pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Tăcerea, atribut divin
pr. Anton Dancă

achizitionare: 20.08.2003; sursa: Editura Presa Bună

Inapoi la cuprins

Meditația VII

Tăcerea: ca lipsă de curiozitate și non-violență

Cine știe să tacă despre alții în intimitatea sufletului său, mai învață și o altfel de tăcere: aceea prin care se face să tacă "curiozitatea" din sine.

Când cineva a făcut o faptă discutabilă, discuția asupra ei trebuie să se limiteze cu bună credință numai la interpretarea dată de cel care a comis-o. Interpretările personale și presupunerile duc la creșterea tensiunilor, adâncirea disensiunilor și punerea în joc a armoniei și comuniunii catolice și apostolice, fiindcă acestea - interpretările personale și presupunerile - duc la instrumentalizarea aproapelui.

Tăcerea, pentru a învinge curiozitatea, este o disciplină delicată a sufletului, a interiorului intim, deoarece nu numai că nu ne este îngăduit să vorbim de rău sau inutil despre alții, ba chiar nici măcar nu trebuie ca, din cauza curiozității proprii, să-i faci curioși pe alții prin interpretări personale sau presupuneri și bănuieli.

Există și va exista mereu adânc înrădăcinată în noi tendința de a vedea în alții numai părțile negative, de a descoperi mereu ceea ce este în defavoarea altora, de a le sublinia defectele și lipsurile: cu atât mai mult dacă ne aflăm în fața unor delicte grave.

Prin a-i ști pe alții în culpă, de atâtea ori putem ajunge de-a dreptul la o satisfacție personală, deoarece ne închipuim că vinovăția altora ne va scoate mai mult în evidență "nevinovăția" proprie și astfel vom apărea "mai buni" în ochii altora. Aceasta este mândria fariseului din parabola evanghelică, care își dă importanță că nu este "ca alți oameni, tâlhari, nedrepți, adulteri" (Lc 18,11).

Ispita subtilă, dar eficace, este și în noi. De aici provine curiozitatea cu care de atâtea ori vrem "să știm" ceva despre alții și știm să sustragem din cele aflate cu multă abilitate acele lucruri care satisfac o tendință de-a noastră lipsită de generozitate.

De a face să tacă curiozitatea, constituie una dintre cele mai frumoase și prețioase victorii ale tăcerii, fiindcă și aceasta este o "iubire" deosebit de delicată.

Isus refuză să dea satisfacție curioșilor, care vor să-și satisfacă doar un instinct natural: refuză să dea "semn din cer", refuză să-i răspundă hedonistului Irod, refuză să se coboare de pe cruce la cererea tâlharului din stânga și a dușmanilor de sub cruce.

În al doilea rând, a tăcea despre alții, constituie și un mijloc de a ne dezintoxica de "violență", o notă atât de tristă a zilelor noastre, caracteristică sumbră a societății umane la sfârșit de secol XX.

Unul dintre efectele - și chiar dintre cele mai grave - ale violenței care se desfășoară în jurul nostru este acela de a ne face să ingerăm noi înșine microbul ei.

Violența are un microb cu un efect, care acționează atât de profund în noi, încât nici nu ne dăm seama că ar fi defect: ne "găsim" astfel într-o stare de violență pe care o manifestăm mai presus de toate în gândire, în judecată, în vorbe, în gesturi...

În fața la atâtea situații și cazuri, în care predomină violența, primul nostru cuvânt interior este tocmai acea trăsătură a unei judecăți severe, prin care ne expunem în mod instinctiv atitudinea noastră de "violență". "Stârpiți violența!", se aude deseori. Dar cum?

Primul cuvânt interior nu este înțelegerea, nu este indulgența: este riposta violentă. Îndată ce această atitudine este însușită în mod conștient prin judecată și argumentare, ne manifestăm violența prin cuvinte, devenind automat agresivi.

Riposta promptă prin ironie este forma violentă de răspuns a acelora ce se cred inteligenți. Atenienii din Areopag îi spun lui Paul, care le vorbise despre înviere, că îl vor asculta altă dată, că acum, de atâta învățătură și-a cam pierdut capul... Riposta promptă prin insultă este forma violentă a celor semidocți. Fariseii, cărturarii și arhiereii îl învinuiesc pe Isus că scoate pe diavoli cu Belzebub, fiindcă îi dojenise că greșesc, deoarece nu cunosc Scripturile... Riposta promptă prin lovire este forma violentă de răspuns a acelor mândri și abrutizați. Sluga îl lovește pe Isus în față, la judecata ținută de Anna, zicând: "Așa răspunzi tu arhiereului?" Sluga mândră, credea că știe mai bine decât Invățătorul cum trebuie tratată autoritatea. Sluga mândră și brută se impune cu pumnul și palma... Dictatura este forma de violență dusă până la paroxism a celor ignoranți, drogați fizic sau îndoctrinați psihic prin surogate ale adevărului, binelui și frumosului...

Iată în acest caz marele remediu preventiv, fiindcă este mai ușor să previi boala decât să o tratezi, este "tăcerea", prin care nu vorbim despre aproapele nici cu noi înșine în felul nostru secret de a judeca și de a gândi și nici de a ne adresa altora prin cuvinte sau gesturi...

Numai procedând astfel nu alimentăm violența. De fapt, violența trebuie eliminată în primul rând din intimitatea sufletului nostru. Trebuie s-o elimin din mine: atunci va fi înlăturată din societate și din lume, fiindcă nu o voi mai alimenta cu aportul violenței "mele".

Învățătura este conformă cu Scriptura: "Dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-l și pe celălalt. Celui ce te dă în judecată ca să-ți ia tunica, lasă-i și mantaua. Dacă te silește cineva la un drum de o milă, fă cu el două", spune Isus (Mt 539-41).

La ultima Cină, Isus spune ucenicilor săi să vândă haina, dacă n-au bani, și să-și cumpere o sabie. Oare spre a alimenta violența? Cineva îi spune că deja au două săbii. Isus îi spune. "Ajunge" (Lc 22,36 și 38). Era de ajuns și una, de care se va folosi unul dintre ei, Petru, în grădina Măslinilor, spre a tăia urechea slugii venite să-l aresteze pe Isus. "Sabia" va scoate în evidență mai pregnant faptul că Isus a îmbrățișat "Crucea" de bunăvoie, de aceea îi vindecă urechea slugii și dă ucenicilor posibilitatea de a învăța ce atitudine trebuie să ia în fața violenței: "Cine scoate sabia, de sabie va pieri" (Mt 26,52). Cine scoate limba împotriva aproapelui, de limbă va pieri, auzind: "Plecați blestemaților în focul cel veșnic!"


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire