pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Isus este Domnul
- 9 februarie 2006 -

Nu știu cum sunteți dvs, dar mie mi-e greu să vorbesc despre mine. Nu am de gând să scriu un articol biografic, deși primele rânduri așa ar anunța. Dar... când e vorba de a-L descrie pe Isus, e mai bine să folosești propria ta experiență. Altfel ar suna drept utopie, încercare de a găsi sens într-un context a cărui lege de guvernare e haosul.

Îmi este așa de ușor să afirm acum: Isus este Domnul! În copilărie, într-o anumită circumstanță, am auzit rostindu-se cuvintele: Domnul Isus. De ce Domnul? De ce nu numai Isus? Abia când Fiul lui Dumnezeu a devenit Domn peste viața mea am înțeles cuvintele șoptite de Spiritul Sfânt Apostolului Pavel: De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: "Isus să fie blestemat!" și nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul", decât prin Duhul Sfânt. (1 Corinteni 12,)

Încerc să deșir fusul experiențelor mele cu Dumnezeu. Îmi este greu să privesc în urmă: îmi dă impresia că mă uit prin oglinda retrovizoare a vieții, scăpând din vedere panorama largă a prezentului. Am crescut în Muntenia, regiune unde oamenii nu sunt prea aproape de Dumnezeu. Am nutrit întotdeauna dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel veșnic, a Cărui existență și Atotputernicie nu le-am tăgăduit nicicând. Dar nu știam pe nimeni care să-și pună aceleași întrebări ca și mine și să aibă aceleași dorințe precum cele care încolțeau în inima mea. Vedeam Biserica doar ca pe o instituție având în prim plan păstorii de suflete, preoții, pentru mine atunci însemnând simplii prestatori de servicii, solicitanți de taxe.

Am avut cele mai mari note în școală. Liceul l-am terminat șef de promoție, cu 9.9. Eram cunoscut și apreciat de profesorii mei, invidiat de colegi. În ale eticii, eram de asemenea maestru. Departe de plăcerile cantitative și fără esență ale vieții, aproape de cele mai înalte virtuți. Am intrat apoi la medicină în Sibiu. Acum eram în plus și student al unei facultăți unde mulți își doreau, pe vremea aceea, să ajungă. Aș fi putut spune că dobândisem tot ceea ce era mai bun de la viață, și totuși... Golul imens din inima mea creștea. Întrebările spirituale cereau insistent răspuns. Dorul după veșnicii mă chema și faptul că nu știam cum să-l alung îmi întreținea mai puternic conflictul interior. Mă crezusem în lucrurile înțelepte ale vieții pământești și-n moralitatea mea. Dar totul nu era decât deșertăciune și goană după vânt. Îți plănuiești mereu ce vei face mâine, cum să fii un învingător în ochii lumii, cum îți vei împlini cele mai firești și simple nevoi. Și mâine poate să nu mai fie pentru tine. Mâine poate nu vor mai rămâne despre tine decât o cruce cu un nume și vorbe frumoase, mulțimi de lumânări arse pentru comemorarea ta și urme în zăpada lumii pe care vremurile și oamenii noi le vor șterge.

Mânat de impulsuri interioare și motivat de cetele de oameni ce-și îndreaptă pașii spre biserici duminica, am început să frecventez unul din multele lăcașuri de cult sibiene. În orașul spiritualității, al istoriei și al culturii am învățat să mă rog și tot aici am primit primele răspunsuri la întrebările mele spirituale. Și totuși... Ajunsesem mai aproape de Creator, simțeam lucrul acesta, dar nu suficient încât să am liniște, pace și siguranță în sufletul meu. Slujba rămăsese pentru mine o succesiune ilogică de stereotipii ritualice, fără putere intrinsecă.

O colegă de facultate m-a invitat într-o tabără creștină de vară. Am rămas surprins să constat că tot ceea ce-mi doream pentru viața mea de credință găseam în fiecare tânăr prezent acolo. Cât de frumoase, înălțătoare, sfinte și totuși naturale erau rugăciunile lor, comunicarea lor cu Divinitatea! În tabără am înțeles primele lucruri despre Domnul Cristos. Despre starea de păcat și de deznădejde ce domnește în omenirea întreagă și stăpânea, de asemenea, ființa mea. Și pentru mine, El a murit! Și pentru binele meu, El bate la ușa inimii mele. Cât de clar am simțit că dorea să intre-n viața mea! Asistasem la atâtea slujbe, ascultasem atâtea predici, dar niciodată până atunci nu-I simțisem chemarea, atingerea, Iubirea. Dar acum, Calea - Isus - era luminată, clară, sigură.

În taină, în odăiță mea, în singurătate și-n liniștea nopții, am îngenuncheat, mi-am proiectat gândul cu 2000 de ani în urmă, am văzut Crucea Lui. L-am văzut cu ochii minții pe Domnul pedepsit în locul meu, I-am cerut iertare pentru prihana mea, m-am mărturisit și L-am invitat să stăpânească ființa mea.

Vrem să avem vieți biruitoare? Să-L întronăm pe Isus în sufletele noastre. Vrem să avem familii sănătoase? Sunt atâtea cupluri care ajung la divorț, sunt atâția copii departe de sfințenie, rătăciți, una cu întunericul lumii! Să-L punem pe Isus conducător al căminelor noastre! Vrem să avem Biserici sănătoase, răspândind mireasmă de la viață la viață în lumea întreagă? Să fim Biserici, Temple pentru Duhul Domnului Isus! Vrem să avem o țară binecuvântată? Să nu mai alegem demagogia, ci sa-L punem pe Isus Rege!

Îmi răsuna în minte cuvintele preotului la o seara de Liturghie din sărbătoarea Rusaliilor. Aproape cu lacrimi, rostea: Chiar și catolicii activi s-au răcit de la credință! De 2000 de ani, Cristos e prezent între noi! El a rămas același! Ce mare dreptate avea. De 2000 de ani, bate la inimi de piatră, răzbunându-Se cu un sărut pentru fiecare blestem. Întinzând aceleași mâini sângerânde după noi, cei ce se presupune că ar trebui să fim ai Săi, pentru a ne ridica la viața cu El. Un străin... Tot bătând... Tot amânându-Și venirea, așteptându-ne să ne pregătim candelele... Și noi, dăruindu-I... Simple rugăciuni învățate demult... Simple atingeri liturgice, euharistice, simple popasuri în lumea celor nevăzute, închizându-ne ușile inimii odată cu cele ale Casei Lui!

Putem vorbi la nesfârșit despre ce înseamnă Domnul Cristos pentru societate, pentru umanitate. Dar dacă lucrarea Lui se rezuma la atât, suntem cei mai nenorociți dintre oameni. Cristos a fost ca mine, pentru ca eu să fiu cu El! Cristos a fost ca tine, pentru ca tu să fii cu El!

N-aș putea să spun că Îl cunosc îndeajuns pe acest Domn minunat! Cândva I-am spus: Doamne Isuse, vino în viața mea! A răspuns. Și a rămas. Dincolo de ignoranța și de neputința în a-L asculta. Nu L-a speriat păcatul și nici suferința. A risipit și necredința și deznădejdea. A câștigat bătălii în lupte pe care nu le-aș fi putut duce niciodată singur. Încă Îl descopăr. Încă mă surprinde. Nu știu cine este cu adevărat, dar știu că poate face diferența în viețile noastre!

Și totul începe doar cu deplina încredințare că Isus este Domnul!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire