pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Măria Sa, octogenarul
- 18 decembrie 2003 -

Am vizitat, nu demult, o familie a doi bătrâni foarte simpatici și amabili. Am vorbit de toate. Dar, la un moment dat, soțul spune: "Părinte, nu am crezut niciodată că anii bătrâneții vor fi așa de grei. Nu suntem noi nici foarte bolnavi, dar parcă toate încep să ne lase: și vederea, și picioarele; ne dor și încheieturile. Soția mea suferă tare mult la schimbarea vremii din cauza reumatismului. Copiii ne sunt plecați în străinătate. Am rămas singuri la bătrânețe. Încă e bine că mai putem merge la biserică. Dar mă gândesc la ziua când nu ne vom mai putea deplasa. E greu, părinte! Dar le vom duce pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu!"

M-a marcat această discuție, deși aceste lucruri le poate spune orice persoană ajunsă la vârsta a treia.

Durerea fraților noștri mai mari e foarte greu de sesizat atunci când ești tânăr și nu te doare nimic. Și totuși aceste suflete, care poartă în urma lor o istorie mare și grea, care au o experiență de viață de zeci de ani, care au o sensibilitate mărită, cărora noi le datorăm atâtea și atâtea, ar merita un alt tratament din partea tuturor.

Oare de ce suferă bătrânii?

Mai întâi este slăbirea puterii și a sănătății. Și totul se accentuează cu fiecare zi.

O altă cauză este și inutilitatea de care se lovesc mulți bătrâni. După o viață foarte activă, suferă foarte mult văzând că nu mai pot.

Totuși foarte mulți, având un spirit mai deschis, își găsesc permanent preocupări. Vedem atâția care se ocupă cu florile, cu ajutorarea altora, fac sport și multe altele.

La Tel Aviv trăiește sora Elena Doboș, în vârstă de 84 de ani. Dar dacă o vezi cât este de activă rămâi uimit. Într-o zi, acum doi ani, spunea: "Mă grăbesc că azi trebuie să ajut o bătrânică." Am întrebat: "Dar câți ani are bătrânica?" "Are vreo 72." Bătrânica era mult mai tânără decât sora Elena, dar ea mergea să o ajute. Eu cred că ceea ce o ajută să se mențină în această formă este doar disponibilitatea de a-i ajuta pe alții. Și a-i ajuta pe alții este o ocupație care nu ia sfârșit niciodată.

Dar poate cei mai mulți bătrâni suferă din cauza lipsei de recunoștință din partea acelora la care ei le-au oferit darul vieții.

Oare de ce sunt pline azilurile? Pentru că bătrânii deranjează viața propriilor copii.

Într-un azil este o doamnă care a fost dusă acolo cu forța de proprii ei copii. Și nu este zi în care să nu plângă și să spună: "Eu vreau acasă în căsuța mea, la care am trudit o viață întreagă!". Dar urechile copiilor sunt incapabile să audă strigătele mamei, ochii lor nu văd lacrimile pe care le varsă necontenit mama. Ce păcat! Ce nerecunoștință!

Sau câți bunei de la țară se uită mereu prin grilajul porții să vadă când mai vine unul dintre feciori să le spună măcar un "sărut mâna!"?

E adevărat că nu mai sunt așa frumoși și chipeși ca în tinerețe, că vorba nu mai e așa de clară, în casă lucrurile s-au mai învechit, mintea nu mai este așa de ageră, mâinile și fața sunt pline de riduri. Multe s-au schimbat. Și totuși acești bătrâni, acești părinți ai noștri, sunt adevărații noștri patriarhi. Noi am primit totul de la ei. Le datorăm totul: viață, exemplu, credință, tradiție, respect față de valorile autentice și multe altele.

Bătrânii noștri de azi, de la începutul mileniului trei, sunt niște învingători, dacă ținem cont de toate greutățile prin care au trecut în ultimii 75 de ani: război, comunism, interzicerea credinței catolice și multe, multe altele.

Să nu uităm că ei sunt cei care, în catacombele Bisericii Unite, au întreținut flăcăruia credinței ca să nu se stingă. Când nu mai erau episcopi și preoți, octogenarii de azi le-au ținut, cu mult curaj, locul.

În fața seniorilor și senioarelor de azi, care au știu să deschidă ușa casei lor pentru opt, nouă sau zece copii (sau chiar mai mulți) noi suntem niște epigoni. Ei nu știau ce înseamnă comoditatea. Ei știau doar că trebuie să placă lui Dumnezeu. Au avut un adevărat cult a vieții. Octogenarele și septuagenarele de azi sunt adevăratele mame eroine ale neamului nostru.

Octogenarii de azi sunt cei care au luptat pe front în al doilea război mondial. Chiar dacă nu au murit acolo, ei își merită din plin titlul de eroi.

Până și azi ne uimește puterea de rugăciune a bătrânilor din satele noastre.

Recent, mergând într-un sat, cu sfânta împărtășanie, la o bătrânică oarbă, ea mi-a zis: "Părinte până la această oră (ora 10.30) am făcut opt rozarii. Până deseară cred că mai fac douăzeci". Am rămas fără cuvinte. Ce putere de rugăciune poate avea o asemenea persoană!

Cred că ar trebui să ne plecăm mai mult fruntea în fața acestei generații atât de greu încercate, a bunicilor și părinților noștri, și să le sărutăm mâna, chiar dacă e plină de riduri. Doar sunt mâini care au luptat în război, sunt mâini pline de bătături de la munca câmpului, sunt mâini care au mângâiat și crescut atâția copii, sunt mâini care au stat împreunate ore în șir în rugăciune, sunt mâini prin care a trecut de mii și mii de ori rozariul.

Ei nu ar trebui să fie ca niște ființe care așteaptă moartea (sau cărora le așteptăm moartea), ci ca niște statui vii, niște exemple mărețe, niște profesori de la care mereu avem ceva de învățat, niște patriarhi care ne-au creat nouă istorie.

Se spune că lacrimile bunicilor nu curg drept pe obraz, ci ele șerpuiesc printre riduri, adică străbat un drum mai lung. De aceea și ștergerea acestor lacrimi e mai anevoioasă. Vă invit să scoatem din buzunarul inimii batista mângâierilor și să ștergem lacrimile părinților și bunicilor noștri

Oare de ce ne plac tuturor poveștile bunicilor? Pentru că ele nu sunt inventate, ci sunt trăite de ei aievea, sunt istorii în care se regăsesc mereu. Îți mulțumesc, Măria ta, mamă sau bunică septuagenară, pentru moștenirea de viață și credință pe care ne-o oferi!

Îți mulțumesc, Măria ta, octogenar, pentru că mai exiști încă și ne mai poți vorbi!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire