pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Rețeta fericirii
- 27 octombrie 2005 -

Uitându-mă împrejur la cărțile care se vând pe standuri mi-am dat seama că foarte multe dintre ele sunt axate pe comercializarea succesului. Cititorii au de ales între variate modalități de succes, fiecare promițând că este calea cea mai simplă și mai rapidă de a obține rezultatul scontat. Succesul ia aspectul câștigului financiar, al obținerii de relații cu sexul opus, al promovării imaginii personale precum și alte numeroase căi ce în final promit fericirea. Nu o dată fiecare dintre noi am intrat în acest maraton al obținerii succesului și implicit, a fericirii.

În urmă cu câteva zile, citind un studiu în care se prezentau caracteristicile persoanelor de succes, am început să meditez mai mult asupra acestui subiect. Studiile asupra persoanelor care lucrează în condiții extrem de stresante arată că acestea au un numitor comun, tipul de personalitate puternică. "Caracteristicile acestui tip de personalitate sunt: implicarea, opusă înstrăinării, curiozitatea în privința vieții și interesul în experimentarea unor situații noi. Aceste persoane înțeleg că tot ceea ce fac are valoare și sens. Personalitățile puternice știu că pot controla fără a domina cele ce se întâmplă. Știu că au puterea să schimbe în bine evenimentele din viața de zi cu zi. Obstacolele sunt percepute ca încercări și nu ca și amenințări. Acești oameni se așteaptă la schimbări, de orice fel ar fi ele, și le văd ca fiind ceva normal", spunea Vachon, autorul articolului, în 1998.

Vă întrebați de ce v-am prezentat cele de mai sus? Pentru că rar mi-a fost dat să citesc o descriere mai potrivită a creștinului practicant, persoana care îl poartă pe Hristos în suflet. Desigur formule de succes se vând și se vor vinde încă pentru mulți ani. Dar iată că ultimele cercetări pretinzând că aduc noul ne vând de fapt o învățătură veche de peste două mii de ani. Sau poate că Dumnezeu descoperă și celor ce nu cred decât prin rațiune si rezultate palpabile că învățătura Lui e eternă și mereu valabilă, putând fi descoperită și prin știință dar și cu sufletul.

Caracteristicile enumerate mai sus încep cu implicarea ce se opune înstrăinării. Creștinismul se bazează pe conceptul de comunitate și comuniune, de implicare a individului în Biserică. La Cincizecime, prin coborârea Sfântului Spirit asupra comunității aflată în rugăciune, a fost întemeiată Biserica. Nu a fost o iluminare individuală, în sens izolat, ci o îndumnezeire a comunității prin care fiecare individ a primit capacități de a transcende limitele individualismului. Adesea aud întrebarea: De ce trebuie să merg la biserică și nu pot să mă rog singur în casa mea? Răspunsul este: pentru că Hristos a vrut să fim împreună: unde sunt doi adunați în numele Meu acolo sunt și Eu, zice Hristos in Evanghelie.

Dumnezeu dorește să fim fericiți și știe că omul este astfel alcătuit încât să nu găsească fericirea în izolare, ca un singur individ, făcând abstracție de lumea în care trăiește. Societatea zilelor noastre predispune la izolare și căutarea comunității devine un act voluntar. Trecute sunt vremurile când era de ajuns să ieși din casa și deja erai întâmpinat de fețe cunoscute și oameni care te salutau sau interacționau cu tine. Omul de azi e preocupat și nu mai găsește timp pentru a schimba două vorbe cu oamenii pe care îi întâlnește. De aceea dorința de comunicare și de comuniune rămâne adesea neîmplinită. A merge la biserică înseamnă a face efortul de a te depăși pe tine ca individ, de a încerca să vezi în ceilalți oameni pe Hristos care ne cheamă să fim împreună.

Fascinația pentru nou se regăsește în om, de la mic la mare. Aceasta fascinație sau curiozitate e un factor determinant al fericirii, spun autorii studiului amintit. Cu gândul la darul vieții primit de la Dumnezeu cum am putea oare să nu fim fascinați de fiecare moment al vieții? Dacă trăim cu recunoștință pentru acest mare dar atunci știm sa apreciem scurgerea timpului ca fiind o trecere în calea spre Dumnezeu. Cu nădejdea în viața veșnică oferită de Hristos, fiecare aspect al vieții își are rostul în mântuirea noastră. Nimic nu ni se mai pare întâmplător. Avem același sentiment ca și cum ne-am afla într-un labirint cu o hartă exactă în mână. Desigur că vom găsi cu ușurință calea spre ieșire. Tot astfel în viață Hristos ne-a lăsat "harta" cu drumul pe care să-l urmăm, ne rămâne doar să dorim să o folosim.

Hristos ne-a lăsat posibilitatea să alegem calea spre El și încrederea că ne va sta aproape în toate zilele vieții noastre, dacă îi facem loc în inima noastră. Avându-L pe El, avem puterea să controlăm fără a domina cursul evenimentelor. În rugăciune ne punem în fața lui Dumnezeu dorința noastră dar ne lăsăm în voia Lui. Știm că rugăciunea ne va fi ascultată și că rezultatul va fi spre binele nostru, pentru că de la Dumnezeu vine tot binele. Orice s-ar întâmpla, va fi spre mântuirea noastră, atunci când ne rugăm.

Durerile vieții sunt pentru creștini încercări care odată trecute îi fac mai puternici. Încercările nu sunt amenințări care să înspăimânte pentru că Dumnezeu e aproape. În El este alinarea în dureri și necazuri, la El ne întoarcem ca și la un tată de câte ori ne simțim slăbiți și neputincioși.

Creștinul vede schimbarea ca fiind ceva normal, fie că această schimbare implică evenimente de viață: căsătorie, naștere de copii, neînțelegeri între soți, boală, moarte; sau evenimente profesionale: schimbarea serviciului, schimbarea locuinței sau emigrarea. Toate aceste evenimente sunt cotate ca factori de stres care produc tulburări de ordin psihic dacă persoana ce le trăiește nu are resursele necesare pentru a le contrabalansa. Dar cine oare poate spune că este pregătit în fața acestor factori de stres? Nici un om nu are cunoștințe depline însă înțelepciunea ce rezultă din cunoașterea și trăirea Evangheliei ne este de mare folos.

Doriți soluția succesului și a fericirii? Trăiți cu Hristos în suflet! Fiți creștini. Cu adevărat!

Liliana Jude

PS: articolul menționat este Vachon MLS, "Stress and Burnout in Oncology", în: Berger A, Portenoy RK, eds. "Principles and Practice of Supportive Oncology". Philadelphia, Pa: Lipincott Williams & Wilkins; 1998
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire