pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații zilnice pentru Postul Mare 2006
achizitionare: 01.03.2006

Inapoi la cuprins

Duminică (26 martie 2006): "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut"

 

Evanghelia: Ioan 3,14-21

În timpul acela, Isus i-a spus lui Nicodim: "După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viață veșnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este osândit; dar cine nu crede este deja osândit, pentru că nu a crezut în numele Fiului unul-născut al lui Dumnezeu. Iar judecata este aceasta: când lumina a venit în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci cine săvârșește răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele. Dar cine face adevărul vine la lumină, pentru ca să se vadă că faptele sale sunt săvârșite în Dumnezeu".

 

Vechiul Testament: 2Cronici 36,14-16.19-23

În zilele acelea, toate căpeteniile preoților și poporul săvârșeau fărădelegi, luându-se după toate practicile nelegiuite ale popoarelor păgâne și pângăreau casa pe care Domnul și-o sfințise în Ierusalim. Domnul Dumnezeul părinților lor a dat mereu trimișilor săi însărcinarea de a le atrage atenția, căci voia să cruțe poporul și lăcașul său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, le-au nesocotit cuvintele, au râs de profeții lui, iar mânia Domnului împotriva poporului a tot crescut până când ei n-au mai avut scăpare. Astfel au venit dușmanii, au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor și au nimicit toate lucrurile de preț. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nabucodonosor i-a dus prizonieri în Babilon. Ei au devenit sclavii lui și ai fiilor lui, până la stăpânirea regelui Persiei, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia: "Țara va fi pustiită și se va odihni timp de șaptezeci de ani, până ce se va împlini numărul zilelor de sâmbătă, care au fost profanate". În primul an al domniei lui Cirus, regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin Ieremia, Domnul l-a inspirat pe Cirus, regele perșilor. Acesta a pus să se comunice prin viu grai, în toată împărăția lui, această hotărâre: "Așa vorbește Cirus, regele perșilor: Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să zidesc o casă la Ierusalim, în Iudeea. Toți cei care fac parte din poporul lui să se ducă acolo și Domnul Dumnezeul lui să fie cu ei".

 

Meditație: Cunoaștem forța vindecătoare a iubirii răscumpărătoare a lui Cristos? Profeții nu au încetat să vorbească despre fidelitatea și compasiunea lui Dumnezeu față de cei care se întorc la El cu încredere și supunere (2Cronici 36,15). Când Isus i-a vorbit lui Nicodim, El a profețit că moartea Sa pe cruce va aduce vindecare și iertare și o "nouă naștere în Duh" (Ioan 3,3) și viața veșnică (Ioan 3,15). Isus a explicat necesitatea crucificării și învierii Lui prin analogia cu Moise și cu șarpele de aramă din deșert. Când poporul lui Israel peregrina prin deșert, au ajuns să se plângă de Domnul și să regrete că au plecat din Egipt. Dumnezeu i-a pedepsit pentru încăpățânarea și învârtoșarea inimilor lor trimițându-le șerpi veninoși. Când s-au pocăit și au cerut milă de la Domnul, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el va trăi" (Numeri 21,8).

Șarpele de aramă indica spre crucea lui Cristos care învinge păcatul și moartea, aducând viața veșnică celui care crede. Rezultatul ridicării lui Isus pe cruce și a înălțării lui de-a dreapta Tatălui în ceruri este "noua naștere (a noastră) în Duh" și adoptarea noastră că fii și fiice ai lui Dumnezeu. Dumnezeu nu doar ne răscumpără, dar ne și umple cu viața Sa divină și cu puterea Sa pentru ca să putem fi părtași la gloria Sa. Isus ne dă Duhul Sfânt pentru ca noi să avem puterea să fim mărturisitorii Lui și să răspândim și să apărăm Evanghelia prin cuvânt și faptă, fără să ne fie vreodată rușine de Crucea lui Cristos. Duhul Sfânt ne dă cele șapte daruri ale sale: înțelepciunea și înțelegerea, sfatul și tăria, știința și evlavia față de Dumnezeu și căile Lui, și o sfântă frică în prezența lui Dumnezeu (vezi Isaia 11), ca să trăim pentru Dumnezeu și să îl slujim. Suntem noi însetați de viața nouă în Duh?

Cum știm, dincolo de orice îndoială, că Dumnezeu ne iubește cu adevărat și dorește să fim uniți cu El pentru totdeauna? Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3,16). Dumnezeu și-a dovedit iubirea dând ce avea mai bun de dat - Singurul Său Fiu, care s-a jertfit pentru ispășirea păcatelor noastre. Acest pasaj ne vorbește despre adâncimea și lățimea iubirii lui Dumnezeu. Nu o iubire exclusivă pentru câțiva sau doar pentru un popor, ci o iubire răscumpărătoare ce îmbrățișează lumea întreagă, o iubire personală pentru fiecare om pe care Dumnezeu l-a creat. Dumnezeu este un Tată iubitor ce nu are odihnă până când copiii Săi nu se întorc la El. Sfântul Augustin spune: Dumnezeu te iubește în mod personal, ca și cum ai fi sigurul pe care să îl iubească. Dumnezeu ne dă libertatea să alegem ce și cum vom iubi. Isus ne arată paradoxul iubirii și judecății. Putem iubi întunericul păcatului și necredinței sau putem iubi lumina adevărului, frumuseții și bunătății lui Dumnezeu. Dacă iubirea noastră este călăuzită de ceea ce este adevărat, frumos și bun, atunci vom alege să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice. Ce iubim arată ce alegem. Îl alegem pe Dumnezeu înainte de orice? Îi dăm primul loc în viața noastră, în gândurile noastre, în deciziile și acțiunile noastre?

"Doamne Isus Cristoase, moartea Ta ne-a adus viață. Fie ca iubirea Ta să consume și să transforme viața mea pentru ca să Te doresc mai presus de toate. Ajută-mă să iubesc ce iubești Tu, să doresc ce dorești Tu, să resping ce respingi Tu."

 

Psalmul 136,1-2.3.4-5.6 (R.: 6a)

R.: Îmi voi aduce aminte cu bucurie, de tine, Ierusalime!

Lângă apele Babilonului ședeam și plângeam,
când ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ținutul acela ne atârnasem harpele. R.

Căci acolo biruitorii noștri ne cereau cântări
și asupritorii noștri ne cereau veselie:
"Cântați-ne din cântările Sionului!" R.

Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime, să mi se usuce mâna dreaptă. R.

Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele. R.

© 2006 Don Schwager
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire