pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Tonul face muzica
- 30 iunie 2005 -

Ca profesor care corectează lucrări săptămânal, am contractat o boală profesională numită "corectomanie", care mă face mult mai atent la orice text pe care-l citesc și, de îndată ce dau de vreo greșeală, mă grăbesc să o corectez, ca și cum aș citi o lucrare a vreunui elev.

La un moment dat, am dat de o greșeală într-un articol pe care un prieten îl pregătea pentru o revistă și, plin de elan, m-am grăbit să i-o semnalez amicului, cu explicațiile gramaticale de rigoare, uitând că nu aveam de-a face cu un elev.

Dincolo de pasiunea pentru corectitudinea gramaticală, trebuie să mărturisesc că am simțit și o anumită satisfacție de a mă arăta mai învățat decât prietenul meu și de a i-o putea arăta din înălțimea "științei" mele.

Că greșeala trebuia corectată, nu e nici o îndoială, dar felul de a o face contează foarte mult, pentru că într-o astfel de situație, mai mult decât oricând, tonul face muzica. Pornind de la acest pretext gramatical, cum acționăm când suntem puși în situația de a-i corecta pe ceilalți?

Isus ne spune: "Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declarația a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș" (Mt 18, 15-17).

Desigur, Isus nu se referă aici la greșeli de gramatică, ci la o atitudine. De ce insistă ca prima etapă a corectării fratelui nostru să se facă între patru ochi? În primul rând, pentru că avem de-a face cu un frate, înzestrat cu un suflet nemuritor ca și noi, prin care Dumnezeu ni Se arată (v. criteriile Judecății finale la Mt 25, 31-46), iar iubirea pe care i-o datorăm trebuie să copleșească orgoliul de a ne arăta mai deștepți.

Un preot îmi spunea odată că, pentru a-mi purifica intenția atunci când trebuie să corectez pe cineva, să nu o fac imediat, pentru ca avântul orgolios de a mă arăta "corector de serviciu" mereu la datorie să se domolească. Iar apoi, în felul în care îmi voi formula observația, să fac să primeze dorința de adevăr și de dreptate, și nu mânia împotriva celui care a greșit. Dacă reușesc să o fac pe un ton glumeț, ori ușor ironic, șansele ca fratele meu să primească mai ușor observația și să poată profita de ea sunt mai mari.

Un alt mare ajutor ca să fiu blând cu greșelile altora ar trebui să fie amintirea propriilor mele greșeli, al căror număr numai Dumnezeu îl știe, prin care El, cu iubirea Lui de Tată, mă smerește și mă îndeamnă să-mi accept imperfecțiunile și să încerc să mă îndrept mereu, alergând "cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței" (Evr 12, 2).

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire