pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Isus e tot pe drumuri
- 16 decembrie 2004 -

La început de decembrie, la grădinița unde ne ducem noi copiii, a început forfota între părinți: "Ce facem cu bradul de Crăciun pentru serbare? Cine îl aduce? Punem toți bani sau cum facem? Că doar fără brad nu este Crăciun!" Și de atunci tot mai des am început să aud aceasta, ca în fiecare an, de la oamenii de pe stradă dar și de la buletinele de știri ce prezintă unde se găsesc brazi și cât costă, căci doar "ce Crăciun este acela fără brad?!" Abia scăpasem de alergia la "ce Paște ar fi acela fără ouă roșii?!" și uite acum au început cu brazii.

Dar de fapt eu nu cu brazii am ceva, ci cu lumea aceasta. Probabil ați citit sau auzit diversele "minunății" ce se întâmplă de Crăciun pe glob. În Anglia, la Muzeul Figurilor de Ceară a fost expusă o scenă a Nașterii în care Maria și Iosif aveau chipurile cuplului Victoria și David Beckham, magii cu chipurile lui George Bush, Tony Blair și al ducelui de Edinburgh... Să ne mirăm că "grupul statuar" a fost retras după ce un vizitator nemulțumit a "afectat" fizic lucrarea? În Italia, piesele de teatru interpretate de școlari nu mai prezintă Nașterea Domnului ci... Scufița Roșie! În colinde cuvântul "Isus" este înlocuit cu altele. Ieslele nu se mai expun, căci exprimă o convingere religioasă și i-ar putea ofensa pe cei de alte religii. Același motiv al sensibilității religioase este invocat și în SUA, unde primăriile au redus fondurile alocate sărbătoririi Crăciunului. Iar în Australia, clasicele afișe stradale puse de primărie cu "Crăciun fericit" au fost înlocuite de anul acesta cu "Sărbători fericite". Satana trebuie că jubilează de fericire! Ce motiv excelent a găsit pentru a-l elimina pe Cristos: a-i pomeni numele este, cică, o ofensă pentru ne-creștini, iar acum, cu globalizarea, trebuie să spălăm orice diferențe dintre noi, că doar ele sunt surse de tensiuni, nu de bogăție. În prostia noastră, ne-am însușit acest gând diavolesc, așa că asistăm la o înlocuire treptată a sărbătorii Nașterii Domnului cu "sărbătoarea de iarnă" a grasului Moș Crăciun, și a sărbătorii Învierii Domnului cu "sărbătoarea de primăvară" a pufosului Iepuraș de Paști. Nu vom mai spune "Crăciun fericit!" ci "Sărbători fericite!", și poate nici "Cristos a înviat!" ci "Natura a înviat!"...

Și culmea că aceste pervertiri au loc adesea pe un minunat fond muzical: al colindelor. În luna decembrie - și vorbesc acum doar de țara noastră, căci nu știu cum este prin alte locuri - pe orice post de radio sau tv te-ai opri, auzi colinde minunate, ce ne vorbesc despre minunata naștere a Mântuitorului nostru, despre simplitatea acestui eveniment glorios. Dar probabil textele colindelor ne intră pe o ureche și ies pe alta. Mă uitam zilele trecute la televizor, unde o cunoscută vedetă de muzică pop trecea în revistă colindele tradiționale pe care le știa. Camera era fixată pe fața ei, pentru a-i surprinde chinurile - cel puțin așa păreau, atât de schimonosită îi era fața - de a lua notele cum trebuie, de a cânta magistral. Versurile puteau fi și din "Cățeluș cu părul creț", că nu aveau importanță: ce conta era muzica! Mai târziu, pe un alt canal, o formație nouă, cel puțin pentru mine, cânta o melodie de Crăciun, în care refrenul era ceva de genul "sărbătoarea mea, sărbătoarea ta". Mda... Este sărbătoarea mea, a ta... dar oare nu îl uităm chiar pe sărbătorit?

Săptămâna aceasta am primit vizita unui preot, bun prieten al sitului ProFamilia, dar mai ales al revistei Familia creștină. Vorbind despre una și alta, a ajuns să îmi povestească cum, atunci când se afla în Spania, a fost chemat la un moment dat să vorbească, la un post de televiziune, despre România post-comunistă. Ceea ce le-a spus poate fi sintetizat astfel pe scurt: în România, înainte de 1989, Dumnezeu nu avea ce căuta, fiind un regim ateist; după 1990 însă, deși putem vorbi de libertate religioasă, Dumnezeu nu mai are loc în societatea românească! Meditând la cuvintele lui, m-am convins și eu că sunt trist de adevărate. Dacă este "sărbătoarea mea, sărbătoarea ta", unde mai este loc de "sărbătoarea Lui"? Faptele amintite mai sus, din Anglia, Italia, SUA, Australia, sunt semnele grave ale unui viitor în care Dumnezeu nu mai are loc. L-am exclus din Constituția Uniunii Europene, îl excludem din Crăciun, îl excludem încetul cu încetul din tot și toate.

Gândindu-mă la Isus și Maria, bătând din ușă în ușă pentru a găsi un loc unde să-l nască pe Isus, mă gândeam la copiii străzii, la toți aceia care nu au un culcuș cald, o masă caldă, în acest sezon rece. Dar mi-am dat apoi seama că această dramă continuă chiar și cu Copilul dumnezeiesc. An de an - de fapt zi de zi, clipă de clipă - El caută un loc în sufletele noastre, pentru a se naște. Dar poate? Nu se mai găsește în colinde, căci nu îi mai pomenim numele! Nu mai găsește iesle, căci le-am ascuns, sau dacă le-am expus au chipurile vedetelor sportive sau politice! Nu mai este întâmpinat cu urări creștine, ci aude doar urări seculare! Ne strigă cerând să îl primim, dar glasul îi este acoperit de melodiile colindelor! Vrea să ne intre în suflet, dar nu poate, pentru că înăuntru este fie mizerie, fie duhoare de băutură - "ce Crăciun este acela fără un(sprezece) păhărel(e) de țuică?" -, fie piatră seacă, fie ger cumplit! Și după două mii de ani, Isus mai are încă probleme în a găsi un loc unde să se nască. Îl ținem pe drumuri, ca pe un copil al străzii.

* * *

Catolicii irlandezi au suferit multe persecuții de-a lungul timpului. În 1698, un ordin le cerea tuturor preoților catolici să părăsească țara, iar catolicilor li se interzicea practicarea credinței. Evident, în țară au rămas Episcopi și preoți catolici, care își slujeau turma pe ascuns. De Crăciun, familiile din Irlanda aprindeau câte o lumânare la geam pentru ca preoții să recunoască unde sunt case catolice, unde sunt chemați pentru a spovedi sau celebra Liturghia. Când persecutorii britanici întrebau suspicioși ce este cu lumânările, li se răspundea: "Ușile noastre sunt deschise iar la ferestre ard lumânări de Crăciun, pentru ca Preasfânta Maria, Sfântul Iosif și Pruncul Isus să găsească la noi un loc unde să se oprească." "Ce obicei copilăresc!", gândeau britanicii. Așa gândesc mulți și astăzi despre Crăciun. Noi însă trebuie să avem curajul de a nu ne conforma majorității, de a nu fi părtași la pervertirile ce au loc, de a nu permite să intre în noi gândurile, mentalitatea întreagă ce o propagă cel rău. În schimb să aprindem o lumânare, chiar în sufletul nostru, pentru a-i arăta lui Isus: aici poți veni, am pregătit loc pentru tine, e curat, e cald... aici te poți naște!

Radu Capan
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire