pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Tăcerea, atribut divin
pr. Anton Dancă

achizitionare: 20.08.2003; sursa: Editura Presa Bună

Inapoi la cuprins

Meditația XI

Tăcerea ca intimitate a sufletului cu Tatăl și victorie asupra lumii

Tot ce este posibil cu harul lui Dumnezeu, trebuie dorit și căutat. Aceasta o vom face și în această meditație.

Tăcerea, prin care sufletul se găsește în izvorul său vital în Dumnezeu, este și tăcerea în care el poate spune cu adevărat lui Dumnezeu: "Tată".

În această tăcere, de fapt, totală în sine, sufletul aparține în întregime lui Dumnezeu, simte că provine de la Dumnezeu și este în Dumnezeu. Ce minunată plinătate și cât adevăr cuprinde atunci cuvântul "Tată", pe care sufletul îl adresează lui Dumnezeu!

Mă gândesc la chemarea lui Isus: "Când vrei să te rogi, intră în cămăruța ta, închide ușa și roagă-te Tatălui în ascuns!" (Mt 6,6).

Paternitatea lui Dumnezeu nu trebuie s-o simt numai în grija pe care el o are față de mine în necazurile vieții din această lume. Ea este cuprinsă în actul său "de voință", ca eu să exist - fiindcă m-a creat din iubire - și se arată mai presus de toate cu paternitate față de mine.

Când îi spun lui Dumnezeu: "Tată", simțindu-mă în el și de la el, în intimitatea sufletului meu - intru în cămăruța mea - și într-o tăcere totală - "închizând ușa" - arăt prin faptă "paternitatea" lui Dumnezeu cea mai adevărată, cea mai frumoasă, cea mai "divină".

Și Dumnezeu, Tatăl, răspunde acestei înțelepciuni spirituale a sufletului, acestei afecțiuni pline de iubire, inundându-l în chip nespus cu infinita sa gingășie, în tăcerea "totală".

Mari mistici, care au experimentat această intimitate, dau mărturie și mărturia lor este adevărată, fiindcă pornește din iubire, atât față de Dumnezeu, pe care îl vor iubit, cât și față de noi, ca în iubirea Lui să ne găsim plinătatea ființării și fericirii. Guy de Larigaudie ne spune: "M-am obișnuit atât de bine cu prezența lui Dumnezeu, încât am veșnic în inima mea un izvor de rugăciune, care se revarsă spre buze. Această rugăciune, abia perceptibilă, nu încetează nici măcar în toropeala pe care o provoacă mersul unui tren sau bâzâitul unei elicii, ba chiar nici în exaltarea trupului sau sufletului, în tumultul orașului sau în tensiunea cerebrală a unei ocupații absorbante. În străfundul sufletului meu dăinuie o apă nespus de liniștită și cristalină, pe care n-o pot atinge nici umbrele, nici vâltorile de la suprafață" (Etoile au grand large, pag. 36. Ed. du Seuil). Mere Marie de Jesus: "Tăcerea este legea însăși și felul de a proceda a lui Dumnezeu. Din toți vecii, o viață intensă purcede de la Tatăl la Fiul și la Sf. Duh și această viață se petrece într-o tăcere absolută. Chiar și viața, pe care Dumnezeu o comunică lumii organice, este tot o viață tăcută: seva urcă, pomul înmugurește și dă roade în tăcere. Când Dumnezeu se apropie, spre a vorbi făpturii sale, manifestarea lui se face în tăcere. Tăcerea este iubirea și ajutorul pe care îl dăm Dumnezeului nostru, ca el să ne poată copleși cu darurile sale așa cum vrea".

Și darul lui Dumnezeu prin excelență este conștiința vieții, prin care îi aparținem și îi spunem "Tată" prin Duhul Sfânt. Ne îndeamnă apostolul Paul: "Aflați-vă tăria în Domnul și în vigoarea lui plină de putere. Îmbrăcați armura lui Dumnezeu, ca să puteți înfrunta uneltirile diavolului, căci lupta noastră nu este împotriva unui om, ci împotriva domniilor, puterilor și stăpânitorilor acestei lumi de întuneric, împotriva spiritelor rele din înălțimi. De aceea, îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept în ziua cea rea și, învingători în toate, să puteți rămâne în picioare. Pășiți încinși cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa dreptății, cu picioarele încălțate cu cuvântul Evangheliei păcii. Luați în toate scutul credinței, prin care veți putea stinge toate săgețile aprinse ale Celui rău. Luați, de asemenea, coiful mântuirii și sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu" (Ef 6,10-17). "Sabia Spiritului Sfânt" este "Cuvântul lui Dumnezeu", este cuvântul "Tată", culmea revelației lui Isus și culmea credinței noastre; ambele se întâlnesc în acest cuvânt "Tată", care este garanția victoriei noastre.

Să învățăm să folosim această "sabie".

În tăcerea totală, în acea tăcere în care îi spunem lui Dumnezeu "Tată", fiindcă simțim că suntem făpturile Lui, prin el sufletul devine și se simte cel mai mare dintre cele create, mult mai mare decât toate lucrurile. Ne amintim cum diavolul îi spune lui Isus: "Toate ți le voi da ție, dacă mi te vei închina" (Lc 4,7). Pentru un suflet, satana oferă toată puterea lumească, toate bogățiile pământului și orice demnitate. Dar, chiar dacă pe pământ ar fi fost un singur suflet, Isus ar fi adus aceeași jertfă mântuitoare, ca acel suflet să-i spună lui Dumnezeu "Tată" în tăcerea "cămăruței" sale, prin care el își găsește "bucuria de a fi" cel puțin cu unul dintre fiii oamenilor.

Omul spune "Tată" și își închide ușa cămăruței sale, nu numai pentru ca să se refugieze în acea tăcere totală, spre a se sustrage vacarmului din lume, nu numai pentru ca în acea tăcere absolută să-și refacă forțele, alimentându-le la izvorul propriei existențe, dar, mai presus de toate, spune "Tată" fiindcă simte că a fost voit - adică iubit - de Dumnezeu cu o iubire veșnică, cu care îl iubea înainte de crearea lumii.

Măreția sufletului constă în aceasta: nu este în sine sau de la sine: este în existența dăruită de iubirea lui Dumnezeu înainte chiar de a fi fost ceva creat. A percepe, a înțelege așa ceva, este ceva care într-adevăr învinge lumea, o întrece din toate punctele de vedere, fiindcă în acest caz, universul în totalitate, în toată desfășurarea evenimentelor sale pozitive sau negative, nu poate să atingă sufletul, chiar dacă încearcă să-l influențeze, fiindcă el știe și simte că este din iubirea și pentru iubirea lui Dumnezeu înainte de a fi lumea, înainte de orice creatură, simte că este deasupra tuturor celor create.

Lumea, cu influența ei de fiecare zi, atât de apăsătoare prin ispite, tensiuni și drame, insuflă teamă sufletului când acesta se simte singur. Atunci i s-ar putea părea că este zdrobit de povoara atâtor situații și necazuri. Dar, dacă el știe să se refugieze în acea tăcere totală în care se simte în Dumnezeu și al lui Dumnezeu, din iubirea Sa și pentru iubirea Sa, nu se mai teme de nimic, pentru că nu are nimic de care să se teamă, fiindcă este în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Isus a spus: "Îndrăzniți! Eu am învins lumea" (In 16,33). El nu se teme atunci când vin câțiva farisei și-i spun: "Ia și te du de aici, fiindcă Irod vrea să te ucidă!". Isus le răspunde: "Mergeți și spuneți acelui vulpoi: Iată, eu scot demoni și înfăptuiesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi ajung la capăt. Dar astăzi și mâine și în ziua următoare trebuie să-mi urmez drumul, căci nu este cu putință ca un profet să moară în afară de Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care ucizi profeții și bați cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori n-am voit să adun copiii tăi, precum cloșca își adună puișorii sub aripi, dar voi n-ați vrut. Iată, casa voastră va deveni pustie" (Lc 13,31-34).

Casa vă va rămâne pustie: templul, în care trebuia să fie liniște, ca să se audă Cuvântul care umple toate, fiindcă acest cuvânt este "Tată", spus lui Dumnezeu; dar l-ați refuzat...

"Dumnezeu trăiește, acționează și realizează tainele făpturii, ale unirii Sale cu noi, în cel mai lăuntric sălaș al sufletului, în cele mai spirituale sfere ale omului. Așadar,ce contează larma și activitatea de afară, dacă în sferele spirituale din adâncuri domnește tăcerea? Tăcerea lăuntrică este deci cea mai importantă. Tăcerea exterioară n-are preț decât în măsura în care o favorizează", spune pr. Marie Eugene de l`Enfant Jesus.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire