pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Să lăsăm portocalele
- 7 aprilie 2005 -

Africanii au o metodă simplă și extrem de ingenioasă de a prinde maimuțe. Mai întâi iau o nucă de cocos și o sparg în două. Îi golesc conținutul, iar într-una dintre jumătăți fac o mică gaură, dar suficient de mare pentru ca maimuța să își poată băga pe acolo mâna. Vânătorul ia apoi o portocală pe care o pune în nuca de cocos, pe care o reface prin lipirea jumătăților. Leagă capcana tocmai realizată cu o frânghie și o lasă undeva în junglă, și se îndepărtează. Mai devreme sau mai târziu, o maimuță curioasă se va opri în fața nucii de cocos, atrasă de mirosul portocalei. Va studia locul, nuca de cocos, și într-un final va băga mâna prin gaură, va prinde portocala și va încerca să o tragă afară. Desigur, mâna cu portocala nu va putea să iasă prin gaură, dar maimuța nu își dă seama și va continua să tragă cu insistență de portocală, inconștientă de pericolul la care se expune. Tot ce le rămâne africanilor este să arunce o plasă peste maimuță pentru a o prinde. Foarte puține scapă, pentru că majoritatea nu renunță nici în ruptul capului la pradă: și astfel delicioasa portocală devine o capcană mortală.

* * *

Cred că metoda de vânătoare a africanilor poate constitui cu succes o "dovadă" a faptului că ne tragem din maimuțe: asemenea lor, suntem în stare să ne pierdem libertatea, viața chiar, pentru ceva pe care am pus mâna. Pentru oamenii de astăzi portocalele au diverse chipuri: un post bun la serviciu, o mașină ultimul răcnet sau propriul trup. Odată ce am băgat mâna prin gaură și am prins "portocala", ne încăpățânăm să fie a noastră cu orice preț. Și tragem de ea până când la bătrânețe ne dăm seama că am ales meseria cutare pentru că era bănoasă, și totuși nu ne simțim bogați. Sau că ne-am dotat cu toate high-tech-urile zilei de mâine, dar nu ne ajută să trăim mai bine. Sau că ne-am îngrijit toată viața de "ambalajul" nostru (prin "decorațiuni exterioare" sau "trăgând la fiare"), dar aceasta nu ne-a făcut fericiți. Pe vremea lui Ceaușescu, portocalele erau un lux. Astăzi, și portocalele și "portocalele" se găsesc cam pe toate gardurile, îmbiindu-ne să le înșfăcăm cu aviditate.

Chiar săptămâna trecută scriam despre dorința noastră de a avea lucrurile sub control. Ne place să fim stăpâni pe situație, și trăim o angoasă dacă nu este așa. Iluzia controlului devine prostie de maimuță atunci când obsedați de control nu ne dăm seama că de fapt lucrurile ne-au scăpat de sub control. Realitatea este că nu putem stăpâni cursul lucrurilor, chiar dacă evident avem o influență majoră asupra lui. Dacă nu conștientizăm aceasta, viața, în loc să ne fie o abandonare în planul divin, devine o luptă crâncenă pentru control: de mine depinde să fie bani în casă, eu trebuie să am grijă de familie, este responsabilitatea mea ca toate să meargă ca unse. Toate acestea devin portocala de care ne agățăm cu îndârjire, fără să sesizăm că riscăm să cădem în plasă. Abia când ne pierdem locul de muncă, sau când un copil al nostru se accidentează grav, sau când mai știu eu ce problemă serioasă ne afectează familia, ne descoperim slabi: de fapt nu putem controla lucrurile așa cum am vrea! Plasa disperării cade peste noi... Și atunci? Este de preferat o atitudine iresponsabilă?

Da, dacă prin atitudine iresponsabilă înțelegem cea la care ne invită Isus (Matei 6,25-34), când ne spune "nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?" Câți mai iau în serios aceste cuvinte ale lui Isus? Câți nu se simt datori să fie persoane "responsabile", scutindu-l pe Dumnezeu de bătăi de cap: "lasă Doamne, vezi de alții că eu mă îngrijesc și singur de salariu, sănătate, familie". Câtă dărnicie! De fapt, câtă înrobire! Este paradoxul maimuței: aceasta dorea portocala, și dorind-o, a devenit prizonieră. Dar din cursă putea ieși oricând, foarte ușor: dând drumul portocalei. Și noi devenim prizonierii unei vieți pe care niciodată nu o vom putea controla, oricâte agende, celulare, locuri de muncă ș.a. am avea. Prizonieri ai unei închisori fără gardieni și fără lacăte! Ne putem noi înșine elibera dacă dăm drumul mitului controlului, pentru a ne abandona Domnului. Îl avem ca Tată, iar a ne comporta ca fii ai Lui nu este iresponsabilitate. Când eram încă crescuți de părinți, nu știam de impozite, facturi, datorii, ipoteci, ș.a., și trăiam liberi și fericiți. "Știe doar Tatăl vostru Cel ceresc ce aveți nevoie." Știe Dumnezeu mai bine decât știau părinții când noi eram mici. Și știe și acum, când poate am devenit noi, la rândul nostru, părinți.

Viața poate fi atât de frumoasă, dacă nu ne-am complica-o chiar noi! În loc să emitem pretenții de "stăpâni pe situație", trebuie să ne recunoaștem cu umilință a fi copii, care nu se pot întreține nici pe ei, nici pe alții. Dar care abandonându-se, nu în sens pasiv, ci în sens activ ("căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui..."), primesc tot ceea ce au nevoie ("... și toate acestea se vor adăuga vouă").

* * *

Recenta trecere la Domnul a Papei Ioan Paul al II-lea i-a lăsat pe mulți paralizați de îngrijorare. Atât de mulți, chiar și preoți, sunt sceptici când se gândesc la alegerea următorului Papă. "Nu va mai fi un Papă ca Ioan Paul al II-lea." Evident! Fiecare om are unicitatea sa, iar Karol Wojtyla a fost cu siguranță un om excepțional. Chiar dacă l-am pierdut, aici, pe pământ, l-am câștigat în Ceruri. Și atunci de ce disperarea care se citește în ochii multora, sau explicit pe buzele lor? O astfel de atitudine îmi pare a pune limite lui Dumnezeu: oare și-a terminat El materialul de sfințenie în 1920 când l-a "croit" pe Karol Wojtyla? oare nu mai are forța să ridice un nou Papă excepțional? oare nu cumva nu mai avem nevoie de Dumnezeu, căci noi îl alegem pe următorul Papă - la nivel personal - ca o clonă a predecesorului, dar pe care, vai, tehnologic și moral nu o putem realiza?

Se vede că stăm aproape tot timpul cu mâna pe "portocale" și ne-am semețit de prea multe situații sau mecanisme pe care le controlăm. Acum, când vedem că alegerea următorului Papă este evident în afara controlului nostru, simțim că ne sufocăm... Probabil ar trebui să schimbăm procedura de alegere a Papei: să fie cu candidați clari, care să desfășoare campanii electorale, iar noi să avem controlul - oricât de mic - prin votul nostru! Un preot îmi spunea ieri: "Vai... nu știu ce va ieși din Conclav... pe cine vor alege!?" Doar respectul m-a făcut să nu îi spun: "lăsați portocala, părinte!" Ne comportăm uneori ca și cum alegerea următorului Papă ar fi un proces pur uman, în care Duhul Sfânt are un rol doar decorativ. Și uite așa, chiar și în Biserică s-a deschis o "bursă a pariurilor" care are ca miză ghicirea numelui viitorului Papă... Cu toții trebuie să lăsăm "portocala", să ne eliberăm de pronosticuri, de emoții stresante... Un Cardinal mărturisea recent că se simțea apăsat, neliniștit în fața responsabilității alegerii viitorului Papă. Până când și-a dat seama că de fapt nu era suficient de umil. În umilință însă, a regăsit curajul de a porni spre Conclav, convins fiind că Domnul va face prin el alegerea cea mai bună. Și noi, împreună cu Cardinalii, trebuie să ne umilim, pentru a-i lăsa spațiu lui Dumnezeu să acționeze prin noi. Atunci ne vom descoperi liberi, inclusiv de griji, iar când deasupra Capelei Sixtine se va înălța un fum alb vom ști că a fost ales cel mai bun Papă.

Radu Capan
www.capan.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire