pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Timpul refacerii și al reflecției
- 21 iulie 2005 -

După inundațiile din Banat în luna aprilie, în luna iulie potopul s-a abătut asupra Moldovei. Apele au lăsat în urma lor morți, oameni evacuați, culturi compromise, animale pierdute, case și anexe inundate și distruse, drumuri și căi ferate blocate, poduri avariate, sate fără curent electric. Oamenii s-au trezit în câteva ore cu toată agoniseala de o viață pierdută. Lacrimi, durere, deznădejde... Lumea de pretutindeni s-a mobilizat: pături, haine, hrană, apă și medicamente, fiecare cu ce a avut.

După nenorocire e timpul solidarității cu oamenii în suferință, al refacerii, dar este și timpul rugăciunii și mai ales al reflecției.

Scriptura ne învață că atunci când peste oameni se abăteau nenorocirile, cei mai mulți dintre ei reflectau, căutând să descifreze semnele și voința lui Dumnezeu. E suficient să ne amintim de cele relatate în cartea Judecătorilor. De fiecare dată când poporul avea de suferit, fiind căzut în mâna dușmanilor, oamenii, meditând la cele ce se întâmplau cu ei, vedeau că s-au îndepărtat de Dumnezeu și găseau că cel mai potrivit lucru era să strige pentru iertare și izbăvire.

Nu pot să nu observ că aceste inundații ca și celelalte mai dinainte sunt consecința unor păcate de-ale noastre de care trebuie să ne căim și să le reparăm. De exemplu, nu credeți că păcatul furtului, prin care unii au luat materialele cu care trebuiau să se repare barajele, digurile și podurile au dus la ruperea acestora? Sau ce spuneți de păcatul neglijenței și delăsării prin care cei responsabili nu s-au mai interesat de întreținerea și consolidarea digurilor, n-au mai făcut lucrări de îndiguire a râurilor? Sunt diguri învechite care n-au mai fost consolidate din 1970. Uneori, sunt doar valuri de pământ care însoțesc cursul râurilor. Acestea n-au văzut de multă vreme picior de specialist și nici utilaje care să lucreze. Ca să nu mai vorbim de nealocarea de bani sau delăsarea în corectarea torenților.

Este apoi păcatul lăcomiei prin care oamenii au despădurit întinderi mari de teren, tăind copacii pe care i-au vândut cu bani grei. Pădurea, cu siguranță, ar fi stat în calea viiturilor și ar fi împiedicat eroziunea. Despăduririle aplicate cu sălbăticie au dus la fărâmițarea pământului, urmate de alunecări de teren. Lipsa pădurii, care ar fi funcționat ca un burete limitând proporțiile dezastrului, a făcut ca apa să curgă de pe munte ca de pe un acoperiș, aducând puhoiul peste sate. Ce să mai spunem de poluarea care a stricat stratul de ozon... Sau de păcatul sfidării care face ca unii să se ocupe cu certuri și alegeri anticipate... sau de câștigarea de capital electoral, pe seama sinistraților. Nu mai știu cum se cheamă păcatul prin care cei mai mulți au ajuns sau au fost ținuți în sărăcie... așa de săraci că nu-și mai pot permite să-și asigure casele, terenurile agricole, bunurile etc...

Dacă nu am fost părtași, am tolerat toate acestea. Pentru a nu cădea în plasa complicității, primul pas pentru îndreptare și convertire e tocmai recunoașterea păcatelor și cererea de iertare.

pr. Cornel Cadar
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire