pregateste pagina pentru tiparire

































 
 OMUL 

Bazele antropologiei (din Manualul de bioetică)
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 22.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprins Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

1. Viața și formele ei

Pentru a înțelege subiectele pe care le abordăm în acest Manual este necesar să vedem mai întâi din punct de vedere filozofic ce este viața în general și ce este viața umană în particular. De la percepția și înțelegerea realității cosmice trebuie să ne concentrăm progresiv atenția spre viață, iar de la expansiunea diversă a vieții în lume să ajungem la considerații privind viața omului. Ființa, viața, omul sunt sfere ale realității implicate în discuția noastră. In al doilea rând va trebui să examinăm greutatea specifică și sensul altor noțiuni: etica sau știința valorilor, etica aplicată științei și practica biomedică.

Nu putem pătrunde în fondul acestei duble abordări cu caracter preliminar și cu caracter filozofic (1) ; va trebui să ne mulțumim, ținând cont de exigențele acestui Manual, la a aminti doar concepte și idei fundamentale.

Prima distincție care privește realitatea cosmică, în sensul calitativ și esențial, este cea dintre ființele vii și cele care nu sunt vii. Caracteristica ființei vii, din punct de vedere filozofic, este faptul că ea este capabilă de o activitate care pleacă de la subiectul viu și tinde să perfecționeze subiectul însuși: viața este capacitate de acțiune imanentă. Să lăsăm de o parte examinarea caracteristicilor fizice, chimice și biochimice ale ființei vii și să ne oprim la analiza problemei din punct de vedere filozofic. Saltul calitativ și ireductibil al fenomenului "viață" este deci capacitatea reală a unei ființe de a fi cauză și scop al propriei acțiuni: aceasta înseamnă tocmai "acțiune imanentă". In primul grad al vieții, acela vegetativ, această acțiune imanentă înseamnă o triplă capacitate: hrănire, dezvoltare și reproducere. In al doilea grad, cel al vieții senzitive, capacităților vieții vegetative se audaugă activitatea senzorială și prin ea capacitatea de autoreglare a propriei activități. In cel de al treilea nivel, cel al vieții spirituale care îl caracterizează pe om, apare capacitatea conștiinței intelective și a libertății.

Spre deosebire de mecanicism care între ființa vie și cea care nu nu este vie vede doar o diferență de grad și complexitate, vitalismul vede în cel care trăiește o diferență calitativă și substanțială. Nu negăm faptul că în ființa vie au loc procese și schimbări fizico-chimice, nici nu negăm că alături de acestea se află un strat superior și paralel o entitate superioară numită "suflet" (vegetativ, senzitiv, intelectiv).

Vitalismul, pe care noi îl înțelegem în versiunea de ilemorfism afirmă că în ființa vie schimburile și procesele biochimice sunt conduse, informate și ghidate de un nou principiu unificator , prin care întregul reglementează și determină părțile și funcțiile lor. Deci, viețuitoarea are o unitate substanțială și specifică. Organismul ființei vii poate fi considerat un enorm laborator chimic în miniatură unde au loc numeroase reacții, multe din ele foarte complexe, dar toate având același scop: menținerea individului.(2) Acest principiu unificator este sufletul ființei vii.

Să ne referim pe scurt la așa-zisele trei regnuri ale vieții: viața vegetativă, senzitivă, intelectivă. Distincția poate fi făcută din punct de vedere filozofic, pe baza a două criterii:autonomia ființei vii, superioritatea ființei vii asupra lumii care nu este vie. Nivelul de autonomie și nivelul de superioritate diferențiază cele trei regnuri.

La ființele vii vegetale atât scopul acțiunii imanente cât și forma ei sunt determinate și nu opționale.

Ființele animale, prin viața lor cognitivo-senzorială, aleg forma proprie de acțiune pe baza formei cognitive (să se hrănească cu iarbă sau să fugă de om în cazul iepurelui); Omul nu numai că alege execuția și forma de activitate, dar alege și scopul; scopul pentru care acționează este ales prin viața intelectivă și liberă. O astfel de alegere implică etica, din moment ce este liberă. Viața vegetativă, cea senzitivă și cea intelectivă, relevă nivele de superioritate , nu numai de grad.

Note


1. Asupra problemei filozofice a omului v.: J. Gevaert, Il problema dell'uomo, Torino 1984; S. Vanni Rovighi, L'antropologia filosofica di S. Tommaso d'Aquino, Milano 1965; J. Maritain, Quatre essais sur l'esprit dans sa condition charnelle, Paris 1965 (trad. It.. Brescia 1968); G, Marcel, L'homme problématique, Paris 1965; E. Mounier, Le personalisme, Paris 1950; R. Lucas Lucas, L'uomo spirito incarnato. Compendio di filosofia dell'uomo, Edizioni Paoline, Milano 1993; Zubiri X., Il problema dell'uomo. Antropologia filosofica, Edizioni Augustinus, Palermo 1985.

2. Pentru a aprofunda problematica acestui capitol trimitem la lucrările lui V. Marcozzi, La vita e l'uomo, Milano 1946; Id., L'uomo nello spazio e nel tempo, Milano 1953; Le origini dell'uomo. L'evoluzione oggi, Milano 1972; P.P. Grasse, L'evoluzione del vivente, Milano 1979; G. Pastori, Le legi della ereditarieta biologica, Brescia 1958; Qu'est-ce que la vie, Semaine des Intellectuels Catholiques, Paris 1958; pentru o dimensiune filozofică a problemelor, cfr. Vanni Rovighi, Elementi di filosofia, III, pp. 73-104; Gevaert, Il problema dell'uomo, pp. 91-114; L. Lombardi Villauri, Le culture riduzionistiche nei confronti della vita, in Aa.Vv., Il valore della vita, Milano 1985, pp. 41-74; F. Facchini, Il cammino dell'evoluzione umana, Milano 1985; Lucas Lucas, L'uomo spirito incarnato; Artigas M., Le frontiere dell'evoluzionismo, Ares, Roma 1993.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire