pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Îți mulțumesc, Tată!
- 17 martie 2005 -

Într-o zi, un tată care o ducea bine cu banii, s-a hotărât să își ducă fiul la țară, pentru a-i arăta cum trăiesc oamenii săraci, iar astfel băiatul să înțeleagă valoarea lucrurilor, și să înțeleagă cât de norocoși sunt ei. Așa se face că au stat o zi și o noapte la o familie foarte săracă de la o fermă. La finalul călătoriei lor, pe când se întorceau acasă, tatăl își întreabă fiul: "Deci băiete, ce crezi despre călătorie?" "A fost excelent, tată!" "Ai văzut cum trebuie să trăiască acei oameni săraci și nevoiași?" "Da!"

"Și ce ai învățat?" Băiatul i-a răspuns: "Am văzut că noi avem acasă un singur câine, dar ei au patru. Noi avem un uriaș bazin de înot, dar ei au un râu nesfârșit. Noi avem felinare, ei au stelele. Curtea noastră se termină la gard, a lor se pierde în linia orizontului. În special, tată, am văzut că ei au timp să stea de vorbă unul cu altul, și trăiesc ca o familie. Tu și cu mama trebuie să lucrați toată ziua, și cu greu vă văd pe amândoi!" Tatăl a rămas tăcut, iar după o vreme fiul i-a spus: "Îți mulțumesc, tată, că mi-ai arătat cât de bogați putem fi!"

* * *

Am primit acest text prin email, acum câteva zile, pe unul din grupurile de discuție la care sunt abonat. De atunci recunosc că nu îmi dă pace. Nu întâmplător mi-a ieșit în față acest text după ce duminică am auzit (în ritul bizantin): "Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta." Faptul că tocmai în aceste zile am și schimbat prefixul la vârstă m-a făcut poate să mă gândesc mai mult ca niciodată la bogăția și la sărăcia mea. Și de unde începe o minte păcătoasă decât de la sărăcie? Mi-am amintit că, asemenea românului tipic, nu m-am bucurat niciodată de bogăție. Mi-am amintit de anii de copilărie, de blocul în care am locuit atunci și care în față avea un complex comercial cu mai multe magazine. Pentru bunica era "locul strategic", căci de pe geam puteam urmări când veneau mașinile cu aprovizionarea. Le știam, care sunt de pâine, care de carne, iar în câteva minute eram la coadă. Îmi amintesc de bonurile ce ne raționalizau mâncarea, și îmi amintesc că atunci când era ziua mea de naștere, cu o zi înainte bunica mea mergea la ora închiderii la magazinul de pâine să vadă dacă nu a rămas ceva surplus: dacă avea noroc, a doua zi aveam pentru sandvișuri, la petrecere.

Interesant însă, atunci nu m-am simțit niciodată sărac. Născut în epoca de aur, bonurile, cozile, toate limitările mi se păreau ceva normal. Că trăim în sărăcie aveam să înțeleg abia mai târziu, când bunica mi-a spus că a fost odată ca niciodată o vreme când alimentele nu se cumpărau pe bonuri... Un autor ceh a scris odată un roman despre o familie de oameni săraci, dar care erau foarte fericiți. Situația s-a schimbat când copilul a ajuns la școală, și acolo, comparându-se cu ceilalți, și-a descoperit sărăcia. Continuarea nu mi-o mai amintesc: de, memorie săracă! Dar mi-a rămas această concluzie: sărăcia pentru cei mai mulți se definește prin comparație. După 1990, mai ales, am înțeles ce viață de săraci am dus, mai toți românii, până atunci. Iar astăzi cred că suntem tot mai săraci, pe zi ce trece mai săraci, deși în realitate deținem mai multe bunuri decât am avut vreodată. Suntem tot mai săraci având atât de des sub ochi casele din telenovele sau cele ale vip-urilor. Suntem tot mai săraci inundați fiind de reclame ce ne nasc nevoi, ne impun nevoi, ne prostesc să credem că viața nu poate merge înainte fără produsul X sau Y. Suntem tot mai săraci pentru că ne comparăm cu nivele de viață putred de bogate (și dați-mi voie să subliniez cuvântul putred).

Sărăcia materială este foarte vicleană, un vierme în stare să ne mănânce de vii la fel ca bogăția. Gândindu-mă însă la celălalt tip de sărăcie, și tot privind retrospectiv, cred că cel mai sărac am fost la capitolul paternitate, atât umană cât și divină. Încurcăturile vieții au făcut să am tată doar câteva luni. Mai apoi am mai primit vizita lui pe la câțiva anișori, dar chipul lui nu mi-a rămas în memorie: doar jucăria de la el. Anii au trecut, iar străduințele celor două femei care m-au crescut, mama și bunica, m-au făcut să nu simt foarte mult lipsa tatălui... Și totuși... Dacă este să mă gândesc la o sărăcie în existența mea, atunci acesta este capitolul. Acum câteva luni l-am sunat, și am crezut că poate ceva se va schimba. Dar lunile au trecut, iar săptămâna aceasta, de ziua mea, deși telefonul a sunat des, emailurile au curs, cadourile nu au lipsit... dintr-un anume loc nu am primit decât tăcere. Desigur, descoperirea Tatălui ceresc acum mai mulți ani m-a îmbogățit, și nu pot exprima matematic în ce cantitate. Și totuși, poate ar trebui să îmi fie rușine să recunosc așa ceva, toată această bogăție nu a reușit - încă? - să îmi alunge definitiv gustul sărăciei. Mi-ar fi plăcut să pot spune și eu, ca băiatul din povestea de mai sus, dar cuvintele îmi ies pe dos: "Îți mulțumesc, tată, că mi-ai arătat cât de sărac pot fi!"

Dar Dumnezeu întoarce de atâtea ori răul în bine, și sărăcia în bogăție, încă din această viață! În față îmi este așternută o provocare majoră: să fiu copiilor mei tatăl pe care eu nu l-am avut. Am un scop: să îi fac bogați, atent fiind să nu confund prezența fizică cu prezența reală de care copiii au nevoie, căci altfel experiența vieții mele se va repeta, dar sub o altă formă. Și cred, sper, că suntem pe calea cea bună, căci la noi în casă cuvintele "Te iubesc" se aud de zeci de ori în fiecare zi (și nu exagerez), spuse unul altuia, în toate combinațiile posibile, fără să devină o expresie goală de conținut. Desigur, chiar și această bogăție se poate pierde ușor, dar investind cu înțelepciune unul în celălalt, "afacerea" nu are cum să falimenteze. Cu speranța că am învățat din propria-mi istorie, mă opresc aici pentru a spune: "Îți mulțumesc, Tată, că mi-ai arătat cât de bogați putem fi! Ajută-mă să trăiesc acum această bogăție, cu familia mea!"

Radu Capan
www.capan.ro
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire