pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Ștafeta credinței
- 11 noiembrie 2004 -

Pasionații curselor cu ștafetă știu că în aceste competiții momentele cele mai importante sunt cele ale predării ștafetei: de reușita acestor momente depinde câștigarea sau pierderea întrecerii. Acest adevăr sportiv se aplică și omenirii sau, dacă este să o luăm la o scară mai mică, oricărei națiuni: ea va supraviețui, va câștiga, se va dezvolta, doar dacă între generații există un schimb reușit al ștafetei. Ce înseamnă această ștafetă? Unii vor numi ștafetă valorile, alții principiile, alții obiceiurile sau tradițiile. Noi însă știm că ștafeta de care depinde soarta unui neam, și care trebuie predată cu sfințenie de la o generație la alta, este credința, care le cuprinde pe toate.

Privind nu mai departe de țara noastră, suntem martori ai consecințelor multelor ștafete pierdute timp de 50 de ani. În câte familii ale "epocii de aur" ștafeta nu s-a pierdut undeva pe drum... Părinții ar fi trebuit să fie cei care să-și educe copiii la credință: și totuși astăzi vedem atâtea cazuri în care părinții ajung la Biserică pentru că mai întâi au descoperit-o copiii lor. După 1990, am intrat într-un grup de tineret condus de un preot. Pentru cei mai mulți dintre noi, credința era ceva despre care nu auzisem prea mult în familii. Iar în curând, la Liturghiile noastre, pentru tineret, mai apărea tatăl sau mama câte unuia dintre noi, spovedindu-se pentru prima oară, primindu-l pe Cristos pentru prima oară. Ștafeta era pasată de generația tânără generației anterioare...

Și cine dacă nu familiile pot să se ocupe cel mai bine de această predare a ștafetei credinței?! Mai auzim pe câte unii, părinți "moderni", că nu doresc să impună nimic copilului lor, nici măcar credința. Aceasta nu este o respectare a vreunui drept al copilului, ci este semnul imaturității lor, al nesiguranței - ori chiar al lipsei! - credinței lor. Iubirea pe care o porți copilului tău nu poate decât să te conducă la a-i dărui tot ceea ce este mai bun: iar credința este unul dintre aceste "bunuri". Înainte de a ne preocupa de lada de zestre, sau mai actual, de contul din bancă, pentru când copilul nostru va ajunge la casa lui, să ne asigurăm că i-am dat, i-am insuflat ce este mai valoros: credința în Cristos, în Biserica sa, dorința de a primi sacramentele și disponibilitatea de a iubi după porunca Mântuitorului.

Atunci ștafeta va ajunge în mâinile generației următoare și șansa acestui neam de a câștiga întrecerea cu timpul va crește. Dacă nu, istoria va aminti că în primele două milenii, în această zonă exista un popor, poporul român, care se numea pe sine "creștin".

(Reflecție publicată din primul număr tipărit al revistei "Familia creștină")

Radu Capan
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire