pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Tăcerea, atribut divin
pr. Anton Dancă

achizitionare: 20.08.2003; sursa: Editura Presa Bună

Inapoi la cuprins

Meditația IV-a

Tăcerea ca putere

Sunt situații în care tăcerea este o adevărată putere, tărie de caracter și este, de exemplu, când ne aflăm în fața unor lucruri inexacte care s-au spus despre noi. Atunci ar fi de-ajuns un singur cuvânt pentru a clarifica, pentru a rectifica. În mod instinctiv ne simțim împinși de a spune acel cuvânt.

Dar acest instinct este periculos: nu lipsește deloc din el amorul nostru propriu, care se simte lovit sau chiar descumpănit. În această situație este greu de tăcut.

Dar este și mai greu, după cum se întâmplă atât de ușor în astfel de cazuri, de a nu avea o înțelegere greșită a nedreptății, care trebuie reparată și pentru a restabili adevărul; din care cauză ni se pare că este o datorie de a vorbi.

Tăcerea, în astfel de cazuri, este "TARIE". Este tărie, în primul rând, fiindcă recere un mare efort în a se stăpâni; și este tărie într-un sens încă și mai frumos, pentru că se naște dintr-o încredere nelimitată și totală în adevăr, despre care se știe că va învinge de la sine, cum se spune: "Adevărul iese la suprafață, ca uleiul deasupra apei", fără a fi de trebuință intervenția noastră; și în această încredere se suportă neplăcerea și greutatea actuală de a se ști rău înțeles sau judecat rău de către alții. Este trebuință de atâta putere, pe care s-o exercităm asupra noastră și contra noastră, ca să lăsăm această victorie numai pe seama adevărului, în timp ce în noi amorul propriu geme din greu, încercând să răbufnească, cu scuza: "Adevărul trebuie restabilit. Este în joc onoarea mea!"

Evanghelia este școala tăcerii ca "tărie"; ea ne-o arată în contexte mult mai clare decât am putea noi să ne-o închipuim sau să o spunem, până la punctul în care putem vorbi de o tăcere cu adevărat eroică, divină. Eroismul este pregătit de tărie și tăria de tăcere.

Să-l privim pe Isus în fața celor ce-l batjocorau dându-i palme și zicând: "Profețește, cine te-a lovit?" Și el tăcea; Isus în fața lui Irod, care "i-a pus multe întrebări, dar el nu i-a dat nici un răspuns"; Isus în fața lui Pilat este învinuit de arhierei, bătrâni, cărturari și farisei în fel și chip, cerând să fie răstignit, iar el păstrează o tăcere care îl duce la exasperare pe Pilat, care strigă, pierzându-și răbdarea: "Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să te eliberez și putere să te răstignesc?" (In 19,10). Isus nu-i răspunde nimic în apărarea sa, ci îl face conștient pe judecător de caracterul divin al puterii. Cu adevărat, tăcerea divină a lui Isus face parte dintre misterele credinței. Nimeni nu poate fi părtaș de eroismul Lui, dacă nu spune cu toată convingerea: cred în tăcerea mântuitoare a lui Isus Cristos. În tăcere s-a coborât din Cer: "Pe când tăcerea adâncă învăluia totul, iar noaptea a ajuns la miez de cale, Cuvântul tău Atotputernic, Doamne, s-a coborât din ceruri de pe tronul regesc" (Înț 18,14-15); în tăcere s-a întrupat de la Duhul Sfânt în sânul feciorelnic al Mariei; în tăcere și-a petrecut majoritatea anilor pământești și a confirmat tăcerea ca adevăr de credință, ca adevăr mântuitor, prin atitudinea eroică amintită. "Fericiți voi, când vă vor vorbi de rău și mințind, vor spune tot ce-i rău din pricina Mea!". În acest caz atât de dificil, Domnul nu spune că trebuie să ne apărăm, ci să "ne bucurăm", să "tresăltăm de bucurie" (Mt 5,11) și mai ales în fața tribunalelor omenești, a calomniatorilor și persecutorilor: "Nu vă îngrijiți ce și cum veți vorbi". Nu-i datoria noastră să ne apărăm: "În acele clipe vi se va inspira ceea ce trebuie să spuneți, deoarece nu sunteți voi cei care veți vorbi, dar este Duhul Tatălui vostru, care vorbește în voi" (Mt 10,9-20). Voi tăceți, ca să auziți ceea ce Duhul vă inspiră!

Să fim siguri: ne va inspira să tăcem, ca Isus. Interesant, Isus care a vorbit folosind limbajul omenesc, a spus că ceea ce va vorbi rău cineva împotriva Lui în fața oamenilor, va fi iertat; dar nu va fi iertat ceea ce va vorbi rău cineva împotriva Duhului Sfânt (Lc 12,10), ca și cum: dacă Duhul Sfânt nu se folosește de cuvinte omenești, fiindcă el nu s-a făcut om, tot așa, nici omul nu are nici un drept de a-și folosi limbajul său contra Duhului Sfânt.

Limbajul Duhului Sfânt este "tăcerea".

Să ne gândim la Preacurata Fecioară Maria, care tace în chip eroic după adumbrirea Duhului Sfânt, tace despre acest moment, despre care un singur cuvânt din partea ei ar fi putut înlătura îndoiala din sufletul zbuciumat al feciorelnicului logodnic, Iosif, care nu-i cunoștea cauza sarcinii. Maria tace. "Tăcerea" omenească menită să însoțească "misterul" lui Dumnezeu, este credință absolută și lăsare totală în brațele lui Dumnezeu, este o abandonare absolută în providența divină. Și este un act de pudoare sublimă din partea Fecioarei Maria: cum "să spună" ceea ce pentru o mamă este "inefabil"? "Sufletul își adoră Dumnezeul în cel mai lăuntric sălaș al ființei sale", zice sf. Tereza de Avila. Cine este ocupat cu adorația lui Dumnezeu nu mai are timp pentru a vorbi cu oamenii și nici nu-i pasă de vorbăria lor. De la vârsta de 15 ani și jumătate, când a intrat în Carmel, sf. Tereza a Pruncului Isus se străduiește să nu calce niciodată legea tăcerii, fiindcă tăcerea a fost și va rămâne totdeauna una din primele temelii ale vieții ascetice; fără tăcere nu poate exista o viață profund lăuntrică. Tot la fel de bine, ca și un întemeietor de ordin religios, Tereza înțelege întreaga suveranitate eficace a tăcerii. Iată de ce ea are față de tăcerea religioasă o stimă în stare să ne surprindă și mai ales să ne rușineze; Tereza are un adevărat cult pentru tăcere. Iată un paragraf dintr-o depoziție de la procesul de canonizare, cuvinte ce ar merita să fie scrise cu litere de aur pe frontispiciul oricărei instituții de învățământ, nu numai religios, ba chiar și laic: "Marele ei mijloc de desăvârșire era tăcerea. Învățase acest lucru de la Maica Domnului, a cărei pildă o cucerea, mai cu seamă în incidentul povestit de Evanghelie, când a preferat să se lase bănuită mai degrabă, decât să se scuze în fața sf. Iosif și să-i descopere taina Întrupării... Ca și Mariei, Terezei îi plăcea să păstreze toate în inima sa, atât bucuriile, cât și necazurile. Această rezervă a fost TARIA și punctul de plecare al desăvârșirii ei sufletești, precum și pecetea exterioară, care o făcea să iasă din comun printr-un calm neobișnuit" (H. Petitot, Sainte Therese de Lisieux, pag. 48).

Tăria este al patrulea dar al Duhului Sfânt, care ține un echilibru perfect între înțelepciune, înțelegere și sfat, pe de o parte, și știință, evlavie și frica de Dumnezeu, pe de altă parte. Duhul Sfânt nu pune pecetea "tăriei" decât pe sufletul care îi ascultă inspirațiile în tăcere, fiindcă el ne vorbește prin șoapte intime în cămăruța cea mai lăuntrică a sufletului nostru, acolo unde "se roagă pentru noi Tatălui ceresc cu suspine negrăite" (Rom 8,26). Azi, tăcerea este o carismă rar întâlnită.

Proverbul spune: "Tăcerea este de aur, vorbirea de argint". Tăcerea ne poate face și pe noi, așa cum o numim pe Preacurata în Litaniile lauretane, "Casă de aur", lăcașul sfânt al tăcerii. Iar, așa cum am mai spus, un alt proverb arab glăsuiește: "Ești stăpânul cuvintelor pe care nu le-ai rostit încă, dar ești robul acelora care ți-au zburat de pe buze". A fi stăpân, a fi erou, a fi sfânt înseamnă a avea tăria de a tăcea.

"Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înțelepciunii -(tăcerii)- și al descoperirii, spre cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este speranța la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui, păstrată sfinților" (Ef 1,17-18).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire