pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprins LUNI

Is 2,1-5 (sau Is 4,2-6); Ps 121; Mt 8,5-11

Lecturile Adventului ne propun o bogăție imensă de trăire interioară. Raportul între cele două lecturi de astăzi e dat de speranța popoarelor: "Mulți vor veni...". Astfel, liturgia are darul de a spori speranța noastră. Biserica nu vrea ca rugăciunea noastră să se restrângă la un orizont personal, ci vrea ca ea să se deschidă primirii tuturor dorințelor, tuturor aspirațiilor oamenilor, pentru ca acestea să-și afle împlinirea în Cristos. Templul adevărat este Cristos spre care "toate popoarele se vor îndrepta".

De aceea, să ne deschidem inimile, să ne gândim la toți aceia care nu-l cunosc pe Dumnezeu, sau nu vor să-l cunoască, și care au o mare nevoie de el. Viața noastră să fie o mărturie care să-l reveleze tuturor.

Toate aspirațiile celui ce se vrea liber, toate lucrurile frumoase semănate de Dumnezeu și dorite de oameni să le avem prezente în noi, să le facem mai vii, pentru ca rugăciunea noastră să ducă la mântuirea lumii.

Evanghelia ne spune cum putem merge în întâmpinarea lui Cristos care vine. Trebuie să-l cunoaștem înainte de toate pe acela de care avem nevoie. Centurionul are nevoie de intervenția lui Cristos pentru servitorul care suferă. Și noi trebuie să avem prezente nevoile noastre, să fim conștienți de mizeria noastră.

Apoi umilință. Chiar dacă ne aflăm în nevoie, chiar dacă suntem într-o stare mizerabilă, nu suntem vrednici ca Isus Cristos să se deranjeze pentru noi. Nu trebuie să considerăm natural faptul ca Fiul lui Dumnezeu să aibă grijă de noi, nu merităm acest lucru.

Și credință. Știind că Domnul are moduri proprii de a trăi și de a acționa, să-l lăsăm pe el să aleagă modalitatea în care va veni. O persoană în situația centurionului spontan și-ar fi dorit ca Isus însuși să meargă, să împlinească minunea... Centurionul renunță la aceasta și se mulțumește cu o manifestare mai puțin în forță, dar în realitate mai profundă, cu o adeziune mai intimă, ca prin cuvântul său Isus Cristos să se facă prezent și să vindece.

Acesta e lucrul cel mai important: nu a cere ca Domnul să vină într-un mod anume, printr-o manifestare externă, ci a-l întâlni pe el mai profund prin credință. Și Cristos subliniază importanța credinței centurionului.

Să-i cerem Domnului să sprijine credința noastră pentru a-l primi așa cum el vrea să se prezinte; el se va revela în modul cel mai profund și mai adaptat nevoilor noastre.

* * *

Comentariu la Is 4,2-6. Începem timpul așteptării. Nu e vorba însă de o așteptare pasivă, căci vorbim despre o pregătire. Dacă îl așteptăm cu pasivitate pe Domnul, atunci când el va veni la noi nu-l vom putea primi, casa nu ne va fi pregătită și, deci, venirea sa nu va fi pentru noi un har, ci, mai degrabă, un motiv de condamnare. De aceea, trebuie să pregătim venirea Domnului. Isaia, în lectura de astăzi, ne spune că pregătirea înseamnă purificare; a spăla "fărădelegile fiicelor Sionului", a curăța "Ierusalimul de sânge prin duhul dreptății și al curățirii" înseamnă o purificare totală.

Dacă însă această purificare se face în speranță, ea este o purificare adevărată. Dacă ar fi vorba doar de ispășire și purificare, nu am fi atât de entuziasmați, dar când e vorba de venirea Domnului care e bun și puternic, atunci inima noastră e mai dispusă să facă ceea ce e necesar pentru a realiza întâlnirea cu el, întâlnire de iubire ce devine imposibilă în lipsa unei purificări autentice.

Trebuie să spunem că așteptarea însăși e o purificare. A aștepta înseamnă a nu fi satisfăcuți imediat, și acest lucru ne costă. Vrem îndată mângâierea Domnului și ne plângem că nu vine mai curând. În schimb ar trebui să înțelegem că trebuie să așteptăm pentru că timpul purifică dorința noastră. Aviditatea noastră e semnul egoismului, al spiritului de posesiune, în schimb, așteptarea ne pune într-o atitudine de umilă și docilă întâmpinare a Domnului.

Și un ultim punct, care e foarte important. Noi nu suntem capabili să ne purificăm. Domnul este acela care operează această purificare. Spune Isaia: "După ce Domnul va fi curățat și spălat Ierusalimul prin duhul său", Duhul Sfânt care elimină păcatul (Duhul dreptății), "atunci va veni Domnul". Deci, Domnul trebuie să fie deja prezent pentru a purifica, prezent într-o oarecare manieră pentru a pregăti venirea sa într-o altă manieră. Și aceasta e consolarea noastră: a ști că Domnul e deja prezent în noi cu opera sa de purificare, că el însuși e consolarea noastră; a ști că Domnul e deja prezent în noi cu opera sa de purificare, că el însuși își pregătește venirea dacă suntem disponibili acțiunii sale.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire