pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Vara ascuțim fierăstraie
- 25 august 2005 -

Ultimele două zile le-am petrecut încercând să îmi optimizez puțin munca. Am investit ore multe, din zi și din noapte, pentru a-mi ușura munca la calculator. Cu ceva programare am făcut ca operațiuni care îmi luau până azi câteva minute, de mai multe ori pe zi, de acum înainte să consume doar câteva secunde. Au meritat orele investite? Experiența îmi spune că da. Periodic, folosindu-mă de ce am mai învățat între timp, investesc în găsirea de noi soluții, mai economicoase ca efort, ca timp. Câteva zile pentru a câștiga câteva minute? Dacă este să adun, într-o lună câștig câteva ore bune! Într-un an, câteva zile! Cum să nu merite!? Și dacă uneori mi-e groază de aceste investiții de timp și programare, îmi amintesc de un principiu pe care l-am învățat acum mai mulți ani, și care pornește de la o pildă grăitoare.

Se spune că un pădurar tăia din greu lemne în pădure. Un prieten îl vede și îl întreabă: "Merge greu?" Iritat, pădurarul îi răspunde: "Păi nu vezi? De câteva ore tai în continuu!" Prietenul îi spune: "De ce nu încerci să îți ascuți puțin fierăstrăul? Sunt sigur că îți va merge mai rapid!" La care pădurarul îi aruncă grăbit răspunsul: "Nu am timp: trebuie să tai lemnele!"

M-am recunoscut și mă mai recunosc adesea în ipostaza pădurarului incapabil să își dea seama că cinci minute investite în ascuțirea fierăstrăului i-ar putea reduce dramatic timpul necesar pentru tăierea tuturor lemnelor. Impresia mea este că viețile noastre au imprimate o accelerație mult prea mare, ce nu ne permite să gândim bine: și uite așa, cu fierăstrăul tocit, dăm înainte și înapoi. Într-un roman science-fiction al lui Ray Bradbury ("Fahrenheit 451", o minunată meditație), unul dintre personaje, călătorind cu trenul, sesizează că din cauza vitezei, panourile publicitare de pe lângă calea ferată se văd doar ca pete de culoare. Viteza vieții, medita personajul, are același efect: tot ce vezi sunt pete de culoare, nimic clar. Mi-a rămas în minte această imagine, ca verificându-se prea des în existențele noastre.

Mă întorc însă la pilda cu fierăstrăul, care ne comunică mai mult decât ar părea la prima vedere. "Aplicația" cu care am început această reflecție este una din domeniul profesional. Și cum majoritatea dintre noi lucrăm în domenii în care "obiectul muncii" evoluează, știm că dacă nu investim în "ascuțirea fierăstrăului", adică în aducerea cunoștințelor noastre la zi, atunci nu suntem doar "îmbătrâniți" ci "morți" de-a binelea (repet: din punct de vedere profesional). Dar "ascuțirea fierăstrăului" se aplică în mult mai multe domenii ale existenței. Să luăm de exemplu sănătatea: cine aleargă câteva minute pe zi, se va putea bucura de o viață mai lungă! Concediile pe care un angajat le are anual sunt tocmai perioadele de "ascuțire a fierăstrăului", în care el se poate reface psihic și fizic, prin relaxare, distracție, exerciții fizice... Și în viața socială principiul se verifică: timpul investit în relațiile cu prietenii și colegii poate da calitate relațiilor, acea calitate de care este nevoie pentru o conviețuire și conlucrare rodnică și benefică.

Soția mi-a povestit într-o zi concluzia ei: dacă atunci când copiii îi tot solicită atenția (hai să te joci cu noi! hai să ne faci aceasta! hai să mergem acolo!) ea îi respinge repetat, pe motiv că este ocupată, presiunea crește și nu iese nimic bun. Dacă însă se oprește în acea clipă din ceea ce face, pentru a le acorda cinci minute de atenție, se poate "sustrage" apoi pentru a-și relua lucrul chiar și pentru o oră întreagă fără să fie pisată la cap. Și dacă eu, obsedatul de muncă, mai las jos din când în când capacul de la laptop pentru a ieși cu copiii pentru câteva ore, o fac pentru că știu că acele ore de "ascuțire a fierăstrăului" sunt o binecuvântare pentru relațiile dintre noi. În fine. Aș putea să mai dau diferite exemple, dar nu aș face decât să lungesc drumul spre întrebarea centrală: cum stă treaba în domeniul vieții spirituale?

Cu siguranță că este nevoie de "ascuțirea fierăstrăului" și când este vorba de suflet. De fapt Dumnezeu a dedicat special o zi din săptămână pentru aceasta: este duminica! Și anul întreg are "duminica" lui: se numește vacanță! Acum un an, într-o duminică de vară, înainte de rugăciunea Angelus, Papa Ioan Paul al II-lea observa faptul că "numeroasele oportunități de relaționare și informare pe care societatea moderă le oferă conduc uneori la riscul pierderii timpului pentru reculegere, până acolo încât persoanele devin incapabile de reflecție și de rugăciune". Cine nu simte aceasta, când zilele i se scurg absorbite de datoriile de serviciu pentru ca după o anumită oră să scape de ele... pentru a da de îndatoririle casnice?! Tocmai de aceea duminica și vacanțele în general sunt timpii care prin excelență pot fi dedicați sufletului. Într-un alt context, la o audiență generală tot de anul trecut, același iubit Papă spunea: "Dragi tineri, [...] sper că cei care ați intrat în vacanță veți folosi ocaziile oferite de vară pentru a vă desăvârși formarea umană și spirituală".

Câți însă înțeleg oare astfel vacanța? Și dacă pentru cele mai multe tinere vara are un scop - acumularea unui bronz cât mai durabil -, pentru majoritatea tinerilor vacanța este perioada liberă de obiective. Făcând sport, ieșind cu prietenii, distrându-ne, ș.a.m.d. facem evident bine, căci ne "ascuțim" diferite "fierăstraie". Dar cum rămâne cu spiritul? Gândul mă duce la atleți. Mai întâi la cei cu corp atletic, cu stomacul întins și cu brațe pe care poți studia anatomie. Trebuie să recunosc, am o oarecare admirație pentru ei: investind zilnic câteva minute, își sculptează trupul. Nu fac exercițiile de dragul durerilor fizice, ci cu gândul la cum va arăta trupul lor. Mai mare admirație am însă pentru alți atleți: pentru asceți. Aceștia, nu din masochism deasemenea, și-au impus un program spiritual strict, pentru a-și modela spiritul. Rugăciunea și meditația perseverentă le-au sculptat în timp un spirit atletic: iar inspirația lor nu a fost vreun trup din revista românească "Culturism Fitness & Fight", ci trupul glorificat pe care îl vom avea după înviere.

Sfârșitul vacanței se apropie. Când eram în școala primară, învățătoarea ne punea pe fiecare în primele zile să povestim cum ne-am petrecut vacanța. Acum îmi rămâne să îmi dau mie acest raport: cât de mult am investit în "ascuțirea fierăstrăului" în relațiile cu prietenii, în relațiile din familie, în relația cu Dumnezeu? Ce mușchi ai trupului, dar mai ales ce mușchi ai sufletului am lucrat în această vară?

* * *

V-am spus la început, cu mândrie, că datorită unor zile investite, de acum înainte voi câștiga zilnic mai multe minute. Practic mi-am făcut anul de 370 de zile, dacă nu mai multe! Oricâte artificii aș face însă, timpul nu îmi ajunge. Îmi optimizez munca pentru a putea munci și mai mult. Nu merge. Ce este de făcut? Nu am răspunsul și această problemă mă frământă mult și de mult. Acum câțiva ani un preot m-a invitat să reflectez la minunea înmulțirii pâinilor și peștilor. I-am spus: "Dar ce legătură are cu criza mea de timp!?" Mi-a răspuns: Isus poate face și această minune: să îți înmulțească timpul! Este nevoie însă bineînțeles de credință și de rugăciune." Și mi-a citat apoi vorba cuiva: "Am atât de multe de făcut astăzi, încât trebuie să mă rog mai mult". Știți ceva? Nu am ajuns niciodată să experimentez această minune a înmulțirii timpului... Sunt prea ocupat să tai lemne.

Radu Capan
www.capan.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire