pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de slavă

Învierea din morți a lui Isus

Înviere din Înviere

Primul Mister de slavă, Învierea, de câte ori nu l-am meditat în viața mea trecătoare; în câte stări sufletești nu m-am întors privind spre aceeași taină a ridicării din morți a lui Isus, agățându-mă de acest adevăr ca să mă urc peste viața mea, apropiindu-mă cu mintea și cu inima de Cel care, prin moarte, a biruit moartea. Recitând Ave Maria, scena învierii se amesteca, și poate nici azi nu-i altfel, cu atâtea tablouri din viața mea și a celor din jur, căutând de fiecare dată să deslușesc cât mai bine, cum, unde și când mă luminează învierea, ce ar trebui să nu uit în viața de zi cu zi, ca același adevăr al biruinței asupra morții să mă țină aproape de Acela care toate le-a luminat cu Învierea sa.

Acest mister de slavă mi-a dat și mi-a descoperit multe în viață. Este greu de spus; parcă mi-a deschis niște căi interioare pe care le-am bătătorit de multe ori ca să părăsesc "morminte" de descurajare, de resemnare neluminată, de supărare, de neîncredere, nehotărâre, indiferență, și așa mai departe. Nu știu de câte ori s-a întâmplat ca după acest mister să mă opresc și să mai zăbovesc, parcă neterminându-mi căutarea...

Cred că și alții, ca și mine, au aceeași experiență, chiar dacă starea lor de viață este diferită de a mea și a altora care ca și mine sunt slujitori ai Domnului prin Sfânta Preoție. Mă gândesc acum la cei care sunt tot slujitori ai Domnului prin Sfânta Căsătorie. Și ei, când iau rozariul în mână și ajung să mediteze misterul Învierii, își pun experiențele vieții în razele Celui Înviat, căutând să adune în suflet putere să se ridice din tot ce se aseamănă cu "mormântul". Îmi amintesc adesea că Învierea a fost vestită, a fost transmisă, a fost spusă celor din jur. Cred că și cei care formează familia, părinți și copii, trebuie să-și transmită unii altora stările sufletești în care se află, experiențele interioare și exterioare... neîntrerupând niciodată acest dialog care are darul să aducă roade de bucurie și de seninătate și pe moment, și în timpuri și circumstanțe când nu te aștepți.

Învățătura Învierii bine întipărită în suflet, ori de câte ori luminează dialogul, comunicarea, nu-și epuizează puterea de înrâurire; ea rămâne în noi ca un suport sau ca un izvor care ne găsește când trebuie, înainte ca noi să-l căutăm. Îmi imaginez părinții de familie meditând Învierea Domnului și consider că apropiindu-se de acest mister, ei reușesc să pătrundă mai adânc în adevărul vieții lor, în toate tainițele sufletului, gândului și inimii, căci Acela care ne va ajuta să biruim moartea, ne stă alături pe tot drumul interior sau exterior pe care îl străbatem. Privindu-ne viața prin tabloul Învierii, vedem altfel viața noastră cu toate necazurile, jertfele și bucuriile pe care le cuprinde. Și cred că în familie este frumos când se poate auzi că, de exemplul, unul a ieșit din "mormântul" neiertării, al neîncrederii, al îndoielii, etc. și-i spune celuilalt sau celorlalți că iată se trăiește un timp nou, ca de înviere, de bucurie. Și cred că dialogul în familie trebuie să se lase luminat de dialogul rugăciunii cu Dumnezeu.

Cum nu e permis să întrerupi dialogul cu Dumnezeu, tot așa, nu-i voie să întrerupi dialogul în familie, spunând totdeauna ce te preocupă, ce te doare, ce speri, ce aștepți, de ce te temi, ce nu-ți place, ce nu ai vrea să auzi și să vezi, și atâtea altele. Îmi amintesc că într-un aeroport am văzut odată așezată în jurul mesei o familie, părinți și copii, cinci la număr, care fiecare vorbea la telefonul mobil cu cineva, cine știe de unde, dar între ei nu vorbeau. Cel mult, din când în când, își făceau semne să fie atenți la bagaje. Azi mă gândesc că acele bagaje, ca și multe alte bagaje invizibile, ar fi fost mult mai ușoare dacă ar fi discutat între ei, cum mi se părea normal. Atunci m-am speriat oarecum: văzându-i, mi s-a părut că văd un mult mai mare număr de familii care a pierdut darul dialogului intrafamilial. Vorbesc toți, dar cu alții din afara familiei. Sper să nu fi avut dreptate cu această cugetare.

Oricum, împărtășesc și transmit familiilor convingerea mea fermă că dialogul este și rămâne o valoare care sprijină unitatea și fericirea părinților și a copiilor. Iar dialogul la care mă refer, cel de toate zilele, își găsește stabilitatea în stăruința rugăciunii de orice fel, dar în mod deosebit în rugăciunea Liturghiei și a Rozariului. Moartea ta o vestim Doamne și Sfânta Înviere a ta o mărturisim până când vei veni. Aceste cuvinte pun împreună Învierea lui Cristos și pregătirea învierii noastre de apoi, prin atâtea clipe de rugăciune și de ieșiri din diferitele "morminte" ale vieții, păstrând viu în noi, în familiile noastre, acest adevăr: Isus a înviat; și noi vom învia. Dar până atunci El ne dă puterea să părăsim mormântul și moartea oricărui păcat; El ne ridică din orice întuneric, orice nume ar avea, ca să învingem și să fim asemenea Lui.

De acest adevăr ne amintim și atunci când ne rugăm Rozariul, meditând Învierea lui Isus. Cuvântul din crez: "Lumină din Lumină" coboară în noi chemându-ne să luăm, orice am purta în inimă, Înviere din Înviere. Astfel Îl vom urma pe Cristos care, prin biruința sa asupra morții, ne-a învățat să îndrăznim spre mai mult decât este omenesc.

Îți mulțumim Doamne că am cunoscut această rugăciune a Rozariului și Taina Învierii: școala luminii, izvorul înțelepciunii și al mângâierii, acum și-n ceasul morții.

IPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de București
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire