pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Despre ce o fi Crăciunul?
- 23 decembrie 2004 -

Am fost și eu ieri, ca alte câteva sute de milioane de oameni, la cumpărături, de Crăciun. Ajuns într-un mare magazin, m-am simțit luat pe sus nu numai de scările rulante de sub picioare, ci și de fluviul de oameni. Cu toată invazia de cumpărători, nu pot spune că am stat mult la coadă. Mașinăria comercială a vânzărilor de Crăciun se vede că era bine unsă: mai mulți vânzători, viteză mai mare la casele de marcat... În fața sutelor de oameni, a miilor de plase cu cadouri, mi-am amintit, zâmbind trist, de o campanie începută în decembrie de AlterMedia România, al cărei moto, însoțind chipul Mântuitorului nostru Isus Cristos, este: "Unde am spus Eu că trebuie să cumperi atâtea pentru a sărbători nașterea Mea?"

Seara, împreună cu soția, am făcut o "ședință" cu copiii noștri. Deja se strânseseră numeroase motive pentru a avea o discuție despre cadouri. Prima oară când ne-am spus că trebuie să purtăm cu ei această discuție a fost acum câteva săptămâni, când fetița noastră, care încă nu este la școală, a venit la noi cu o scrisoare către Moș Crăciun în care cerea, cu un scris stângaci, cu litere de tipar: "UN COSTUM DE PRIȚESĂ". Ne-am tot gândit, ca toți părinții cu copii mici, ce ne facem cu Moș Crăciun? În final, ne-am dat seama că nu putem să îl demitizăm așa ușor, așa că am ales să îl punem într-un con de umbră. Le-am spus copiilor că suntem întristați când vedem că unii oameni, gândindu-se prea mult la Moș Crăciun, ajung să uite că la Crăciun sărbătorim nu un Moș, ci nașterea minunată a lui Isus Cristos. Am rugat-o pe fetiță să își imagineze că este ziua ei, și că la petrecere vin foarte mulți invitați, dar fiecare își face cadou unul altuia, nimeni ei. Că, în zilele dinaintea petrecerii, invitații se gândesc la ce cadouri vor primi, în nici un caz la ce cadou să facă celui sărbătorit. Că petrecerea este așteptată de toți nu pentru că este ziua ei, ci pentru că va participa la ea și un clovn ce le va împărți cadouri. Am întrebat-o apoi: "Cum te-ai simți la o astfel de petrecere de ziua ta?"

Discuția a fost lungă, amuzantă, catehetică. La final însă am tras cu toții concluzia că cel mai important de Crăciun este Isus Cristos, și nu Moșul. Înainte de a stinge lumina în camera lor, le-am spus: "Nu uitați, tata și mama cred în Isus Cristos, nu în Moș Crăciun". S-au culcat, după care ne-am culcat și noi, liniștiți că nu l-am "ucis" pe Moș Crăciun, doar l-am pus în față pe Isus.

* * *

Și până la urmă ce este cu petrecerea aceasta de Crăciun? Cine este sărbătoritul și cine este clovnul? Cui trebuie să îi acordăm atenție? De fapt despre ce o fi Crăciunul? 77% dintre americanii chestionați la începutul lui decembrie a.c., într-un sondaj NewsWeek, au declarat că cred că de Crăciun se aniversează un eveniment care a avut loc cu adevărat: nașterea din Fecioară a Pruncului Isus. Nu știu la noi în țară ce rezultat s-ar fi înregistrat, dar un lucru este cert: procentul mare nu se vede nicăieri. Probabil datorită nopții polare care s-a lăsat peste noi, din cauza căreia pierdem imaginea de ansamblu. Orbecăind, găsim doar piese ca de puzzle din ce înseamnă Crăciunul. Înseamnă oare Crăciunul (doar) a face cadouri? a te reuni în familie? a-i iubi pe cei dragi? a face acte de milostenie? Nimic din acestea în sens exclusiv, și mai mult decât toate acestea la un loc.

În curând emisiunile de știri vor reaminti românilor, ca în fiecare an de Paști și de Crăciun, că nu este indicat consumul exagerat de alimente și de băuturi. Și cu toate acestea, tot ca în fiecare an, după Crăciun aceleași emisiuni de știri vor relata despre numărul mare de persoane afectate de indigestii, ce s-au prezentat la Urgențe. O fi oare Crăciunul sărbătoarea burților noastre? "Nuuu", vom spune, "este sărbătoarea lui Isus!" Și atunci se naște o nouă întrebare a Lui: "Unde am spus Eu că trebuie să mâncați atâtea pentru a sărbători nașterea Mea?"

În această noapte polară a (ne)credinței noastre, am avut totuși atâtea stele care să ne îndrume spre Betleem. Am avut lecturile din Postul Crăciunului. Am avut pastoralele Episcopilor. Am avut predicile preoților. Am avut rugăciunile și colindele specifice perioadei. Dacă am urmărit aceste stele luminoase am reușit atunci să ajungem la Betleem. Poate cu prețul meniului incomplet. Poate cu prețul curățeniei neterminate. Dar lăsând cele lumești, am ajuns la capătul unui itinerar pentru a-l sărbători pe Isus Cristos. Sf. Augustin spunea că "Fecioara Maria este binecuvântată pentru că a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat în ea. A păstrat adevărul în sufletul ei mai mult decât trupul în pântecele ei. Cristos-adevărul, Cristos-trupul: Cristos-adevărul în sufletul Mariei, Cristos-trupul în pântecele Mariei." Dacă maternitatea fizică a Mariei relativ la Isus Cristos nu o vom putea avea vreodată, maternitatea ei spirituală ne este împărtășită și nouă, tuturor creștinilor - chiar și bărbaților. Căci păstrând în inimă Cuvântul lui Dumnezeu, și îndeplinind voia Tatălui, fiecare devine frate, soră, mamă a lui Isus Cristos (cf. Mt 12,46-50). Pregătindu-ne să îl primim pe Cristos, sufletul se transformă nu doar în peșteră, ci și în pântece. Iar în fața miracolului vieții, a miracolului nașterii, nu putem decât să îngenunchem.

* * *

Gândul mă duce acum la o recentă convertire, mai corect început de convertire, despre care presa internațională scria nu cu mult timp în urmă. ABC News anunța astfel: "Unul dintre cei mai renumiți atei ai lumii crede acum în Dumnezeu, aparent în urma unor dovezi științifice". Este vorba de filosoful britanic Antony Flew, unul dintre cei mai cunoscuți atei militanți. La 81 de ani, "credința" lui se zdruncină. Studiind ADN-ul uman, Flew s-a simțit copleșit de complexitatea acestuia, de condițiile care stau la baza apariției vieții, astfel încât a ajuns să se întrebe: l-a descoperit oare știința pe Dumnezeu? "Nu cred în Dumnezeul creștinilor, și în nici un caz în cel al musulmanilor", a spus el. Dar convingerea lui că nu sunt dovezi că ar exista un Dumnezeu s-a spulberat... Miracolul vieții l-a învins. Și poate de acest Crăciun, filosoful ateu va deveni mamă: dacă-l va lăsa pe Isus să se nască în sufletul său.

Să ne lăsăm și noi învinși de Viața ce stă să se nască. Să ne lăsăm copleșiți de acest miracol, și să devenim parte a lui. Să nu ne împiedicăm nici în cadouri, nici în mâncare, nici în fețe particulare a ceea ce se crede despre Crăciun. Sărbătorim un eveniment fundamental al credinței noastre, iar ceea ce credem trebuie să aibă acoperire în ceea ce facem. Crăciunul este despre Cristos, Domnul și Mânuitorul nostru. Lui să îi fie slava și mărirea, în vecii vecilor. Amin!

Radu Capan

PS: Special de sărbători vă mai oferim în continuare un text, pe care l-am primit prin email de la situl Biserici.ro. Merită să îl citiți, fiind un text impresionant. O ficțiune totuși, după cum puteți citi în nota de la final.


Un cadou cu valoare eternă
Charles R. Swindoll

În societatea noastră modernă, caracterizată de bunăstare, în care majoritatea oamenilor au mai mult decât le este suficient, adesea nu mai știm ce să le dăruim celor dragi de ziua lor de naștere sau de Crăciun. Există unii oameni - mai ales aceia care au de toate - pe care nu îi mai poți bucura dacă le faci un cadou "obișnuit". În magazine și centre comerciale abia dacă mai poți găsi ceva care să le placă cu adevărat. Aș vrea să îți dau o sugestie. Cadoul pe care vreau să ți-l propun s-ar putea să nu fie prea scump și să nu se încadreze în "ultima modă". Te asigur însă de un fapt: în mod sigur nu vei da greș cu el! Este un cadou de mare valoare, deși nu costă nimic. Nu poate fi pierdut, nici uitat. Nu vei avea probleme nici cu mărimea. Se potrivește la orice statură, la orice vârstă și este pe toate gusturile. Acest cadou ideal ești chiar tu. În efortul de a-ți maturiza caracterul, nu uita cât de valoros este altruismul.

Așadar, propunerea mea este următoarea: Dăruiește-te pe tine însuți! Dăruiește-i celui care are nevoie de tine o oră din timpul tău. Trimite celui întristat și apăsat câteva cuvinte de mângâiere. Fă o vizită de încurajare celui pe care îl știi doborât la pământ. Cunoști pe cineva bolnav? Du-i acasă un prânz cald. Găsește un cuvânt de compasiune pentru cel care și-a pierdut de curând partenerul de viață. Arată-ți prietenia printr-un gest cât de mărunt față de cineva care pricepe mai greu lucrurile și de aceea este adesea ocolit de ceilalți. Isus a spus: "Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut" (Matei 25,40).

* * *

Teddy Stallard era un băiat căruia i se potrivea bine expresia "unul dintre acești neînsemnați frați ai Mei." Nu-l prea interesa școala. Hainele lui erau mereu șifonate, pantofii veșnic prăfuiți, părul niciodată pieptănat. Un copil cu o față inexpresivă, ce nu te lăsa să intuiești nimic din ceea ce se întâmpla în interiorul lui. Ochi sticloși, care priveau de obicei în gol. Când Miss Thompson, învățătoarea lui Teddy, vorbea cu el, acesta răspundea monosilabic. Dezinteresat, cu greu l-ai fi putut îndrăgi, darămite iubi. Deși Miss Thompson afirma mereu că simte aceeași dragoste față de toți elevii ei, în realitate lucrurile nu stăteau tocmai așa. Când corecta lucrările lui Teddy, îi făcea aproape de fiecare dată plăcere - oricât de nefiresc ar părea - să sublinieze cu roșu răspunsurile mereu pe dos pe care le dădea Teddy la întrebări, iar când scria un "insuficient" la sfârșitul lucrării era cuprinsă de un sentiment reconfortant. De fapt, Miss Thompson ar fi trebuit să știe cel mai bine cum stau lucrurile, doar citise evaluările anuale și știa mai multe despre Teddy decât îi plăcea să recunoască. Evaluările erau cât se poate de obiective:

  • Clasa I - Teddy promite rezultate bune la învățătură și un comportament bun, dar situația lui familială lasă foarte mult de dorit.

  • Clasa a II-a - Teddy ar putea să dea mai mult. Părinții nu îl sprijină suficient de mult. Mama lui este grav bolnavă.

  • Clasa a III-a - Teddy este un copil cuminte, dar mult prea serios. Învață greu. Mama lui a decedat anul acesta.

  • Clasa a IV-a - Teddy nu reușește să țină ritmul, dar are un comportament bun. Tatăl lui nu se interesează de el.

Crăciunul bătea la ușă. Băieții și fetele din clasa domnișoarei Thompson i-au adus câte un cadou de Crăciun. Și-au îngrămădit darurile pe catedră, strângându-se nerăbdători în jurul ei, așteptând curioși să vadă ce va zice Miss Thompson. Printre cadouri se afla și unul din partea lui Teddy Stallard. Miss Thompson a rămas tare surprinsă că și el i-a adus un cadou, dar chiar așa era! Împachetat în hârtie ieftină și lipit cu bandă adezivă, cadoul lui Teddy făcea notă discordantă cu celelalte cadouri. Pe hârtia de culoare maronie scria simplu: "Pentru Miss Thompson, de la Teddy." Când învățătoarea a deschis pachețelul, din el au căzut o broșă lipsită de gust, cu pietricele din sticlă colorată, dintre care jumătate lipseau, și o sticluță cu parfum ieftin. Colegii și colegele lui Teddy au început să chicotească și să-și dea ghionturi la vederea "cadoului", însă învățătoarea a avut suficientă înțelepciune și prezență de spirit ca să-i reducă imediat la tăcere, prinzându-și broșa în piept și picurându-și câțiva stropi din parfumul ieftin pe încheietura mâinii stângi. Și-a ridicat brațul și i-a lăsat pe copii să miroasă și i-a întrebat: "Ei, ce părere aveți? Nu-i așa că miroase frumos?" Aceștia au reacționat entuziasmați cu "oh" și "aa", nedorind să îi strice bucuria.

La terminarea orelor, când toți ceilalți elevi au plecat acasă, Teddy a rămas în urmă. S-a apropiat încet de catedră și a murmurat abia inteligibil: "Miss Thompson... Miss Thompson... mirosiți exact ca mămica mea... și broșa ei vă vine foarte bine. Mă bucur atât de mult că v-au plăcut darurile mele." După ce Teddy a ieșit din clasa, învățătoarea s-a prăbușit pe genunchi lângă scaunul de la catedră. Cu fața brăzdată de lacrimi amare, ea l-a rugat pe Dumnezeu să o ierte. În dimineața următoare, când copiii au intrat în clasă, au fost întâmpinați de o învățătoare transformată. Miss Thompson nu mai era aceeași. Nu mai era o simplă învățătoare, ci devenise un instrument în mâna lui Dumnezeu. Își propusese ca pe viitor să-și iubească într-adevăr elevii și să îi trateze în așa fel încât să le dea aripi și să le influențeze întreaga viață în bine. A început să-și dea toată silința cu ei, ajutându-i din răsputeri, mai ales pe cei care aveau rezultate slabe la învățătură, iar dintre aceștia, în mod cu totul deosebit pe Teddy Stallard. La sfârșitul anului școlar, rezultatele lui Teddy se îmbunătățiseră simțitor. Își întrecuse majoritatea colegilor.

A trecut o perioadă lungă de timp fără ca domnișoara Thompson să mai audă ceva despre Teddy. Însă într-o zi, poștașul i-a adus o scrisoare. "Dragă Miss Thompson, aș vrea să fiți prima care află că voi încheia școala elementară al doilea din clasă. Multe salutări. Teddy Stallard." Patru ani mai târziu, a sosit o nouă scrisoare: "Dragă Miss Thompson, tocmai am văzut rezultatele: am ieșit primul pe clasă. Vreau să fiți prima care află. Nu a fost ușor lucru, dar mi-a plăcut. Multe salutari, Teddy Stallard." După alți câțiva ani: "Dragă Miss Thompson, de astăzi sunt dr. Theodore Stallard. Ce părere aveți? Vreau să fiți prima care află. Iar luna viitoare mă căsătoresc - mai exact, pe 27. Dorința mea este să veniți și Dvs. la nuntă și să ocupați locul pe care l-ar ocupa mama mea dacă ar fi încă în viață. Sunteți singura 'rudă' pe care o mai am. Tata a murit anul trecut. Multe salutari. Teddy Stallard."

Miss Thompson s-a dus la nunta lui Teddy și a ocupat locul pe care l-ar fi ocupat mama lui. Chiar merita acel loc. Prin felul în care se purtase cu Teddy, îi marcase viața, iar el nu a putut să uite acest lucru.

* * *

Dar tu, tu ce le-ai putea dărui celor din jurul tău? În loc să le cumperi ceva, îndrăznește să le dăruiești un cadou care să dăinuie în timp. Dar te rog, nu te zgârci! Dăruiește-te pe tine însuți unui "Teddy Stallard", unuia dintre "acești foarte neînsemnați", pe care să îl ajuți în acest fel să devină unul dintre "cei mari".

 

Notă: Mi-am permis să verific pe Internet povestea lui Teddy Stallard, pentru a afla că de fapt este o ficțiune, scrisă se pare de altcineva în 1976. Ea se găsește pe mii de situri din lumea întreagă. Din fidelitate față de adevăr m-am gândit că este important să subliniez că povestea nu prezintă un caz real. Și Isus s-a folosit însă de ficțiune pentru a sublinia unele adevăruri.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire