pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de bucurie

Regăsirea lui Isus în templu

Și acum mi se strânge inima când îmi amintesc tăcerea care răspundea chemărilor mele, tot mai speriate, când, mici fiind, copiii se luau uneori cu joaca și se depărtau de parcul din spatele blocului, unde îi credeam în siguranță, iar eu mă temeam că s-au pierdut.

Refăceam iar și iar traseele pe care îmi închipuiam că ar fi putut-o apuca, întrebam în dreapta și în stânga, le strigam din răsputeri numele, fără să-mi pese de privirile lungi ale trecătorilor, mă rugam fierbinte: "Doamne, te rog, din toată inima, te rog, ajută-mă! Dă, Doamne, să nu fi pățit nimic rău! Ferește-i, Doamne, de oameni răi! Doamne, să nu-i calce vreo mașină! Te rog, Mamă Preacurată, ajută-i, ajută-mă!"

Reveneau parcă purtați pe brațe, învăluiți într-o grijă rezervată lor anume, aparte de temerile și frământările mele, surprinși de ele... De fiecare dată aflam o explicație neașteptată, simplă, candidă, care îmi spunea, în cuvinte de copil, că există și alte lucruri decât cele anticipate de mine, decât cele plănuite cu grijă, decât cele pe care... le puteam vedea de la fereastră.

Dar câte alte momente de creștere, de desprindere, de învățare a libertății, de limpezire a propriului drum al copiilor, precum și greșeli ale lor, sunt tot atâtea prilejuri de a reînvăța și tu, ca părinte, să fii la rândul tău copil al lui Dumnezeu (Lc 18,15-17; Mt 18,3-4; 19,15; Mc 10,15), disponibil, liber de condiționări proprii, fără planuri meșteșugite menite a păstra totul sub control, fără ambiții orgolioase; dăruire și iar dăruire și jertfire a oricărei dorințe de stăpânire a copilului...! E o luptă, nu, să-i lași (de la tine) drum liber, să contempli planul lui Dumnezeu pentru el, surprinzător și tulburător uneori, să-l descoperi cu curaj și cu încredere reînnoită în dragostea Lui, ca semn concret că îl / Îl iubești cu adevărat?! (Adevărata familie Mt 12,46-50; Mc 3,31-35; Lc 8,19-21; Lc 14,26-27; Mt 19,29; Lc 11,28; Fericirile Lc 6,20-23; Mt 5,1-12)

Misterul Regăsirii lui Isus la Templu cuprinde, tainic, și acest zbucium cunoscut de fiecare părinte. Și Preacurata Mamă și Iosif au bătut cărările neliniștii, au trecut prin negura nesiguranței, au fost răniți de durerea părăsirii, au alergat în dreapta și în stânga, au întrebat, au căutat lămuriri, cu mintea omenească nu au înțeles unde putea fi fiul lor și de ce a trebuit să plece de lângă ei. Să ne amintim: Sfântul Evanghelist Luca ne spune (2,41-52) că era vremea pelerinajului anual de Paști la Templu, la Ierusalim, în anul în care Isus împlinea doisprezece ani. După trecerea celor șapte zile de celebrare, părinții au pornit spre casă, fără să știe că băiatul nu este între ceilalți pelerini veniți din Nazaret, rude și cunoscuți. Au mers cale de o zi și abia atunci și-au dat seama că nu este între ei, așa că s-au întors într-un suflet la Ierusalim. După căutări și căutări, cu inima străpunsă parcă, la capătul a trei zile lungi ca moartea, L-au regăsit în Templu, "stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și de răspunsurile Lui". Uimire, nedumerire și în mintea Mariei și a lui Iosif, nerisipite nici de bucuria de a-L fi regăsit teafăr:

"- Copile, pentru ce ne-ai făcut așa? Iată, tatăl Tău și eu Te-am căutat cu mare îngrijorare.
- De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?"

"Dar nu I-au înțeles spusele": Maria Îl numise copil, în timp ce Luca vorbește despre "băiatul Isus" Care "a rămas la Ierusalim și părinții Lui nu știau" (v. 43). Îl vedeau același, dar altul totuși; mama Sa Îi vorbea despre tatăl crescător, Iosif, pe când El le spunea despre comuniunea Sa indestructibilă cu Tatăl; neînstrăinat, dar totuși simțindu-Se acasă în Templu, în casa lui Dumnezeu, și nu alături de ei. Răzvrătit? Nicidecum, doar Evanghelistul ne spune că "apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus" (v. 51).

Nu au înțeles, dar "Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Iar Isus înainta în înțelepciune și în statură și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor" (vv. 51b-52). Îi va fi părut că ecoul lor răsună iarăși atunci când, bărbat de acum, învăța mulțimile, iar ea și rudele nu se puteau apropia de El; cineva Îi spusese: "Mama Ta și frații Tăi stau afară și vor să Te vadă". Dar El a zis: "Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc" (Lc 8,19-21; Mt 12,46; Mc 3,31). Sau când îi învăța pe ucenicii Săi: "Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mt 10,37; Lc 14,26).

Cu smerenia ei desăvârșită, a primit aceste cuvinte chiar fără să le înțeleagă, ca dar al iubirii Dumnezeu, ca semne ale harului Său care mântuiește lumea: "Iată serva Domnului; facă-mi-se mie după cuvântul tău", cum a spus și la Buna Vestire (Lc 1,38). Așa cum Isus Însuși a îndurat durerea de a o vedea suferind, pentru a o învăța, pe ea și pe Iosif, întâietatea lucrării lui Dumnezeu, împlinirea cu iubire neîmpărțită a voinței Sale, a primit și ea ca durerea neînțeleasă de acum să fie piatră vie pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu în suflete, la care, iată, Tatălui I-a plăcut să o facă și pe ea părtașă, co-lucrătoare. A primit ca legătura umană, oricât de apropiată, să fie străfulgerată de har și desfăcută de orice atașament posesiv, pentru a face loc filiației divine dăruite fiecărui suflet mântuit de Cristos.

Asemenea iconarului care scrie și el în culoare și lumină acest episod din viața de adolescent a lui Isus, să-L așezăm și noi pe tronul de învățător, în centru, în centrul vieții noastre. Maria de o parte și Iosif de cealaltă, ni-L arată smeriți: nu ca părinți, ci ca discipoli, care au făcut deja acea alegere cerută de Isus. Distanța dintre ei și Mântuitorul ne arată că au primit să dea întâietate iubirii față de El ca Dumnezeu Întrupat, Fiu al Celui Prea Înalt.

Cu ei învățăm și noi să ne percepem dinamic viața de părinți, dar și viața de fii, să ne smulgem din rutină, să părăsim comoditatea drumului larg și bătătorit de toată lumea, să lepădăm ritmul comun. Să nu mai rătăcim, nici noi, nici cei pe care Dumnezeu ni i-a așezat alături, luându-ne după unul sau altul ori după socotelile noastre mărginite și strâmte. Acestea înseamnă astăzi iluzia că realizarea ca persoane se obține prin carieră, prin modelarea unui corp armonios, printr-un profit substanțial, prin satisfacțiile culinare sau sexuale, prin influența politică, prin reușita copilului, prin distracții "extreme", prin libertatea cu orice preț, chiar cu sacrificarea dragostei și a responsabilității... Poate nu ne dăm seama din prima clipă că Dumnezeu este Acela Care ne lipsește, Care le lipsește copiilor, dar suferim, suferim tot mai mult: nu ne mai recunoaștem, nu ne mai recunoaștem copiii. Ne descoperim pierduți, străini și nefericiți, dezamăgiți, obosiți, fără rost, ratați. Încurcați în propriile planuri, ne întrebăm: ce sens au toate acestea? Mai există ceva pentru care să merite să trăiești?

Dumnezeu are pentru noi, pentru fiecare, părinți și copii, tineri și bătrâni, familiști sau consacrați, planuri înalte, ne-a pregătit împlinirea desăvârșită, pe care, iată, știm de la Isus, Maria și Iosif unde o găsim, unde să ne regăsim pe noi înșine, cei adevărați: mai întâi voia lui Dumnezeu, nu voia noastră (Lc 22,43; In 6,38). Mai întâi, Împărăția lui Dumnezeu. Toate celelalte ni se vor adăuga (Mt 6,33; Lc 12,31).

Maria Goția, Cluj-Napoca
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire