pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Bazele antropologiei (din Manualul de bioetică)
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 22.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

10. Corpul uman și comercializarea lui (39)

Încadrarea în plan filozofic a problematicii referitoare la comercializarea corpului uman implică o clarificare preliminară de ordin antropologic și etic. Se poate răspunde întrebării dacă corpul uman poate fi o marfă de schimb doar după ce s-a stabilit, - așa cum am făcut - ce anume este corpul și ce valoare se atribuie corporalității.

Într-adevăr, a vorbi despre "piață" în raport cu corpul uman presupune aplicarea categoriei de "lucru", "obiect", "proprietate". Piața sau vânzarea-cumpărarea se referă la bunuri sau obiecte de proprietate. Dacă corpul nu este o proprietate "a omului", chiar dacă viețuiește într-o persoană umană întrupată, el nu poate fi considerată marfă de schimb. Corpul nefiind obiect, ci "subiect", el asumă o demnitate infinit superioară "lucrului". Între corpul uman și un lucru subzistă un salt ontologic și calitativ incomensurabil.

Pe atari baze filozofice se întemeiază considerarea negativă a "comercializării" corpului. Corpul, întrucât este dotat cu valoare instrinsecă, nu are un preț. Pe această aserțiune se întemeiază pe de o parte non liceitatea considerării corpului din partea subiectului ca obiect de contract, iar pe de altă parte imposibilitatea de a fi utilizat de către terți ca obiect de negociere.

Reacția emotivă instinctivă de repulsie față de ideea de a considera corpul uman ca simplu obiect de schimb este un simptom pe plan experiențial care revelează bogăția ontologică și morală pe care simțul comun o atribuie corporalității. Faptul că i se atribuie corporalității o semnificație ontologică și calitativă exclude posibilitatea aplicării unui criteriu economic și monetar.

Deci, corpul uman ca valoare neavând un "preț" și deci nefiind comercializabil, unica posibilitate de "schimb" devine "darul", "donarea" înscrisă în orizontul gratuității, al solidarității, al altruismului, și chiar acesta, atunci când este vorba despre corpul viu, este posibil în anumite condiții, precum consensul și apărarea integrității substanțiale a donatorului după cum prescrie etica transplanturilor.

Apare deci un principiu fundamental: respectarea demnității corpului, corpul nefiind comerciabil.

Acest lucru este valabil în primul rând cu referire la corpul uman viu (corpul în totalitatea sa sau în elementele sale singulare, fie organe, țesuturi sau celule, ca părți ale întregului), dar și cu referire la corpul fără viață, ca "memorie" a vieții în valoarea corporalității.

Desigur există o gravitate diferită gradual după cum este vorba despre o individualitate (ca în cazul comerțului cu copii sau cu embrioni vii) fie de organe sau țesuturi. Dar ni se pare că respectul demnității umane interzice chiar și aceste forme de comerț.

Când e vorba despre indivizi vânduți sau cumpărați amintirea se îndreaptă către sclavie sau prostituție, dar se cere atenție față de fenomene care se pot relaționa și asimila acelui tip de piață. Sclavul de ieri, reținut de mulți ca privat de valoarea persoanei și de recunoașterea demnității persoanei, astăzi poate fi embrionul care este congelat și utilizat pentru experimentare. Căci conform antropologiei personaliste fetusul și embrionul au valoare de persoană.

Dacă ne referim la organe și la posibila lor comercializare, de care astăzi se ocupă mai ales literatura care tratează despre comercializarea corpului (40) și de care se interesează comitetele etice precum cel francez, nonliceitatea este totuși evidentă chiar dacă de mai mică gravitate la prima vedere, și aceasta nu doar datorită abuzurilor care pot apărea, ci și datorită relației pe care organul o are cu persoana, fapt pentru care rezultă ca fiind licită doar donarea în condiții precise.

Nu voi face o diferență substanțială între organe și țesuturi prelevate vii. Aceleași părți ale unui cadavru - chiar dacă cadavrul nu este persoană - își păstrează simbolic demnitatea ca "res sacra" și memorie a viului.

Desigur, nu se poate înțelege ceea ce se petrecea în Anglia în timpul lui Anatomy Act, când, în anii 1809-1813 erau disecate și vândute de body smatcher mii de cadavre pentru ca fragmente din acestea să fie cedate laboratoarelor, și în același timp se practicau încă, în colonii, forme de sclavie.

Sunt oportune cele declarate de "Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé" în "Avis sur la non-commercialisation du corps humain" (41) . În acest document (care face parte dintr-o operă de cercetare în jurul temei generale a raportului între bioetică și bani) Comitetul Național francez declară iliceitatea comercializării corpului uman referindu-se la statutul său subiectiv, deci nu e obiectivizabil ("corpul nu este un lucru" repetă de mai multe ori documentul). Pe atari baze se declară că "nici corpul uman, nici o parte a corpului uman nu poate fi vândută sau cumpărată". Se interzice deci "comerțul cu părți din indivizi sau fetuși, de embrioni, de gameți, de țesuturi, de celule".

Comitetul Național francez stabilește o distincție între "recoltare" de organe, țesuturi etc și "transformare". Dacă este ilicită aplicarea unui criteriu economic referitor la cumpărarea și vânzarea corpului uman sau a unor părți din corpul uman, în schimb este considerată licită retribuirea în bani a operatorilor sanitari care au operat pentru prelevare, analiză și "transformare" (chirurgia transplanturilor) (42) .

Dar această compensație este pentru muncă și nu pentru a cumpăra organul.

Interzicerea comercializării corpului uman și a părților sale a fost explicitată și în cea mai recentă lege franceză asupra bioeticii și de către Convenția Europeană asupra drepturilor omului și asupra biomedicinei" (43).

Note


39. Cfr.Corpul nostru și persoana, în S. Rodota, Questioni di Bioetica, Roma-Bari 1993, pp. 113- 122.

40. P. Manga, A commercial market for organs? Why not, Bioethics 1987; 1(4): 321-338; L.R. Kass, Organs for sale? Propiety and the price of progress, The Public Interest, 1992; 107: 65-86; S. Nespor, R. Santosuosso, R. Satolli, Vita, morte e miracoli, Milano: Feltrinelli, 1992, pp. 149-165.

41. Comité Consultatif National d'Ethique pour les sciences de la Vie et de la Sante, Avis sur la non-commercialisation du corps humain, 13 decembrie 1990.

42. "Ceea ce constituie obiectul prețului nu este o parte a corpului uman, ci munca furnizată și substanța rezultatului", ibidem.

43. Consiliul Europei, Convenție pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane privind aplicațiile biologiei și ale medicinei: Convenția Europeană asupra drepturilor omului și asupra Biomedicinei, documentul final a fost aprobat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 19 noiembrie 1996.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire