este important mesajul lui Ioan Paul al II-lea la Potificia Accademia delle Scienze din 22 octombrie1996 unde se spune între altele: " Inainte de a vă propune să reflectați într-un mod mai specific asupra temei originii vieții și a evoluției, doresc să vă amintesc că agisteriul Bisericii s-a pronunțat deja asupra acestor teme, în cadrul propriilor competențe.(...) In Enciclica Humanae Generis (1950) predecesorul meu Pius XII afirmase că nu există opoziție între evoluție și doctrina credinței asupra omului și asupra vocației sale, cu condiția să se țină cont de căteva puncte ferme (cfr. Acta Apostolicae Sedis 42, 1950, pp.575-6).(...)Magisteriul Bisericii este direct interesat de de problema evoluției, deoarece ea privește conceperea omului, despre care Revelația ne spune că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cfr. Gen 1, 28-29) (...) Cu alte cuvinte, individul nu trebuie subordonat ca un mijloc sau ca un simplu instrument nici speciei nici societății; el are valorare prin el însuși. Este o persoană. (...) In consecință teoriile evoluției care, în funcție de filozofiile care le inspiră, consideră spiritul ca rezultat din forțele materiei vii sau ca pe un simplu epifenomen al acestei materii, sunt incompatibile cu adevărul asupra omului. Ele sunt incapabile de a stabili demnitatea persoanei."
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire