pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de durere

Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor

Vom medita acest mister folosindu-ne de una dintre picturile celebre: Beato Angelico, Rugăciunea din Grădina Măslinilor (c. 1450, frescă, 177 x 147, Muzeul "San Marco", Cell 34, Florența, Italia).

Mai întâi câteva date legate de viața lui Beato Angelico. Fra Giovanni da Fiesole, cunoscut începând cu anul 1439 ca Beato (Fericitul) Angelico, este un pictor italian. Botezat Guido di Pietro, s-a născut în anul 1395 (sau în 1387) în Vicchio di Mugello și a murit la Roma la 18 februarie 1455. Este înmormântat în "Santa Maria sopra Minerva".

Este maestru al școlii florentine. A pictat frescele din chiliile Mănăstirilor "San Marco" din Florența și "Sfântul Dominic" din Fiesole, de asemenea, capela papei Nicolae al V-lea din Vatican și catedrala din Orvieto. A fost călugăr dominican ridicat la cinstea altarelor la 30 octombrie 1984 de către papa Ioan Paul al II-lea, care l-a declarat patron al artiștilor, în special al pictorilor.

Din 1438 a lucrat cele mai importante comenzi, altarul "San Marco" și frescele pentru Mănăstirea "San Marco" din Florența. Pentru prima dată în istorie pictează chiliile unei mănăstiri, cu scopul de a-i ajuta pe călugări în meditație, studiu și rugăciune individuală. Astfel, în 12 ani (1438-1450), Fra Angelico a decorat patruzeci de chilii cu fresce. Abordează trei mari teme legate de viața lui Cristos: nașterea, patimile, învierea. Sunt misterele de bucurie, de durere și de slavă ale lui Cristos.

Legat de gotic prin temele religioase și cromatica vie, aparține renașterii prin observarea realității și redarea atmosferei scăldate în lumină. Martorii spun că nu se apuca niciodată să picteze fără să se roage, iar când picta crucifixul îi apăreau lacrimi pe obraz. Opera sa în întregime este un mare "Magnificat", reflecția sentimentelor creștine, a meditațiilor și a credinței sale profunde. Michelangelo, discipol al său, spune: "Acest om, demn de toată stima, a pictat din inimă. Cu penelul său a fost capabil să exprime ardoarea și profunda sa credință, ceea ce eu nu reușesc să exprim, deoarece în inima mea nu simt astfel de înclinații". Prin pictura sa, el transmite învățături, așa cum frații săi dominicani predică evanghelia. Vasari scria despre el că "declara cu plăcere că artistul are nevoie de o viață liniștită, fără griji, și că cei care sunt preocupați cu lucruri legate de Cristos trebuie să-i fie foarte aproape".

Pictura

Rugăciunea din Grădina Măslinilor combină informațiile pe care ni le transmit cele patru evanghelii (Mc 14,32-42; Mt 26,36-46; Lc 22,40-46; In 12,27-29; 14,30-31;18,1b.11), îndeosebi primele trei și ne introduce în ceea ce s-a întâmplat în acea noapte în Grădina Măslinilor. Detaliile inutile sunt suprimate, culorile sunt austere, personajele sunt realiste și expresive.

În stânga sus este Isus în rugăciune. Deseori, în timpul vieții, Isus s-a retras pentru a se ruga, dar această noapte are o importanță deosebită, pentru că miza sa este viața sau moartea. De obicei, Evangheliile ni-l prezintă pe Isus rugându-se singur, retras, pe munte. Aici el ia trei martori, ca urmare a încărcăturii unice a acestei rugăciuni.

Evanghelia după Marcu ne spune că "el a început să simtă frică ("tristețe" după Matei) și neliniște". Isus experimentează agonia morții... El le spune celor trei: "Întristat este sufletul meu de moarte! Rămâneți aici și privegheați" (Mc 14,34). În pictură, Isus este în genunchi. "Și îngenunchind, el se rugă" (Lc 22,41). Luca este singurul în Noul Testament care notează această atitudine de a se ruga a lui Isus.

Textele ne spun că Isus s-a rugat Tatălui să treacă ceasul, să ia de la el paharul, dar nu voia lui să se facă, ci voia Tatălui. "Ceasul", pe care îl cunoaștem mai ales din Evanghelia după Ioan, este momentul ales de Dumnezeu pentru crucificare. "Paharul" arată o încercare mare. Conform textelor din Isaia, Ieremia, Psalmi, Apocalips, paharul este o fiere a suferinței pe care trebuie să o bea. Prin ultima parte a rugăciunii, natura umană este repusă la locul ei: voința lui Dumnezeu trebuie să domine.

Evanghelia după Luca vorbește despre neliniștea Domnului într-o manieră diferită: sudoarea de sânge și îngerul. Este îngerul pe care îl vedem în partea de sus a picturii, având în mână paharul. Isus a trăit ca noi, cu tot ceea ce comportă natura umană; fiind în întregime Dumnezeu, el este cu adevărat om. Este om, întrucât dorește să scape de moarte și cere aceasta de la Tatăl, dacă este posibil.

În partea de jos a picturii sunt cei trei apostoli pe care Isus i-a luat cu el: Petru, Iacob și Ioan (ultimii, "cei doi fii ai lui Zebedeu" după Mt 26,37). Ei au fost deja martori ai învierii fiicei lui Iair și ai schimbării la față. Isus îi lasă și se îndepărtează puțin pentru a fi singur și a se ruga. El le cere să vegheze, dar, în timp ce Isus se roagă, apostolii se lasă furați de somn, din neglijență, din lene, din cauza oboselii sau, așa cum spune Luca, "de tristețe".

* * *

Imaginea exprimă trăiri spirituale și cheamă la rugăciune. În primul rând atrage atenția asupra persoanei lui Cristos, care cere să treacă ceasul, să se îndepărteze paharul și acceptă voința divină. Domnul este în suferință... Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu făcut om, suferă înaintea Tatălui său și acceptă să moară.

Pe de o parte se insistă asupra slăbiciunii lui Isus, în calitate de om, și pe de altă parte asupra puterii ajutorului divin care îl întărește. Puterea cerului îl susține pe Isus printr-un înger. Sfântului Paul, care l-a avut ca ucenic pe Luca, ne spune că puterea lui Dumnezeu susține neputința noastră. El spune: "Atunci când sunt slab, atunci sunt tare" (2Cor 12,10) și: "Eu pot toate în acela care mă întărește" (Fil 4,13). Acesta este adevărul lui Isus Cristos în calitatea sa de om: el este slab în suferința însăși a trupului său care trebuie să sufere și să moară, dar tăria puterii cerești este trimisă de Tatăl său. Prezența îngerului spune că în această încercare supremă Isus a fost întărit de Tatăl său. Dumnezeu este gata să-i întărească pe toți cei care trec prin încercări.

Apoi imaginea ne spune că Isus a vegheat și s-a rugat în ziua marii încercări, ca atare, și cei care îl urmează trebuie să vegheze și să se roage cu el pentru a scăpa de ispită: "Vegheați și rugați-vă pentru a nu intra în ispită: spiritul este arzător, dar trupul este neputincios" (Mc 14,38).

Privind pictura și meditând primul mister de durere, ne gândim pe de o parte la Isus care poartă durerile noastre. Pe de altă parte la apostolii care nu sunt în rugăciune și în veghere. Încercăm să ne facem propriu reproșul lui Isus: "Nu ați vegheat nici măcar un ceas cu mine"!

pr. Cornel Cadar, Iași
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire